ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 201/2011

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 95,

pronunțată la data de 11 iunie 2010, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș a respins acțiunea în

anularea hotărârii arbitrale nr. 21 din 16 decembrie 2009, pronunțată de către

Curtea de Arbitraj Comercial Intern și Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie Mureș, formulată de reclamanta SC

D. SA,

în

contradictoriu cu pârâta

SC S. SA

, și a obligat pe

reclamantă să plătească pârâtei suma de 29.459,64 RON, cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Spre a

hotărî astfel, examinând criticile invocate prin acțiunea în anulare, instanța

a reținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 358 C. proc. civ. de către Tribunalul

Arbitral, întrucât principiul contradictorialității și al dreptului la apărare au

fost respectate în soluționarea cererii de acordare a dobânzilor comerciale,

depunându-se la dosar situații privind calculul acestora, pe care pârâta a avut

posibilitatea să îl conteste.

În

legătură cu critica respingerii cererii de constatare a nulității raportului cu

expertiză întocmit în cauză, pe motiv că lucrarea a fost efectuată de un expert

necompetent, instanța a reținut că desemnarea expertului judiciar P.F., care

îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 2/2000, aprobată prin Legea

nr. 156/2002, modificată și completată, s-a făcut cu respectarea art. 201 C.

proc. civ. și cu acordul ambelor părți, cărora li s-a încuviințat participarea

a câte unui expert asistent, ce au contribuit la efectuarea și întocmirea

raportului de expertiză, ale cărui concluzii au fost, de altfel, însușite de

reclamantă atunci când i-au fost favorabile, fără să conteste competența

expertului, iar legat de critica respingerii cererii de încuviințare a unei

constatări la fața locului, precum și a probei cu expertiză contabilă, a

considerat că dispozițiile art. 358

10

alin. (2) și alin. (4) C.

proc. civ. au un caracter dispozitiv, în conformitate cu care tribunalul

arbitral are posibilitatea să încuviințeze sau să cenzureze anumite cereri în

probațiune formulate de părți, fără ca respingerea unei astfel de cereri să

echivaleze cu nerespectarea dreptului la apărare, astfel cum este reglementat

prin dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 38 din Protocolul nr.

14 al C.E.D.O. și art. 6 din această Convenție.

În ce

privește critica referitoare la modalitatea în care s-au calculat taxele de

arbitraj, instanța a apreciat că dispozițiile din regulament referitoare la

aceste taxe nu sunt imperative și nu țin de bunele moravuri sau de ordinea

publică spre a conduce la admiterea acțiunii în anulare și desființarea

hotărârii arbitrale pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.,

iar critica vizând cuantumul penalităților de întârziere privește fondul cauzei

și nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ.,

concluzionând că tribunalul arbitral nu a încălcat nicio dispoziție imperativă

a legii, ordinea publică sau bunele moravuri în soluționarea litigiului.

Împotriva

menționatei sentințe a formulat recurs reclamanta

SC

D. SA

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În

motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea atacată încalcă

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)

C. proc. civ., cu referire la încălcarea principiului contradictorialității și

a dreptului la apărare și la faptul că „expertizarea tehnică nu a fost

efectuată de un expert tehnic de calitate, atestat”.

Recurenta

a arătat, de asemenea, că menționata sentință este dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, respectiv a normelor Curții de Arbitraj Comercial Intern și

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Mureș, care prevăd

modul de calcul al taxelor arbitrale, a dispozițiilor Legii nr. 469/2002

privind disciplina contractuală, care prevede, prin art. 4 alin. (3), că

penalitățile de întârziere nu pot depăși cuantumul sumei asupra căreia au fost

calculate, și a dispozițiilor art. 129 alin. (5), C. proc. civ., prin

neanalizarea tuturor aspectelor pentru aflarea adevărului în cauză, neprecizând

relevanța afirmațiilor vizând fondul cauzei, față de sentința recurată și față

de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra

obiectului recursului.

Recursul

este nefondat.

Astfel,

critica circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

referitoare la incidența art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motivat de

încălcarea principiului

contradictorialității și a dreptului la

apărare și de pretinsa nulitate a expertizei tehnice efectuată în cauză, vizează

tribunalul arbitral, nu instanța de control judecătoresc, învestită cu

soluționarea acțiunii în anulare dedusă judecății, care a reținut, cu justețe,

că, în soluționarea litigiului arbitral au fost respectate

principiile

enunțate de art. 358 C. proc. civ.

Este de

observat că și în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. recurenta a reiterat criticile invocate prin acțiunea în anulare

referitoare la încălcarea normelor privind modul de calcul al taxelor arbitrale

și a dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 în stabilirea

cuantumului penalităților de întârziere, cu privire la care instanța de control

a apreciat, în mod corect, că nu îndeplinesc exigențele art. 364 lit. i) C.

proc. civ., neconstituind norme imperative în sensul acestui text legal.

Cum din

interpretarea art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ. rezultă că aceste prevederi

consacră acțiunea în anulare ca fiind singura cale de desființare a unei

hotărâri arbitrale pentru motivele pe care le prevede imperativ și limitativ,

și cum această cale procedurală nu este una devolutivă, se constată a fi

nejustificată critica lipsei rolului activ a instanței de control judecătoresc

pentru aflarea adevărului.

Așa fiind,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge

recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul

declarat de reclamanta D. SA Sevilia împotriva sentinței nr. 95 din 11 iunie

2010, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.