ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2620/2014

Asupra recursului civil de față: Prin acțiunea formulată la data de 22 decembrie 2008, reclamanții C.B.M. și C.E., au solicitat în contradictoriu cu pârâții D.V., R.E., D.M., D.H., SC H.N. SA, ca mandatar al Primăriei Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestora la plata sumei de 150.000 RON, reprezentând cheltuieli pentru întreținere și reparații necesare și utile aduse apartamentului nr. 2, situat în București, sector 1, și constituirea unui drept de retenție în favoarea reclamanților până la achitarea acestor sume. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin Decizia civilă nr. 965A/2005 pronunțată de Tribunalul București a fost anulat Contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1997 încheiat între ei și Primăria Municipiului București reprezentata prin SC H.N.

SA ca mandatar, dar ei au continuat să locuiască în acest imobil. Au susținut că reclamantul s-a născut în acest imobil, în care locuiește de peste 60 ani, timp în care, atât părinții săi, cât și el au efectuat numeroase renovări, schimbând coloanele de apă și canalizare, instalațiile de încălzit electrice și sanitare, au reparat acoperișul. În drept acțiunea nu a fost motivată.

La data de 30 martie 2009, reclamanții au formulat cerere completatoare și precizatoare a acțiunii, prin care au arătat că înțeleg să se judece cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primarul General și SC H. SA și au solicitat obligarea acestor pârâți, în solidar, la plata contravalorii îmbunătățirilor aduse imobilului, acordarea unui drept de retenție și obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor la plata diferenței dintre prețul de piață al apartamentului și prețul actualizat în cuantum de 26.335.177 ROL, acordat prin Decizia civilă nr. 965A/2005, pronunțată de Tribunalul București. În drept au fost invocate disp. art. 1345 - 1346 C. civ., art. 1344 C. civ., Legea nr. 10/2001, art. 50 și 50 1 din Legea nr. 1/2009.

Prin Sentința civilă nr 1715 din 10 octombrie 2012, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și acțiunea ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele: Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. X/1997, în baza dispozițiilor Legii nr. 112/1995, Municipiul București prin Primar General prin mandatar SC H.N. SA a înstrăinat reclamanților dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 1, compus din scară, holl, 3 camere, degajament, baie, bucătărie, boxă, mansardă, balcon, pivniță și spațiile comune în suprafață utilă de 111,55 mp, reprezentând o cotă indiviză de 49,31% din imobil.

Sub aspectul temeiniciei obligării pârâtului la plata acestor sume de bani, se reține că într-adevăr potrivit regulilor generale, din materia contractului de vânzare-cumpărare, obligația de garanție pentru evicțiune revine vânzătorului, care în speță este Municipiul București. Pe de altă parte, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 au o situație specială, ele neconstituind pentru unitatea deținătoare o expresie a libertății contractuale, ci executarea unei obligații legale exprese, cea corelativă dreptului chiriașului de a cumpăra, drept prevăzut de art. 9 alin. (1) din acest act normativ. De asemenea, faptul că unitățile deținătoare acționau ca mandatari fără reprezentare ai statului, rezultă și din împrejurarea că sumele încasate din aceste vânzări nu intrau în patrimoniul lor, ci într-un fond extrabugetar la dispoziția Ministerului Finanțelor constituit prin disp.

art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Tocmai de aceea, prin art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 s-a prevăzut că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, se face de către M.E.F. din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. Legea nr. 10/2001 a instituit un debitor unic pentru cumpărătorii imobilelor în baza Legii nr. 112/1995 ale căror titluri de proprietate au fost desființate în mod irevocabil, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, reglementându-se un caz special de răspundere pentru evicțiune, sub aspectul restituirii prețului plătit, care derogă de la dreptul comun reprezentat de art. 1337 și urm. C. civ.

Un argument invocat în susținerea acestui aspect îl constituie și faptul că prețul încasat din vânzarea apartamentelor în temeiul legii nu a intrat în patrimoniul Municipiului București, ci era virat, prin intermediul prestatorului de servicii, după reținerea comisionului, în fondul special extrabugetar, conform art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995. S-a reținut în considerente prin Decizia civilă nr. 965A din 22 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în Dosarul nr. 3055/2005 a fost admis apelul apelanților-reclamanți D.V., R.E. și D.H. împotriva Sentinței civile nr. 2194 din 10 martie 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 15911/2004 în contradictoriu cu intimații-pârâți C.B.M., C.E., D.S.

și Municipiul București prin Primarul General și cu intimații-chemați în garanție Ministerul Finanțelor Publice și SC H.N. SA, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată și s-a constatat nulitatea absolută și a Contractului de vânzare-cumpărare nr. X/1997, fiind admisă în parte cererea de chemare în garanție și fiind obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să restituie pârâților C.B.M. și C.E. prețul actualizat de 26.335.177 RON. Această decizie a rămas irevocabilă prin Decizia civila nr. 235 din 6 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost respins recursul. Din motivarea deciziei respective reiese că vânzătorul P.M.B.

și SC H.N. SA au vândut imobilul prin fraudarea art. 1 din Legea 112/1995, cu rea-credință, dar și a art. 9 din Legea 112/1995, întrucât exista cerere de restituire în natură a imobilului nr. 986/1996 și o eventuală vânzare către chiriași putea avea loc în mod valabil doar după expirarea termenului prev. de art. 14 din lege. Prin Sentința civilă nr. 8674 din 14 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în Dosarul nr. 15135/299/2010, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții D.V., R.E., D.M. și D.H.

în contradictoriu cu pârâții C.B.M., C.E., C.M.V., C.M.D., C.M.A., dispunându-se evacuarea pârâților din imobilul situat în București, sector 1, și fiind obligați pârâții la plata către reclamanți suma de 48.034 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 26 martie 2010 - aprilie 2012. Totodată, a fost admisă în parte cererea reconvențională și au fost obligați reclamanții să plătească pârâților suma de 45.493,34 RON reprezentând valoarea îmbunătățirilor necesare și utile efectuate la acel imobil. Conform art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Tribunalul a reținut că potrivit disp. art. 50 alin. (2) din Legea 10/2001, chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate au dreptul la restituirea prețului actualizat, iar potrivit alin. (2 1 ) cei ale căror contracte au fost încheiate cu respectarea disp. Legii nr. 112/1995 au dreptul la restituirea prețului de piață. Prin raportarea acestor dispoziții la disp. art. 20 alin. (2) și (2 1 ) din Legea nr. 10/2001 reiese că noțiunea de desființare prevăzută de art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu include și situația evicțiunii în urma admiterii unei acțiuni în revendicare în care s-au comparat titlurile părților, deoarece din economia textului rezultă că acesta are în vedere numai contractele desființate pentru că au fost încheiate cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Or, desființarea pentru nerespectarea unor condiții de validitate la încheierea actului juridic nu se poate produce decât prin declararea nulității, aceasta fiind singura sancțiune de drept civil care intervine în acest caz. Concluzia este întărită și de modificările ulterioare ale Legii nr. 10/2001 intervenite în temeiul Legii nr. 1/2009 care a introdus art. 50 1 care se referă la contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995. Chiar dacă și acest text folosește noțiunea de desființare a contractelor de vânzare cumpărare, aceasta este relativ impropriu folosită, deoarece este evident că de această dată situația avută în vedere este cea a evicțiunii, întrucât contractele încheiate cu respectarea condițiilor de validitate nu sunt lovite de nulitate.

Prin urmare, având în vedere că în cauză sunt incidente disp. Legii nr. 10/2001, care derogă de la dreptul comun în privința condițiilor și întinderii despăgubirilor în cazul evicțiunii, conform principiului specialia generalibus derogant, instanța a constatat că în speță nu sunt incidente disp. art. 1341 - 1343 C.civ, precum și ale art. 1344 C .civ. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții. Prin Decizia nr. 54A din 21 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți C.B.M. și C.E., împotriva Sentinței civile nr. 1715 din data de 10 octombrie 2011, pronunțată de către Tribunalul București, secția a III-a civilă, în Dosarul nr. 28105/3/2010*, în contradictoriu cu intimații-pârâți SC H.N.

SA, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Municipiul București prin primarul general. Cu privire la calitatea procesuală a pârâtului (fiind prima chestiune pusă în discuția primei instanțe), prin raportare la faptul că nu a fost parte la încheierea contractului și la prevederile dreptului comun, Curtea pornește în analiza acestei chestiuni de la temeiul juridic al acțiunii introductive și constată că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la plata prețului real de circulație a imobilului, întemeindu-se exclusiv pe dispozițiile Legii nr. 10/2001. Din această perspectivă, Curtea a constatat că sunt incidente în cauză prevederile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care statuează că restituirea prețului de piață al imobilelor, respectiv cel reactualizat, se face de către Ministerul Finanțelor Publice, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Curtea a apreciat că obligația de plată a despăgubirilor prevăzute de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 incumbă Ministerului Finanțelor Publice, în virtutea prevederilor alin. (3) al acestui text de lege. Curtea consideră că legiuitorul a urmărit să instituie o reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun sub aspectul regimului juridic, în ceea ce privește obligația de plată a despăgubirilor, care revine, potrivit acestor norme speciale Ministerului Finanțelor Publice, deși nu are calitatea de vânzător al imobilului. Motivul pentru care legiuitorul a recurs la această derogare rezidă în faptul că, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, prețul plătit de foștii chiriași, la cumpărarea imobilelor a fost conservat într-un fond extrabugetar, constituit la dispoziția Ministerului Finanțelor Publice.

Așa cum rezultă din cererea de chemare în judecată, reclamanții și-au întemeiat acțiunea (sub aspectul acestui petit) pe dispozițiile legii speciale (art. 50 și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001) fără a se raporta și la dispozițiile dreptului comun, prima instanță considerând, în mod corect, că sunt aplicabile normele legii speciale de reparație. Având în vedere că răspunderea pentru dezdăunarea foștilor chiriași care au cumpărat imobilele în temeiul Legii nr. 112/1995 și au pierdut dreptul de proprietate asupra acestora în favoarea foștilor proprietari, are o reglementare specială prin prevederile Legii nr. 10/2001, care se aplică cu întâietate față de dispozițiile dreptului comun (potrivit regulii specialul derogă de la general și se aplică cu prioritate), Curtea a constatat că legitimitatea procesuală pasivă revine Ministerului Finanțelor Publice.

În privința art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, Curtea a reținut că îndreptățirea fostului chiriaș de a primi prețul de piață al imobilului este recunoscută în situația în care contractul de vânzare-cumpărare a fost desființat, potrivit terminologiei folosite de legiuitor. Din această perspectivă, se impune precizarea că ipoteza pierderii proprietății de către fostul chiriaș în urma admiterii acțiunii în revendicare este asimilată desființării contractului de vânzare-cumpărare, prin interpretarea extensivă a acestor prevederi legale, iar condițiile impuse de textul art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 sunt pe deplin aplicabile și-n ipoteza revendicării.

Din examinarea hotărârilor judecătorești pronunțate în acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, în special Decizia civilă nr. 965/2005, pronunțată de Tribunalul București, irevocabilă prin respingerea recursului prin Decizia civilă nr. 235 din 6 februarie 2007 a Curții de Apel București, Curtea a constatat că s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că imobilul în litigiu a fost vândut reclamanților din prezenta cauză cu nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, în sensul că actul de înstrăinare a fost perfectat anterior soluționării notificării formulate de foștii proprietari, prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilului.

Întrucât aceste aspecte au deja examinate și tranșate prin decizia civilă anterior menționată, instanța de fond nu putea avea în vedere decât cele statuate cu putere de lucru judecat, stabilind, în aceste limite, în ce măsură dispozițiile Legii nr. 112/1995 au fost sau nu respectate, în mod corect ajungând la concluzia că reclamanții nu sunt îndreptățiți la acordarea prețului de piață al imobilului. Având în vedere cele reținute de prima instanță, Curtea a apreciat că tribunalul a dat în mod corect eficiență juridică puterii de lucru judecat a acestei hotărâri judecătorești.

În condițiile în care s-a statuat prin această hotărâre în mod definitiv și irevocabil, pe aspectele legate de reaua-credință a foștilor chiriași cumpărători în baza Legii nr. 112/1995, precum și de existența notificării fostului proprietar, având ca obiect retrocedarea în natură a imobilului, aspecte care constituie totodată cerințe prevăzute de dispozițiile Legii nr. 112/1995 pentru încheierea valabilă a actelor de înstrăinare, orice analiză a acestora apare ca fiind inutilă, neputând duce la un rezultat care să contrazică cele deja intrate în puterea lucrului judecat. De asemenea, trebuie menționat că intră în puterea lucrului judecat, nu numai cele statuate prin dispozitiv, ci și considerentele care explică dispozitivul și care susțin în mod necesar soluția consacrată în acesta.

Puterea de lucru judecat este un efect al hotărârii judecătorești, care este atașat în principal dispozitivului, dar care se extinde și asupra considerentelor, sub rezerva îndeplinirii cumulative a condițiilor anterior arătate. Pe cale de consecință, Curtea a reținut că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 112/1995 la perfectarea contractului de vânzare-cumpărare al reclamanților, ceea ce face să nu poată fi reținută incidența prevederilor art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, astfel că nu se poate reține îndreptățirea reclamanților de a primi decât prețul reactualizat al apartamentului, și nu cel de piață. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții C.B.M. și C.E., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate și invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În esență, reclamanții au arătat că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au apreciat eronat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009. Această greșită interpretare a legii a generat respingerea nejustificată a cererii având ca obiect plata prețului de piață a imobilului situat în sector 1, București, imobil pierdut ca urmare a admiterii de către instanță a acțiunii în revendicare a foștilor proprietari ai acestui apartament. Este de necontestat faptul că acest apartament a fost dobândit prin vânzare-cumpărare, de la Statul Român, prin instituțiile abilitate, calitatea sa de adevărat proprietar neputând fi pusă la îndoială la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare și nici respectarea dispozițiilor legale în vigoare privind încheierea contractelor.

Statul Român trebuie să răspundă pentru prejudiciile cauzate chiriașilor cumpărători care au fost deposedați de bunurile dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare, ulterior desființate.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în mod constant în sensul acordării de despăgubiri cumpărătorilor care au pierdut dreptul de proprietate ca urmare a admiterii acțiunilor în revendicare promovate de către foștii proprietari, apreciind că restituirea prețului plătit conform contractului, chiar reactualizat cu rata inflației, nu este o măsură echitabilă care ar putea repara prejudiciul suferit de către chiriașii cumpărători ( în acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia civilă nr. 8370 din 12 decembrie 2007). Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, nu face decât să aplice instituția răspunderii pentru evicțiune într-un domeniu particular, cel al imobilelor preluate abuziv de stat și înstrăinate unor chiriași de bună-credință în temeiul Legii nr. 112/1995.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că titlul de proprietate al subdobânditorului de bună-credință, constituit în baza Legii nr. 112/1995, este protejat prin art. 1 din Protocolul la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin mecanismul prevăzut de art. 20 alin. (2) din Constituția României. În acest sens este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a apreciat, în situații similare, că restituirea prețului de cumpărare indexat nu este în măsură a-l compensa pe cumpărătorul evins, astfel încât se impune plata prețului de piață al imobilului la data evicțiunii. Recursul este nefondat. Examinând susținerile recurenților-reclamanți C.B.M. și C.E., Înalta Curte constată că acestea se subsumează dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmând să fie analizate din această perspectivă. Susținerea reclamanților că li se cuvine diferența dintre prețul plătit, cu reactualizări și prețul de piață al imobilului în litigiu, în temeiul dispozițiilor art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 este nefondată. Astfel, în mod corect a statuat instanța de apel că prin Decizia civilă nr. 965A din 22 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul apelanților-reclamanți D.V., R.E. și D.H., împotriva Sentinței civile nr. 2194 din 10 martie 2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în contradictoriu cu intimații-pârâți C.B.M., C.E., D.S. și Municipiul București prin Primarul General și cu intimații-chemați în garanție Ministerul Finanțelor Publice și SC H.N.

SA, a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost admisă cererea de chemare în judecată și s-a constatat nulitatea absolută și a Contractului de vânzare-cumpărare nr. X/1997. A fost admisă în parte cererea de chemare în garanție și fiind obligat chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice să restituie pârâților C.B.M. și C.E. prețul actualizat de 26.335.177 RON, soluție menținută în căile de atac. Prin Sentința civilă nr. 8674 din 14 mai 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții D.V., R.E., D.M. și D.H.

în contradictoriu cu pârâții C.B.M., C.E., C.M.V., C.M.D., C.M.A., dispunându-se evacuarea pârâților din imobilul situat în București, sector 1, și fiind obligați pârâții la plata către reclamanți suma de 48.034 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pentru perioada 26 martie 2010 - aprilie 2012. Totodată, a fost admisă în parte cererea reconvențională și au fost obligați reclamanții să plătească pârâților suma de 45.493,34 RON reprezentând valoarea îmbunătățirilor necesare și utile efectuate la acel imobil. Așadar, din hotărârile judecătorești depuse la dosarul cauzei rezultă cu putere de lucru judecat că actul de vânzare-cumpărare al imobilului în litigiu, încheiat de reclamanți cu Statul Român, a fost constatat nul și în acest context sunt incidente dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Așa fiind, în litigiile menționate anterior, recurenților-reclamanți li s-au acordat despăgubiri constând în prețul actualizat al imobilului, ceea ce înseamnă că nu mai pot reitera o cerere care are același temei de fapt cu cel disputat în litigiul anterior, întrucât s-ar ajunge la încălcarea statuărilor din hotărâri judecătorești irevocabile. Este adevărat că în cauza de față, reclamanții au invocat un alt temei de drept și anume dispozițiile art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, însă acestea nu sunt incidente, deoarece contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat, astfel încât, așa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudență, cumpărătorii sunt îndreptățiți la despăgubiri constând în prețul actualizat al imobilului, nu la prețul de piață.

Prevederile actului normativ nu folosesc în mod expres termenul de anulare a contractelor, pentru a fi incidente în acest caz, utilizând termenul generic de "desființare", care include orice situație de ineficacitate a contractului, creată ca urmare a eludării prevederilor Legii nr. 112/1995, așadar și în situația admiterii irevocabile a unei acțiuni în revendicare. Așa fiind, cuvântul "desființare" are în vedere aspectul că nu se mai produc efectele contractului chiriașului, fără a distinge în raport de cauza acestei situații. Prin urmare, chiriașul al cărui titlu de proprietate a fost anulat are dreptul la acordarea prețului actualizat, iar în cazul în care titlul său nu a fost anulat, ci doar a fost evins printr-o acțiune în revendicare, are dreptul doar la valoarea de circulație a imobilului.

Întrucât prin decizie irevocabilă contractul de vânzare-cumpărare a fost anulat, respectiv acesta fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, instanța constată că solicitarea reclamanților de obligare la plata diferenței dintre prețul actualizat și prețul de piață, este neîntemeiată. Este neîndoielnic că reclamanții au dreptul să primească numai prețul actualizat și contravaloarea îmbunătățirilor aduse imobilului, drepturi care au fost consfințite prin hotărâri judecătorești irevocabile. Referirile la dispozițiile art. 1 din Protocolul 1, adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și la jurisprudența Curții de la Strasbourg nu sunt relevante, deoarece recurenții au primit despăgubiri, dispozițiile legii fiind în concordanță cu cele convenționale.

În consecință, nu poate fi invocat mecanismul constituțional prevăzut de art. 20 alin. (2) din Constituție, pentru a aplica direct dispozițiile din tratatele internaționale. Este adevărat că Statul Român trebuie să răspundă pentru prejudiciile cauzate chiriașilor cumpărători care au fost deposedați de bunurile dobândite prin contracte de vânzare-cumpărare, ulterior desființate, însă acest lucru s-a realizat deja potrivit dispozițiilor art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, așadar există temei legal de drept intern. Este nerelevantă invocarea aspectelor de jurisprudență referitoare la acordarea despăgubirilor la data producerii evicțiunii, deoarece referințele citate privesc evicțiunea de drept comun, reglementată potrivit dispozițiilor art. 1344 și urm. C. civ.

din 1864. Or, în speță sunt aplicabile dispozițiile legii speciale, care înlătură de la aplicare legea generală, potrivit principiilor generale de drept, astfel încât nu subzistă temeiurile de drept și de fapt invocate de reclamanți, criticile formulate în recurs fiind neîntemeiate. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.B.M. și C.E. împotriva Deciziei civile nr. 54A din 21 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 octombrie 2014. Procesat de GGC - AZ