ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2955/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Sentința civilă nr. 2256 din 22 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.N.S.S. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Ca urmare a controlului privind situația și evoluția și modul de administrare a patrimoniului public și privat al statului efectuat în perioada 1 septembrie - 16 decembrie 2009 la societatea reclamantă a fost întocmit Procesul-verbal de constatare nr. 4973 din 22 decembrie 2009 în baza căruia a fost emisă Decizia nr. 3/2010 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV.

Împotriva Deciziei, reclamanta a formulat contestația înregistrată sub nr. 2758 din 30 martie 2010, contestație ce a fost respinsă prin Încheierea nr. 472010, atacată în prezenta cauză. Astfel, conform procesului-verbal de constatare s-au reținut în sarcina reclamantei, printre altele: 1) nerespectarea prevederilor legale privind constituirea fondului de 6% din preț necesar realizării, dezvoltării și modernizării producției în sectorul extractiv minier și 7) în perioada 2007 - 2008 Societatea Națională a Sării a vândut la export cantitatea de 138.848,02 tone sare la prețuri sub costurile înregistrate, abateri contestate de societatea reclamantă. Referitor la pct. 1 al Deciziei nr. 3/2010, văzând dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 4 din H.G.

nr. 765 din 4 noiembrie 1994 instanța de fond a apreciat că includerea cotei de 6% din prețul de vânzare astfel cum prevede H.G. nr. 765/1994, nu este condiționată de o analiză a pieței, astfel cum pretinde reclamanta în motivarea cererii. Curtea de apel a considerat că susținerile reclamantei privind caracterul dispozitiv al dispozițiilor H.G. 765/1994 sunt nefondate, rațiunea legiuitorului fiind aceea ca prin constituirea acestui fond să se asigure cheltuielile necesare completării surselor proprii de finanțare a obiectivelor de investiții din sectorul extractiv. Astfel, s-a reținut că potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1049/1995 de modificare a H.G.

nr. 765/1994, fondul respectiv finanțează următoarele categorii de lucrări: d) pentru substanțele nemetalifere, sare și roci utile se vor finanța lucrări pentru protecția mediului, retehnologizarea și modernizarea instalaților din dotare etc., iar ca urmare a controlului efectuat s-a constatat neretehnologizarea procesului de producție cu consecințe în obținerea unor sortimente de sare la prețuri mari (Salina Ocna Mureș - Proces-verbal de constatare nr. 3586 din 16 octombrie 2009). Cu privire la pct. 7 din Decizia nr. 3/2010 emisă de pârâtă, instanța de fond a reținut că, în baza contractelor nr. 303/2005; 109/2006; 301/2006; 14/2008; 46/2008; 19/2008 și 24/2008 reclamanta a vândut la export cantitatea de 138.848,02 tone de sare, iar prin prețurile obținute nu au fost acoperite costurile înregistrate de societate, consecința acestei abateri fiind nerealizarea unor venituri estimate în sumă de 662.547 euro.

Se reține că aceste constatări sunt susținute și de Nota nr. 2790 din 13 octombrie 2009 întocmită de Compartimentul de Inspecție Generală și Control Intern, potrivit căreia în perioada 2007 - 2008 la export prețurile obținute la unele sortimente exportate nu acoperă întreaga cheltuială, aceste pierderi fiind recuperate din veniturile obținute prin alte activități (turism balnear). În condițiile în care, potrivit disp. art. 39, 39.8 din Regulamentul de organizare și funcționare al S.N.S.S., reclamanta avea obligația de a asigura valorificarea produselor de sare la export în condiții de „eficiență maximă”, instanța de fond nu a reținut susținerile reclamantei în sensul că au fost practicate prețurile maximale acceptate de partenerii externi și toate pierderile și diferențele nefavorabile au fost acoperite din profitul obținut din desfășurarea altor activități.

2. Recursul declarat în cauză Împotriva Sentinței nr. 2256 din 22 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.N.S.S., în temeiul art. 304 pct. 8 și pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Printr-un set de critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține recurenta că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii apreciind că susținerile privind caracterul dispozitiv al dispozițiilor art. 1, art. 2 și art. 4 din H.G. nr. 765/1994 sunt nefondate iar pe de altă parte a interpretat greșit actele deduse judecății, însușindu-și concluzia organului de control potrivit căreia nerespectarea H.G.

nr. 765/1994 ar fi determinat neretehnologizarea procesului de producție cu consecințe în obținerea unor sortimente de sare la prețuri mari. Astfel, susține recurenta că așa cum rezultă în mod explicit din prevederile art. 1 al H.G. nr. 765/1994, rațiunea legiuitorului și scopul reglementării pentru constituirea acestui fond, au fost acelea de a asigura cheltuielile necesare completării surselor proprii de finanțare a obiectivelor de investiții din sectorul extractiv, pentru asigurarea realizării, dezvoltării și modernizării producției de substanțe minerale utile din sectorul extractiv minier, așa încât consideră ca fiind neîndoielnic faptul că această completare prevăzută de legiuitor se justifică numai în situația în care sursele deja existente nu ar fi fost suficiente.

Prin urmare, arată recurenta că întrucât din analiza prevederilor capitolului de investiții din bugetele de venituri și cheltuieli aprobate de acționarii societății pe anii 2007 și 2008, precum și a modului de realizare a acestora, a rezultat că sursele proprii de finanțare erau suficiente pentru asigurarea investițiilor în planul de investiții aprobat de conducerea societății, nu s-a mai procedat la colectarea cotei de cheltuieli, întrucât aceasta nu mai era necesară, cu atât mai mult cu cât parte din aceste surse au rămas neconsumate. Mai susține recurenta că, chiar și în condițiile în care H.G. nr. 765/1994 nu prevede expres că includerea cotei de 6% din prețul de vânzare ar fi condiționată de o analiză a pieței, cum a argumentat instanța de fond, este neîndoielnic că întregul mecanism și criterii prevăzute de acest act normativ impun o astfel de analiză oricărui management eficient.

Printr-o altă critică formulată se susține că este neîndoielnic că prevederile art. 2 din H.G. nr. 765/1994, se referă exclusiv la destinatarii de pe piața românească ai produselor S., nu și la destinatarii de la export, iar din documentele supuse controlului și deduse judecății rezultă că o bună parte din producția de sare gema a fost exportată, fapt ignorat de organele de control, ca și de instanța de fond care neținând cont de această împrejurare, a făcut o aplicare greșită a H.G. nr. 765/1994. Referitor la nerespectarea dispozițiilor legale privind vânzarea de produse la export și încălcarea dispozițiilor art. 6 lit. e) din Legea concurenței nr. 21/1996 și ale Regulamentului de Organizare și Funcționare al societății aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1/2004, consideră recurenta că instanța de fond a făcut o interpretare greșită a actelor deduse judecății, însușindu-și concluzia nefundamentată a organului de control.

În acest sens arată recurenta că instanța de fond în soluționarea cauzei nu a ținut seama că prin Hotărârea nr. 13/2006 și Decizia nr. 34/2009 pronunțate de Consiliul de Administrație, acest organ de conducere a admis o anumită politică comercială pentru societate, în sensul practicării unor prețuri maximale acceptate de partenerii externi și acoperirea tuturor pierderilor și diferențelor nefavorabile din profitul obținut de societate din alte activități, cum ar fi turismul balnear.

Mai arată recurenta că practica de subvenționare a unor operațiuni comerciale din profitul altor activități, astfel încât pe total societate să se înregistreze profit, dictată din rațiuni de menținere a activității unor saline și implicit al locurilor de muncă aferente, se bazează pe o serie de prevederi din contractul de management nr. 1659 din 11 august 2008 al directorului general al societății în intervalul 2007 - 2008, care stabilesc că mandatarul are obligația de a asigura managementul funcționării societății ca întreg.

Această politică de subvenționare, care presupune și practicarea comerțului în condițiile de vânzare încriminate de cei doi auditori publici care au efectuat controlul, a fost aprobată de Consiliul de Administrație și Adunarea Generală a Acționarilor odată cu aprobarea situațiilor financiare întocmite la sfârșitul anilor 2007 și 2008 și descărcarea de gestiune, situații ce includ bilanțul contabil, contul de profit și pierderi, date informative și balanțele centralizatoare la 31 decembrie 2007 și la 31 decembrie 2008, documente din care rezultă fără echivoc că profitul scontat prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli a fost realizat. Consideră recurenta că în condițiile în care, atât la nivelul sucursalelor cât și la nivelul întregii societăți aceste pierderi au fost acoperite din venitul realizat, rezultă că în speță nu există prejudiciu și nu au fost încălcate dispoziții fiscale în vigoare.

3. Hotărârea instanței de recurs Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru considerentele arătate în continuare. Înalta Curte constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc.

civ. Astfel, În ceea ce privește punctul 1 al Deciziei nr. 3/2010, Înalta Curte constată că esențială pentru soluționarea prezentei cauze este corecta interpretare a dispozițiilor art. 1, art. 2 și art. 4 din H.G. nr. 765 din 4 noiembrie 1994 privind stabilirea cotelor de cheltuieli necesare realizării, dezvoltării și modernizării producției în sectorul extractiv minier, țiței și gaze naturale, în sensul stabilirii caracterului imperativ, cum susține intimata, sau dispozitiv, cum apreciază recurenta, al respectivelor norme legale, precum și conținutul și limitele obligației de constituire a fondurilor necesare realizării, dezvoltării și modernizării producției în sectorul extractiv minier.

Astfel, potrivit art. 1 „Se aprobă cotele de cheltuieli prevăzute în anexa nr. 1, necesare completării surselor proprii de finanțare a obiectivelor de investiții din sectorul extractiv, pentru asigurarea realizării, dezvoltării și modernizării producției de substanțe minerale utile din sectorul extractiv minier, țiței și gaze naturale; de asemenea, în art. 2 se prevede că, cotele de cheltuieli prevăzute la art. 1 sunt cuprinse în prețurile cu ridicata ale produselor specifice din sectorul extractiv și se adaugă la costul produselor livrate consumatorilor din economie; iar potrivit art. 4 Sumele calculate pe baza cotelor de cheltuieli aprobate prin prezenta hotărâre se colectează la nivelul regiilor autonome și al societăților comerciale, pe măsura valorificării și încasării producției.” Față de conținutul normelor legale cu caracter imperativ mai sus redate, Înalta Curte constată că este fără putere de tăgadă faptul că, constituirea fondurilor necesare realizării, dezvoltării și modernizării producției în sectorul extractiv minier, ca rezultat a includerii cotelor de cheltuieli prevăzute la anexa 1 în prețul cu ridicata al produselor livrate, atât pe piața internă cât și pe piața externă, este o obligație legală și nu o opțiune, raportată la investițiile propuse sau la sursele proprii de finanțare aferente, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Așadar, în condițiile în care legiuitorul nu condiționează obligația de constituire a respectivelor fonduri de prețul pieței rezultat în urma unei analize a pieței sau de alte împrejurări, cum ar fi deținerea unor surse capabile a acoperi investițiile în derulare, recurenta avea obligația să constituie fondurile necesare pentru finanțarea unor lucrări pentru dezvoltarea și modernizarea producției în sectorul extractiv minier, tehnologizarea procesului de producție cu consecințe în obținerea unor sortimente de sare la costuri mai puțin ridicate și efectuarea unor lucrări de protecție a mediului înconjurător.

Rațiunea legiuitorului pentru constituirea acestui fond a fost aceea de a sprijini și încuraja, în egală măsură, efectuarea de investiții în domeniul minier prin asigurarea constituirii unui fond necesar completării surselor proprii de finanțare a obiectivelor de investiții din sectorul extractiv, ceea ce nu presupune că societățile implicate în sectorul extractiv minier pot decide sau nu constituirea unui asemenea fond în raport de valoarea investițiilor aprobate și de limitele propriilor surse de finanțare, cum în mod greșit încearcă să sugereze recurenta. Totodată, cum în art. 4 legiuitorul prevede că, colectarea respectivelor sume se realizează la nivelul regiei autonome este de necontestat faptul că obligația de constituire a fondului se realizează la nivelul tuturor sucursalelor și nu în mod selectiv cum a apreciat recurenta care a înțeles să constituie respectivul fond doar la nivelul a 2 sucursale.

Așadar, nu este justificată neaplicarea unitară a prevederilor H.G. nr. 765/1994 la nivelul celor 7 sucursale, întrucât prevederile acestui act normativ nu sunt opționale, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs, iar constituirea acestui fond este prevăzută ca element de cheltuială cuprins în prețul cu ridicata al produselor livrate, atât pe piața internă cât ți pe cea externă. În condițiile în care este de necontestat faptul că în perioada 2007 - 2008 recurenta nu a constituit și evidențiat în contabilitate, la nivelul a 5 din cele 7 sucursale ale sale, fondul necesar realizării, dezvoltării și modernizării producției în sectorul extractiv al sării în cotă de 6% din prețul cu ridicata al produselor livrate în sumă totală de 12.309.036 RON, în mod corect s-a constatat, nerespectarea prevederilor art. 1, art. 2 și art. 4 din H.G.

nr. 765/1994, la pct. 1 al Deciziei nr. 3/2010 emisă de intimata Curtea de Conturi a României. Prin urmare, vor fi înlăturate toate criticile formulate de recurentă pe fondul cauzei, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a cadrului legal incident în cauză, prin raportare la o situație de fapt corect reținută în baza probelor administrate în cauză. În ceea ce privește constatările reținute la punctul 7 al Deciziei nr. 3/2010 emisă de intimata Curtea de Conturi a României, problema supusă dezbaterii vizează respectarea de către recurentă a dispozițiilor art. 39.8 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al S.N.S.S., aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1/2004 care prevedea obligația de a asigura valorificarea produselor de sare la export în condiții de eficiență maximă.

În perioada 2007 - 2008 intimata a vândut la export cantitatea de 138.848,02 tone sare la prețuri sub costurile înregistrate, costuri care diferă de costurile de producție, ceea ce a dus la nerealizarea de venituri estimate la valoarea de 662.547 euro, fapt ce nu poate fi justificat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 13 din 21 decembrie 2006 prin care s-a luat doar act asupra Notei privind cheltuielile efective și prețurile de livrare la sortimentele de sare destinate exporturilor și constatarea că au fost practicate prețurile maximale acceptate de piață, menținând în acest mod forța de muncă, neexistând convulsii sociale, așadar nu s-a dispus luarea de măsuri pentru remedierea situației și nici prin Decizia nr. 34 din 15 octombrie 2009 care vizează perioada 2009 - 2010 și nu cea supusă controlului și cu atât mai puțin prin clauzele înscrise în contractul de mandat nr. 1659 din 11 august 2008 în condițiile în care obligațiile privind asigurarea managementului societății ca întreg ca și cea privind asigurarea funcționării societății în totalitate nu poate justifica încălcarea unor dispoziții legale și nu justifică derogarea de la obligația valorificării produselor de sare la export în condiții de eficiență maximă.

Așadar, în perioada 2007 - 2008, prețul de vânzare la export pentru sortimentul sare nu acoperea costul complet, cost de producție la care se adaugă cheltuielile generale și de desfacere, ceea ce contravine dispozițiilor art. 39.8 din Regulamentul de Organizare și Funcționare al S.N.S.S., aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1/2004 care prevedea, în sarcina recurentei, obligația de a asigura valorificarea produselor de sare la export în condiții de eficiență maximă, ceea ce presupune obținerea de profit sau cel puțin acoperirea costurilor înregistrate de societate, din vânzări și nu din alte operațiuni comerciale desfășurate de societate, cum în mod greșit susține recurenta.

De altfel, practicarea unor prețuri maximale impuse de piață externă, în perioada 2007 - 2008, inferioare costurilor totale înregistrate de societatea recurentă, nu poate fi justifica prin dorința de a rămâne pe o piață externă, cum în mod greșit susține recurenta, în condițiile în care de esența oricărei activități comerciale este obținerea de profit. De asemenea, în aprecierea eficienței unei tranzacții comerciale nu are relevanță faptul că per total societate, prin practicarea unei politici de subvenționare a unor operațiuni comerciale din profitul altor activități, s-a obținut profit sau că nu s-a înregistrat vreun prejudiciu în patrimoniul societății, cum în mod greșit consideră recurenta.

Așadar, este de necontestat că activitatea comercială supusă analizei, nu s-a efectuat în condiții de eficiență în condițiile în care prețurile obținute din contractele încheiate nu numai că nu au condus la înregistrarea de profit dar nu au acoperit costurile integrale cu livrarea acestor cantități, iar în unele situații prețul obținut la unele sortimente de sare vândute la export în perioada 2007 - 2008, nu au acoperit costurile înregistrate, diferențele de preț neacoperite la export, fiind acoperite pe total societate din profitul altor activități. Pentru toate considerentele expuse, constatând că nu există motive pentru modificarea ori casarea sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de S.N.S.S. împotriva Sentinței civile nr. 2256 din 22 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.