ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2620/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2620/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului

civil de față:

Prin acțiunea formulată la data de 22

decembrie 2008, reclamanții C.B.M. și C.E., au solicitat în contradictoriu cu

pârâții D.V., R.E., D.M., D.H., SC H.N. SA, ca mandatar al Primăriei

Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora la

plata sumei de 150.000 RON, reprezentând cheltuieli pentru întreținere și

reparații necesare și utile aduse apartamentului nr. 2, situat în București,

sector 1, și constituirea unui drept de retenție în favoarea reclamanților până

la achitarea acestor sume.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că prin Decizia civilă nr. 965A/2005 pronunțată

de Tribunalul București a fost anulat Contractul de vânzare-cumpărare nr.

X/1997 încheiat între ei și Primăria Municipiului București reprezentata prin

SC H.N. SA ca mandatar, dar ei au continuat să locuiască în acest imobil. Au

susținut că reclamantul s-a născut în acest imobil, în care locuiește de peste

60 ani, timp în care, atât părinții săi, cât și el au efectuat numeroase

renovări, schimbând coloanele de apă și canalizare, instalațiile de încălzit

electrice și sanitare, au reparat acoperișul.

În drept acțiunea nu

a fost motivată.

La data de 30 martie

2009, reclamanții au formulat cerere completatoare și precizatoare a acțiunii,

prin care au arătat că înțeleg să se judece cu pârâții Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primarul General și SC

H. SA și au solicitat obligarea acestor pârâți, în solidar, la plata

contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, acordarea unui drept de

retenție și obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor la plata

diferenței dintre prețul de piață al apartamentului și prețul actualizat în

cuantum de 26.335.177 ROL, acordat prin Decizia civilă nr. 965A/2005,

pronunțată de Tribunalul București.

În drept au fost

invocate disp. art. 1345 - 1346 C. civ., art. 1344 C. civ., Legea nr. 10/2001,

art. 50 și 50

1

din Legea nr. 1/2009.

Prin Sentința civilă

nr 1715 din 10 octombrie 2012, Tribunalul București a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și

Finanțelor și acțiunea ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut următoarele:

Prin Contractul de

vânzare-cumpărare nr. X/1997, în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995,

Municipiul București prin Primar General prin mandatar SC H.N. SA a înstrăinat

reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București,

sector 1, compus din scară, holl, 3 camere, degajament, baie, bucătărie, boxă,

mansardă, balcon, pivniță și spațiile comune în suprafață utilă de 111,55 mp,

reprezentând o cotă indiviză de 49,31% din imobil.

Sub aspectul

temeiniciei obligării pârâtului la plata acestor sume de bani, se reține că

într-adevăr potrivit regulilor generale, din materia contractului de

vânzare-cumpărare, obligația de garanție pentru evicțiune revine vânzătorului,

care în speță este Municipiul București. Pe de altă parte, contractele de

vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au o situație

specială, ele neconstituind pentru unitatea deținătoare o expresie a libertății

contractuale, ci executarea unei obligații legale exprese, cea corelativă

dreptului chiriașului de a cumpăra, drept prevăzut de art. 9 alin. (1) din

acest act normativ. De asemenea, faptul că unitățile deținătoare acționau ca

mandatari fără reprezentare ai statului, rezultă și din împrejurarea că sumele

încasate din aceste vânzări nu intrau în patrimoniul lor, ci într-un fond

extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor constituit prin disp. art.

13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Tocmai de aceea, prin

art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că restituirea prețului

actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare

încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către M.E.F. din

fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr.

112/1995.

Legea nr. 10/2001 a

instituit un debitor unic pentru cumpărătorii imobilelor în baza Legii nr.

112/1995 ale căror titluri de proprietate au fost desființate în mod

irevocabil, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, reglementându-se un caz

special de răspundere pentru evicțiune, sub aspectul restituirii prețului

plătit, care derogă de la dreptul comun reprezentat de art. 1337 și urm. C.

civ.

Un argument invocat

în susținerea acestui aspect îl constituie și faptul că prețul încasat din

vânzarea apartamentelor în temeiul legii nu a intrat în patrimoniul

Municipiului București, ci era virat, prin intermediul prestatorului de servicii,

după reținerea comisionului, în fondul special extrabugetar, conform art. 13

alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

S-a reținut în

considerente prin Decizia civilă nr. 965A din 22 decembrie 2005 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 3055/2005 a fost

admis apelul apelanților-reclamanți D.V., R.E. și D.H. împotriva Sentinței

civile nr. 2194 din 10 martie 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1

București în Dosarul nr. 15911/2004 în contradictoriu cu intimații-pârâți C.B.M.,

C.E., D.S. și Municipiul București prin Primarul General și cu

intimații-chemați în garanție Ministerul Finanțelor Publice și SC H.N. SA, a

fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost admisă cererea de

chemare în judecată și s-a constatat nulitatea absolută și a Contractului de

vânzare-cumpărare nr. X/1997, fiind admisă în parte cererea de chemare în

garanție și fiind obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să

restituie pârâților C.B.M. și C.E. prețul actualizat de 26.335.177 RON. Această

decizie a rămas irevocabilă prin Decizia civila nr. 235 din 6 februarie 2007

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost

respins recursul.

Din motivarea

deciziei respective reiese că vânzătorul P.M.B. și SC H.N. SA au vândut

imobilul prin fraudarea art. 1 din Legea 112/1995, cu rea-credință, dar și a

art. 9 din Legea 112/1995, întrucât exista cerere de restituire în natură a

imobilului nr. 986/1996 și o eventuală vânzare către chiriași putea avea loc în

mod valabil doar după expirarea termenului prev. de art. 14 din lege.

Prin Sentința civilă

nr. 8674 din 14 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în

Dosarul nr. 15135/299/2010, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții

D.V., R.E., D.M. și D.H. în contradictoriu cu pârâții C.B.M., C.E., C.M.V.,

C.M.D., C.M.A., dispunându-se evacuarea pârâților din imobilul situat în

București, sector 1, și fiind obligați pârâții la plata către reclamanți suma

de 48.034 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului

pentru perioada 26 martie 2010 - aprilie 2012. Totodată, a fost admisă în parte

cererea reconvențională și au fost obligați reclamanții să plătească pârâților

suma de 45.493,34 RON reprezentând valoarea îmbunătățirilor necesare și utile

efectuate la acel imobil.

Conform art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, proprietarii

ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea

prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale

de evaluare.

Tribunalul a reținut

că potrivit disp. art. 50 alin. (2) din Legea 10/2001, chiriașii ale căror

contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.

112/1995, au fost desființate au dreptul la restituirea prețului actualizat,

iar potrivit alin. (2

1

) cei ale căror contracte au fost încheiate cu

respectarea disp. Legii nr. 112/1995 au dreptul la restituirea prețului de

piață.

Prin raportarea

acestor dispoziții la disp. art. 20 alin. (2) și (2

1

) din Legea nr.

10/2001 reiese că noțiunea de desființare prevăzută de art. 50 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001 nu include și situația evicțiunii în urma admiterii unei acțiuni în

revendicare în care s-au comparat titlurile părților, deoarece din economia

textului rezultă că acesta are în vedere numai contractele desființate pentru

că au fost încheiate cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Or,

desființarea pentru nerespectarea unor condiții de validitate la încheierea

actului juridic nu se poate produce decât prin declararea nulității, aceasta

fiind singura sancțiune de drept civil care intervine în acest caz.

Concluzia este

întărită și de modificările ulterioare ale Legii nr. 10/2001 intervenite în

temeiul Legii nr. 1/2009 care a introdus art. 50

1

care se referă la

contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii

nr. 112/1995. Chiar dacă și acest text folosește noțiunea de desființare a

contractelor de vânzare cumpărare, aceasta este relativ impropriu folosită,

deoarece este evident că de această dată situația avută în vedere este cea a

evicțiunii, întrucât contractele încheiate cu respectarea condițiilor de

validitate nu sunt lovite de nulitate.

Prin urmare, având în

vedere că în cauză sunt incidente disp. Legii nr. 10/2001, care derogă de la

dreptul comun în privința condițiilor și întinderii despăgubirilor în cazul

evicțiunii, conform principiului specialia generalibus derogant, instanța a

constatat că în speță nu sunt incidente disp. art. 1341 - 1343 C.civ, precum și

ale art. 1344 C .civ.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamanții.

Prin Decizia nr. 54A

din 21 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de apelanții-reclamanți C.B.M. și C.E., împotriva Sentinței civile nr.

1715 din data de 10 octombrie 2011, pronunțată de către Tribunalul București,

secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 28105/3/2010*, în contradictoriu cu

intimații-pârâți SC H.N. SA, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și

Municipiul București prin primarul general.

Cu privire la

calitatea procesuală a pârâtului (fiind prima chestiune pusă în discuția primei

instanțe), prin raportare la faptul că nu a fost parte la încheierea

contractului și la prevederile dreptului comun, Curtea pornește în analiza

acestei chestiuni de la temeiul juridic al acțiunii introductive și constată că

reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata prețului real de

circulație a imobilului, întemeindu-se exclusiv pe dispozițiile Legii nr.

10/2001.

Din această

perspectivă, Curtea a constatat că sunt incidente în cauză prevederile art. 50

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care statuează că restituirea prețului de

piață al imobilelor, respectiv cel reactualizat, se face de către Ministerul

Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin.

(6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Curtea a apreciat că

obligația de plată a despăgubirilor prevăzute de dispozițiile art. 50 din Legea

nr. 10/2001 incumbă Ministerului Finanțelor Publice, în virtutea prevederilor

alin. (3) al acestui text de lege. Curtea consideră că legiuitorul a urmărit să

instituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun sub aspectul

regimului juridic, în ceea ce privește obligația de plată a despăgubirilor, care

revine, potrivit acestor norme speciale Ministerului Finanțelor Publice, deși

nu are calitatea de vânzător al imobilului. Motivul pentru care legiuitorul a

recurs la această derogare rezidă în faptul că, potrivit dispozițiilor art. 13

alin. (6) din Legea nr. 112/1995, prețul plătit de foștii chiriași, la

cumpărarea imobilelor a fost conservat într-un fond extrabugetar, constituit la

dispoziția Ministerului Finanțelor Publice.

Așa cum rezultă din

cererea de chemare în judecată, reclamanții și-au întemeiat acțiunea (sub

aspectul acestui petit) pe dispozițiile legii speciale (art. 50 și art. 50

1

din Legea nr. 10/2001) fără a se raporta și la dispozițiile dreptului comun,

prima instanță considerând, în mod corect, că sunt aplicabile normele legii

speciale de reparație. Având în vedere că răspunderea pentru dezdăunarea

foștilor chiriași care au cumpărat imobilele în temeiul Legii nr. 112/1995 și

au pierdut dreptul de proprietate asupra acestora în favoarea foștilor

proprietari, are o reglementare specială prin prevederile Legii nr. 10/2001,

care se aplică cu întâietate față de dispozițiile dreptului comun (potrivit

regulii specialul derogă de la general și se aplică cu prioritate), Curtea a

constatat că legitimitatea procesuală pasivă revine Ministerului Finanțelor

Publice.

În privința art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, Curtea a reținut că îndreptățirea fostului chiriaș de a

primi prețul de piață al imobilului este recunoscută în situația în care

contractul de vânzare-cumpărare a fost desființat, potrivit terminologiei

folosite de legiuitor. Din această perspectivă, se impune precizarea că ipoteza

pierderii proprietății de către fostul chiriaș în urma admiterii acțiunii în

revendicare este asimilată desființării contractului de vânzare-cumpărare, prin

interpretarea extensivă a acestor prevederi legale, iar condițiile impuse de

textul art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 sunt pe deplin aplicabile și-n

ipoteza revendicării.

Din examinarea

hotărârilor judecătorești pronunțate în acțiunea în constatarea nulității

absolute a contractului de vânzare-cumpărare, în special Decizia civilă nr.

965/2005, pronunțată de Tribunalul București, irevocabilă prin respingerea

recursului prin Decizia civilă nr. 235 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel

București, Curtea a constatat că s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul

că imobilul în litigiu a fost vândut reclamanților din prezenta cauză cu

nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, în sensul că actul de

înstrăinare a fost perfectat anterior soluționării notificării formulate de foștii

proprietari, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului.

Întrucât aceste

aspecte au deja examinate și tranșate prin decizia civilă anterior menționată,

instanța de fond nu putea avea în vedere decât cele statuate cu putere de lucru

judecat, stabilind, în aceste limite, în ce măsură dispozițiile Legii nr.

112/1995 au fost sau nu respectate, în mod corect ajungând la concluzia că

reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea prețului de piață al imobilului.

Având în vedere cele

reținute de prima instanță, Curtea a apreciat că tribunalul a dat în mod corect

eficiență juridică puterii de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești.

În condițiile în care

s-a statuat prin această hotărâre în mod definitiv și irevocabil, pe aspectele

legate de reaua-credință a foștilor chiriași cumpărători în baza Legii nr.

112/1995, precum și de existența notificării fostului proprietar, având ca

obiect retrocedarea în natură a imobilului, aspecte care constituie totodată

cerințe prevăzute de dispozițiile Legii nr. 112/1995 pentru încheierea valabilă

a actelor de înstrăinare, orice analiză a acestora apare ca fiind inutilă,

neputând duce la un rezultat care să contrazică cele deja intrate în puterea

lucrului judecat.

De asemenea, trebuie

menționat că intră în puterea lucrului judecat, nu numai cele statuate prin

dispozitiv, ci și considerentele care explică dispozitivul și care susțin în

mod necesar soluția consacrată în acesta. Puterea de lucru judecat este un

efect al hotărârii judecătorești, care este atașat în principal dispozitivului,

dar care se extinde și asupra considerentelor, sub rezerva îndeplinirii

cumulative a condițiilor anterior arătate.

Pe cale de

consecință, Curtea a reținut că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr.

112/1995 la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare al reclamanților,

ceea ce face să nu poată fi reținută incidența prevederilor art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, astfel că nu se poate reține îndreptățirea reclamanților

de a primi decât prețul reactualizat al apartamentului, și nu cel de piață.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții C.B.M. și C.E., criticând-o pentru

netemeinicie și nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În esență,

reclamanții au arătat că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au

apreciat eronat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001,

astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009. Această greșită

interpretare a legii a generat respingerea nejustificată a cererii având ca

obiect plata prețului de piață a imobilului situat în sector 1, București,

imobil pierdut ca urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în

revendicare a foștilor proprietari ai acestui apartament.

Este de necontestat

faptul că acest apartament a fost dobândit prin vânzare-cumpărare, de la Statul

Român, prin instituțiile abilitate, calitatea sa de adevărat proprietar

neputând fi pusă la îndoială la momentul încheierii actului de

vânzare-cumpărare și nici respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind

încheierea contractelor.

Statul Român trebuie

să răspundă pentru prejudiciile cauzate chiriașilor cumpărători care au fost

deposedați de bunurile dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare, ulterior

desființate.

Curtea Europeană a

Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul acordării de

despăgubiri cumpărătorilor care au pierdut dreptul de proprietate ca urmare a

admiterii acțiunilor în revendicare promovate de către foștii proprietari,

apreciind că restituirea prețului plătit conform contractului, chiar

reactualizat cu rata inflației, nu este o măsură echitabilă care ar putea

repara prejudiciul suferit de către chiriașii cumpărători ( în acest sens s-a

pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 8370 din

12 decembrie 2007).

Legea nr. 10/2001,

modificată prin Legea nr. 1/2009, nu face decât să aplice instituția

răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor

preluate abuziv de stat și înstrăinate unor chiriași de bună-credință în

temeiul Legii nr. 112/1995.

În jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că titlul de proprietate al

subdobânditorului de bună-credință, constituit în baza Legii nr. 112/1995, este

protejat prin art. 1 din Protocolul la Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, prin mecanismul prevăzut de art. 20 alin. (2) din Constituția României.

În acest sens este și

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a apreciat, în situații

similare, că restituirea prețului de cumpărare indexat nu este în măsură a-l

compensa pe cumpărătorul evins, astfel încât se impune plata prețului de piață

al imobilului la data evicțiunii.

Recursul este

nefondat.

Examinând susținerile

recurenților-reclamanți C.B.M. și C.E., Înalta Curte constată că acestea se subsumează

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând să fie analizate din

această perspectivă.

Susținerea

reclamanților că li se cuvine diferența dintre prețul plătit, cu reactualizări

și prețul de piață al imobilului în litigiu, în temeiul dispozițiilor art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 este nefondată.

Astfel, în mod corect

a statuat instanța de apel că prin Decizia civilă nr. 965A din 22 decembrie

2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admis

apelul apelanților-reclamanți D.V., R.E. și D.H., împotriva Sentinței civile

nr. 2194 din 10 martie 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București,

în contradictoriu cu intimații-pârâți C.B.M., C.E., D.S. și Municipiul

București prin Primarul General și cu intimații-chemați în garanție Ministerul

Finanțelor Publice și SC H.N. SA, a fost schimbată în parte sentința apelată în

sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată și s-a constatat

nulitatea absolută și a Contractului de vânzare-cumpărare nr. X/1997. A fost

admisă în parte cererea de chemare în garanție și fiind obligat chematul în

garanție Ministerul Finanțelor Publice să restituie pârâților C.B.M. și C.E.

prețul actualizat de 26.335.177 RON, soluție menținută în căile de atac.

Prin Sentința civilă

nr. 8674 din 14 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a

fost admisă acțiunea formulată de reclamanții D.V., R.E., D.M. și D.H. în

contradictoriu cu pârâții C.B.M., C.E., C.M.V., C.M.D., C.M.A., dispunându-se

evacuarea pârâților din imobilul situat în București, sector 1, și fiind

obligați pârâții la plata către reclamanți suma de 48.034 RON reprezentând

contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 26 martie 2010

- aprilie 2012. Totodată, a fost admisă în parte cererea reconvențională și au

fost obligați reclamanții să plătească pârâților suma de 45.493,34 RON

reprezentând valoarea îmbunătățirilor necesare și utile efectuate la acel

imobil.

Așadar, din

hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei rezultă cu putere de lucru

judecat că actul de vânzare-cumpărare al imobilului în litigiu, încheiat de

reclamanți cu Statul Român, a fost constatat nul și în acest context sunt

incidente dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Așa fiind, în

litigiile menționate anterior, recurenților-reclamanți li s-au acordat

despăgubiri constând în prețul actualizat al imobilului, ceea ce înseamnă că nu

mai pot reitera o cerere care are același temei de fapt cu cel disputat în

litigiul anterior, întrucât s-ar ajunge la încălcarea statuărilor din hotărâri

judecătorești irevocabile.

Este adevărat că în

cauza de față, reclamanții au invocat un alt temei de drept și anume

dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001, însă acestea nu sunt

incidente, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat, astfel

încât, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudență, cumpărătorii sunt

îndreptățiți la despăgubiri constând în prețul actualizat al imobilului, nu la

prețul de piață.

Prevederile actului

normativ nu folosesc în mod expres termenul de anulare a contractelor, pentru a

fi incidente în acest caz, utilizând termenul generic de

"desființare", care include orice situație de ineficacitate a

contractului, creată ca urmare a eludării prevederilor Legii nr. 112/1995,

așadar și în situația admiterii irevocabile a unei acțiuni în revendicare.

Așa fiind, cuvântul

"desființare" are în vedere aspectul că nu se mai produc efectele

contractului chiriașului, fără a distinge în raport de cauza acestei situații.

Prin urmare,

chiriașul al cărui titlu de proprietate a fost anulat are dreptul la acordarea

prețului actualizat, iar în cazul în care titlul său nu a fost anulat, ci doar

a fost evins printr-o acțiune în revendicare, are dreptul doar la valoarea de

circulație a imobilului.

Întrucât prin decizie

irevocabilă contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat, respectiv acesta

fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, instanța

constată că solicitarea reclamanților de obligare la plata diferenței dintre

prețul actualizat și prețul de piață, este neîntemeiată.

Este neîndoielnic că

reclamanții au dreptul să primească numai prețul actualizat și contravaloarea

îmbunătățirilor aduse imobilului, drepturi care au fost consfințite prin

hotărâri judecătorești irevocabile.

Referirile la

dispozițiile art. 1 din Protocolul 1, adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și la jurisprudența Curții de la Strasbourg nu sunt

relevante, deoarece recurenții au primit despăgubiri, dispozițiile legii fiind

în concordanță cu cele convenționale. În consecință, nu poate fi invocat

mecanismul constituțional prevăzut de art. 20 alin. (2) din Constituție, pentru

a aplica direct dispozițiile din tratatele internaționale.

Este adevărat că

Statul Român trebuie să răspundă pentru prejudiciile cauzate chiriașilor

cumpărători care au fost deposedați de bunurile dobândite prin contracte de

vânzare-cumpărare, ulterior desființate, însă acest lucru s-a realizat deja

potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, așadar există

temei legal de drept intern.

Este nerelevantă

invocarea aspectelor de jurisprudență referitoare la acordarea despăgubirilor

la data producerii evicțiunii, deoarece referințele citate privesc evicțiunea

de drept comun, reglementată potrivit dispozițiilor art. 1344 și urm. C. civ. din

de la aplicare legea generală, potrivit principiilor generale de drept, astfel

încât nu subzistă temeiurile de drept și de fapt invocate de reclamanți,

criticile formulate în recurs fiind neîntemeiate.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții C.B.M. și C.E. împotriva Deciziei

civile nr. 54A din 21 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 octombrie 2014.

Procesat

de GGC - AZ