SECȚIUNEA A DOUA CAUZA BASTONE c. ITALIA (Cercetarea nr. 59638/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 iulie 2006 DEFINITIVF 11/10/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Bastone c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele A.B. Baka Cabral Barreto Türmen Zagrebelsky mei Mularoni, Jočienė, judecători și Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a deliberat în camera Consiliului la 20 iunie 2006, Renunță la hotărâre, adoptat la această dată procedural la originea cauzei se află o cerere (n 59638/00) îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant al acestui stat, M. Giovanni Bastone a sesizat Curtea la 24 mai 1999 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În special, reclamantul a invocat o încălcare a articolului 8 din convenție ca urmare a controlului corespondenței sale de către autoritățile penitenciare. Cererea a fost atribuită celei de a doua secțiuni a Curții (art. 52 § (1) din regulament. În cadrul acesteia, camera însărcinată cu examinarea cauzei (art. 27 alineatul (1) din Convenție) a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din regulament. Prin decizia din 18 ianuarie 2005, Curtea a declarat cererea parțial admisibilă. Guvernul a prezentat observații scrise cu privire la fondul cauzei (art. 1 din Regulamentul de procedură) ; reclamantul nu a răspuns la aceasta. De fapt, reclamantul s-a născut în 1943 și este reținut în închisoarea Sulmona. La 3 martie 1995, reclamantul a fost condamnat la închisoare pe viață, în special pentru acuzația de complicitate la omucidere în ceea ce privește uciderea F.D. comisă la 30 iulie 1981. În trecut, reclamantul fusese condamnat de tribunalul districtual din Torino la 14 ani de detenție pentru tentativa de omor comisă în martie 1981 asupra persoanei din F.D. 10. La 29 aprilie 1993, având în vedere pericolul pe care îl prezintă reclamantul, ministrul de Justiție a luat un ordin prin care i-a impus pe o perioadă de un an regimul special de detenție prevăzut la art. 41a. , alineatul (2) din Legea nr. 354 din 26 iulie 1975 privind administrația . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Aplicarea regimului special a fost prelungită pentru perioade succesive de șase luni până la 4 septembrie 2003 12. La 8 iunie 2000, judecătorul de aplicare a pedepselor lui Viterbo a dispus controlul corespondenței reclamantului pentru o perioadă nespecificată, cu excepția celei adresate. în Consiliul Europei, Secretariatul General, Comisia și Curtea Europeană a Drepturilor Omului Următoarele documente poartă ștampila care atestă controlul efectuat de autoritățile penitenciare : o telegramă primită la 10 iunie 2000 reclamantului, împuternicirea din 27 mai 1999 a reclamantului pentru procedura în fața Curții către Maestrul SS (revocată ulterior), precum și patru hotărâri ale ministrului justiției (4 iunie 1996, 3 iunie și 9 decembrie 1997, 8 decembrie 1998). II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE 13. În hotărârea sa Ospina Vargas, Curtea a rezumat dreptul și practica internă relevante în ceea ce privește regimul de detenție aplicat în speță și controlul corespondenței (Ospina Vargas c. Italia, n 40550/98, §§ 23-33, 14 octombrie 2004). Reclamantul afirmă că aplicarea regimului special de detenție nu își recunoaște dreptul de a-și respecta corespondența și că: art. 8 din Convenție are dreptul la respectarea... corespondenței sale. Nu poate exista o interferență între o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, (...) apără ordinea și prevenirea infracțiunilor, (...) 15. Guvernul neagă orice interferență în dreptul invocat de solicitant. Acesta susține că controlul corespondenței deținuților este prevăzut la art. 18 din Legea privind administrația în cauză și constată că percheziția corespondenței reclamantului viza eliminarea ordinii și a securității la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În decizia sa, judecătorul excludea în mod expres de la control scrisorile adresate Curții. Prin urmare, potrivit guvernului, ștampila care dovedește controlul telegramei și al decretelor ministeriale a fost aplicată pe bună dreptate la sosirea documentelor, în timp ce formula de împuternicire a fost verificată ca scrisoare de ieșire destinată unui avocat care nu reprezenta încă reclamantul în fața Curții. Faptul că nici unul dintre aceste documente nu conține o a doua ștampilă ar confirma că autoritățile penitenciare nu au efectuat controlul documentelor în cauză trimise de reclamant Curții. 16. În mod evident, a existat o intervenție din partea unei autorități publice. În exercitarea dreptului reclamantului de a-și respecta corespondența garantată prin art. 8 alin. (1) din Convenție. O astfel de intervenție nu respectă această dispoziție, cu excepția cazului în care, conform legii, aceasta urmărește unul sau mai multe scopuri legitime în temeiul alin. (2) și, în plus, este necesară, într-o societate democratică pentru a le atinge (Calogero Diana c. Italia , Hotărârea din 15 noiembrie 1996, Rec., p. 28, Domenichini c. Italia, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, Rec., 1996-V, § 28 Petra c. România, Hotărârea din 23 septembrie 1998 , Rec., 1998-VII, p. 2853, § Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, § 179, CEDO 2000-IV Musumeci Italia, 33695/96, § 56, 11 ianuarie 2005 17. Curtea arată că controlul corespondenței în litigiu a fost ordonat de către instanța de aplicare a pedepselor în conformitate cu articolul din Legea privind administrația în cauză. Or, Curtea a judecat deja în repetate rânduri că controlul corespondenței în temeiul articolului 18 din legea menționată nu respectă art. 8 din Convenție, deoarece nu este prevăzut de lege. În măsura în care nu reglementează nici durata măsurilor de control al corespondenței deținuților, nici motivele care le pot justifica și nici nu indică în mod suficient de clar domeniul de aplicare și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților competente în domeniul respectiv (a se vedea, printre altele, Hotărârile Labita c. Italia, citată anterior, §§ 175-180, Calogero Diana c. Italia În lumina celor de mai sus, Curtea constată că controlul corespondenței reclamantului nu a fost prevăzut de legea mai degrabă în sensul articolului 8 din Convenție. Această concluzie face inutilă verificarea în speță a respectării celorlalte cerințe ale alineatului (2) din aceeași dispoziție. Curtea ia act, de altfel, de intrarea în vigoare a Legii nr. 95/2004 de modificare a Legii privind administrația în cauză; noul articol 18b prevede că, pentru o perioadă maximă de șase luni, controlul corespondenței poate avea loc pentru a preveni Comisia pentru infracțiuni sau pentru a proteja securitatea instituțiilor penitenciare și secretul investigațiilor. Controlul este stabilit printr-un ordin motivat al autorității judiciare la cererea procurorului public sau a directorului instituției. Art. 18b alin. (2) exclude de la control corespondența deținutului cu, în special, avocatul său și organismele internaționale competente în domeniul drepturilor omului. Cu toate acestea, acest nou articol nu permite corectarea încălcărilor care au avut loc înainte de intrarea sa în vigoare. 19. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 8 din Convenție. II. PRIVIND LEGEREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 20. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În observațiile sale cu privire la admisibilitatea cererii, Consiliul reclamantului a invitat Curtea să acorde clientului său o satisfacție echitabilă pentru a remedia prejudiciile suferite. Cu toate acestea, în termenul stabilit după admisibilitatea cererii, nu a fost indicată nicio cifră de afaceri. În circumstanțele cauzei, Curtea consideră că constatarea încălcării convenției constituie o satisfacție echitabilă suficientă pentru daune. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 22. În ceea ce privește cheltuielile și cheltuielile de judecată, reclamantul nu solicită nici o sumă. Curtea consideră că acest aspect al aplicării art. 41 nu face apel la o examinare din oficiu (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea Cardarelli Italia din 27 februarie 1992, seria A n 229-G, p. 75, § 19). DE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Președintele
DEUXIÈME SECTION
BASTONE c. ITALIE
(Requête n
o
59638/00)
ARRÊT
11 juillet 2006
11/10/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Bastone c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
A.B.
Baka
,
I.
Cabral Barreto
,
R.
Türmen
,
V.
Zagrebelsky
,
M
mes
A.
Mularoni,
D.
Jočienė,
juges
,
et de
M.
S.
Naismith,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 20 juin 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
59638/00) dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Giovanni Bastone («
le requérant
»), a saisi la Cour le 24 mai 1999 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. I. M. Braguglia, assisté par son coagent adjoint, M.
3.
Le requérant alléguait en particulier une violation de l’article 8 de la Convention en raison du contrôle de sa correspondance par les autorités pénitentiaires.
4.
La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article
52 §
1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d’examiner l’affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l’article 26 § 1 du règlement.
5.
Par une décision du 18 janvier 2005, la Cour a déclaré la requête partiellement recevable.
6.
Le Gouvernement a déposé des observations écrites sur le fond de l’affaire (article
59
§
1 du règlement)
; le requérant n’y a pas répondu.
I.
7.
Le requérant est né en 1943 et est détenu à la prison de Sulmona.
8.
Le requérant fut condamné le 3 mars 1995 à une peine de réclusion à perpétuité, notamment sur le chef de complicité d’homicide quant au meurtre de F.D. commis le 30 juillet 1981.
9.
Auparavant, le requérant avait été condamné par la cour d’assises d’appel de Turin à quatorze ans de réclusion pour la tentative d’homicide commise en mars 1981 sur la personne de F.D.
10.
Le 29 avril 1993, compte tenu de la dangerosité du requérant, le ministre de la Justice prit un arrêté lui imposant pour une période d’une année le régime spécial de détention prévu par l’article 41
bis
, alinéa 2, de la loi n
o
354 du 26 juillet 1975 sur l’administration pénitentiaire («
la loi n
o
354/1975
»). Modifiée par la loi n
o
356 du 7 août 1992, cette disposition permet la suspension totale ou partielle de l’application du régime normal de détention lorsque des raisons d’ordre et de sécurité publics l’exigent.
11.
L’application du régime spécial fut prorogée pour des périodes successives de six mois jusqu’au 4 septembre 2003.
12.
Il appert des éléments contenus dans le dossier que la correspondance du requérant est soumise à contrôle de la part de l’administration pénitentiaire. Le 8 juin 2000, le juge de l’application des peines de Viterbo ordonna le contrôle de la correspondance du requérant pour une période non spécifiée, à l’exception de celle adressée «
au Conseil de l’Europe, au Secrétariat Général, à la Commission et à la Cour européenne des Droits de l’Homme
».
Les documents suivants portent le cachet prouvant le contrôle effectué par les autorités pénitentiaires
: un télégramme parvenu le 10 juin 2000 au requérant, la procuration du 27 mai 1999 du requérant pour la procédure devant la Cour à Maître S.S. (révoquée par la suite), ainsi que quatre arrêtés du ministre de la Justice (4 juin 1996, 3 juin et 9 décembre 1997, 8
décembre 1998).
II.
13.
Dans son arrêt Ospina Vargas, la Cour a résumé le droit et la pratique internes pertinents quant au régime de détention appliqué en l’espèce et quant au contrôle de la correspondance (
Ospina Vargas c.
Italie
, n
o
40750/98, §§ 23-33, 14 octobre 2004).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 8 DE LA CONVENTION
14.
Le requérant affirme que l’application du régime spécial de détention méconnaît son droit au respect de sa correspondance et invoque l’article 8 de la Convention ainsi libellé
:
«
1.
Toute personne a droit au respect (...) de sa correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, (...) à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, (...)
»
15.
Le Gouvernement nie toute ingérence dans le droit invoqué par le requérant.
Il affirme que le contrôle de la correspondance des détenus est prévu par l’article 18 de la loi sur l’administration pénitentiaire et constate que la fouille du courrier du requérant visait à sauvegarder l’ordre et la sécurité de l’Etat et avait été ordonnée par le juge de l’application des peines le 8
juin
2000.Dans sa décision, le juge excluait expressément du contrôle les courriers adressés à la Cour. Par conséquent, selon le Gouvernement, le cachet prouvant le contrôle du télégramme et des arrêtés ministériels fut apposé à juste titre à l’arrivée des documents alors que la formule de procuration fut contrôlée comme courrier sortant destiné à un avocat qui ne représentait pas encore le requérant devant la Cour. Le fait qu’aucun de ces documents ne contienne un deuxième cachet confirmerait que les autorités pénitentiaires ne procédèrent pas au contrôle des documents en question envoyés par le requérant à la Cour.
16.
De toute évidence, il y a eu «
ingérence d’une autorité publique
» dans l’exercice du droit du requérant au respect de sa correspondance garanti par l’article 8 § 1 de la Convention. Pareille ingérence méconnaît cette disposition sauf si, «
prévue par la loi
», elle poursuit un ou des buts légitimes au regard du paragraphe
2 et, de plus, est «
nécessaire, dans une société démocratique
» pour les atteindre (
Calogero Diana c. Italie
, arrêt du 15
novembre 1996,
Recueil des arrêts et décisions
28,
Domenichini c.
Italie
, arrêt du 15
novembre 1996,
Recueil
;
Petra c. Roumanie
, arrêt du 23 septembre 1998
, Recueil
1998-VII, p. 2853, §
36
;
Labita c.
Italie
[GC], n
o
;
Musumeci
c.
Italie,
n
o
33695/96, § 56, 11 janvier 2005).
17.
La Cour relève que le contrôle de la correspondance litigieuse a été ordonné par le juge de l’application des peines conformément à l’article
18
de la loi sur l’administration pénitentiaire. Or, la Cour a déjà jugé à maintes reprises que le contrôle de
correspondance fondé sur l’article
18 de ladite loi méconnaît l’article 8 de la Convention car il n’est pas «
prévu par la loi
» dans la mesure où il ne réglemente ni la durée des mesures de contrôle de la
correspondance des détenus, ni les motifs pouvant les justifier, et n’indique pas avec assez de clarté l’étendue et les modalités d’exercice du pouvoir d’appréciation des autorités compétentes dans le domaine considéré (voir, entre autres, les arrêts
Labita c. Italie
, précité, §§
175-180,
Calogero Diana c.
Italie
précité, §§ 32-33). Elle ne voit aucune raison de s’écarter en l’espèce de cette jurisprudence.
18.
A la lumière de ce qui précède, la Cour constate que le contrôle de la correspondance du requérant n’était pas «
prévu par la loi
» au sens de l’article 8 de la Convention. Cette conclusion rend superflu de vérifier en l’espèce le respect des autres exigences du paragraphe 2 de la même disposition.
La Cour prend acte, au demeurant, de l’entrée en vigueur de la loi n
o
95/2004 qui modifie la loi sur l’administration pénitentiaire ; le nouvel article 18
ter
prévoit que le contrôle de la correspondance puisse avoir lieu, pour une période maximale de six mois, dans le but de prévenir la commission de crimes ou de protéger la sûreté des établissements pénitentiaires et le secret des investigations. Le contrôle est établi par un arrêté motivé de l’autorité judiciaire sur demande du ministère public ou du directeur de l’établissement. Le paragraphe 2 de l’article 18
ter
exclut du contrôle la correspondance du détenu avec, notamment, son avocat et les organes internationaux compétents en matière de droits de l’homme.
Ce nouvel article ne permet toutefois pas de redresser les violations ayant eu lieu antérieurement à son entrée en vigueur.
19.
Il y a donc eu violation de l’article 8 de la Convention.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
20.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
21.
La Cour constate que dans le formulaire de requête, le requérant réclamait 1
000
000 EUR (plus intérêts moratoires) pour les dommages prétendument subis. Dans ses observations sur la recevabilité de la requête, le conseil du requérant a invité la Cour à accorder à son client une satisfaction équitable pour réparer les préjudices subis. Aucun chiffre n’a toutefois été indiqué dans le délai imparti après la recevabilité de la requête. Dans les circonstances de l’affaire, la Cour estime que le constat de violation de la Convention constitue une satisfaction équitable suffisante pour dommage.
B.
Frais et dépens
22.
Quant aux frais et dépens, le requérant ne réclame aucune somme. La Cour estime que cet aspect de l’application de l’article
41 n’appelle pas un
examen d
’office (voir, parmi beaucoup d’autres, l’arrêt
Cardarelli
c.
Italie
du 27 février 1992, série
A n
o
229-G, p.
75, §
19).
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 8 de la Convention
;
2.
Dit
que le constat de violation fournit une satisfaction équitable suffisante pour dommage.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 11 juillet 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Naismith
J.-P.
Costa
Greffier adjoint
Président