ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2223/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin decizia nr. 3053 din 16 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în primul ciclu procesual, a fost respins ca nefondat recursul pârâtului mun. Pitești împotriva deciziei nr. 182/A din 29 septembrie 2008 a Curții de Apel Pitești, reținându-se greșita soluționare a cauzei în primă instanță pe excepția inadmisibilității acțiunii și trimițându-se pricina spre soluționare în fond, pentru a se administra probele din care să rezulte modalitatea de preluare, concretizarea situației juridice actuale, cine deține imobilul în litigiu și în baza cărui titlu, față de împrejurarea că reclamanta nu și-a pierdut dreptul subiectiv de proprietate prin neurmarea procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, ci a pierdut doar dreptul la acțiunea întemeiată pe dispozițiile legii speciale și avantajele consacrate de această lege.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 43 din 23 februarie 2010 Tribunalul Argeș, secția civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.V. în contradictoriu cu pârâtul mun. Pitești și l-a obligat pe acesta să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Pitești, format din teren în suprafață de 594 m.p. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cazul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., calitatea procesuală activă aparține proprietarului bunului revendicat sau moștenitorilor acestuia, iar calitate procesuală pasivă are fie posesorul, fie detentorul precar al bunului revendicat.

Cum reclamanta a dovedit calitatea de moștenitor a autorului D.M., cumpărător al terenului în litigiu, iar pârâtul s-a comportat față de acest bun ca un detentor precar, încheind acte de închiriere, excepțiile lipsei calității procesuale active și pasive urmează a fi respinse. Cu privire la fondul acțiunii în revendicare tribunalul a reținut că doar reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate, în timp ce pârâtul nu a făcut dovada existenței în favoarea sa a unui titlu, care să-i confere posibilitatea legală de a exercita o detenție precară asupra imobilului, de aceea acțiunea în revendicare va fi admisă. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâtul mun.

Pitești, susținând că reclamanta nu a făcut dovada calității de moștenitor în linie directă după autorul D.M., că imobilul revendicat a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, că reclamanta nu a urmat procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, astfel încât acțiunea în revendicare apare ca inadmisibilă. Prin decizia civilă nr. 58/A din 5 mai 2010 Curtea de Apel Pitești a respins ca nefondat apelul, reținând că reclamanta a dovedit calitatea de moștenitor legal față de defuncta D.R., ce a avut, la rândul său, calitatea de moștenitor legal a autorului D.M. – proprietar al imobilului în litigiu. Critica referitoare la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare a fost respinsă ca nefondată față de decizia nr. 3053 din 16 martie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că acțiunea reclamantei este admisibilă.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul mun. Pitești, solicitând modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei. În motivarea recursului a susținut că intimata-reclamantă B.V. nu a urmat procedura prevăzută de legea specială în domeniul proprietății, neformulând notificare în termenul și condițiile impuse de Legea nr. 10/2001, ceea ce face inadmisibilă acțiunea de față, având în vedere că imobilul a fost preluat de stat cu titlu valabil, în baza Decretului nr. 92/1950. Acțiunea directă de restituire în natură trebuia îndreptată împotriva Statului Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, dar numai după epuizarea condițiilor prevăzute expres în legea specială.

În cazul în speță era necesar să se țină cont și de faptul că imobilul este în prezent închiriat Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat și că, în calitate de chiriaș, acesta are drepturi asupra bunului în litigiu. Recursul nu a fost motivat în drept. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi încadrate formal în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În cauza de față chestiunea admisibilității acțiunii în revendicare a fost dezlegată prin decizia nr. 3053 din 16 martie 2009 pronunțată în recurs, în primul ciclu procesual, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin această decizie s-a stabilit, cu forță obligatorie, că reclamanta nu și-a pierdut dreptul subiectiv de proprietate prin neurmarea procedurii prevăzute de Legea nr. 10/2001, ci numai dreptul la acțiune întemeiat pe dispozițiile legii speciale, motiv pentru care acțiunea nu trebuia respinsă ca inadmisibilă, ci trebuia cercetată în fond. În aceste condiții, critica formulată de recurentă cu privire la admisibilitatea acțiunii promovate nu mai poate fi pusă în discuție în calea de atac de față, indiferent de argumentele invocate.

Indirect, prin motivele de recurs pârâtul reiterează excepția lipsei calității sale procesuale pasive, susținând că acțiunea directă de restituire în natură trebuia îndreptată împotriva Statului Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice. Acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. este definită în doctrină ca acțiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar. Or, este indubitabil faptul că posesia asupra bunului este exercitată de pârâtul mun. Pitești, care a înțeles să încheie și un contract de închiriere cu privire la bunul în litigiu. De aceea, constatând identitatea cerută de legea procesuală dintre persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecății, necesară pentru existența calității procesuale pasive, în mod corect instanțele au respins această excepție.

În egală măsură, critica referitoare la drepturile persoanei juridice ce deține imobilul în temeiul unui contract de închiriere, de care ar trebui să se țină seama în analiza acțiunii în revendicare pendinte, nu poate fi primită. Așa cum corect a reținut instanța de apel, soluția dată cererii principale nu este de natură să vatăme vreun drept al chiriașului care ocupă imobilul în baza unui contract de închiriere, cu atât mai mult cu cât acest chiriaș nu este parte în cauza de față. Pentru toate aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul mun. Pitești împotriva deciziei civile nr. 58/A din 05 mai 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2011.