ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7688/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința nr. 58 din 24 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, secția civilă, a fost admisă în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta C.A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50.000 euro sau echivalentul în RON la data plății cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral cauzat prin condamnarea suferită de aceasta în baza Sentinței penale nr. 104 din 20 februarie 1952 a Tribunalului Militar București.

În considerentele sentinței s-a reținut că reclamanta a suferit o condamnare de 10 ani închisoare corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută și pedepsită de art. 284 alin. ultim C. pen., fiind eliberată la data de 29 ianuarie 1961. Prin Decizia nr. 4127/2002, Curtea Supremă de Justiție, în examinarea recursului în anulare declarat de Procurorul General, a constatat a nu fi întrunite elementele constitutive a infracțiunilor de înaltă trădare, complicitate la înaltă trădare și agitație publică și, ca atare, nu pot subzista nici infracțiunile de favorizare a infractorului astfel că a casat Sentința penală nr. 104/1952 a Tribunalului Militar București și a achitat pe toți inculpații lotului „Spionaj cu Vaticanul”, între care și M.A., reclamanta în cauză.

Instanța a reținut că infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 284 alin. ultim C. pen. este prevăzută expres în art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 ca fiind condamnare politică, astfel încât reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în condițiile art. 5 din același act normativ. Potrivit textului de lege arătat, despăgubirile se acordă pentru prejudiciul moral suferit, iar la stabilirea cuantumului acestora trebuie avute în vedere măsurile reparatorii acordate în temeiul Decretului nr. 18/1990. Prin actul normativ respectiv, legiuitorul nu a reglementat însă și criteriile de evaluare a despăgubirilor lăsând la aprecierea instanței atât stabilirea întinderii prejudiciului moral cât și stabilirea cuantumului daunelor morale.

Jurisprudența în materie și doctrina modernă ca de altfel, și practica Curții de la Strasbourg au consacrat principiul compensator al suferințelor umane, a lezării unor sentimente ce țin de demnitate, onoare, prestigiu, afectivitate precum și de încălcare a unor drepturi primordiale: cum ar fi libertatea, integritatea fizică și psihică, sănătatea, conștiința ori alte asemenea valori personal nepatrimoniale, specific omenești, pe considerentul că acestea nu pot fi cuantificate, iar consecințele lor nu pot fi cu certitudine determinate și nici înlăturate decât, fie prin repunerea victimei într-o situație cu cea avută anterior, fie prin acordarea unei sume de bani în echivalent, care să-i poată conferi acesteia o satisfacție adecvată, apreciindu-se că valoarea lor ar trebui să acopere atât prejudiciul suferit - damnum emergens - cât și prejudiciul nerealizat - lucrum cessans.

În considerarea acestor reguli de principiu, instanța a avut în vedere situația concretă, personală a reclamantei, precum și circumstanțele istorice și politice, în care inculparea sa într-un dosar de anvergură, alături de membri marcanți ai Bisericii greco-catolice interzise de regimul comunist, i-a afectat existența în mod dramatic.

Ca urmare, instanța a reținut că, prin condamnarea politică suferită, într-o epocă puternic agresivă, când regimul stalinist tindea la eradicarea brutală a tot ce era proprietate privată, rezistență, opoziție, demnitate și creștinism, reclamantei i-a fost creat un prejudiciu moral nu numai sub aspectul dreptului la libertate, de care a fost lipsită 10 ani, ci și prin umilințele și tratamentele asimilabile torturii la care a fost supusă pe durata anchetei și pe durata detenției, administrate concomitent regimului punitiv corecțional - caracterizat prin supunerea condamnaților la foamete, frig, muncă brută, privarea de cele mai elementare drepturi (la vizită, la corespondență, la pachet), iar după eliberare, a trebuit să poarte stigmatul acestei condamnări mulți ani, fiindu-i afectat însăși felul de „a fi” și de a se bucura de viață.

Raportat la valorile personal nepatrimonial încălcate, la intensitatea și durata emoțiilor și suferințelor pe care le-a trăit, la repercusiunile acestora asupra integrității sale fizice și psihice, precum și, în considerarea scopului instituției daunelor morale, instanța a apreciat că suma de 50.000 euro sau echivalentul în RON la data plății este îndestulătoare și echitabilă pentru a acoperi prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice dispuse prin Sentința penală nr. 104/1952 a Tribunalului Militar București. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta C.A., cât și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice. Prin Decizia nr. 121/A din 03 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și a fost schimbată sentința atacată, în sensul că a fost stabilit cuantumul despăgubirilor la suma de 10.000 euro sau echivalentul în RON la data plății.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Prin aceeași decizie, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Prin O.U.G. nr. 62/2010 a intervenit modificarea și completarea Legii nr. 221/2009, iar limita maximă a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnarea cu caracter politic prevăzute de art. 5 lit. a) pct. 1 a fost stabilită la 10.000 euro. În art. II al O.U.G. nr. 62/2010 se prevede faptul că dispozițiile Legii nr. 221/2009 modificate și completate prin această ordonanță de urgență se aplică și proceselor și cererilor pentru a căror soluționare nu a fost pronunțată o hotărâre judecătorească definitivă, până la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.

Întrucât în speță nu s-a pronunțat o soluție definitivă până la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 62/2010, instanța de apel a constatat că în cauză devin aplicabile dispozițiile art. 5 lit. a) din Legea 221/2009 modificată și completată, neputând fi acordate despăgubiri într-un cuantum care să depășească suma de 10.000 euro. În acest context susținerile reclamantei de majorare a cuantumului despăgubirilor la 800.000 euro nu-și mai găsesc nicio justificare legală, voința legiuitorului fiind de limitare a cuantumului acestor despăgubiri la suma menționată mai sus. Față de starea de fapt reținută de prima instanță și necontestată de pârât, instanța de apel a apreciat că reclamanta este îndreptățită la despăgubiri pentru prejudiciul moral în cuantumul maxim prevăzut de lege, respectiv 10.000 euro.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta C.A., cât și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. În recursul său, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta critică decizia dată în apel pe considerentul greșitei reduceri a cuantumului daunelor acordate de prima instanță, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a condamnării politice, arătând că aceasta a avut consecințe grave ce constau în încălcarea dreptului personal nepatrimonial la libertate și afectarea tuturor acelor atribute ale persoanei care influențează relațiile sociale sau care se situează în domeniul afectiv al vieții private. Recurenta-reclamantă mai arată că motivarea instanței de apel, în sensul că se impune plafonarea cuantumului despăgubirilor la suma de 10.000 euro ca urmare a apariției O.U.G.

nr. 62/2010, trebuie înlăturată întrucât, în opinia sa, acest act normativ intră în contradicție cu Constituția României, cu Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale și cu principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat. Fundamentându-și calea extraordinară de atac pe același temei juridic, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice critică hotărârea din apel, arătând că a fost greșit obligat la plata daunelor morale în condițiile în care cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei are un caracter excesiv și care depășește cu mult echivalentul bănesc al suferințelor de ordin moral suferite de aceasta. Mai arată recurentul-pârât că suma acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să reprezinte o modalitate de a obține un câștig nejustificat în ceea ce privește cuantumul acesteia.

Analizând recursurile prin prisma criticilor formulate și a motivului de nelegalitate invocat - art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse, în considerarea argumentelor ce succed. Critica formulată de recurenta-reclamantă privind greșita reducere a cuantumului daunelor acordate de prima instanță este nefondată pentru următoarele considerente. Pe parcursul soluționării cauzei, înainte de data pronunțării deciziei atacate, a fost adoptată O.U.G. nr. 62 din 30 iunie 2010, „pentru modificarea și completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și pentru suspendarea aplicării unor dispoziții din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente”.

Potrivit art. I al acestui act normativ, publicat în M. Of. nr. 446/1.07.2010, art. 5, alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 se modifică, în sensul că pot fi acordate despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, de până la 10.000 euro, pentru persoana care a suferit condamnarea sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, 5000 euro, pentru soțul/soția și descendenții de gradul 1 și respectiv 2500 euro, pentru descendenții de gradul al 2-lea.

Așadar, actul normativ aflat în vigoare la data pronunțării deciziei atacate a limitat - din considerente ce vizau impactul asupra menținerii echilibrului bugetar - cuantumul despăgubirilor ce puteau fi acordate atât persoanelor ce au suferit în urma condamnărilor cu caracter politic sau măsurilor administrative asimilate acestora, cât și soțului supraviețuitor ori descendenților de gradul 1 și 2. În acest context, instanța de control judiciar, în virtutea principiului aplicării imediate a legii noi, nu putea adopta o soluție în afara cadrului legislativ existent la data soluționării căii ordinare de atac. Cât privește cuantumul despăgubirilor, se constată că suma stabilită de instanța de control judiciar, în limitele actului normativ mai sus citat, pentru daunele morale suferite de reclamantă urmare a condamnării sale politice, este suficientă pentru acoperirea prejudiciului suferit și de natură să-i ofere o satisfacție pentru suferințele omenești îndurate.

În ceea ce privește critica formulată de recurentul-pârât vizând cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei și care, în opinia acestuia, are un caracter excesiv și care depășește cu mult echivalentul bănesc al suferințelor de ordin moral suferite de reclamantă, este, de asemenea, nefondată. Într-adevăr, legiuitorul nu a stabilit criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral. Doctrina și jurisprudența au consacrat totuși anumite criterii pentru cuantificarea despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral, cum este echitatea, criterii ce decurg din principiul reparării integrale a prejudiciului.

Stabilirea cuantumului unor asemenea despăgubiri implică, în mod inevitabil, o doză de aproximare, instanța fiind nevoită să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit, care niciodată nu va putea fi înlăturat în totalitate, și despăgubirile acordate, care să permită celui prejudiciat anumite avantaje de natură a atenua suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. În termenii Convenției Europene a Drepturilor Omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

Înalta Curte va constata că suma de 10.000 euro, stabilită de instanța de apel, reflectă menținerea echilibrului în raport cu prejudiciul moral suferit de reclamantă prin condamnarea cu caracter politic și consecințele ulterioare ale acesteia, cu atât mai mult cu cât nu s-au invocat de către recurent argumente noi, față de cele invocate prin motivele de apel, situația de fapt reținută de instanță nefiind contestată de acesta. Având în vedere aceste considerente, raportat la dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta C.A. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara, pentru Statul Român împotriva Deciziei nr. 121/A din 03 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta C.A. și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Hunedoara, pentru Statul Român împotriva Deciziei nr. 121/A din 03 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 noiembrie 2011.