SAVOIA and BOUNEGRU v. ITALY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
SAVOIA and BOUNEGRU v. ITALY (CtEDO, 2006)
Prima solicitantă, dl Alessandro Savoia, este un național italian născut în 1973. Al doilea reclamant, dna Svetlana Bounegru, este un național moldovenesc născut în 1983. Cuplul locuiește în Roma. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl G. Di Pietro, un avocat practicant în Roma. Primul reclamant a vrut să se căsătorească cu al doilea reclamant în Italia. La 5 iulie 2004, el a contactat Ambasada Italiană din Moldova și Ministerul Afacerilor Externe, pentru a dobândi informații despre procedura de obținere a unei vize pentru căsătorie. Aceste instituții au răspuns prin trimiterea informațiilor referitoare la cererea de viză turistică. La 23 august 2004, toate documentele relevante care îndeplinesc cerințele vizei turistice au fost trimise Ambasada. Potrivit reclamanților, s-a dovedit din informațiile pe care le-au primit că nu ar putea fi solicitate vize pentru căsătorie. La 2 septembrie 2004, Ambasada Italiană din Moldova a informat reclamanții că cererea lor va fi respinsă. Reclamanții au fost informați că nu au fost emise vize în favoarea resortisanților moldoveni de peste cinci ani. La 23 septembrie 2004, după ce toate documentele necesare pentru căsătorie au fost furnizate și verificate, municipalitatea de Roma a eliberat interdicțiile de căsătorie a cuplurilor. Avocatul reclamantului a depus o cerere autorităților italiene competente pentru viza de căsătorie a celui de-al doilea reclamant. El nu a primit nici o raspuns. Întrucât al doilea reclamant a fost însărcinat, primul reclamant a mers în Moldova pentru a sărbători căsătoria de acolo. La 5 octombrie 2004, reclamanții s-au căsătorit în Moldova. La 15 octombrie 2004, autoritățile italiene au acordat celui de-al doilea reclamant o viză în calitatea ei a membrilor familiei unui național italian. Cuplul s-a mutat la Roma și a început să locuiască acolo. La 19 octombrie 2004, reclamanții au prezentat la secția de poliție din Roma o cerere de permis de reședință pentru membrii familiei celui de-al doilea reclamant. La 7 februarie 2005, reclamanții au adresat ministrului italian al Afacerilor Externe o scrisoare înregistrată, cerându-se în ce mod ar fi posibilă obținerea unei vize pentru membrii familiei, pentru a se reuni în Italia rudele celui de-al doilea reclamant. Ei au fost informați că ar fi fost posibil să permită intrarea în Italia a mamei celui de-al doilea reclamant, dar nu a fraților ei. La 20 februarie 2005, reclamanții au solicitat Consiliului Comunal să elibereze o declarație scrisă care să declare că domiciliul matrimonial este reședința celui de-al doilea reclamant. Cu toate acestea, Consiliul Comun nu a putut adera la această cerere deoarece al doilea reclamant nu deține un permis de reședință. La 21 februarie 2005, reclamanții au solicitat acordarea cetățeniei italiene a celui de-al doilea reclamant. Cererea lor a fost respinsă conform legii italiene, cetățenia ar putea fi acordată fie după o căsătorie și șase luni de reședință, fie după trei ani de căsătorie. În plus, prelucrarea cererii de cetățenie ar fi necesitat șapte sute și treizeci de zile. Potrivit informațiilor furnizate de reclamanții la 16 februarie 2005, în acea dată, al doilea reclamant nu a obținut un permis de ședere în Italia.