ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7688/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 58 din 24 februarie 2010,

pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a fost admisă în parte

acțiunea precizată formulată de reclamanta C.A. în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat pârâtul la

plata către reclamantă a sumei de 50.000 euro sau echivalentul în RON la data

plății cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral cauzat prin

condamnarea suferită de aceasta în baza Sentinței penale nr. 104 din 20

februarie 1952 a Tribunalului Militar București.

În considerentele sentinței

s-a reținut că reclamanta a suferit o condamnare de 10 ani închisoare

corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului

prevăzută și pedepsită de art. 284 alin. ultim C. pen., fiind eliberată la data

de 29 ianuarie 1961.

Prin Decizia nr.

4127/2002, Curtea Supremă de Justiție, în examinarea recursului în anulare

declarat de Procurorul General, a constatat a nu fi întrunite elementele

constitutive a infracțiunilor de înaltă trădare, complicitate la înaltă trădare

și agitație publică și, ca atare, nu pot subzista nici infracțiunile de

favorizare a infractorului astfel că a casat Sentința penală nr. 104/1952 a

Tribunalului Militar București și a achitat pe toți inculpații lotului „Spionaj

cu Vaticanul”, între care și M.A., reclamanta în cauză.

Instanța a reținut că

infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 284 alin. ultim C. pen. este

prevăzută expres în art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 ca fiind

condamnare politică, astfel încât reclamanta este îndreptățită la despăgubiri

în condițiile art. 5 din același act normativ.

Potrivit textului de

lege arătat, despăgubirile se acordă pentru prejudiciul moral suferit, iar la

stabilirea cuantumului acestora trebuie avute în vedere măsurile reparatorii

acordate în temeiul Decretului nr. 18/1990.

Prin actul normativ

respectiv, legiuitorul nu a reglementat însă și criteriile de evaluare a

despăgubirilor lăsând la aprecierea instanței atât stabilirea întinderii

prejudiciului moral cât și stabilirea cuantumului daunelor morale.

Jurisprudența în

materie și doctrina modernă ca de altfel, și practica Curții de la Strasbourg

au consacrat principiul compensator al suferințelor umane, a lezării unor

sentimente ce țin de demnitate, onoare, prestigiu, afectivitate precum și de

încălcare a unor drepturi primordiale: cum ar fi libertatea, integritatea

fizică și psihică, sănătatea, conștiința ori alte asemenea valori personal

nepatrimoniale, specific omenești, pe considerentul că acestea nu pot fi

cuantificate, iar consecințele lor nu pot fi cu certitudine determinate și nici

înlăturate decât, fie prin repunerea victimei într-o situație cu cea avută

anterior, fie prin acordarea unei sume de bani în echivalent, care să-i poată

conferi acesteia o satisfacție adecvată, apreciindu-se că valoarea lor ar

trebui să acopere atât prejudiciul suferit - damnum emergens - cât și

prejudiciul nerealizat - lucrum cessans.

În considerarea

acestor reguli de principiu, instanța a avut în vedere situația concretă,

personală a reclamantei, precum și circumstanțele istorice și politice, în care

inculparea sa într-un dosar de anvergură, alături de membri marcanți ai

Bisericii greco-catolice interzise de regimul comunist, i-a afectat existența

în mod dramatic.

Ca urmare, instanța a

reținut că, prin condamnarea politică suferită, într-o epocă puternic agresivă,

când regimul stalinist tindea la eradicarea brutală a tot ce era proprietate

privată, rezistență, opoziție, demnitate și creștinism, reclamantei i-a fost

creat un prejudiciu moral nu numai sub aspectul dreptului la libertate, de care

a fost lipsită 10 ani, ci și prin umilințele și tratamentele asimilabile

torturii la care a fost supusă pe durata anchetei și pe durata detenției,

administrate concomitent regimului punitiv corecțional - caracterizat prin

supunerea condamnaților la foamete, frig, muncă brută, privarea de cele mai

elementare drepturi (la vizită, la corespondență, la pachet), iar după

eliberare, a trebuit să poarte stigmatul acestei condamnări mulți ani, fiindu-i

afectat însăși felul de „a fi” și de a se bucura de viață.

Raportat la valorile

personal nepatrimonial încălcate, la intensitatea și durata emoțiilor și

suferințelor pe care le-a trăit, la repercusiunile acestora asupra integrității

sale fizice și psihice, precum și, în considerarea scopului instituției

daunelor morale, instanța a apreciat că suma de 50.000 euro sau echivalentul în

RON la data plății este îndestulătoare și echitabilă pentru a acoperi

prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice dispuse prin

Sentința penală nr. 104/1952 a Tribunalului Militar București.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel atât reclamanta C.A., cât și pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice.

Prin Decizia nr.

121/A din 03 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, a fost

admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice și a fost schimbată sentința atacată, în sensul că a fost stabilit

cuantumul despăgubirilor la suma de 10.000 euro sau echivalentul în RON la data

plății. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași decizie,

a fost respins ca nefondat apelul reclamantei.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin O.U.G. nr.

62/2010 a intervenit modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, iar limita

maximă a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu

caracter politic prevăzute de art. 5 lit. a) pct. 1 a fost stabilită la 10.000

euro.

În art. II al O.U.G.

nr. 62/2010 se prevede faptul că dispozițiile Legii nr. 221/2009 modificate și

completate prin această ordonanță de urgență se aplică și proceselor și

cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre

judecătorească definitivă, până la data intrării în vigoare a ordonanței de

urgență.

Întrucât în speță nu

s-a pronunțat o soluție definitivă până la data intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 62/2010, instanța de apel a constatat că în cauză devin aplicabile

dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea 221/2009 modificată și completată,

neputând fi acordate despăgubiri într-un cuantum care să depășească suma de

10.000 euro. În acest context susținerile reclamantei de majorare a cuantumului

despăgubirilor la 800.000 euro nu-și mai găsesc nicio justificare legală,

voința legiuitorului fiind de limitare a cuantumului acestor despăgubiri la

suma menționată mai sus.

Față de starea de

fapt reținută de prima instanță și necontestată de pârât, instanța de apel a

apreciat că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri pentru prejudiciul

moral în cuantumul maxim prevăzut de lege, respectiv 10.000 euro.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanta C.A., cât și pârâtul Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice.

În recursul său,

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta critică

decizia dată în apel pe considerentul greșitei reduceri a cuantumului daunelor

acordate de prima instanță, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a

condamnării politice, arătând că aceasta a avut consecințe grave ce constau în

încălcarea dreptului personal nepatrimonial la libertate și afectarea tuturor

acelor atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale sau care se

situează în domeniul afectiv al vieții private.

Recurenta-reclamantă

mai arată că motivarea instanței de apel, în sensul că se impune plafonarea

cuantumului despăgubirilor la suma de 10.000 euro ca urmare a apariției O.U.G.

nr. 62/2010, trebuie înlăturată întrucât, în opinia sa, acest act normativ

intră în contradicție cu Constituția României, cu Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și libertăților fundamentale și cu principiul reparării

integrale a prejudiciului cauzat.

Fundamentându-și

calea extraordinară de atac pe același temei juridic, Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice critică hotărârea din apel, arătând că a fost

greșit obligat la plata daunelor morale în condițiile în care cuantumul

despăgubirilor acordate reclamantei are un caracter excesiv și care depășește

cu mult echivalentul bănesc al suferințelor de ordin moral suferite de aceasta.

Mai arată recurentul-pârât

că suma acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o modalitate

de a obține un câștig nejustificat în ceea ce privește cuantumul acesteia.

Analizând recursurile

prin prisma criticilor formulate și a motivului de nelegalitate invocat - art.

304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi

respinse, în considerarea argumentelor ce succed.

Critica formulată de

recurenta-reclamantă privind greșita reducere a cuantumului daunelor acordate

de prima instanță este nefondată pentru următoarele considerente.

Pe parcursul

soluționării cauzei, înainte de data pronunțării deciziei atacate, a fost

adoptată O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, „pentru modificarea și completarea

Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum

și unele măsuri adiacente”.

Potrivit art. I al

acestui act normativ, publicat în M. Of. nr. 446/1.07.2010, art. 5, alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 221/2009 se modifică, în sensul că pot fi acordate

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, de până la 10.000

euro, pentru persoana care a suferit condamnarea sau care a făcut obiectul unor

măsuri administrative cu caracter politic, 5000 euro, pentru soțul/soția și

descendenții de gradul 1 și respectiv 2500 euro, pentru descendenții de gradul

al 2-lea.

Așadar, actul

normativ aflat în vigoare la data pronunțării deciziei atacate a limitat - din

considerente ce vizau impactul asupra menținerii echilibrului bugetar -

cuantumul despăgubirilor ce puteau fi acordate atât persoanelor ce au suferit

în urma condamnărilor cu caracter politic sau măsurilor administrative

asimilate acestora, cât și soțului supraviețuitor ori descendenților de gradul

1 și 2.

În acest context,

instanța de control judiciar, în virtutea principiului aplicării imediate a legii

noi, nu putea adopta o soluție în afara cadrului legislativ existent la data

soluționării căii ordinare de atac.

Cât privește

cuantumul despăgubirilor, se constată că suma stabilită de instanța de control

judiciar, în limitele actului normativ mai sus citat, pentru daunele morale

suferite de reclamantă urmare a condamnării sale politice, este suficientă

pentru acoperirea prejudiciului suferit și de natură să-i ofere o satisfacție

pentru suferințele omenești îndurate.

În ceea ce privește

critica formulată de recurentul-pârât vizând cuantumul despăgubirilor acordate

reclamantei și care, în opinia acestuia, are un caracter excesiv și care

depășește cu mult echivalentul bănesc al suferințelor de ordin moral suferite

de reclamantă, este, de asemenea, nefondată.

Într-adevăr,

legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea prejudiciului

moral.

Doctrina și

jurisprudența au consacrat totuși anumite criterii pentru cuantificarea

despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, criterii

ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului. Stabilirea

cuantumului unor asemenea despăgubiri implică, în mod inevitabil, o doză de

aproximare, instanța fiind nevoită să stabilească un anumit echilibru între

prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în

totalitate, și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat

anumite avantaje de natură a atenua suferințele morale, fără a se ajunge însă

în situația îmbogățirii fără just temei.

În termenii Convenției

Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor

morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o

satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte

compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi

excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru

victime.

Înalta Curte va

constata că suma de 10.000 euro, stabilită de instanța de apel, reflectă

menținerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral suferit de reclamantă

prin condamnarea cu caracter politic și consecințele ulterioare ale acesteia,

cu atât mai mult cu cât nu s-au invocat de către recurent argumente noi, față

de cele invocate prin motivele de apel, situația de fapt reținută de instanță

nefiind contestată de acesta.

Având în vedere

aceste considerente, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta C.A. și

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Județului Hunedoara, pentru Statul Român împotriva Deciziei nr. 121/A

din 03 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta C.A. și pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara,

pentru Statul Român împotriva Deciziei nr. 121/A din 03 septembrie 2010 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 01 noiembrie 2011.