ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 767/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

formulată, reclamanta M.S.E. a chemat în judecată pe pârâta C.J.P. Caraș

Severin solicitând anularea Hotărârii nr. 504/2010 emisă de pârâtă și obligarea

acesteia de a-i stabili calitatea de persoană strămutată, conform art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000 modificată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 504/2010 pârâta a refuzat să-i acorde

statutul de persoană strămutată, deși s-a născut în Bulgaria, cu motivarea că

nu a făcut dovada strămutării sale din Bulgaria în România.

A mai arătat

reclamanta că se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000, în

calitatea sa de strămutată din Bulgaria în România cu ocazia schimbului de

populație ce a avut loc în anul 1940, în baza Tratatului de la Craiova, că la momentul strămutării avea 5 ani, astfel încât a suferit în mod direct

vexațiunile morale și materiale ale condiției de persoană strămutată, suportând

alături de părinții săi consecințele strămutării, motiv pentru care consideră

că este îndreptățită să beneficieze de actele reparatorii ale S.R., așa cum s-a

stabilit prin Legea nr. 189/2000.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta C.J.P. Caraș Severin a solicitat respingerea acțiunii ca

nefondată.

Prin sentința civilă nr.

298 din 3 iunie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de

reclamanta M.E., prin mandatar C.T.G., împotriva pârâtei C.J.P. Caraș Severin.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Hotărârea nr. 504/2010,

pârâta C.J.P. Caraș Severin a respins cererea reclamantei M.E. de a i se

recunoaște calitatea de persoană strămutată, în condițiile art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000 modificată, cu motivarea că din actele depuse la dosar în

copie legalizată nu a rezultat că reclamanta M.E. este una și aceeași persoană

cu S.E.

Instanța a constatat

că potrivit adeverinței nr. 48092 din 23 iunie 2006 emisă de A.S. și din

declarația de avere imobilă rurală anexată acesteia rezultă că persoanele

strămutate din comuna Balabânlar, jud. Durostor, Bulgaria, despre care

reclamanta afirmă că sunt părinții săi, se numesc S.S. și S.I., iar părinții

reclamantei figurează în certificatul său de naștere seria N.r. nr. 005970, ca

fiind S.S. și S.I.

Raportat la probele

dosarului, instanța a constatat că reclamanta nu a făcut dovada că este fiica

celor două persoane strămutate, respectiv a numiților S.S. și S.I., motiv

pentru care a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că nu s-a făcut proba

îndeplinirii art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 1 lit. c)

din Legea nr. 189/2000 modificată.

Instanța a apreciat

că, în raport de dispozițiile Legii nr. 119/1996 republicată, privind actele de

stare civilă, actele depuse de reclamantă la dosar nu îndeplinesc cerințele

legale, în sensul că nu sunt înscrisurile autentice la care face referire art. 1,

raportat la art. 13 din acest act normativ, motiv pentru care a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta M.S.E., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea

recursului declarat se arată că în mod eronat nici pârâta și nici instanța nu

au reținut faptul că recurenta-reclamantă s-a născut în Bulgaria, din părinții

S. și I. și, fiind de etnie română pe teritoriul bulgar, a făcut obiectul unui

schimb de populație ca urmare a unui tratat bilateral și de la vârsta de 5 ani trăiește

în România ca o consecință a refugierii familiei sale din Bulgaria în România,

în anul 1940.

Recurenta-reclamantă

arată că a făcut dovada strămutării sale și implicit a calității sale de

beneficiară a Legii nr. 189/2000 prin cele două declarații ale martorilor,

autentificate la notar, din care rezultă că martorii săi, M.P. și M.I., au

cunoștință de faptul că tatăl reclamantei a fost strămutat din Bulgaria în

România în anul 1940, data la care reclamanta avea vârsta de 5 ani.

Susține

recurenta-reclamantă că instanța nu a ținut cont nici de actele doveditoare

depuse de aceasta, referitoare la faptul că tatăl acesteia, S.S., mai era

cunoscut în societate și în anumite documente și sub numele de S.S. sau chiar Z.S.,

așa cum rezultă din Extrasul din Registrul Stării Civile pentru Căsătoriți pe

anul 1930 al comunei Tufanesti-Costieni, județul Vlasca și cum s-a dovedit prin

declarațiile de notorietate și alte documente depuse la dosar.

Examinând cauza și

sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu

dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare.

Potrivit

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi

persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada

sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost

refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Prin persoana care a

fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul

în altă localitate din motive etnice.

Din

conținutul textului de lege sus menționat, rezultă că drepturile compensatorii

se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în

perioada precizată, fără a se face nici o diferențiere de tratament între

persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și

cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a

urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetățeni români,

care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive

etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, și copiii născuți în

perioada refugiului, aceștia împărtășind aceeași situație cu cea a părinților refugiați,

al căror statut l-au dobândit.

Totodată, potrivit art.

6 din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale

eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil,

prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din înscrisurile

depuse la dosar rezultă că reclamanta M.S.E. este născută în localitatea Halschioi

din Bulgaria, care, în urma Tratatului Româno – Bulgar, în anul 1940, au fost

strămutați în România, din Cadrilater, fiind evident faptul că era deja născută

la data strămutării părinților săi.

Totodată, din

declarațiile martorilor M.P. și M.I. rezultă că tatăl recurentei-reclamante a

fost strămutat din Bulgaria în România în anul 1940, iar din declarațiile de

martori depuse la dosar rezultă că părinții recurentei-reclamante S.S. și S.I. mai

erau cunoscuți în societate și în anumite acte personale sub numele de familie

„S.”, respectiv „Z.”.

Așadar, înscrisurile

pe care reclamanta le-a invocat în susținerea acțiunii respectă cerințele

prevăzute de lege, iar aceasta a făcut dovada că se încadrează în prevederile art.

1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind îndreptățită să i se recunoască

calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință,

să i se acorde drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele

mai sus enunțate, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ.,

recursul să fie admis, hotărârea recurată să fie modificată în sensul admiterii

acțiunii, anulării Hotărârii nr. 504/2010 a C.J.P. Caraș Severin și obligării pârâtei să-i acorde reclamantei drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 octombrie 1940 – 6 martie 1945, cu

începere de la 1 februarie 2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de M.S.E. împotriva sentinței civile nr. 298 din 3 iunie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite acțiunea.

Anulează Hotărârea nr.

504/2010 emisă de C.J.P. Caraș Severin și obligă pârâta să-i acorde reclamantei

drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada

1 octombrie 1940 – 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 februarie 2010.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 februarie 2011.