ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 201/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 95, pronunțată la data de 11 iunie 2010, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Târgu Mureș a respins acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nr. 21 din 16 decembrie 2009, pronunțată de către Curtea de Arbitraj Comercial Intern și Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Mureș, formulată de reclamanta SC D. SA, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA , și a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 29.459,64 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Spre a hotărî astfel, examinând criticile invocate prin acțiunea în anulare, instanța a reținut că nu au fost încălcate dispozițiile art. 358 C. proc.

civ. de către Tribunalul Arbitral, întrucât principiul contradictorialității și al dreptului la apărare au fost respectate în soluționarea cererii de acordare a dobânzilor comerciale, depunându-se la dosar situații privind calculul acestora, pe care pârâta a avut posibilitatea să îl conteste. În legătură cu critica respingerii cererii de constatare a nulității raportului cu expertiză întocmit în cauză, pe motiv că lucrarea a fost efectuată de un expert necompetent, instanța a reținut că desemnarea expertului judiciar P.F., care îndeplinește toate condițiile prevăzute de O.G. nr. 2/2000, aprobată prin Legea nr. 156/2002, modificată și completată, s-a făcut cu respectarea art. 201 C. proc. civ.

și cu acordul ambelor părți, cărora li s-a încuviințat participarea a câte unui expert asistent, ce au contribuit la efectuarea și întocmirea raportului de expertiză, ale cărui concluzii au fost, de altfel, însușite de reclamantă atunci când i-au fost favorabile, fără să conteste competența expertului, iar legat de critica respingerii cererii de încuviințare a unei constatări la fața locului, precum și a probei cu expertiză contabilă, a considerat că dispozițiile art. 358 10 alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ. au un caracter dispozitiv, în conformitate cu care tribunalul arbitral are posibilitatea să încuviințeze sau să cenzureze anumite cereri în probațiune formulate de părți, fără ca respingerea unei astfel de cereri să echivaleze cu nerespectarea dreptului la apărare, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, art. 38 din Protocolul nr. 14 al C.E.D.O.

și art. 6 din această Convenție. În ce privește critica referitoare la modalitatea în care s-au calculat taxele de arbitraj, instanța a apreciat că dispozițiile din regulament referitoare la aceste taxe nu sunt imperative și nu țin de bunele moravuri sau de ordinea publică spre a conduce la admiterea acțiunii în anulare și desființarea hotărârii arbitrale pentru motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., iar critica vizând cuantumul penalităților de întârziere privește fondul cauzei și nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 364 C. proc. civ., concluzionând că tribunalul arbitral nu a încălcat nicio dispoziție imperativă a legii, ordinea publică sau bunele moravuri în soluționarea litigiului.

Împotriva menționatei sentințe a formulat recurs reclamanta SC D. SA invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5, pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea atacată încalcă formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare și la faptul că „expertizarea tehnică nu a fost efectuată de un expert tehnic de calitate, atestat”.

Recurenta a arătat, de asemenea, că menționata sentință este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a normelor Curții de Arbitraj Comercial Intern și Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Mureș, care prevăd modul de calcul al taxelor arbitrale, a dispozițiilor Legii nr. 469/2002 privind disciplina contractuală, care prevede, prin art. 4 alin. (3), că penalitățile de întârziere nu pot depăși cuantumul sumei asupra căreia au fost calculate, și a dispozițiilor art. 129 alin. (5), C. proc. civ., prin neanalizarea tuturor aspectelor pentru aflarea adevărului în cauză, neprecizând relevanța afirmațiilor vizând fondul cauzei, față de sentința recurată și față de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., care statuează asupra obiectului recursului. Recursul este nefondat. Astfel, critica circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., referitoare la incidența art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motivat de încălcarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare și de pretinsa nulitate a expertizei tehnice efectuată în cauză, vizează tribunalul arbitral, nu instanța de control judecătoresc, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare dedusă judecății, care a reținut, cu justețe, că, în soluționarea litigiului arbitral au fost respectate principiile enunțate de art. 358 C. proc. civ. Este de observat că și în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. recurenta a reiterat criticile invocate prin acțiunea în anulare referitoare la încălcarea normelor privind modul de calcul al taxelor arbitrale și a dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 în stabilirea cuantumului penalităților de întârziere, cu privire la care instanța de control a apreciat, în mod corect, că nu îndeplinesc exigențele art. 364 lit. i) C. proc. civ., neconstituind norme imperative în sensul acestui text legal. Cum din interpretarea art. 364 lit. a) – i) C. proc. civ. rezultă că aceste prevederi consacră acțiunea în anulare ca fiind singura cale de desființare a unei hotărâri arbitrale pentru motivele pe care le prevede imperativ și limitativ, și cum această cale procedurală nu este una devolutivă, se constată a fi nejustificată critica lipsei rolului activ a instanței de control judecătoresc pentru aflarea adevărului.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta D. SA Sevilia împotriva sentinței nr. 95 din 11 iunie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.