AFFAIRE BERTOLINI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

18.12.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Violation de l'art. 8;Violation de l'art. 13;Violation de P1-1;Violation de P4-2

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BERTOLINI c. ITALIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA BERTOLINI c. ITALIA (solicitarea nr. 14448/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 18 decembrie 2007 DEFINIF 07/07/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Bertolini c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președintă, dnii A.B. Baka, R. Türmen, domnul Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, D. Jočienė, D. Popović, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a intenționat în camera de consiliu la 27 noiembrie 2007, renunță la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 14448/03) îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un resortisant al acestui stat, M. Arturo Bertolini a sesizat Curtea la 28 aprilie 2003 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Nicola Lettieri. La 6 aprilie 2005, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe articolele 6 alineatul (1), 8 și 13 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție. CIRCONSTANCE DE LA L La tribunal pentru verificarea stării de pasiv al falimentului a fost stabilită la 11 mai 1987. Această audiere a fost retrimisă de patru ori până la 16 decembrie 1987, data la care statul pasiv al falimentului a fost declarat executoriu. La o dată nespecificată din 1987, lichidatorul falimentului a inițiat o procedură în fața instanței împotriva domnului D.B. pentru a obține anularea vânzării unui imobil între reclamant și acesta din urmă. Prin hotărârea depusă la 24 septembrie 1990, instanța a dat dreptul la cererea lichidatorului și, la o dată nespecificată, dl D.B. interjeta apel. La 14 mai 1993, tribunalul a autorizat încheierea unui acord amiabil. Din dosar reiese că acest regulament nu a fost încheiat. 10. Conform informațiilor furnizate de părți, procedurile de recuperare a creanțelor și procedurile fiscale inițiate de lichidator au fost închise în 1999 și respectiv în 2001 11. La o dată nespecificată din 2003, lichidatorul a inițiat o procedură pentru a obține ca domnul D.B. să părăsească proprietatea care face obiectul acțiunii în revocare începută în 1987. 12. La 19 mai 2003, grefa Curții a solicitat reclamantului să furnizeze o copie a anumitor documente referitoare la procedura de faliment (printre care și rapoartele lichidatorului) pentru a completa dosarul prezentat Curții. 13. La 23 mai 2003, reclamantul a solicitat judecătorului copia acestor documente. 14. La 4 iunie 2003, judecătorul a respins această cerere, indicând, printre altele, că cererea de copiere a rapoartelor lichidatorului era de necontestat 15. Conform informațiilor furnizate de solicitant, procedura de faliment era pendinte la 19 septembrie 2007. B. Procedura introdusă în conformitate cu legea Pinto 16. La 15 aprilie 2003, reclamantul a introdus o cale de atac în fața instanței judecătorești din Ancona, în sensul Legii privind falimentul Pinto. El a subliniat că falimentul implică o serie de factori, cum ar fi limitarea dreptului la corespondență și la libertatea de circulație, posibilitatea de a deschide un cont curent și de a dispune de bunuri, precum și la: În afara faptului că numele său a fost înscris în registrul celor care au eșuat și a pierdut drepturile electorale. 17. În consecință, a cerut repararea prejudiciului moral și material pe care l-a suferit ca urmare a duratei procedurii. 18. Într-o decizie depusă la 5 noiembrie 2003, instanța de apel a declarat că, dacă, pe de o parte, procedura de faliment nu ar fi deosebit de complexă, mai multe proceduri paralele privind bunurile care fac parte din faliment și problemele fiscale ar fi fost inițiate în cursul procedurii, pe de altă parte. Prin urmare, instanța de apel a considerat că durata procedurii nu a fost rezonabilă și a respins cererea reclamantului. 19. La 27 martie 2004, reclamantul s-a ocupat de casarea care reitera doleanțele referitoare la durata procedurii și la prelungirea incapacităților care derivau de la faliment. 20. Prin hotărârea depusă la 31 octombrie 2006, Curtea de Casație a confirmat decizia instanței de apel și l-a decăzut pe reclamant. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 21. Dreptul intern relevant în materie de faliment este descris în Hotărârea Campagnano c. Italia 77955/01, §§ 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, §§ 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, §§ 17-20, 23 martie 2006). 22. Dreptul și practica internă relevante referitoare la remediul prevăzut de Legea Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii de faliment. 24. Guvernul precizează în primul rând că această cerere a fost prezentată de domnul Bertolini în nume propriu și în calitate de administrator al BE.CA. În ceea ce privește partea cererii adresate în numele societății, guvernul susține că, întrucât reclamantul nu mai poate reprezenta societatea în urma falimentului acesteia, acesta nu ar avea calitatea de a acționa în fața Curții în numele acestei societăți. 25. Curtea constată că prezenta cerere a fost introdusă exclusiv de către domnul Bertolini în nume propriu și se referă la partea din declarația de faliment care îl privește personal. Aceasta respinge, prin urmare, excepția guvernului. Pe admisibilitate 26. Curtea constată că reclamantul a epuizat remediul prevăzut de lege. Pinto a menționat că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și că nu se confruntă cu nici un alt motiv pentru care nu se aplică. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 27. Guvernul susține că durata procedurii se datorează comportamentului reclamantului, care a vândut un bun imobil cu puțin timp înainte de declarația sa de faliment pentru a-l scuti de masa activă, impunând astfel lichidatorului să inițieze o procedură de revocare. 28. Reclamantul își menține plângerea. 29. Curtea arată că procedura de faliment a început la 20 februarie 1987 și era pendinte la 19 septembrie 2007. Prin urmare, a durat 20 de ani și șapte luni pentru o instanță. 30. Curtea observă apoi că această durată nu este imputabilă comportamentului recurentului, faptele la care se referă guvernul în observațiile sale fiind anterioare declarației de faliment și că, ca și procedura în cauză nu a fost deosebit de complexă. 31. În opinia Curții, dacă este adevărat că mai multe proceduri paralele au fost inițiate în cursul procedurii de faliment și că o întârziere specifică nu este imputată la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De Blasi c. Italia , n 1595/02, 5 octombrie 2006, § 32). 32. Curtea constată că a tratat deja cazuri similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea De Blasi c. Italia , citată anterior § 19-35, și Gallucci c. Italia , n 10756/02, 12 iunie 2007, § 22-30). 33. Comisia a examinat prezenta cauză și consideră că nu există niciun fapt sau argument convingător care să conducă la o concluzie diferită în acest caz și consideră că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND VIOLAREA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE (CU PRIVIRE LA JUSTIȚIE), A ARTICOLULUI 8 DIN PROTOCOLUL N 1 LA CONVENȚIE ȘI A PROTOCOLULUI nr. 4 LA CONVENȚIA 34. Invocând articolele 8 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1 la convenție și 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la corespondență, la bunuri și la libera circulație, în special din cauza duratei procedurii de faliment. De asemenea, se plânge de faptul că, în urma declarației sale de faliment, nu poate fi în justiție, un litigiu care trebuie analizat în cadrul articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește dreptul de acces la o instanță. Cu privire la admisibilitatea 35. Curtea constată că reclamantul a epuizat remediul prevăzut de legea . Aceasta arată că aceste obiecțiuni nu sunt în mod vădit nefondate în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv dat. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. Pe fond 36. Guvernul observă că limitarea libertăților personale ale reclamantului este justificată de obiectivul de interes general de a proteja creditorii de faliment. 37. Reclamantul își menține obiecțiile. 38. Curtea observă că a tratat deja cazuri similare cu cele ale cazului din speță și a constatat încălcarea articolelor 6 alineatul (1) și 8 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție (a se vedea Luordo c. Italia 32190/96, § 62-97, CEDH 2003-IX; De Blasi c. Italia, citată anterior, § 36-51 Gallucci c. Italia, citată anterior, § 31-40). 39. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat Õ niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că Õ a avut loc o încălcare a articolelor 6 alineatul (1), 8 din Convenție, 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALEGUATĂ Õ ARTICOLUL 3 DIN PROTOCOLUL N 1 La CONVENȚIA 40. Invocând art. 3 din Protocolul nr 1 la convenție, reclamantul se plânge de limitarea drepturilor electorale ca urmare a falimentului. 41. Curtea constată că pierderea dreptului de vot ca urmare a falimentului nu poate depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului. Cu toate acestea, având în vedere că hotărârea a fost depusă la 20 februarie 1987, reclamantul ar fi trebuit să-și prezinte cauza până la 20 august 1992 cel târziu, având în vedere și termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. Cererea a fost formulată la 28 aprilie 2003, Curtea consideră că acest motiv este întârziat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și cu art. 4 din Convenție. VI. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 8 DIN CONVENȚIE (CÂND ESTE ÎN DREPT LA RESPECTUL VIEȚII RĂSPUNSE) 42. Reclamantul se plânge de faptul că, din cauza înscrierii numelui său în registrul celor care au suferit un accident, acesta nu poate desfășura nicio activitate profesională sau comercială și că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea sa, care pune capăt acestor handicapuri personale, nu poate fi solicitată decât la cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. Curtea consideră că acest aspect trebuie să analizeze în mod corespunzător dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată, garantat prin art. 8 din convenție. Cu privire la admisibilitatea 43. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 44. Curtea consideră că, având în vedere natura automată a înscrierii numelui reclamantului în registrul celor care au suferit un accident, lipsa unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării invalidităților aferente, precum și durata prevăzută pentru reabilitarea acestuia, a existat o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată. 45. Curtea a tratat deja probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 8 din convenție, dat fiind că o astfel de ingerință nu era necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 alineatul (2) din convenție (a se vedea, printre altele, Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 50-66, Albanese c. Italia , citată anterior, §§ 50-66 și Vitiello c. Italia , citată anterior, §§ 44-62). 46. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön Õa furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că Õ a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. Cu privire la violarea articolului 6 alineatul (1) și a articolului 13 din convenție (recursul EFECTIV) 47. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea sa de-a lungul întregului proces de faliment. Pe admisibilitatea 48. Curtea ia notă de faptul că aceasta trebuie să fie examinată numai sub aspectul articolului 13 din Convenție (a se vedea Bottaro c. Italia, citată anterior, §§ 41-46). 49. În continuare, Comisia constată că acest at nu este în mod clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și subliniază că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv d Curtea a tratat deja cazuri similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 13 din convenție (a se vedea, printre altele, Bottaro c. Italia, citată anterior, §§ 41-46 și Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 67-77). 51. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 52. Prin urmare, Curtea concluzionează că Õ a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. VI. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL nr. 4 LA CONVENȚIA 53. Reclamantul se plânge de încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 4 la Convenție deoarece incapacitatea de a da faliment ar conduce la o situație comparabilă cu cea a detenției pentru datorii. 54. Curtea arată că recurentul nu a făcut obiectul unei privări de libertate personală, cum ar fi închisoarea. Prin urmare, acest fapt trebuie respins pentru lipsa vădită de temei în conformitate cu art. 35 alineatele (3) și (4) din Convenție. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, sub aspectul dreptului la apărare, reclamantul se plânge în sfârșit că nu a avut acces liber la dosarul falimentului său. 56. Curtea constată că, în cazul de față, autoritățile judiciare au respins cererea reclamantului de a obține o copie a anumitor documente solicitate de grefa Curții. Această respingere ar fi putut ridica întrebări sub art. 34 in fine a Convenției, dar procedura în fața Curții nu este protejată prin art. 6 alin. (1), care nu este o procedură civilă sau penală în sensul acestei dispoziții. Cu toate acestea, Curtea arată că documentele depuse la dosar de reclamant și cele furnizate de guvern în timpul observațiilor sale s-au dovedit suficiente pentru reconstrucția faptelor din cauza cauzei și pentru prelucrarea cererii. Curtea consideră, prin urmare, că nu este necesar să se examineze mai în profunzime acest aspect al cauzei. VIII. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 57. În conformitate cu art. 41 din Convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite eschivarea pe deplin a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 331,04 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale și 33 053,24 EUR pentru prejudiciile morale pe care le-ar fi suferit. 59. Nu există nicio legătură de cauzalitate între încălcările constatate și prejudiciul material pretins, Curtea respinge prima cerere. În schimb, hotărând în mod echitabil, Curtea consideră că este necesar să se dea suma solicitată - 33 053,24 EUR - reclamantului pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 61. Reclamantul solicită, de asemenea, 48. 912,37 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. 62. În ceea ce privește aceste pretenii. 63. Având în vedere elementele aflate în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și acordul acordat reclamantului. Interese moratoriu 64. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚII, ÎN L 1 și art. 2 din Protocolul nr. 4 și inadmisibil pentru surplus A spus că a existat o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție A spus că a avut loc o încălcare a art. 8 din Convenție A spus că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție A spus că a avut loc o încălcare a art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție A spus că a avut loc o încălcare a art. 13 din Convenție. A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 33 053,24 EUR (trei mii cincizeci și trei de euro și douăzeci și patru de cenți) pentru daune morale și 2 000 EUR (două mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 18 decembrie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte