ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 543/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 543/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș sub număr de Dosar 1444/109/2011, reclamantul Municipiul

Pitești - prin Primar și prin Consiliul Local Pitești au solicitat, în

contradictoriu cu pârâții I.T. și Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului

Funciar Bradu, constatarea nulității absolute a contractului de tranzacție

încheiat între cele două pârâte la data de 6 octombrie 2008 pentru stingerea

litigiului ce a făcut obiectul Dosarului nr. 8342/280/2008 al Judecătoriei

Pitești, dat fiind nevalabilitatea obiectului, respectiv bunul nu se afla în

circuitul civil, ci în domeniul public. S-a solicitat și obligarea pârâților la

plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 948 și art. 963 C. civ., ale Legii nr. 213/1998

precum și ale art. 136 din Constituția României.

În raport de Sentința

civilă nr. 9130 din 21 decembrie 2009, irevocabilă prin Decizia nr. 1845 din 15

noiembrie 2010 a Tribunalului Argeș - ce a avut același obiect, pârâta I.T. a

invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, excepția puterii

lucrului judecat, excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității de

reprezentant în justiție a Consiliului Local Pitești.

La termenul de

judecată din data de 9 iunie 2011 reclamantul a depus o cerere de modificare a

acțiunii prin care a solicitat obligarea pârâtei I.T. să lase în deplină

proprietate și pașnică folosință suprafața de teren de 2589,70 mp, teren situat

în municipiul Pitești, cu vecinii: N-E - Trotuar pietonal, N-V - Rezerva Primărie,

S-E -Vama Pitești, V - Zona de siguranță C.F.R.

Comisia Locală de

Fond Funciar Bradu a formulat întâmpinare la cererea de modificare invocând

excepția tardivității modificării acțiunii și a inadmisibilității acțiunii.

La termenul de

judecată din data de 8 septembrie 2011, instanța a respins excepția de

tardivitate a formulării cererii de modificare, a admis excepția lipsei

calității de reprezentant a Consiliului Local Pitești și a prorogat excepțiile

de inadmisibilitate și a autorității de lucru judecat.

Prin Încheierea nr.

641 din 3 februarie 2012 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus

strămutarea cauzei la Tribunalul Prahova cu păstrarea actelor de procedură.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de dosar 1444/109/2011.

La termenul de

judecată din data de 21 septembrie 2012, instanța a constatat că pârâta Comisia

Locală de Fond Funciar Bradu nu mai are calitate procesuală pasivă în cauză, a

unit excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, invocată oral

de pârâtă, cu fondul cauzei în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și a

respins excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin încheierea din

data de 28 septembrie 2012, instanța a respins excepția autorității de lucru

judecat, ca nefondată.

Prin Sentința civilă

nr. 1904 din 1 iulie 2014 Tribunalul Prahova a admis acțiunea precizată având

ca obiect "revendicare imobiliară", formulată de reclamantul

Municipiul Pitești  - prin Primar și prin Consiliul Local Pitești.

A obligat pârâta să

lase reclamantului, în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de

teren de 2589,70 mp situată în Municipiul Pitești, identificată conform

expertizei topo inginer B.V.

A obligat pârâta, în

baza art. 274 C. proc. civ., să plătească reclamantului suma de 13.403 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a constatat că obiectul Dosarului nr. 4514/280/2009 al

Judecătoriei Pitești, soluționat prin Sentința civilă nr. 9130 din 21 decembrie

2009, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1845/R din 15 noiembrie 2010 a

Tribunalului Argeș, a fost și constatarea nulității absolute a titlului de

proprietate din 5 februarie 2009 emis de Comisia Locală de Fond Funciar Bradu

pârâtei I.T. pentru suprafața de teren de 2589,70 mp, situat în Pitești,

Bulevardul P., județul Argeș.

Prin sentința

menționată, instanța a respins acțiunea principală și a admis cererea

reconvențională prin care reclamanta Primăria Municipiului Pitești a fost

obligată să deschidă poziție de rol agricol, pentru suprafața de teren de 2589,70

mp, situată în Pitești, B-dul P., județul Argeș, conform titlului de

proprietate din 5 februarie 2009 și să elibereze adeverința de rol agricol

pentru această suprafață, sub sancțiunea daunelor cominatorii.

Tribunalul Argeș a

analizat problema legalității titlului de proprietate, constatând că dreptul de

proprietate deja reconstituit nu poate fi constatat nul absolut, numai pentru

modificarea amplasamentului geografic, pentru că altfel nu s-ar asigura o

coerență în aplicarea dispozițiilor legale.

A reținut instanța

prin aceeași hotărâre, că, în lipsa unor elemente de identitate existente în

actele de proprietate ale reclamantei sau a vreunei înscrieri în cartea

funciară, expertul nu a putut decât să concluzioneze în mod corect că nu are

niciun argument tehnic ori de altă natură în baza căruia să încadreze și

suprafața de teren de 2589,7 mp în cei 74.000 mp invocați ca fiind domeniu

public. În aceste condiții, Judecătoria Pitești a făcut în mod corect aplicarea

principiului de drept, "idem est non essere et non probare", neputând

reține nici ea un asemenea regim juridic al terenului.

Mai mult, s-a arătat

că și în condițiile în care suprafața de 2859,7 mp ar fi aparținut domeniului

public al reclamantului, acest lucru tot nu ar fi fost de natură să ducă la nulitatea

absolută a actelor de reconstituire în raport de dispozițiile art. III alin.

(1) din Legea nr. 169/1997.

În speță, prima

instanță a constatat că reclamantul nu pune în discuție valabilitatea titlului

de proprietate al pârâtei, ci invocă un drept de proprietate preferabil față de

suprafața de 2589,70 mp, teren situat în Pitești, B-dul P., județul Argeș.

Așa fiind, instanța

de fond a arătat că în cauză trebuie rezolvat conflictul între titluri, ce

provin de la autori diferiți.

S-a constatat că

titlul reclamantei este H.C.L. nr. 193/1999, în vigoare, adoptată ca urmare a

dispozițiilor Legii nr. 213/1998, aprobat de Guvernul României, prin H.G. nr.

447/2002, iar titlul pârâtei este hotărârea de expedient pronunțată prin

Sentința civilă nr. 5622 din 6 octombrie 2008 de Judecătoria Pitești,

irevocabilă.

S-a reținut că

potrivit expertizei topo B.V. pentru terenul în litigiu există o suprapunere în

actele de proprietate invocate de părți.

Astfel, în baza

Decretului de expropriere nr. 44/1975 terenul în litigiu a fost preluat în

proprietatea statului, regăsindu-se în întreținere cadastrul funciar din anul

1988 tot la categoria de folosință curți construcții, aparținând fostului

Consiliu Popular al Municipiului Pitești.

Terenul de 2589,70 mp

face parte din domeniul public al Municipiului Pitești conform H.C.L. nr.

193/1999, în vigoare, adoptată ca urmare a dispozițiilor Legii nr. 213/1998.

Inventarul menționat

de hotărâre, a fost supus spre aprobare Guvernului României, fiind emisă în

acest sens H.G. nr. 447/2002, poziția 487 menționând terenul respectiv.

Or, H.G. nr. 447/2002

nu este un act administrativ de trecere în domeniul public sau privat al

statului, ci o hotărâre de guvern prin care a fost aprobat inventarul

centralizat al bunurilor din domeniul public al județului Argeș, precum și al

municipiilor, orașelor și comunelor din județul Argeș, astfel că, în mod

obligatoriu doar o instanță de contencios administrativ, sesizată legal pe cale

principală sau incidentală, poate verifica exclusiv dacă terenul în discuție a

fost inclus în inventarul amintit, cu respectarea condițiilor cuprinse în Legea

nr. 213/1998, respectiv dacă dreptul de proprietate publică al statului a fost

dobândit în mod legal.

Potrivit

dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 213/1998, Statul sau unitățile

administrativ-teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția asupra

bunurilor care alcătuiesc domeniul public în limitele și condițiile legii, text

de lege care impune, așadar, respectarea legalității și în ceea ce privește

modul de includere a bunurilor în domeniul public al Statului.

Dispozițiile art. 7

din aceeași lege prevăd principalele modalități prin care un bun aflat în

proprietatea privată poate trece în proprietatea publică a statului, neoferind

unei hotărâri de Guvern prin care se inventariază bunurile proprietate publică

un eventual caracter constitutiv de drepturi.

Operațiunea de

inventariere a unor bunuri pretins aparținând domeniului public al statului nu

face parte din modalitățile anterior menționate, iar în lipsa uneia dintre

astfel de proceduri, doar instanța de judecată competentă învestită cu

cercetarea legalității inventarului centralizat al bunurilor aflate în domeniul

public al Statului, poate analiza apartenența unui bun la domeniul public prin

raportare la dispozițiile legale comune.

În cauză, instanța a

reținut că pârâta nu a ridicat niciodată problema legalității actului

administrativ cu caracter individual menționat susținând că efectul acestuia în

speță este relevant. În considerentele Deciziei civile nr. 1845/R din 15

noiembrie 2010 a Tribunalului Argeș. S-a susținut că reclamanta are un titlu,

dar că acesta este desființat retroactiv prin recunoașterea un drept

preexistent asupra unui "bun actual" al pârâtei.

Au fost apreciate ca

fiind nefondate susținerile pârâtei sub acest aspect, întrucât tranzacția

judiciară ce stă la baza titlului pârâtei are caracter constitutiv nu

declarativ, și preia situația puterii titlului autorului, născând obligația de

garanție a drepturilor recunoscute de la data încheierii tranzacției.

Neexistând dovada

ilegalității hotărârii de guvern în discuție la momentul emiterii sale, ca

urmare a nerespectării prevederilor art. 7 din Legea nr. 213/1998, instanța a

apreciat ca fiind valabilă operațiunea de inventariere a unor bunuri aparținând

domeniului public al reclamantei cu respectarea modalităților de dobândire a

dreptului de proprietate publică. S-a mai reținut că modalitatea de dobândire

nu a fost contestată judiciar și excede competenței instanței o analiză din

oficiu a apartenenței unui bun la domeniul public, dincolo de simpla atestare a

operațiunii de inventariere.

În raport de

caracterele proprietății publice - domeniu public (inalienabil, insesizabil,

imprescriptibil) instanța a dat eficiență titlului autorului reclamantului.

Chiar dacă s-ar

interpreta că titlurile provin de la același autor - puterea publică - s-a

arătat că tot reclamantului are preferință în raport cu o dată mai veche decât

operațiunea de inventariere confirmată prin H.G. nr. 447/2002 și titlul

pârâtei.

Față de aceste

considerente, a fost admisă acțiunea precizată a reclamantului și a fost

obligată pârâta să lase reclamantului, în deplină proprietate și pașnică

folosință suprafața de 2589,7 mp situată în municipiul Pitești, identificată

conform expertizei topo inginer B.V.

Împotriva acestei

sentințe, pârâta I.T. a declarat apel, care, prin Decizia nr. 545 din 27 mai

2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respins ca

nefondat.

În motivare, instanța

de control judiciar a înlăturat ca neîntemeiată critica formulată de către

apelanta-pârâtă, în sensul că, în mod greșit, instanța de fond a refuzat să

constate decăderea reclamantului din dreptul de a-și mai modifica cererea de

chemare în judecată după prima zi de înfățișare.

În acest sens, curtea

de apel a schimbat motivarea primei instanțe, apreciind că, în mod eronat,

această instanță a reținut că nu este vorba despre o modificare a acțiunii,

deși se schimbase obiectul cererii de chemare în judecată, și a constatat că

pârâta era decăzută din dreptul de a invoca încălcarea dispozițiilor art. 132

C. proc. civ.

Referitor la critica

formulată de către apelantă, în sensul că cererea de chemare în judecată ar fi

inadmisibilă, față de împrejurarea că esența acțiunii în revendicare privește

dreptul de proprietate al părților ale căror titluri intră în

"coliziune" și nu imobilul, instanța de apel a constatat, pe de o

parte, împrejurarea că această apărare nu a fost invocată în fața instanței de

fond pentru a fi supusă cenzurii acesteia, însă, având în vedere faptul că

vizează motivarea judecătorului fondului, va fi analizată de instanța de apel.

S-a arătat că o

verificare a titlurilor de proprietate, fără a se avea în vedere imobilele

asupra cărora se exercită aceste drepturi civile patrimoniale, ar fi, practic,

imposibilă, întrucât, mergând pe această idee, s-ar analiza drepturi iluzorii,

care nu au nicio legătură cu realitatea faptică.

Totodată, dreptul de

proprietate nu poate fi analizat decât prin prisma atributelor ce îl definesc,

respectiv posesie, folosință și dispoziție, iar în ce privește susținerea

apelantei privind inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată față de

împrejurarea că aceasta nu posedă efectiv imobilul revendicat, neavând edificat

vreun gard ori vreo construcție, necultivând terenul, terenul fiind și în

prezent un loc viran (aspect invocat, de data aceasta, în fața instanței de

fond - dosar Tribunalul Prahova), instanța de apel a constatat că, în mod

corect, prima instanță a respins această excepție.

S-a apreciat că, în

speță, nu suntem în prezența unei acțiuni posesorii, pentru a fi analizată

exclusiv această instituție, ci suntem în prezența celei mai energice acțiuni

petitorii, acțiunea în revendicare, în cadrul căreia, și, în măsura în care

ambele părți invocă existența unor titluri de proprietate, se va stabili

preferabilitatea unuia dintre ele.

Pe de altă parte,

împrejurarea relevată de către apelantă nu are nicio importanță, atât timp cât

posesia poate fi exercitată și corpore alieno, și, mai mult decât atât, aceasta

poate să nu exercite posesia materială, căci dreptul de proprietate nu se

pierde prin neuz, ci, eventual, poate fi paralizat prin invocarea uzucapiunii.

Așadar, devreme ce

apelanta neagă dreptul de proprietate al intimatului-reclamant, susținând că

titlul său de proprietate este mai bine caracterizat, instanța de control

judiciar a apreciat că acțiunea în revendicare este admisibilă.

A fost înlăturată ca

fiind neîntemeiată și critica formulată de către apelantă referitoare la

greșita soluționare a excepției autorității de lucru judecat invocată în fața

instanței de fond.

În acest sens, s-a

reținut că obiectul Dosarului nr. 4514/280/2009 al Judecătoriei Pitești,

soluționat prin Sentința civilă nr. 9130 din 21 decembrie 2009, irevocabilă

prin Decizia nr. 1845/R din 15 noiembrie 2010 a Tribunalului Argeș, a fost

constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate nr. 13881 din 5

februarie 2009 emis apelantei-pârâte, pe când, în cauza de față, obiectul

cererii de chemare în judecată constă în revendicarea suprafeței de teren de

2589,7 mp.

S-a arătat, în

esență, că prin Decizia nr. 1845/R din 15 noiembrie 2010 nu s-a constatat

preferabilitatea unui titlu de proprietate, ci s-a constat doar legalitatea

acestuia în raport cu dispozițiile art. III din Legea nr. 247/2005.

De asemenea, prin

aceeași decizie de speță nu s-a reținut în considerentele expuse, cu putere de

lucru judecat, că terenul în litigiu nu ar aparține domeniului public al

Municipiului Pitești, ci, analizând doar tangențial acest aspect, instanța de

recurs a reținut că, în lipsa altor elemente de identitate existente în actele

de proprietate ale Municipiului Pitești la momentul respectiv, expertul nu a

putut decât să conchidă că nu are niciun argument tehnic ori de altă natură pe

baza căruia să încadreze și suprafața de 2589,7 mp în cei 74.000 mp cu care

figurează ca domeniu public.

Concluzionând,

instanța de apel a constatat că nu s-a stabilit, cu putere de lucru judecat,

nici preferabilitatea titlului de proprietate al apelantei - pârâte și nici

împrejurarea că terenul în suprafață de 2589,7 mp nu ar face parte din domeniul

public al Municipiului Pitești.

În ce privește

compararea titlurilor de proprietate aparținând celor două părți, s-a arătat

că, în mod judicios, pe baza materialului probator administrat în cauză,

tribunalul a dat eficiență titlului de proprietate al intimatului-reclamant.

În acest sens, s-a

constatat că terenul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului de

expropriere nr. 44/1975, de la alte persoane decât autorii apelantei-pârâte,

regăsindu-se din anul 1988 la categoria de folosință curți-construcții în

administrarea Consiliului Popular al Municipiului Pitești - Tarlaua 18, Parcela

245, potrivit mențiunilor din registrul cadastral.

Ulterior, prin

Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Pitești nr. 194/1999, emisă în baza

Legii nr. 213/1998, s-a decis că terenul în litigiu face parte din domeniul

public al orașului, fiind parte integrantă a suprafeței de 74000 mp situată în

zona Vămii Pitești, cu deschidere la B-dul P., la limita cu teritoriul

administrativ al localității Bradu, iar prin H.G. nr. 447/2002 inventarul

domeniului public a fost aprobat, conform poziției 487.

Așadar, începând cu

anul 2002, terenul în litigiu face parte din domeniul public al Municipiului

Pitești și, atât timp cât actul administrativ cu caracter unilateral prin care

s-a aprobat inventarul bunurilor din domeniul public nu a fost anulat de o

instanță de contencios administrativ, titlul invocat de către

intimatul-reclamant în dovedirea acțiunii sale este perfect valabil.

Pe de altă parte,

apelanta-pârâtă exhibă Titlul de proprietate nr. 138881 din 5 februarie 2009

emis de CLFF Bradu în baza Legii nr. 18/1990, a cărui legalitate a fost

constatată irevocabil prin Decizia nr. 1845/R/2010 pronunțată de Tribunalul

Argeș în Dosarul nr. 4514/280/2009.

În ce privește, însă,

acest ultim titlu de proprietate, s-a constatat că a fost emis ca urmare a

tranzacției încheiată între apelanta-pârâtă și Comisia Locală de Fond Funciar a

comunei Bradu, tranzacție ce a fost consfințită prin Sentința civilă nr. 5622

din 6 octombrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 8342/280/2008, în care se

stipulau următoarele: "- având în vedere dispozițiile Sentinței civile nr.

112 din 25 aprilie 1994, prin care Tribunalul Argeș admite în parte acțiunea

lui G.F. și obligă Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 să o pună în

posesie pe o suprafață de teren de 2200 mp, teren aflat în comuna Bradu; -

faptul că reclamanta I.T. este unica moștenitoare a defunctei G.F. Comisia

locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 Bradu se obligă să pună în posesie pe

reclamanta I.T., în calitate de unică moștenitoare a autoarei G.F. cu un teren

echivalent terenului ce a făcut obiectul procesului-verbal a cărui anulare se

cere, respectiv terenul de 2589,70 mp - Rezerva Primărie".

Așa fiind, a rezultat

că autoarea apelantei-pârâte nu a avut niciodată un drept de proprietate asupra

unui teren situat în Municipiul Pitești, reconstituirea dreptului de

proprietate făcându-se asupra unui teren în echivalent, respectiv terenul în

litigiu, întrucât procesul-verbal de punere în posesie inițial fusese eliberat

pentru un teren în comuna Bradu, care era deja atribuit altor persoane.

De altfel,

apelanta-pârâtă nici nu a susținut vreodată în cadrul prezentului dosar că

autoarea sa ar fi avut anterior anului 1990 un drept de proprietate asupra

terenului în litigiu, arătând doar că acest teren a aparținut din punct de

vedere administrativ Municipiului Pitești, însă, din punct de vedere juridic,

s-ar fi aflat la dispoziția CLFF Bradu.

O atare dovadă nu a

fost produsă, însă, în prezenta cauză, nefiind depuse acte din care să rezulte

că terenul în litigiu a făcut parte din patrimoniul fostului CAP Bradu,

patrimoniu ce ar fi fost preluat începând cu anul 1991 de Comisia Locală de

Fond Funciar Bradu.

Dimpotrivă, din

actele existente în dosarul cauzei, a rezultat că, în anul 1988, terenul în

litigiu se afla în patrimoniul Consiliului Popular Municipal Pitești.

Împrejurarea că

terenul în litigiu se află pe raza municipiului Pitești a fost reținută și prin

raportul de expertiză efectuat de ing. B.V., prin care se arată "Conform

actelor prezentate mai sus, precum și Procesului-verbal de delimitare nr. 70915

din 23 decembrie 2009, proces însușit și de Primăria Bradu, terenul în litigiu

se afla pe raza Municipiului Pitești".

Prin urmare, s-a

constatat că suntem în prezența unui titlu de proprietate constând într-un act

administrativ cu caracter unilateral ce aprobă inventarul bunurilor din

domeniul public al Municipiului Pitești cu privire la un teren expropriat în

1975 și un alt titlu de proprietate emis unei persoane ce nu a avut vreodată un

drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 2589,7 mp situat pe raza

Municipiului Pitești.

Fiind în situația în

care titlurile provin de la autori diferiți, căci terenul în discuție a

aparținut unor persoane fizice de la care a fost expropriat în 1975, altele

decât autorii apelantei - pârâte, soluția cea mai rațională este de a da câștig

de cauză acelei părți care a dobândit de la autorul al cărui drept este

preferabil.

În acest sens, s-a

reținut ca fiind justa soluția primei instanțe de a da preferință titlului de

proprietate al intimatului-reclamant, care a dobândit terenul de la

proprietarii persoane fizice anterior anului 1990 și, chiar mergând pe ideea

analizată prin hotărârea apelată, respectiv că titlurile ar proveni de la

același autor - puterea publică - din confruntarea celor două titluri, conform

datei mai vechi (respectiv 2002 reclamantul și 2009 pârâta) este preferabil tot

titlul Municipiului Pitești.

Critica formulată de

către apelantă, în sensul că hotărârea apelată încalcă în mod bizar art. III

alin. (1

1

) din Legea nr. 169/1997, a fost apreciată ca fiind

neîntemeiată, motivat de împrejurarea că, în speță, nu suntem în prezența unei

hotărâri de trecere în domeniul public sau în domeniul privat al localităților,

ci este vorba despre o hotărâre de aprobare a inventarului bunurilor aparținând

domeniului public.

Totodată, critica

potrivit căreia, prin reconstituirea dreptului de proprietate i se recunoaște

pârâtei un drept preexistent asupra unui "bun actual" în accepțiunea

Curții Europene a Drepturilor Omului, titlul statului exercitat prin orice

autoritate, centrală ori locală fiind desființat retroactiv, este, de asemenea,

neîntemeiată.

Referitor la

susținerea privind împrejurarea că nu au fost reținute criticile aduse

raportului de expertiză, s-a reținut că apelanta nu a detaliat în niciun fel

această afirmație, că raportul de expertiză efectuat de ing. B.V.a fost depus

la dosar la termenul din 21 mai 2013, părțile declarând că nu formulează

obiecțiuni.

Critica vizând

greșita stabilire a cheltuielilor de judecată nu a putut fi analizată, întrucât

apelanta nu a precizat în ce constă eroarea pretins săvârșită de instanța de

fond cu privire la cuantumul acestor cheltuieli.

În termen legal,

împotriva deciziei instanței de apel, pârâta I.T. a declarat recurs solicitând

admiterea acestuia, în principal, modificarea în tot a hotărârii recurate în

sensul admiterii apelului, schimbării în tot a hotărârii instanței de fond prin

respingerea cererii de chemare în judecată a reclamantului.

Recurenta apreciază

că hotărârea recurată cuprinde pe deoparte motive contradictorii ori străine de

natura pricinii, schimbă natura și înțelesul vădit al actului juridic dedus

judecății și pe de altă parte este dată cu aplicarea greșită a legii, atrăgând

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 din vechiul C. proc. civ.

În motivarea

recursului, susține că instanța de apel a apreciat în mod greșit că titlu al

reclamantului-intimat este H.G. nr. 447/2002 și că acest titlu este valabil

pentru că nu a fost anulat de nicio instanță de contencios administrativ.

În opinia recurentei,

Curtea de Apel Ploiești a interpretat în mod greșit dispozițiile art. III alin.

(1

1

) din Legea nr. 169/1997 și a înlăturat nelegal aplicabilitatea

în cauză, a confundat emitentul titlului său de proprietate, a ignorat probele

administrate în cauză în ceea ce privește poziționarea imobilelor și

susținerile reclamantului intimat, raportat la natura juridică a actelor

juridice supuse judecății, și-a sprijinit hotărârea pe afirmații ce nu își

găsesc corespondent în probatoriul administrat în cauză.

Totodată, critică

hotărârea atacată motivat de împrejurarea că instanța de apel a apreciat că

într-o acțiune în revendicare prin compararea titlurilor, nu este necesar a se

compara titlurile de proprietate comparând ca și instanța de fond, titluri ce

referă posesia cu titluri ce referă proprietatea.

Consideră că în mod

nelegal instanța a apreciat că hotărârea judecătorească de expedient, Sentința

civilă nr. 5622/2008, a stat la baza emiterii titlului de proprietate al

pârâtei.

Totodată, reținerea

instanței în sensul că dobândirea terenului în folosință de către

reclamantul-intimat de la presupuși autori expropriați de pe un teren deja

naționalizat este un argument de preferabilitatea raportat la reconstituirea

dreptului său de proprietate, anterior preluării acestuia abuziv de către

regimul comunist prin cooperativizarea forțată.

În speță, nu există

probe în dosar din care să rezulte că suprafața de 77000 mp invocați de

reclamant ar fi inclus și suprafața de teren revendicată.

În opinia recurentei,

instanța de apel nu a analizat toate motivele pârâtei de apel.

Sub un ultim aspect

arată că deși reclamantul-intimat nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel

instanța a obligat-o pe pârâtă la plata unor cheltuieli de judecată

nesolicitate.

Învederează Înaltei

Curți situația de fapt și drept criticată și ignorată de instanța de apel și

instanța de fond apreciind că dreptul de proprietate asupra imobilului în

litigiu nu a aparținut niciodată în mod legitim reclamantului ori antecesorilor

lui, anterior emiterii titlului de reîmproprietărire, având în vedere

principiul retroactivității ce a operat anterior învestirii acestei instanțe.

Apreciază că acțiunea

în revendicare prin compararea titlurilor, formulată de reclamant nu poate fi

primită, fiind inadmisibilă, având în vedere faptul că esența acțiunii în

revendicare privește dreptul de proprietate a părților a căror titluri intră în

"coliziune".

Instanțele de fond și

de apel, susține recurenta, sunt în eroare absolută în ceea ce privește

titlurile care trebuie comparate în cazul soluționării unei acțiuni în

revendicare prin această metodă.

Astfel, titlul

pârâtei de proprietate nu îl reprezintă hotărârea judecătorească Sentința

civilă nr. 5622/2008 de expedient, așa cum în mod eronat a reținut instanța de

fond și pe care o compară cu titlul intimatului-reclamant, ci titlul de

proprietate din 5 februarie 2009 este titlul de proprietate al pârâtei, este

eminamente cel mai caracterizat prin realitate și legalitatea acestuia și care

trebuia comparat cu H.C.L. nr. 193/1999, invocat ca titlu de Municipiul

Pitești.

Titlul de proprietate

din 5 februarie 2009 este preferabil și prin prisma faptului că prin acesta i

se recunoaște apelantei - pârâte un drept preexistent asupra unui "bun

actual" (în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului - Athanasiu

și alții vs. România) titlul statului exercitat prin orice autoritate, centrală

ori locală fiind desființat retroactiv.

Titlul de proprietate

al pârâtei I.T. din 5 februarie 2009 este emis având la bază dispozițiile Legii

nr. 18/1990, menținut ca legalitate printr-o hotărâre judecătorească definitivă

și irevocabilă (Sentința civilă nr. 9130/2009 respectiv Decizia civilă nr.

1845-R), hotărârea apelată încalcă dispozițiile art. III alin. (1

1

)

din Legea nr. 169/1997, care suspendă de drept prevederile H.G. nr. 447/2002

anexa 2 poziția 487 și H.C.L. nr. 193/1999.

Or, H.G. nr. 447/2002

nu este un act administrativ de trecere în domeniul public sau privat al

statului în accepțiunea Legii nr. 213/1998, ci o hotărâre de aprobare a

inventarierii unor bunuri și nu se poate constitui ca titlu de proprietate al

reclamantului, H.C.L. nr. 193/1998, la momentul adoptării nu putea cuprinde

referiri cu privire la terenul de astăzi în litigiu și care să îi afecteze

regimul juridic și respectiv dreptul de proprietate al recurentei-pârâte asupra

acestuia pentru că intră sub incidența art. III alin. (1

1

) din Legea

nr. 169/1997, care suspendă "ope legis" orice acțiune în acest sens.

Intimatul-reclamant

Municipiul Pitești  - prin Primar prof. dr. T.P. și prin Consiliul Local a

formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca

nefondat.

Examinând decizia

recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile

formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat, motiv pentru care acesta va fi respins, pentru următoarele considerente:

Art. 304 pct. 7 C.

proc. civ. invocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea

contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute

de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și

concisă, instanța de control judiciar motivându-și hotărârea cu argumente

pertinente pe aspectul situației de fapt reținute.

Împrejurarea că

instanța de apel nu a analizat toate motivele de apel este o simplă alegație,

întrucât recurenta nu a arătat în realitate ce motiv nu ar fi fost analizat.

Criticile recurentei

nu susțin nici contradictorialitatea sau motivarea străină de natura pricinii,

ci vizează exclusiv aspecte ce țin de modalitatea în care instanța a înțeles

să-și argumenteze soluția adoptată, or argumentele instanței se constituie

într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a

fundamentat soluția adoptată, soluția instanței de apel fiind legală sub

aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. vizează situațiile în care instanța procedează la interpretarea unui

act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele

fiind clare și precise, dar acest motiv de recurs nu-și găsește aplicarea în

speță, nefiind vorba despre o interpretare a actului juridic dedus judecății,

cum în mod greșit pretinde pârâta.

Se constată că

argumentele recurentei-pârâte vizează greșita apreciere a instanței cu privire

la verificarea titlurilor de proprietate.

Este de reținut că

simpla nemulțumire a recurentei cu privire la soluția pronunțată, la

argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța

de control judiciar a apărărilor formulate de către pârâtă, sunt aspecte care

nu justifică invocarea motivelor de recurs bazate pe aplicarea greșită a unor

dispoziții contractuale ori aplicarea greșită a legii și nici nu pot fi

asimilate unei nemotivări.

Este de necontestat

că, în speță, nu suntem în cadrul unei acțiuni posesorii, în care doar posesia

să aibă relevanță, ci suntem în cadrul unei acțiuni în revendicare, în care

părțile au exhibat câte un titlu: reclamantul a invocat titlul de proprietate

constând în H.C.L. nr. 193/1999, în vigoare, adoptată ca urmare a dispozițiilor

Legii nr. 213/1998, aprobat de Guvernul României, prin H.G. nr. 447/2002, iar

pârâta a invocat Titlul de proprietate nr. 138881 din 5 februarie 2009 emis de

CLFF Bradu în baza Legii nr. 18/1990, a cărui legalitate a fost constatată

irevocabil prin Decizia nr. 1845/R/2010 pronunțată de Tribunalul Argeș în

Dosarul nr. 4514/280/2009, iar pârâta, inclusiv în recurs, neagă dreptul de

proprietate al reclamantului, susținând că titlu său este mai bine

caracterizat.

Cum în mod legal au

constatat ambele instanțe, acțiunea în revendicare, astfel cum a fost formulată

de reclamant, presupune analiza comparativă a titlurilor exhibate de reclamant

și de pârâtă care se pretind în prezent proprietari, relevante fiind toate cele

trei atribute ale dreptului de proprietate: posesia, folosința și dispoziția.

Cu privire la titlul

de proprietate al pârâtei, s-a reținut cu justețe că acesta a fost emis ca

urmare a tranzacției încheiată între pârâtă și Comisia Locală de Fond Funciar a

comunei Bradu, tranzacție ce a fost consfințită prin Sentința civilă nr. 5622

din 6 octombrie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 8342/280/2008, prin care se

reconstituia dreptul de proprietate al pârâtei asupra unui teren prin

echivalent, respectiv terenul în litigiu, întrucât procesul-verbal de punere în

posesie inițial fusese eliberat pentru un teren în comuna Bradu, care era deja

atribuit altor persoane.

Prin urmare, titlul

reclamantului este H.C.L. nr. 193/1999, în vigoare, adoptată ca urmare a

dispozițiilor Legii nr. 213/1998, aprobat de Guvernul României, prin H.G. nr.

447/2002, iar titlul pârâtei este hotărârea de expedient pronunțată prin

Sentința civilă nr. 5622 din 6 octombrie 2008 de Judecătoria Pitești,

irevocabilă.

Autorii de la care

provin titlurile sunt Guvernul României și Comisia Locală de Fond Funciar Bradu

- organ public, iar titlurile acestora sunt act administrativ cu caracter

individual în cazul reclamantului și o tranzacție judiciară cu caracter

constitutiv, nu declarativ, în cazul pârâtei.

Este știut că

legalitatea unui act administrativ cu caracter individual poate fi controlată

pe calea acțiunii directe în contencios administrativ sau incidental, pe calea

excepției de nelegalitate.

H.G. nr. 447/2002 nu

este un act administrativ de trecere în domeniul public sau privat al statului,

ci o hotărâre de guvern prin care a fost aprobat inventarul centralizat al

bunurilor din domeniul public al județului Argeș, precum și al municipiilor,

orașelor și comunelor din județul Argeș, astfel că, în mod obligatoriu doar o

instanță de contencios administrativ, sesizată legal pe cale principală sau

incidentală, poate verifica exclusiv dacă terenul în discuție a fost inclus în

inventarul amintit, cu respectarea condițiilor cuprinse în Legea nr. 213/1998,

respectiv dacă dreptul de proprietate publică al statului a fost dobândit în

mod legal.

În cauză nu există

exercițiul unui astfel de control, Sentința civilă nr. 9130 din 21 decembrie

2009 pronunțată de Judecătoria Pitești, irevocabilă prin Decizia civilă nr.

1845/R din 15 noiembrie 2010 a Tribunalului Argeș, consfințind doar

valabilitatea titlului pârâtei.

Cu adevărat, o

verificare a titlurilor de proprietate, fără a se avea în vedere imobilele

asupra cărora se exercită aceste drepturi civile patrimoniale, ar fi, practic,

imposibilă, întrucât s-ar analiza drepturi iluzorii, care nu au nicio legătură

cu realitatea faptică.

Cât timp actul

administrativ, cu caracter unilateral prin care s-a aprobat inventarierea

bunurilor din domeniul public nu a fost anulat de o instanță de contencios

administrativ, titlul invocat de reclamant este perfect valabil.

Regimul juridic al

acestui teren (ce face parte din domeniul public al Municipiului Pitești

conform H.C.L. nr. 193/1999, în vigoare, adoptată ca urmare a dispozițiilor

Legii nr. 213/1998) este cel stabilit prin art. 136 din Constituția României și

prin dispozițiile Legii nr. 213/1998, iar în raport de caracterele proprietății

publice (inalienabilă, imprescriptibilă, insesizabilă) este evident că titlul

reclamantului este mai puternic, astfel că, în mod legal, s-a dat preferință

titlului invocat de reclamant.

Mai mult decât atât,

în ceea ce privește titlul pârâtei, autoarea acesteia nu a avut niciodată un

drept de proprietate asupra unui teren situat în Municipiul Pitești, reconstituirea

dreptului de proprietate făcându-se asupra unui teren în echivalent.

Apelul, prin efectul

său devolutiv, repunând în discuție chestiunea judecată la prima instanță, a

permis instanței de apel să concluzioneze că, în speță, terenul în litigiu a fost

preluat de stat în baza Decretului de expropriere nr. 44/1975, de la alte

persoane decât autorii recurentei-pârâte, regăsindu-se din anul 1988 la

categoria de folosință curți-construcții în administrarea Consiliului Popular

al Municipiului Pitești - Tarlaua 18, Parcela 245, potrivit mențiunilor din

registrul cadastral, iar ulterior, prin Hotărârea Consiliului Local al

Municipiului Pitești nr. 194/1999, emisă în baza Legii nr. 213/1998, s-a decis

că terenul în litigiu face parte din domeniul public al orașului, fiind parte

integrantă a suprafeței de 74.000 mp situată în zona Vămii Pitești, cu

deschidere la B-dul P., la limita cu teritoriul administrativ al localității

Bradu, iar prin H.G. nr. 447/2002 inventarul domeniului public a fost aprobat,

conform poziției 487.

S-a reținut în mod

legal că în speță suntem în prezența unui titlu de proprietate constând într-un

act administrativ cu caracter unilateral ce aprobă inventarul bunurilor din

domeniul public al Municipiului Pitești cu privire la un teren expropriat în

1975 și un alt titlu de proprietate emis unei persoane ce nu a avut vreodată un

drept de proprietate asupra terenului în suprafață de 2589,7 mp situat pe raza

Municipiului Pitești.

Corect s-a arătat că

fiind în situația în care titlurile provin de la autori diferiți, având în

vedere că terenul în discuție a aparținut unor persoane fizice de la care a

fost expropriat în 1975, altele decât autorii pârâtei, soluția cea mai

rațională este de a da câștig de cauză acelei părți care a dobândit de la autorul

al cărui drept este preferabil.

Soluția se impune

justificat și din această perspectivă, fiind o aplicație a principiului nemo

plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet.

În mod legal,

instanța de apel a dat preferință titlului de proprietate al reclamantului,

care a dobândit terenul anterior anului 1990 de la proprietari persoane fizice,

care nu se numără printre autorii recurentei-pârâte I.T.

Chiar dacă s-ar

interpreta că titlurile provin de la același autor - puterea publică - tot

reclamantul are preferință în raport cu o dată mai veche decât operațiunea de

inventariere confirmată prin H.G. nr. 447/2002 și titlul pârâtei (din 2009).

Nu poate fi primită

nici critica formulată de către recurentă, în sensul ca hotărârea apelată

încalcă art. III alin. (1

1

) din Legea nr. 169/1997, deoarece, în

speță, nu suntem în prezența unei hotărâri de trecere în domeniul public sau în

domeniul privat al localităților, ci este vorba despre o hotărâre de aprobare a

inventarului bunurilor aparținând domeniului public.

Totodată, în mod

legal, instanța de apel nu a reținut critica pârâtei potrivit căreia, prin

reconstituirea dreptului de proprietate i se recunoaște pârâtei un drept

preexistent asupra unui "bun actual" în accepțiunea Curții Europene a

Drepturilor Omului, titlul statului exercitat prin orice autoritate, centrală

ori locală fiind desființat retroactiv, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus

titlul intimatului-reclamant nu a fost anulat de o instanță de contencios

administrativ și, prin urmare, valabilitatea acestuia nu poate fi pusă în

discuție în prezenta cauză.

În condițiile în care

restabilirea situației de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar exced

competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de

netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ.

Potrivit

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. "partea care cade în

pretenții va fi obligată, la cerere, sa plătească cheltuielile de

judecată".

Fundamentul acordării

cheltuielilor de judecată avansate de partea care a câștigat procesul, este

reprezentat de culpa procesuală, partea care pierde procesul răspunzând pentru

cheltuieli de judecată în temeiul răspunderii civile delictuale, câtă vreme

între părțile din proces nu există un temei al angajării răspunderii civile

contractuale, astfel că este aplicabil dreptul comun în aceasta materie.

Astfel, cel care a

câștigat procesul are dreptul de a obține de la partea adversă sumele

ocazionate de soluționarea dosarului în condițiile în care probează

îndeplinirea tuturor cerințelor cumulative necesare declanșării acestei

răspunderi.

În cauză, aceste

cerințe au fost îndeplinite, iar instanța de apel s-a pronunțat cu respectarea

condițiile art. 274 C. proc. civ., întrucât astfel cum rezultă din actele

aflate la dosar, reclamantul a solicitat cheltuieli de judecată, ce au fost și

dovedite, fiind nefondate și criticile recurentei formulate sub acest aspect.

Fără a reitera

considerentele anterior expuse, se constată că niciuna dintre cele două ipoteze

ale art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (hotărârea recurată este lipsită de temei

legal sau hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii) nu a fost demonstrată.

Pentru rațiunile

înfățișate, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite

pct. 7, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., invocate de recurentă, hotărârea

recurată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate și

cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de pârâta I.T. împotriva Deciziei nr. 545 din 27 mai

2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca nefondat,

menținând decizia instanței de apel ca fiind legală.

Cu privire la

solicitarea intimatului-reclamant Municipiul Pitești  - prin Primar prof. dr.

T.P. și prin Consiliul Local de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs,

câtă vreme reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor sale, în sensul art. 274

alin. (2) C. proc. civ., instanța de judecată nu va putea acorda cheltuieli de

judecată fără documente justificative, motiv pentru care, în lipsa

înscrisurilor care să ateste faptul că s-au efectuat astfel de cheltuieli,

Înalta Curte va respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată

formulată de intimatului Municipiul Pitești  - prin Primar prof. dr. T.P. și

prin Consiliul Local.

În acest sens este și

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, învestită fiind cu

soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, a statuat

că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care cheltuielile

solicitate sunt dovedite (Cauza Croitoru contra României, Hotărârea din 9

noiembrie 2004, Cauza Iacob contra României, Hotărârea din 3 februarie 2005).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta I.T. împotriva Deciziei nr. 545 din 27 mai 2014 pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca nefondat.

Respinge cererea

formulată de intimatul-reclamant Municipiul Pitești  - prin Primar prof. dr.

T.P. și prin Consiliul Local privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca

nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 februarie 2015.

Procesat

de GGC - NN