AFFAIRE DELLA VECCHIA c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

03.07.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 8 - Droit au respect de la vie privée et familiale;Violation de l'article 13 - Droit à un recours effectif

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE DELLA VECCHIA c. ITALIE (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA 2 DELLA VECIA c. ITALIA (solicitarea nr. 26570/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 iulie 2007 DEFINF 03/10/2007 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cazul Della Vecchia c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, I. Cabral Barreto, R. Türmen, V. Zagrebelsky, mele A. Mularoni, D. Jočienė, judecători, și a dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 12 iunie 2007, Renunță la hotărârea pe care o avem aici, adoptată la această dată, la originea cauzei se găsește o cerere (n 266570/04) îndreptat împotriva Republicii Italiene și al cărui resortisant al acestui stat, Pietro Della Vecchia ( La 12 octombrie 2005, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiile prevăzute la articolele 6 alineatul (1), 8 și 13 din Convenție. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA L La 19 iulie 1994, a fost întocmit inventarul bunurilor reclamantului și, la 8 septembrie 1994, sindicatul a prezentat un raport. La 17 noiembrie 1994, statul de pasiv al falimentului a fost declarat executoriu și, la 14 decembrie 1994, comitetul creditorilor a fost constituit. Prin decizia Tribunalului din 16 aprilie 1996, judecătorul delegat (attenționarul La 7 ianuarie 1998, lichidatorul a comunicat instanței că a achiziționat o creanță a reclamantului. 10. La 29 septembrie 1998, judecătorul a ordonat licitația unui bun care face parte din activele falimentului. Această vânzare a avut loc la 30 iunie 1999. 11. La o dată nespecificată, M. Judecătorul S.A. fur înlocuit de judecătorul A.M. Acesta din urmă a fost înlocuit, la rândul său, la o dată nespecificată, de judecătorul P.C. 12. La 10 iunie 2003, lichidatorul a renunțat la funcția sa și, la 1 iulie 2003, a fost numit un nou sindicat. 13. La o dată nespecificată a lunii octombrie 2003, judecătorul P.C. a fost înlocuit de judecătorul FM. 14. La 8 aprilie 2004, judecătorul a autorizat vânzarea anumitor bunuri care făceau parte din activele falimentului. 16. La 3 noiembrie 2005, lichidatorul și-a depus contul de gestionare și, la 6 decembrie 2005, a prezentat un raport. 17. Conform informațiilor furnizate de guvern, procedura era pendinte la 9 ianuarie 2006. DREPTUL INTERN PERTINENT 18. Dreptul intern relevant este descris în Hotărârea Campagnano c. Italia 77955/01, § 19-22, 23 martie 2006), Albanese c. Italia 77924/01, § 23-26, 23 martie 2006) și Vitiello c. Italia 77962/01, § 17-20, 23 martie 2006). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 8 ȘI 10 DIN CONVENȚIE, CU PRIVIRE LA DREPTUL LA CORESPONDANȚĂ, 1 DIN PROTOCOLUL N 1 La CONVENȚIA ȘI 2 DE LA PROTOCOLUL nr. 4 LA CONVENȚIA 19. Invocând articolele 8 și 10 din convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său la corespondență și la limitarea libertății sale de exprimare din cauza faptului că corespondența celui care a suferit un accident este supusă controlului lichidatorului. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, se plânge că declarația de faliment a privat de bunurile sale, în special din cauza duratei procedurii. Invocând art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, denunță limitarea libertății sale de circulație, în special din cauza duratei procedurii. Aceste articole sunt astfel menționate în părțile relevante ale art. 8 din Convenție. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale (...) și a corespondenței acesteia. Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară (...) pentru protecția drepturilor și libertăților altora. art. 10 din Convenție Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept include libertatea de a înțelege și libertatea de a primi sau de a comunica informații sau idei fără a putea interveni din partea autorităților publice și fără a ține seama de graniță. (...) În ceea ce privește exercitarea acestor libertăți, care implică obligații și responsabilități, pot fi supuse anumitor formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică (...) protecției (...) drepturilor da . (...) Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție Oricine se află în mod regulat pe teritoriul unui stat are dreptul de a circula liber și d a alege liber reședința sa. Orice persoană are libertatea de a părăsi orice țară, inclusiv țara sa. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, (...) protecției drepturilor și libertăților d În ceea ce privește art. 10 din convenție, Curtea arată că acest articol interzice în principal unui guvern să împiedice pe cineva să primească informații la care alții aspiră sau pe care alții le pot furniza (a se vedea Leander c. Suedia, Hotărârea din 26 martie 1987, seria A n 116, § 74). Cu toate acestea, în ceea ce privește cazul în care se face referire la controlul corespondenței celui care a suferit de către lichidatorul falimentului, Curtea consideră că f un c ț i o n are a reclamantului trebuie să fie examinată numai sub aspectul articolului 8 din Convenție (Colarile c. Italia, n 10644/02, 8 iunie 2006). 21. În ceea ce privește restul acestor obiecții, Curtea arată că, în hotărârea sa n 362 din 2003, depus la 14 ianuarie 2003, Curtea de Casație a recunoscut pentru prima dată că despăgubirea morală pentru durata procedurilor de faliment trebuie să țină seama, printre altele, de prelungirea incapacităților care derivă din statutul de "avariat." 22. Curtea reamintește că, începând cu 14 iulie 2003, hotărârea nr. 362 din 2003 nu mai poate fi ignorat de către public și că aceasta este de la această dată că trebuie să fie solicitată de către exportatori care utilizează această cale de atac în sensul articolului 35 1 din Convenție (a se vedea Sgattoni c. Italia, nr. 77132/01, § 48, 6 octombrie 2005 23. În cazul de față, Curtea constată că reclamantul ar fi putut, prin urmare, să sesizeze în mod eficient instanța de apel competentă, în sensul Legii Pinto, pentru a se plânge de prelungirea incapacităților care derivă din punerea sa în faliment. Întrucât a omis să facă acest lucru, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne în sensul articolului 35 alineatele (1) și (4) din convenție (a se vedea Italia, citată anterior, §§ 32-33). II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 3 DIN PROTOCOLUL N 1 CONVENȚIA 24. Invocând art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamantul se plânge de limitarea drepturilor sale electorale. Înalții P ă r ț i contractante se angajează să organizeze, la intervale rezonabile, alegeri libere cu scrutin secret, în c o n d i ț ii care asigură libera exprimare a p o zi ț ii poporului cu privire la alegerea corpului legislativ. 25. Curtea ia notă de faptul că pierderea drepturilor electorale ca urmare a falimentului nu poate depăși cinci ani de la data hotărârii de declarare a falimentului. Or, această hotărâre fiind depusă la 8 iulie 1994, reclamantul ar fi trebuit să-și introducă cauza până la 8 ianuarie 2000 cel târziu, având în vedere, de asemenea, termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. Întrucât cererea a fost formulată la 9 iulie 2004, Curtea consideră că această cauză este tardivă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și art. 4 din Convenție. III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 8 DIN CONVENȚIE CARE ESTE ÎN DREPTUL LA RESPECTUL VIEȚEI RĂSPUNSE ȘI FAMILIALE 26. Invocând art. 8 din Convenție (precedente), reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale private și de familie, în măsura în care, din cauza înscrierii numelui său în registrul celor care au suferit un accident, acesta nu poate exercita nici o activitate profesională sau comercială. În plus, acesta denunță faptul că, în conformitate cu art. 143 din Legea privind falimentul, reabilitarea acesteia, care pune capăt acestor handicapuri personale, nu poate fi solicitată decât la cinci ani de la încheierea procedurii de faliment. În ceea ce privește partea din acest litigiu referitoare la dreptul la respectarea vieții de familie, Curtea constată că reclamantul a omis să susțină acest aspect și decide să-l respingă pentru neatenție vădită de fond în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din Convenție. 28. În ceea ce privește restul motivului referitor la dreptul la respectarea vieții private, Curtea constată că acesta nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 29. Curtea consideră că, având în vedere natura automată a înscrierii numelui reclamantului în registrul celor care au suferit un eșec, lipsa unei evaluări și a unui control jurisdicțional asupra aplicării invalidităților aferente, precum și durata prevăzută pentru reabilitarea acestuia, a existat o interferență în dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată. 30. Curtea a tratat deja probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 8 din convenție, dat fiind că o astfel de ingerință nu era necesară într-o societate democratică, în sensul articolului 8 alineatul (2) din convenție (a se vedea, printre altele, Campagnano c. Italia, citată anterior, §§ 50-66, Albanese c. Italia , citată anterior, § 50-66 și Vitiello c. Italia , citată anterior, §§ 44-62). 31. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön Õa furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că Õ a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție. IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLELOR 6 alineatul (1) ȘI 13 DIN CONVENȚIE 32. Invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din convenție, reclamantul se plânge că nu dispune de o cale de atac eficientă pentru a se plânge de incapacitatea sa de-a lungul întregii proceduri de faliment. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). art. 13 Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 33. Curtea ia notă de faptul că, în Hotărârea Bottaro c. Italia 56298/00, din 17 Iulie 2003), Comisia a constatat încălcarea articolului 13 din Convenție din cauza absenței unei căi de atac efective pentru a se plânge de limitarea prelungită a dreptului la corespondență al reclamantului și, prin urmare, consideră că partea invocată de solicitant trebuie examinată numai din perspectiva acestei dispoziții. 34. În al doilea rând, în ceea ce privește partea plângerii referitoare la limitarea prelungită a dreptului la respectarea bunurilor (art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție), a corespondenței (art. 8 din convenție) și a libertății de circulație a reclamantului (art. 2 din Protocolul nr. 2) 4 la Convenție), Curtea reamintește că a ajuns la concluzia că, în temeiul art. 13 din Convenție, nu există nici un motiv întemeiat în temeiul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. 35. În ceea ce privește partea din spătarul referitor la lipsa unei căi de atac efective pentru a se plânge de incapacitatea personală care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care au suferit și care perseverează până la momentul reabilitării civile, Curtea constată că nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție. Pe de altă parte, Curtea arată că aceasta nu se confruntă cu niciun alt motiv de a nu fi declarată admisibilă. Pe fond 36. Curtea a tratat deja probleme similare celor din cazul din speță și a constatat încălcarea articolului 13 din Convenție (a se vedea, printre altele, Botaro c. Italia, citată anterior, §§ 41-46 și Campagnano c. Italia , citată anterior, §§ 67-77). 37. Curtea a examinat prezenta cauză și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. 38. Prin urmare, Curtea concluzionează că Õ a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 39. În temeiul articolului 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 887,89 EUR (EUR) prejudiciul material pe care l-ar fi suferit. Această sumă ar corespunde salariului minim (pensie socială) pe care l-ar fi trebuit încasat de la data declarației de faliment. De asemenea, solicită 180 000 EUR pentru prejudiciul moral. 41. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că, având în vedere toate circumstanțele cauzei, constatările privind încălcarea care figurează în prezenta hotărâre oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă. Reclamantul solicită, de asemenea, 13 958,35 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată efectuate în fața Curții. 44. 45 Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere elementele în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și acordul cu reclamanta. Interese moratorii 46. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile formulate în temeiul articolului 8 din convenție, în ceea ce privește dreptul la respectarea vieții private a reclamantului și al articolului 13 din convenție, în ceea ce privește lipsa unei căi de atac pentru a se plânge de incompetențele personale care derivă din înscrierea numelui celui ratat în registrul celor care au suferit un accident, și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție A spus că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție A spus că constatările de încălcare care figurează în prezenta hotărâre oferă ele însele o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral A spus că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. 3 iulie 2007 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Dolle F. Tulkens Grefier Președinte