ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2955/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2955/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 2256 din 22 martie

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta S.N.S.S. în contradictoriu

cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Ca urmare a

controlului privind situația și evoluția și modul de administrare a

patrimoniului public și privat al statului efectuat în perioada 1 septembrie -

16 decembrie 2009 la societatea reclamantă a fost întocmit Procesul-verbal de

constatare nr. 4973 din 22 decembrie 2009 în baza căruia a fost emisă Decizia

nr. 3/2010 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV. Împotriva

Deciziei, reclamanta a formulat contestația înregistrată sub nr. 2758 din 30

martie 2010, contestație ce a fost respinsă prin Încheierea nr. 472010, atacată

în prezenta cauză.

Astfel, conform

procesului-verbal de constatare s-au reținut în sarcina reclamantei, printre

altele: 1) nerespectarea prevederilor legale privind constituirea fondului de

6% din preț necesar realizării, dezvoltării și modernizării producției în

sectorul extractiv minier și 7) în perioada 2007 - 2008 Societatea Națională a

Sării a vândut la export cantitatea de 138.848,02 tone sare la prețuri sub

costurile înregistrate, abateri contestate de societatea reclamantă.

Referitor la pct. 1

al Deciziei nr. 3/2010, văzând dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 4 din H.G.

nr. 765 din 4 noiembrie 1994 instanța de fond a apreciat că includerea cotei de

6% din prețul de vânzare astfel cum prevede H.G. nr. 765/1994, nu este

condiționată de o analiză a pieței, astfel cum pretinde reclamanta în motivarea

cererii.

Curtea de apel a

considerat că susținerile reclamantei privind caracterul dispozitiv al

dispozițiilor H.G. 765/1994 sunt nefondate, rațiunea legiuitorului fiind aceea

ca prin constituirea acestui fond să se asigure cheltuielile necesare

completării surselor proprii de finanțare a obiectivelor de investiții din

sectorul extractiv.

Astfel, s-a reținut

că potrivit dispozițiilor H.G. nr. 1049/1995 de modificare a H.G. nr. 765/1994,

fondul respectiv finanțează următoarele categorii de lucrări: d) pentru

substanțele nemetalifere, sare și roci utile se vor finanța lucrări pentru

protecția mediului, retehnologizarea și modernizarea instalaților din dotare

etc., iar ca urmare a controlului efectuat s-a constatat neretehnologizarea

procesului de producție cu consecințe în obținerea unor sortimente de sare la

prețuri mari (Salina Ocna Mureș - Proces-verbal de constatare nr. 3586 din 16

octombrie 2009).

Cu privire la pct. 7

din Decizia nr. 3/2010 emisă de pârâtă, instanța de fond a reținut că, în baza

contractelor nr. 303/2005; 109/2006; 301/2006; 14/2008; 46/2008; 19/2008 și

24/2008 reclamanta a vândut la export cantitatea de 138.848,02 tone de sare,

iar prin prețurile obținute nu au fost acoperite costurile înregistrate de

societate, consecința acestei abateri fiind nerealizarea unor venituri estimate

în sumă de 662.547 euro.

Se reține că aceste

constatări sunt susținute și de Nota nr. 2790 din 13 octombrie 2009 întocmită

de Compartimentul de Inspecție Generală și Control Intern, potrivit căreia în

perioada 2007 - 2008 la export prețurile obținute la unele sortimente exportate

nu acoperă întreaga cheltuială, aceste pierderi fiind recuperate din veniturile

obținute prin alte activități (turism balnear).

În condițiile în

care, potrivit disp. art. 39, 39.8 din Regulamentul de organizare și

funcționare al S.N.S.S., reclamanta avea obligația de a asigura valorificarea

produselor de sare la export în condiții de „eficiență maximă”, instanța de

fond nu a reținut susținerile reclamantei în sensul că au fost practicate

prețurile maximale acceptate de partenerii externi și toate pierderile și

diferențele nefavorabile au fost acoperite din profitul obținut din

desfășurarea altor activități.

în cauză

Împotriva Sentinței

nr. 2256 din 22 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta S.N.S.S., în

temeiul art. 304 pct. 8 și pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., în

dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele:

Printr-un set de

critici, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susține recurenta că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii

apreciind că susținerile privind caracterul dispozitiv al dispozițiilor art. 1,

art. 2 și art. 4 din H.G. nr. 765/1994 sunt nefondate iar pe de altă parte a

interpretat greșit actele deduse judecății, însușindu-și concluzia organului de

control potrivit căreia nerespectarea H.G. nr. 765/1994 ar fi determinat

neretehnologizarea procesului de producție cu consecințe în obținerea unor

sortimente de sare la prețuri mari.

Astfel, susține

recurenta că așa cum rezultă în mod explicit din prevederile art. 1 al H.G. nr.

765/1994, rațiunea legiuitorului și scopul reglementării pentru constituirea

acestui fond, au fost acelea de a asigura cheltuielile necesare completării

surselor proprii de finanțare a obiectivelor de investiții din sectorul

extractiv, pentru asigurarea realizării, dezvoltării și modernizării producției

de substanțe minerale utile din sectorul extractiv minier, așa încât consideră

ca fiind neîndoielnic faptul că această completare prevăzută de legiuitor se

justifică numai în situația în care sursele deja existente nu ar fi fost

suficiente.

Prin urmare, arată

recurenta că întrucât din analiza prevederilor capitolului de investiții din

bugetele de venituri și cheltuieli aprobate de acționarii societății pe anii

2007 și 2008, precum și a modului de realizare a acestora, a rezultat că

sursele proprii de finanțare erau suficiente pentru asigurarea investițiilor în

planul de investiții aprobat de conducerea societății, nu s-a mai procedat la

colectarea cotei de cheltuieli, întrucât aceasta nu mai era necesară, cu atât

mai mult cu cât parte din aceste surse au rămas neconsumate.

Mai susține recurenta

că, chiar și în condițiile în care H.G. nr. 765/1994 nu prevede expres că

includerea cotei de 6% din prețul de vânzare ar fi condiționată de o analiză a

pieței, cum a argumentat instanța de fond, este neîndoielnic că întregul

mecanism și criterii prevăzute de acest act normativ impun o astfel de analiză

oricărui management eficient.

Printr-o altă critică

formulată se susține că este neîndoielnic că prevederile art. 2 din H.G. nr.

765/1994, se referă exclusiv la destinatarii de pe piața românească ai

produselor S., nu și la destinatarii de la export, iar din documentele supuse controlului

și deduse judecății rezultă că o bună parte din producția de sare gema a fost

exportată, fapt ignorat de organele de control, ca și de instanța de fond care

neținând cont de această împrejurare, a făcut o aplicare greșită a H.G. nr.

765/1994.

Referitor la

nerespectarea dispozițiilor legale privind vânzarea de produse la export și

încălcarea dispozițiilor art. 6 lit. e) din Legea concurenței nr. 21/1996 și

ale Regulamentului de Organizare și Funcționare al societății aprobat prin

Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 1/2004, consideră recurenta că

instanța de fond a făcut o interpretare greșită a actelor deduse judecății,

însușindu-și concluzia nefundamentată a organului de control.

În acest sens arată

recurenta că instanța de fond în soluționarea cauzei nu a ținut seama că prin

Hotărârea nr. 13/2006 și Decizia nr. 34/2009 pronunțate de Consiliul de

Administrație, acest organ de conducere a admis o anumită politică comercială

pentru societate, în sensul practicării unor prețuri maximale acceptate de

partenerii externi și acoperirea tuturor pierderilor și diferențelor

nefavorabile din profitul obținut de societate din alte activități, cum ar fi

turismul balnear.

Mai arată recurenta

că practica de subvenționare a unor operațiuni comerciale din profitul altor

activități, astfel încât pe total societate să se înregistreze profit, dictată

din rațiuni de menținere a activității unor saline și implicit al locurilor de

muncă aferente, se bazează pe o serie de prevederi din contractul de management

nr. 1659 din 11 august 2008 al directorului general al societății în intervalul

2007 - 2008, care stabilesc că mandatarul are obligația de a asigura

managementul funcționării societății ca întreg.

Această politică de

subvenționare, care presupune și practicarea comerțului în condițiile de

vânzare încriminate de cei doi auditori publici care au efectuat controlul, a

fost aprobată de Consiliul de Administrație și Adunarea Generală a Acționarilor

odată cu aprobarea situațiilor financiare întocmite la sfârșitul anilor 2007 și

2008 și descărcarea de gestiune, situații ce includ bilanțul contabil, contul

de profit și pierderi, date informative și balanțele centralizatoare la 31

decembrie 2007 și la 31 decembrie 2008, documente din care rezultă fără echivoc

că profitul scontat prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli a fost

realizat.

Consideră recurenta

că în condițiile în care, atât la nivelul sucursalelor cât și la nivelul

întregii societăți aceste pierderi au fost acoperite din venitul realizat,

rezultă că în speță nu există prejudiciu și nu au fost încălcate dispoziții

fiscale în vigoare.

instanței de recurs

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, pentru

considerentele arătate în continuare.

Înalta Curte

constată, în primul rând, că prin criticile de recurs formulate, recurenta

procedează, cu mici nuanțe, la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței

de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii

recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul

fondului ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor

motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc. civ.

Astfel, În ceea ce

privește punctul 1 al Deciziei nr. 3/2010, Înalta Curte constată că esențială

pentru soluționarea prezentei cauze este corecta interpretare a dispozițiilor

art. 1, art. 2 și art. 4 din H.G. nr. 765 din 4 noiembrie 1994 privind

stabilirea cotelor de cheltuieli necesare realizării, dezvoltării și

modernizării producției în sectorul extractiv minier, țiței și gaze naturale,

în sensul stabilirii caracterului imperativ, cum susține intimata, sau

dispozitiv, cum apreciază recurenta, al respectivelor norme legale, precum și

conținutul și limitele obligației de constituire a fondurilor necesare

realizării, dezvoltării și modernizării producției în sectorul extractiv

minier.

Astfel, potrivit art.

1 „Se aprobă cotele de cheltuieli prevăzute în anexa nr. 1, necesare

completării surselor proprii de finanțare a obiectivelor de investiții din

sectorul extractiv, pentru asigurarea realizării, dezvoltării și modernizării

producției de substanțe minerale utile din sectorul extractiv minier, țiței și

gaze naturale; de asemenea, în art. 2 se prevede că, cotele de cheltuieli

prevăzute la art. 1 sunt cuprinse în prețurile cu ridicata ale produselor

specifice din sectorul extractiv și se adaugă la costul produselor livrate

consumatorilor din economie; iar potrivit art. 4 Sumele calculate pe baza

cotelor de cheltuieli aprobate prin prezenta hotărâre se colectează la nivelul

regiilor autonome și al societăților comerciale, pe măsura valorificării și

încasării producției.”

Față de conținutul

normelor legale cu caracter imperativ mai sus redate, Înalta Curte constată că

este fără putere de tăgadă faptul că, constituirea fondurilor necesare

realizării, dezvoltării și modernizării producției în sectorul extractiv

minier, ca rezultat a includerii cotelor de cheltuieli prevăzute la anexa 1 în

prețul cu ridicata al produselor livrate, atât pe piața internă cât și pe piața

externă, este o obligație legală și nu o opțiune, raportată la investițiile

propuse sau la sursele proprii de finanțare aferente, cum în mod greșit se

susține prin cererea de recurs.

Așadar, în condițiile

în care legiuitorul nu condiționează obligația de constituire a respectivelor

fonduri de prețul pieței rezultat în urma unei analize a pieței sau de alte

împrejurări, cum ar fi deținerea unor surse capabile a acoperi investițiile în

derulare, recurenta avea obligația să constituie fondurile necesare pentru

finanțarea unor lucrări pentru dezvoltarea și modernizarea producției în

sectorul extractiv minier, tehnologizarea procesului de producție cu consecințe

în obținerea unor sortimente de sare la costuri mai puțin ridicate și

efectuarea unor lucrări de protecție a mediului înconjurător.

Rațiunea

legiuitorului pentru constituirea acestui fond a fost aceea de a sprijini și

încuraja, în egală măsură, efectuarea de investiții în domeniul minier prin

asigurarea constituirii unui fond necesar completării surselor proprii de

finanțare a obiectivelor de investiții din sectorul extractiv, ceea ce nu presupune

că societățile implicate în sectorul extractiv minier pot decide sau nu

constituirea unui asemenea fond în raport de valoarea investițiilor aprobate și

de limitele propriilor surse de finanțare, cum în mod greșit încearcă să

sugereze recurenta.

Totodată, cum în art.

4 legiuitorul prevede că, colectarea respectivelor sume se realizează la

nivelul regiei autonome este de necontestat faptul că obligația de constituire

a fondului se realizează la nivelul tuturor sucursalelor și nu în mod selectiv

cum a apreciat recurenta care a înțeles să constituie respectivul fond doar la

nivelul a 2 sucursale.

Așadar, nu este

justificată neaplicarea unitară a prevederilor H.G. nr. 765/1994 la nivelul

celor 7 sucursale, întrucât prevederile acestui act normativ nu sunt opționale,

cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs, iar constituirea acestui

fond este prevăzută ca element de cheltuială cuprins în prețul cu ridicata al

produselor livrate, atât pe piața internă cât ți pe cea externă.

În condițiile în care

este de necontestat faptul că în perioada 2007 - 2008 recurenta nu a constituit

și evidențiat în contabilitate, la nivelul a 5 din cele 7 sucursale ale sale,

fondul necesar realizării, dezvoltării și modernizării producției în sectorul

extractiv al sării în cotă de 6% din prețul cu ridicata al produselor livrate

în sumă totală de 12.309.036 RON, în mod corect s-a constatat, nerespectarea

prevederilor art. 1, art. 2 și art. 4 din H.G. nr. 765/1994, la pct. 1 al

Deciziei nr. 3/2010 emisă de intimata Curtea de Conturi a României.

Prin urmare, vor fi

înlăturate toate criticile formulate de recurentă pe fondul cauzei,

circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în

condițiile în care instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare

a cadrului legal incident în cauză, prin raportare la o situație de fapt corect

reținută în baza probelor administrate în cauză.

În ceea ce privește

constatările reținute la punctul 7 al Deciziei nr. 3/2010 emisă de intimata

Curtea de Conturi a României, problema supusă dezbaterii vizează respectarea de

către recurentă a dispozițiilor art. 39.8 din Regulamentul de Organizare și

Funcționare al S.N.S.S., aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administrație

nr. 1/2004 care prevedea obligația de a asigura valorificarea produselor de

sare la export în condiții de eficiență maximă.

În perioada 2007 -

2008 intimata a vândut la export cantitatea de 138.848,02 tone sare la prețuri

sub costurile înregistrate, costuri care diferă de costurile de producție, ceea

ce a dus la nerealizarea de venituri estimate la valoarea de 662.547 euro, fapt

ce nu poate fi justificat prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 13

din 21 decembrie 2006 prin care s-a luat doar act asupra Notei privind

cheltuielile efective și prețurile de livrare la sortimentele de sare destinate

exporturilor și constatarea că au fost practicate prețurile maximale acceptate

de piață, menținând în acest mod forța de muncă, neexistând convulsii sociale,

așadar nu s-a dispus luarea de măsuri pentru remedierea situației și nici prin

Decizia nr. 34 din 15 octombrie 2009 care vizează perioada 2009 - 2010 și nu

cea supusă controlului și cu atât mai puțin prin clauzele înscrise în

contractul de mandat nr. 1659 din 11 august 2008 în condițiile în care obligațiile

privind asigurarea managementului societății ca întreg ca și cea privind

asigurarea funcționării societății în totalitate nu poate justifica încălcarea

unor dispoziții legale și nu justifică derogarea de la obligația valorificării

produselor de sare la export în condiții de eficiență maximă.

Așadar, în perioada

2007 - 2008, prețul de vânzare la export pentru sortimentul sare nu acoperea

costul complet, cost de producție la care se adaugă cheltuielile generale și de

desfacere, ceea ce contravine dispozițiilor art. 39.8 din Regulamentul de

Organizare și Funcționare al S.N.S.S., aprobat prin Hotărârea Consiliului de

Administrație nr. 1/2004 care prevedea, în sarcina recurentei, obligația de a

asigura valorificarea produselor de sare la export în condiții de eficiență

maximă, ceea ce presupune obținerea de profit sau cel puțin acoperirea

costurilor înregistrate de societate, din vânzări și nu din alte operațiuni

comerciale desfășurate de societate, cum în mod greșit susține recurenta.

De altfel, practicarea

unor prețuri maximale impuse de piață externă, în perioada 2007 - 2008,

inferioare costurilor totale înregistrate de societatea recurentă, nu poate fi

justifica prin dorința de a rămâne pe o piață externă, cum în mod greșit

susține recurenta, în condițiile în care de esența oricărei activități

comerciale este obținerea de profit.

De asemenea, în

aprecierea eficienței unei tranzacții comerciale nu are relevanță faptul că per

total societate, prin practicarea unei politici de subvenționare a unor operațiuni

comerciale din profitul altor activități, s-a obținut profit sau că nu s-a

înregistrat vreun prejudiciu în patrimoniul societății, cum în mod greșit

consideră recurenta.

Așadar, este de

necontestat că activitatea comercială supusă analizei, nu s-a efectuat în

condiții de eficiență în condițiile în care prețurile obținute din contractele

încheiate nu numai că nu au condus la înregistrarea de profit dar nu au

acoperit costurile integrale cu livrarea acestor cantități, iar în unele

situații prețul obținut la unele sortimente de sare vândute la export în

perioada 2007 - 2008, nu au acoperit costurile înregistrate, diferențele de

preț neacoperite la export, fiind acoperite pe total societate din profitul

altor activități.

Pentru toate

considerentele expuse, constatând că nu există motive pentru modificarea ori

casarea sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art.

20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de S.N.S.S. împotriva Sentinței civile nr. 2256 din 22 martie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2012.