ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1682/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor penale de față;

În baza actelor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 305 din 17

noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4944/108/2009, în

baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică din două

infracțiuni de viol prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o infracțiune

de viol prevăzută de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

și alin.

(3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 197 alin. (1), alin.

(2) lit. b)

1

și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și înlăturarea din rechizitoriu a art. 74 lit. a) și c) C. pen., a

fost condamnat inculpatul L.E.M., arestat în baza mandatului de arestare

preventivă nr. 37 din 01 septembrie 2009 la pedeapsa de 10 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În baza art. 65 alin. (2) C. pen.,

s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a

fi ales în autoritățile publice, sau în funcții elective publice și a

interzicerii drepturilor prevăzut de art. 64 lit. b), d) și e) C. pen. pe

durata de 3 ani.

Pe durata și în condițiile stabilite

de art. 71 C. pen., inculpatului i-au fost interzise exercitarea dreptului de a

fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și drepturile prevăzute

de art. 64 lit. b), d) și e) C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen. s-a

menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. s-a

dedus din durata pedepsei durata reținerii din 31 august 2009 și a arestului

preventiv din 01 septembrie 2009 la zi.

În baza art. 346 C. proc. pen., cu

referire la art. 17 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă exercitată din

oficiu pentru minora L.C. și, în consecință, a fost obligat inculpatul la plata

către această parte a sumei de 50.000 lei cu titlu de daune morale.

S-a dispus ștergerea din memoria

telefonului și a cartelei SIM a fotografiilor minorei și apoi restituirea către

inculpat a telefonului mobil marca Nokia, model 6500 aflat la dosar.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 530 lei

reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre

prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Arad nr. 416/P/2009 a fost trimis în judecată inculpatul L.E.M.

pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. (2)

lit. b)

1

și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și

cu aplicarea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) și c)

C. pen., precum și a celorlalte circumstanțe atenuante.

Examinând cauza, urmare a analizării

probatoriului, tribunalul a reținut, în fapt, următoarele:

inculpatul i-a cerut fiicei sale biologice, minora în vârstă de 12 ani L.C. ă-și

dea jos pantalonii și chiloții, iar minora, fiindu-i frică de el (uneori era

violent cu concubina sa, cu partea vătămată și cu frații ei), s-a dezbrăcat,

așa cum a zis el. Apoi inculpatul i-a spus părții vătămate să se așeze în genunchi,

în fața lui, și-a dat și el jos pantalonii până la genunchi și i-a introdus

fetei penisul în gură. Părții vătămate i-a fost greață și a încercat să-și

miște capul într-o parte, dar inculpatul o ținea de cap și i-a introdus încă

odată penisul în gură. În tot acest timp îi spunea să stea liniștită, că dacă

nu o să ajungă la spital, ca mama sa. La final a amenințat-o că dacă va spune

mamei sale sau vecinilor ce s-a întâmplat, o să o bată și o să o închidă în

casă. Din acest motiv, fetei i-a fost frică să îi spună mamei sale ceva,

atunci.

jurul orei 16.00, C.H., mama minorei, se afla în curtea comună a locuinței, iar

partea vătămată era în casă, împreună cu inculpatul și cu frații săi. La un

moment dat L.E. i-a trimis pe ceilalți copii la cumpărături, la un Peco din

apropiere, iar părții vătămate i-a spus să rămână în casă, cu ei. Apoi s-a

uitat pe fereastră să se asigure că nu e nimeni în apropierea locuinței sale,

după care s-a apropiat de fiica lui, C., și a mângâiat-o, dându-i totodată jos

pantalonii. Partea vătămată plângea pentru că știa ce urmează. Inculpatul a

amenințat-o pentru ca aceasta să nu mai plângă și a avertizat-o să nu cumva să

strige, apoi a pus-o să stea în genunchi și să își ridice bluza deasupra

sânilor. Fiindu-i frică, partea vătămată s-a conformat și și-a ridicat bluza,

așezându-se în genunchi, în fața lui. Inculpatul i-a făcut o fotografie cu

telefonul lui mobil, în această poziție, părții vătămate, după care și-a dat

pantalonii jos, până la genunchi, ca prima dată, și i-a introdus penisul în

gură părții vătămate. De frică, minora a stat nemișcată, deși i-a fost greață

și i-a venit rău. Inculpatul i-a ținut penisul în gură cam un minut, până când

partea vătămată a început să tușească, motiv pentru care i l-a scos din gură.

În tot acest timp minora a plâns, pentru că - conform propriei declarații - îi

era greață și era foarte tulburată, rugându-l să îi dea pace. Atunci inculpatul

a văzut pe fereastră că au intrat în curte frații minorei, motiv pentru care

s-a îmbrăcat repede și i-a cerut și părții vătămate să se îmbrace, ceea ce ea a

și făcut.

Partea vătămată a ieșit în curte,

iar mama sa a văzut-o plângând și a întrebat-o ce s-a întâmplat. Fata i-a

povestit tot ce s-a întâmplat chiar atunci, dar și ce s-a întâmplat la

începutul lunii august. Pentru acest motiv C.H. s-a deplasat imediat la

poliție, unde a denunțat faptele concubinului său.

Prima instanță a reținut că latura

obiectivă a infracțiunii de viol a constat în actul sexual oral întreținut prin

amenințarea minorei în vârstă de 12 ani, acțiunea inculpatului fiind dovedită

prin declarațiile acestuia date în cursul judecății și în cursul urmăririi

penale, când a recunoscut modul de săvârșire, declarații ce se coroborează și

cu declarațiile minorei și cu cele ale mamei sale, căreia minora i-a relatat

cele întâmplate.

Cu privire la încadrarea juridică,

tribunalul a constatat că în mod greșit procurorul a reținut concursul real de

infracțiuni, în condițiile în care inculpatul a acționat la interval scurt de

timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, motiv pentru care, în baza

art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică în sensul reținerii unei

singure infracțiuni de viol în formă continuată.

La individualizarea judiciară a

pedepsei, instanța a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen., ținând seama

de dispozițiile părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă

fixate de art. 197 alin. (3) C. pen., de gradul de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

S-a constatat că, deși prin

rechizitoriu a fost indicată reținerea circumstanțelor atenuante, acestea fiind

circumstanțe atenuante judiciare, pot fi reținute doar de către instanța de

judecată în urma probatoriului administrat. Astfel fiind, având în vedere

circumstanțele concrete de comitere a faptei, instanța a reținut că fapta

inculpatului reliefează un grad de pericol social ridicat, circumstanțele atenuante

la care s-a făcut referire neavând relevanță în cauză, motiv pentru care au

fost înlăturate.

Referitor la acțiunea civilă

exercitată din oficiu pentru minora L.C., instanța a analizat întrunirea

condițiilor răspunderii civile delictuale reglementate de art. 998, art. 999 C.

civ. - faptă, prejudiciu, legătură de cauzalitate și vinovăție.

S-a constatat astfel că din

probatoriul administrat a rezultat existența faptei ilicite și a vinovăției

inculpatului, reținându-se că fapta inculpatului a cauzat în mod nemijlocit un

prejudiciu moral părții civile minore, constând în suferință psihică îndurată

în momentele imediate comiterii faptei, dar și ulterior.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și inculpatul L.E.M.,

criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate.

Analizând apelurile declarate în

cauză pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de apel a constatat că

acestea sunt nefondate.

Prin decizia penală nr. 21/A din 8

februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 379 pct.

1, lit. c) C. proc. pen., a respins ca nefondate apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad și de inculpatul L.E.M. împotriva

sentinței penale nr. 305 din 17 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Arad,

iar în baza art. 381 C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a

inculpatului L.E.M. și s-a dedus în continuare arestul preventiv din data de 17

noiembrie 2009 la zi, inculpatul fiind obligat la plata sumei de 100 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Instanța de apel a apreciat că

sentința apelată este temeinică și legală, iar instanța de fond în mod corect a

aplicat inculpatului pedeapsa de 10 ani închisoare, având în vedere gravitatea

deosebită a infracțiunilor, ținând seama și de circumstanțele și împrejurările

în care acestea au fost comise, precum și de conduita procesuală a inculpatului

și de antecedentele penale.

Totodată, s-a apreciat că pedeapsa

aplicată, deși este cea minimă prevăzută de lege, este în măsură să ducă la

realizarea scopului prev. de art. 52 C. pen., reținându-se că în mod întemeiat

instanța de fond nu a ținut seama de recomandarea din rechizitoriu în sensul

reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74

C. pen., având în vedere lipsa de implicare de care acesta a dat dovadă în

educarea copiilor și violența manifestată în relațiile cu mama copiilor, precum

și antecedentele penale.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și

inculpatul L.E.M., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei

individualizări a pedepsei.

Concluziile formulate de

reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat și ultimul

cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei

hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Înalta Curte, examinând hotărârea

atacată prin prisma criticilor invocate, constată că în cauză este incident

cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. pentru

următoarele considerente.

Instanța de fond și cea de prim

control judiciar au reținut în mod corect situația de fapt, în deplină

concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă vinovăția

inculpatului, încadrarea juridică a faptelor fiind de asemenea, corectă.

Astfel, în speță, se reține că în cursul lunii august 2009, inculpatul L.E.M.,

în două rânduri, prin amenințări, și-a constrâns fiica în vârstă de 12 ani, L.C.,

să întrețină acte sexuale orale, profitând de absența celorlalți membri ai

familiei.

Înalta Curte constată că în mod

corect nu au fost reținute în beneficiul inculpatului circumstanțe atenuante,

însă pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată de prima instanță și menținută de

instanța de apel, fiind orientată spre minimul speciale prev. de lege, nu este

de natură să dea eficiență elementelor de agravare care justificau aplicarea

unui tratament sancționator mai sever.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea unei pedepse se ține seama de dispozițiile părții

generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pentru atingerea dublului scop -

educativ și preventiv - al pedepsei, esențiale sunt caracterul adecvat al

acesteia corelarea optimă între gravitatea faptei și periculozitatea socială a

infractorului, pe de o parte și durata, natura și modalitatea de executare a

pedepsei, pe de altă parte.

Aplicarea unei pedepse vizează

reeducarea inculpatului în scopul prevenirii săvârșirii unor noi infracțiuni,

fiind necesar ca pedeapsa să fie adaptată persoanei celui căruia îi este

destinată.

Pe de altă parte, pedeapsa are și o

finalitate de exemplaritate, aceasta concretizând dezaprobarea legală și

judiciară, atât în ceea ce o privește fapta penală săvârșită, cât și în

privința comportamentului făptuitorului.

Exemplaritatea pedepsei produce

efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât

și asupra altor persoane care, observând constrângerea la care este supus

acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări

viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

În speță, Înalta Curte apreciază ca

fiind întemeiată critica formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara în sensul că pedeapsa aplicată inculpatului L.E.M. nu este

îndestulătoare, având în vedere disp. art. 72 C. pen., limita maximă a pedepsei

pentru infracțiune săvârșită, cât și continuitatea activității infracționale.

Se reține că în speță pedeapsa

aplicată trebuia să reflecte calitatea inculpatului, care este tatăl victimei,

persoană însărcinată cu creșterea și educarea minorei și căreia nu îi este

permis să comită împotriva acesteia acte infracționale de natură sexuală, de o

gravitate deosebită, cu consecințe negative asupra formării personalității sale

viitoare.

În plus, raportul de evaluare

întocmit în cauză dovedește periculozitatea inculpatului și gradul de pericol

potențial al acestuia asupra propriei familii, fiind de observat caracterul

premeditat al actelor infracționale, gradul ridicat de probabilitate a

repetării unor astfel de acte, cât și antecedența penală a inculpatului.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază

că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului nu ar fi în măsură să asigure

reeducarea acestuia în sensul disp. art. 52 C. pen. și să dea eficiență

principiului proporționalității între gravitatea faptei, respectiv datele

personale ale inculpatului, pe de o parte și sancțiunea aplicată, pe de altă

parte.

Aceste argumente sunt de natură a

demonstra faptul că nu există temeiuri care să justifice coborârea pedepsei

aplicate inculpatului, având în vedere și conduita procesuală a acestuia, motiv

pentru care recursul declarat de inculpat urmează a fi respins, ca nefondat.

Per a contrario, apreciindu-se ca fiind

întemeiat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara,

acesta va fi admis în baza art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.,

urmând a fi casate atât decizia recurată, cât și sentința penală nr. 305 din 17

noiembrie 2009 a Tribunalului Arad numai sub aspectul greșitei individualizări

a pedepsei principale aplicate inculpatului L.E.M.

Pe cale de consecință, pedeapsa

principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.

197 alin. (1), alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) teza I C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., va fi majorată de la 10 ani închisoare la

14 ani închisoare, urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Se va deduce din cuantumul pedepsei

aplicate recurentului inculpat durata reținerii și arestării preventive de la

31 august 2009 la 29 aprilie 2010.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în cuantum de 600 lei, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 21/A

din 8 februarie 2010 a Curții Apel Timișoara, secția penală.

Casează decizia penală atacată și sentința

penală nr. 305 din 17noiembrie 2009 a Tribunalului Arad numai sub aspectul

greșitei individualizări a pedepsei principale aplicată inculpatului L.E.M.

Majorează pedeapsa principală

aplicată inculpatului de la 10 ani închisoare la 14 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 197 alin. (1) alin. (2) lit. b)

1

și alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Deduce din cuantumul pedepsei

aplicate recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la

31 august 2009 la 29 aprilie 2010.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul inculpat L.E.M. împotriva aceleiași decizii penale.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

29 aprilie 2010.