ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2010

Asupra recursurilor penale de față; În baza actelor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 305 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4944/108/2009, în baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din două infracțiuni de viol prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o infracțiune de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și înlăturarea din rechizitoriu a art. 74 lit. a) și c) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.E.M., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 37 din 01 septembrie 2009 la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice, sau în funcții elective publice și a interzicerii drepturilor prevăzut de art. 64 lit. b), d) și e) C. pen. pe durata de 3 ani. Pe durata și în condițiile stabilite de art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și drepturile prevăzute de art. 64 lit. b), d) și e) C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a dedus din durata pedepsei durata reținerii din 31 august 2009 și a arestului preventiv din 01 septembrie 2009 la zi.

În baza art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 17 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă exercitată din oficiu pentru minora L.C. și, în consecință, a fost obligat inculpatul la plata către această parte a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale. S-a dispus ștergerea din memoria telefonului și a cartelei SIM a fotografiilor minorei și apoi restituirea către inculpat a telefonului mobil marca Nokia, model 6500 aflat la dosar. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 530 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 416/P/2009 a fost trimis în judecată inculpatul L.E.M.

pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și cu aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., precum și a celorlalte circumstanțe atenuante. Examinând cauza, urmare a analizării probatoriului, tribunalul a reținut, în fapt, următoarele: 1. La începutul lunii august 2009 inculpatul i-a cerut fiicei sale biologice, minora în vârstă de 12 ani L.C. ă-și dea jos pantalonii și chiloții, iar minora, fiindu-i frică de el (uneori era violent cu concubina sa, cu partea vătămată și cu frații ei), s-a dezbrăcat, așa cum a zis el. Apoi inculpatul i-a spus părții vătămate să se așeze în genunchi, în fața lui, și-a dat și el jos pantalonii până la genunchi și i-a introdus fetei penisul în gură.

Părții vătămate i-a fost greață și a încercat să-și miște capul într-o parte, dar inculpatul o ținea de cap și i-a introdus încă odată penisul în gură. În tot acest timp îi spunea să stea liniștită, că dacă nu o să ajungă la spital, ca mama sa. La final a amenințat-o că dacă va spune mamei sale sau vecinilor ce s-a întâmplat, o să o bată și o să o închidă în casă. Din acest motiv, fetei i-a fost frică să îi spună mamei sale ceva, atunci. 2. În data de 31 august 2009, în jurul orei 16.00, C.H., mama minorei, se afla în curtea comună a locuinței, iar partea vătămată era în casă, împreună cu inculpatul și cu frații săi. La un moment dat L.E. i-a trimis pe ceilalți copii la cumpărături, la un Peco din apropiere, iar părții vătămate i-a spus să rămână în casă, cu ei.

Apoi s-a uitat pe fereastră să se asigure că nu e nimeni în apropierea locuinței sale, după care s-a apropiat de fiica lui, C., și a mângâiat-o, dându-i totodată jos pantalonii. Partea vătămată plângea pentru că știa ce urmează. Inculpatul a amenințat-o pentru ca aceasta să nu mai plângă și a avertizat-o să nu cumva să strige, apoi a pus-o să stea în genunchi și să își ridice bluza deasupra sânilor. Fiindu-i frică, partea vătămată s-a conformat și și-a ridicat bluza, așezându-se în genunchi, în fața lui. Inculpatul i-a făcut o fotografie cu telefonul lui mobil, în această poziție, părții vătămate, după care și-a dat pantalonii jos, până la genunchi, ca prima dată, și i-a introdus penisul în gură părții vătămate.

De frică, minora a stat nemișcată, deși i-a fost greață și i-a venit rău. Inculpatul i-a ținut penisul în gură cam un minut, până când partea vătămată a început să tușească, motiv pentru care i l-a scos din gură. În tot acest timp minora a plâns, pentru că - conform propriei declarații - îi era greață și era foarte tulburată, rugându-l să îi dea pace. Atunci inculpatul a văzut pe fereastră că au intrat în curte frații minorei, motiv pentru care s-a îmbrăcat repede și i-a cerut și părții vătămate să se îmbrace, ceea ce ea a și făcut. Partea vătămată a ieșit în curte, iar mama sa a văzut-o plângând și a întrebat-o ce s-a întâmplat. Fata i-a povestit tot ce s-a întâmplat chiar atunci, dar și ce s-a întâmplat la începutul lunii august.

Pentru acest motiv C.H. s-a deplasat imediat la poliție, unde a denunțat faptele concubinului său. Prima instanță a reținut că latura obiectivă a infracțiunii de viol a constat în actul sexual oral întreținut prin amenințarea minorei în vârstă de 12 ani, acțiunea inculpatului fiind dovedită prin declarațiile acestuia date în cursul judecății și în cursul urmăririi penale, când a recunoscut modul de săvârșire, declarații ce se coroborează și cu declarațiile minorei și cu cele ale mamei sale, căreia minora i-a relatat cele întâmplate. Cu privire la încadrarea juridică, tribunalul a constatat că în mod greșit procurorul a reținut concursul real de infracțiuni, în condițiile în care inculpatul a acționat la interval scurt de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, motiv pentru care, în baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică în sensul reținerii unei singure infracțiuni de viol în formă continuată. La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., ținând seama de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate de art. 197 alin. (3) C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. S-a constatat că, deși prin rechizitoriu a fost indicată reținerea circumstanțelor atenuante, acestea fiind circumstanțe atenuante judiciare, pot fi reținute doar de către instanța de judecată în urma probatoriului administrat.

Astfel fiind, având în vedere circumstanțele concrete de comitere a faptei, instanța a reținut că fapta inculpatului reliefează un grad de pericol social ridicat, circumstanțele atenuante la care s-a făcut referire neavând relevanță în cauză, motiv pentru care au fost înlăturate. Referitor la acțiunea civilă exercitată din oficiu pentru minora L.C., instanța a analizat întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998, art. 999 C. civ. - faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție. S-a constatat astfel că din probatoriul administrat a rezultat existența faptei ilicite și a vinovăției inculpatului, reținându-se că fapta inculpatului a cauzat în mod nemijlocit un prejudiciu moral părții civile minore, constând în suferință psihică îndurată în momentele imediate comiterii faptei, dar și ulterior.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul L.E.M., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate. Analizând apelurile declarate în cauză pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a constatat că acestea sunt nefondate. Prin decizia penală nr. 21/A din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct. 1, lit. c) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și de inculpatul L.E.M. împotriva sentinței penale nr. 305 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad, iar în baza art. 381 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului L.E.M.

și s-a dedus în continuare arestul preventiv din data de 17 noiembrie 2009 la zi, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Instanța de apel a apreciat că sentința apelată este temeinică și legală, iar instanța de fond în mod corect a aplicat inculpatului pedeapsa de 10 ani închisoare, având în vedere gravitatea deosebită a infracțiunilor, ținând seama și de circumstanțele și împrejurările în care acestea au fost comise, precum și de conduita procesuală a inculpatului și de antecedentele penale.

Totodată, s-a apreciat că pedeapsa aplicată, deși este cea minimă prevăzută de lege, este în măsură să ducă la realizarea scopului prev. de art. 52 C. pen., reținându-se că în mod întemeiat instanța de fond nu a ținut seama de recomandarea din rechizitoriu în sensul reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen., având în vedere lipsa de implicare de care acesta a dat dovadă în educarea copiilor și violența manifestată în relațiile cu mama copiilor, precum și antecedentele penale. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul L.E.M., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei.

Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate, constată că în cauză este incident cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. pentru următoarele considerente. Instanța de fond și cea de prim control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt, în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă vinovăția inculpatului, încadrarea juridică a faptelor fiind de asemenea, corectă. Astfel, în speță, se reține că în cursul lunii august 2009, inculpatul L.E.M., în două rânduri, prin amenințări, și-a constrâns fiica în vârstă de 12 ani, L.C., să întrețină acte sexuale orale, profitând de absența celorlalți membri ai familiei.

Înalta Curte constată că în mod corect nu au fost reținute în beneficiul inculpatului circumstanțe atenuante, însă pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată de prima instanță și menținută de instanța de apel, fiind orientată spre minimul speciale prev. de lege, nu este de natură să dea eficiență elementelor de agravare care justificau aplicarea unui tratament sancționator mai sever. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea unei pedepse se ține seama de dispozițiile părții generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru atingerea dublului scop - educativ și preventiv - al pedepsei, esențiale sunt caracterul adecvat al acesteia corelarea optimă între gravitatea faptei și periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte și durata, natura și modalitatea de executare a pedepsei, pe de altă parte. Aplicarea unei pedepse vizează reeducarea inculpatului în scopul prevenirii săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesar ca pedeapsa să fie adaptată persoanei celui căruia îi este destinată. Pe de altă parte, pedeapsa are și o finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și judiciară, atât în ceea ce o privește fapta penală săvârșită, cât și în privința comportamentului făptuitorului.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, observând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. În speță, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată critica formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în sensul că pedeapsa aplicată inculpatului L.E.M. nu este îndestulătoare, având în vedere disp. art. 72 C. pen., limita maximă a pedepsei pentru infracțiune săvârșită, cât și continuitatea activității infracționale.

Se reține că în speță pedeapsa aplicată trebuia să reflecte calitatea inculpatului, care este tatăl victimei, persoană însărcinată cu creșterea și educarea minorei și căreia nu îi este permis să comită împotriva acesteia acte infracționale de natură sexuală, de o gravitate deosebită, cu consecințe negative asupra formării personalității sale viitoare. În plus, raportul de evaluare întocmit în cauză dovedește periculozitatea inculpatului și gradul de pericol potențial al acestuia asupra propriei familii, fiind de observat caracterul premeditat al actelor infracționale, gradul ridicat de probabilitate a repetării unor astfel de acte, cât și antecedența penală a inculpatului. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului nu ar fi în măsură să asigure reeducarea acestuia în sensul disp.

art. 52 C. pen. și să dea eficiență principiului proporționalității între gravitatea faptei, respectiv datele personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă parte. Aceste argumente sunt de natură a demonstra faptul că nu există temeiuri care să justifice coborârea pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere și conduita procesuală a acestuia, motiv pentru care recursul declarat de inculpat urmează a fi respins, ca nefondat. Per a contrario, apreciindu-se ca fiind întemeiat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, acesta va fi admis în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmând a fi casate atât decizia recurată, cât și sentința penală nr. 305 din 17 noiembrie 2009 a Tribunalului Arad numai sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei principale aplicate inculpatului L.E.M.

Pe cale de consecință, pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., va fi majorată de la 10 ani închisoare la 14 ani închisoare, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 31 august 2009 la 29 aprilie 2010. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 600 lei, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 21/A din 8 februarie 2010 a Curții Apel Timișoara, secția penală. Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 305 din 17noiembrie 2009 a Tribunalului Arad numai sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei principale aplicată inculpatului L.E.M. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare la 14 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) alin. (2) lit. b) 1 și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 31 august 2009 la 29 aprilie 2010. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat L.E.M.

împotriva aceleiași decizii penale. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 29 aprilie 2010.