ÎCCJ, Decizia nr. 186/2011
ÎCCJ, Decizia nr. 186/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 1034 din 12 iulie 2011
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a fost
respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar
formulată de inculpatul L.P. și a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor
judiciare către stat.
Pentru a pronunța
această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea
înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr.
5670/1/2011 inculpatul L.P. a formulat, prin apărătorul său, cerere de liberare
provizorie sub control judiciar, solicitând în temeiul art. 160
2
și
următoarele C. proc. pen., liberarea sa sub control judiciar.
În motivarea cererii
se arată că nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe
inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească
aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau alterarea ori
distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.
S-a susținut că s-a
solicitat prelungirea arestării preventive pentru audierea unor inculpați care
sunt liberi, însă nu a avut loc nicio audiere și, deși a solicitat audierea sa,
până în prezent nu a fost audiat decât la data de 24 mai 2011 când a fost
reținut.
S-a mai susținut că a
existat o singură convorbire telefonică între inculpat și T., care a fost
interpretată de D.N.A. în sensul că era vorba de infracțiunea de dare/ luare de
mită pentru suma de 2.500 dolari S.U.A.
Față de dispozițiile art.
23 alin. (10) din Constituția României, art. 5 C. proc. pen. s-a solicitat
admiterea cererii, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile legale.
S-a mai învederat că
soția inculpatului este grav bolnavă.
În concluzie, s-a
solicitat admiterea cererii, întrucât nu există date că va influența aflarea
adevărului sau că va săvârși alte fapte.
Examinând actele și
lucrările dosarului, prima instanță a constatat că măsura arestării preventive
a inculpatului L.P. a fost dispusă pe o durată de 29 zile prin Încheierea nr.
759 din 24 - 25 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală,
ulterior fiind prelungită pe o durată de 30 de zile prin Încheierea nr. 888 din
18 iunie 2011. Ambele încheieri au rămas definitive prin respingerea recursului
inculpatului.
La data de 11 iulie
2011, prin Încheierea nr. 1026, a fost prelungită cu încă 30 de zile măsura
arestării preventive a inculpatului.
S-a reținut în
sarcina inculpatului că a aderat și sprijinit un grup infracțional organizat.
În intervalul mai
2010 - aprilie 2011, în calitate de angajat la societatea de comisionariat
vamal SC C.C.S. SRL Constanța, condusă de inculpatul T.D.I., a săvârșit, la
diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții
infracționale, acte materiale specifice infracțiunii de complicitate la luare
de mită, infracțiune săvârșită de mai mulți lucrători vamali din Biroul vamal
Constanța - Sud Agigea, precum și acte materiale specifice infracțiunii de
dare de mită, săvârșită de mai mulți intermediari vamali.
În concret,
inculpatul L.P. era angajatul SC C.C.S. SRL ce își desfășura activitatea în
Portul Constanța - Sud Agigea, fiind în permanentă legătură cu lucrătorii
vamali de la scanner, control fizic și control documentar. În această calitate,
inculpatul L.P. transmitea inculpatului T.D.I. informațiile relevante, culese
de la fața locului, despre problemele întâmpinate de clienții SC C.C.S. SRL în
cadrul operațiunilor de control vamal. Pe de altă parte, același învinuit
transmitea lucrătorilor vamali informațiile transmise de inculpatul T.D.I.,
inclusiv promisiunile de a se plăti mită pentru introducerea în țară a
containerelor cu mărfuri importate.
Astfel, inculpatul L.P.
a acționat ca o interfață în comunicarea dintre lucrătorii Biroului vamal
Constanța - Sud Agigea și inculpatul T.D.I. cu privire la practicile corupte
promovate de aceștia, în sensul încălcării atribuțiilor de serviciu ale
lucrătorilor vamali prin permiterea accesului pe teritoriul României a unor
containere importate ce conțineau, după caz, mărfuri contrafăcute, alte mărfuri
sau mărfuri în alte cantități decât cele înscrise în declarația vamală de
import, mărfuri subevaluate sau în sensul exercitării de către lucrătorii vamali
a atribuțiilor de serviciu specifice prin procesarea containerelor respective,
permițând accesul lor în țară, în loc să fie blocate în vamă fără vreun temei
legal plauzibil.
Astfel, în toată
perioada sus-menționată, aflându-se în fiecare zi în Portul Constanța - Sud
Agigea, a avut asupra sa câte un telefon mobil, schimbat diacronic, pe care îl
purta personal de la un lucrător vamal la altul (de exemplu O.C.C., M.A., B.L. și
alții), pentru ca discuțiile dintre lucrătorii vamali și inculpatul T.D.I.
referitoare la mita ce trebuia plătită să aibă loc exclusiv prin aceste
telefoane, în scopul de a proteja secretul discuțiilor respective și de a face
extrem de dificilă identificarea vorbitorilor în cazul unor eventuale
interceptări a convorbirilor telefonice purtate de pe telefoanele respective
(11 octombrie 2010, orele 17:46:32).
La data de 25 august
2010, inculpatul L.P. a promis că îl va contacta pe șeful Biroului vamal
Constanța - Sud Agigea, inculpatul D.L.A., pentru a-i raporta acestuia cum
decurge operațiunea de intrare în țară a unor mărfuri aflate în două containere
ce urmau să fie vămuite în sistem de tranzit la Biroul vamal Slobozia și
respectiv Călărași, mărfuri aparținând unui protejat al inculpatului D.L.A.
Legat de această
operațiune, inculpatul L.P. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că, în curând,
lucrătorii vamali își vor preciza pretențiile pe care le au cu privire la cuantumul
mitei (26 august 2010, orele 14:04:06, 10:56:03, 10:52:02). De asemenea,
inculpatul L.P. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că la controlul documentar
este de serviciu lucrătorul vamal G.N. Inculpatul L.P. i-a promis apoi
inculpatului T.D.I. că va interveni pe lângă lucrătorul vamal, inculpatul M.A.,
pentru ca respectivele mărfuri să fie introduse în țară chiar în aceeași zi
sau, cel târziu, a doua zi dimineață foarte devreme (27 august 2010, orele
12:12:30, 12:14:08).
La data de 1
septembrie 2010, inculpatul L.P. I-a informat pe inculpatul T.D.I. că trei
operațiuni de tranzit ale intermediarului vamal A.E.H., conținând sardine, au
fost oprite de lucrătorul vamal Ifrim Lucian, cerându-i să se intereseze despre
motivul acestei stări de fapt.
La aceeași dată,
inculpatul L.P. i-a precizat inculpatului T.D.I. că a rezolvat intrarea în țară
a unui transport de „papuci", contra unei sume de bani denumite codificat
„cu 9” (1 septembrie 2010, orele 11:09:02).
La data de 2
septembrie 2010, inculpatul L.P. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că
inculpatul C.M. intenționează să introducă în tară o cantitate de 125 colete cu
lame de ras, reprezentând 10% din capacitatea unui container, iar inculpatul T.D.I.
i-a precizat că valoarea mitei pentru o astfel de operațiune este de „o mie și
ceva” de dolari S.U.A. sau euro (2 septembrie 2010, orele 11:30:54).
La data de 30
septembrie 2010, inculpatul L.P. l-a informat pe inculpatul T.D.I. despre
faptul că într-un container aparținându-i intermediarului vamal M.R. există
disimulată și nedeclarată o cantitate mare de bunuri diverse, printre care:
parfumuri, tampoane igienice, pampers, patenți, bomfaiere. Inculpatul L.P. i-a
propus inculpatului T.D.I., lucru agreat de acesta, să ducă direct containerul
la magazie, pentru a se evita aplicarea de sancțiuni importante de către
lucrătorii vamali (30 septembrie 2010, ora 09:17:03).
La data de 4
octombrie 2010, inculpatul L.P. a luat la cunoștință despre faptul că
inculpatul D.M., intermediar vamal, a prezentat în vamă un container conținând
20 de baxuri de ochelari, declarați ca fiind ochelari de soare, câtă vreme
erau, de fapt, ochelari de vedere (fapt ce antrena o încadrare tarifară
superioară), angajându-se să ia legătura cu lucrătorii vamali pentru a le
comunica faptul că trebuie permis accesul în țară a containerului respectiv. La
fel, inculpatul urma să intervină pe lângă lucrătorii vamali pentru a se
permite intrarea în țară a unui container conținând macrou al unui intermediar
vamal bulgar, situație în care s-a intervenit și pe lângă inculpatul D.L.A.,
șeful Biroului vamal Constanța - Sud Agigea (4 octombrie 2010, ora 09:17:08; 5
octombrie 2010, ora 10:28:41 ; 5 octombrie 2010, ora 10:47:43).
La data de 05
octombrie 2010, împreună cu inculpatul T.D.I., inculpatul L.P. a stabilit suma
de bani ce trebuia oferită ca mită de numitul A., pentru introducerea în țară a
45 colete cu mărfuri ilicite, în cadrul unui container ce conținea 1.000 de
colete de mărfuri, la valoare inițială de 1.500 dolari S.U.A., iar ulterior,
după introducerea în țară a mărfurilor, la valoarea de 2.500 dolari S.U.A. (5
octombrie 2010, orele 16:21:51, 16:3:03).
La data de 8
octombrie 2010, inculpatul L.P. a intervenit pe lângă lucrătorii vamali de la
Biroul vamal Constanța - Sud Agigea pentru a permite intrarea în țară a două
containere ce conțineau, printre altele, disimulate colete cu ochelari de
vedere și alimente (8 octombrie 2010, ora 10:52:43).
La data de 8
octombrie 2010, inculpatul L.P. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. să-i
aducă, de urgență, lista cu sumele de bani solicitate de lucrătorii vamali ca
mită pentru procesarea unor containere (8 octombrie 2010, orele 10:53:36 și
13:49:43).
La data de 8
octombrie 2010, orele 15:11:36, inculpatul L.P. l-a înștiințat, de o manieră
codată, pe inculpatul T.D.I. că a dat mită unui lucrător vamal, spunându-i:
„i-am lăsat medicamente lui băiatu'”, acțiune validată imediat de inculpatul T.D.I.
(8 octombrie 2010, orele 15:11:36).
La data de 11
octombrie 2010, inculpatul L.P. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. că va transmite
mita către lucrătorii vamali de îndată ce va fi nevoie, sumele respective
urmând să-i fie ulterior restituite de către T.D.I. (11 octombrie 2010, orele
16:28:42).
La data de 12
octombrie 2010, inculpatul L.P. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. că va
contacta lucrătorii vamali pentru a-i oferi informații exacte despre
operațiunile atât licite cât și ilicite ale intermediarului vamal M.R., în
perioada 22 septembrie 2010 - 11 octombrie 2010, pentru a putea calcula cu
exactitate sumele ce trebuiau percepute de la acesta, atât legat, cât și cu
titlu de mită. La aceeași dată, inculpatul L.P. i-a transmis inculpatului T.D.I.
informații similare despre operațiunile vamale ale inculpatului D.M. și A.N.A.R.B.M.
(12 octombrie 2010, orele 08:51:42 și 10:58:31).
La data de 12
octombrie 2010, orele 11:08:53, inculpatul L.P. l-a întrebat pe inculpatul T.D.I.
de ce lucrătorul vamal M.A. nu a primit încă un aparat de bărbierit ce i-a fost
promis de inculpatul T.D.I. ca mită pentru serviciile făcute (12 octombrie 2010,
orele 11:08:53).
La data de 26
octombrie 2010, inculpatul L.P. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că mita
solicitată de vameși pentru introducerea în țară a unui container conținând 10
colete din 315, jucării nedeclarate/contrafăcute, este de 4.000 dolari S.U.A.
(26 octombrie 2010, orele 17:26:12 și 17:37:54).
La data de 27
octombrie 2010, inculpatul L.P. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că inculpatul
D.L.A., șeful Biroului vamal Constanța - Sud Agigea, i-a trimis un client ce va
realiza mai multe operațiuni de tranzit vamal, urmând ca firma SC C.C.S. SRL „să
se ocupe de tot; de luat liber, de ...”, implicând prin această formulare
inclusiv activitatea de colectare a mitei pentru lucrătorii vamali (27
octombrie 2010, orele 12:19:40, 12:06:35 și 13:17:16).
La data de 28
octombrie 2010, inculpatul L.P. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că unul
dintre lucrătorii vamali va respinge un tranzit vamal pe motivul că
certificatul de origine al mărfurilor este falsificat. Această situație, de o
gravitate deosebită, a fost de natură să-l alerteze pe inculpatul T.D.I., care
i-a cerut inculpatului L.P. să intervină pe lângă lucrătorul vamal să înscrie
în documente orice alt motiv de respingere a operațiunii de tranzit, fără a se
face referire la documentul fals prezentat în vamă de SC C.C.S. SRL pentru
operațiunea respectivă (28 octombrie 2010, orele 11:09:52).
La data de 29
octombrie 2010, inculpatul L.P. l-a informat pe inculpatul T.D.I. că acel
client, care i-a fost trimis de inculpatul D.L.A., a prezentat în vamă o
operațiune de tranzit, pentru care a plătit atât comisioanele percepute de SC C.C.S.
SRL, cât și mita pentru lucrătorii vamali, urmând ca introducerea în țară a
mărfurilor să aibă loc de îndată (29 octombrie 2010, ora 09:04:07).
La data de 1
noiembrie 2010, inculpatul L.P. s-a angajat față de inculpatul T.D.I. că va
verifica în vamă care anume din containerele prezentate de firma SC U.E. SRL,
reprezentată de inculpatul C.L., conțin mărfuri cu caracter ilicit și care ar
fi pretențiile de mită ale lucrătorilor vamali pentru introducerea în țară a
mărfurilor respective (1 noiembrie 2010, orele 10:40:14 și 15:42:34). La
aceeași dată, inculpatul L.P. a efectuat verificările solicitate și i-a
comunicat inculpatului T.D.I. că respectivele containere nu pun probleme din
punct de vedere al admiterii lor în țară.
La data de 2
noiembrie 2010, inculpatul L.P. i-a solicitat inculpatului T.D.I. să i se dea
banii pentru mita ce trebuia oferită lucrătorilor vamali în cazul unui
transport de pomelo, urmând ca respectiva sumă de bani, neprecizată, să fie
recuperată ulterior de la client, numitul M. (02 noiembrie 2010, ora 09:15:44).
La data de 12
noiembrie 2010, inculpatul L.P. a stabilit împreună cu inculpatul T.D.I. că va
discuta cu inculpatul O.C.C., pentru a stabili care este valoarea mitei ce
trebuia plătită lucrătorilor vamali pentru un transport de mărfuri (12
noiembrie 2010, orele 13:50:07).
La data de 30
noiembrie 2010, inculpatul L.P. i-a promis inculpatului T.D.I. că va lua
legătura cu lucrătorii vamali și, în special, cu inculpatul O.C.C. pentru a
afla care este valoarea mitei ce trebuie dată pentru introducerea în țară a
mărfurilor importate de firma „D.G.” (30 noiembrie 2010, ora 10:29:15).
La data de 30
noiembrie 2010, inculpatul L.P. i-a comunicat inculpatului T.D.I. că ștampila
aplicată pe un certificat de origine în cazul unui import al SC C.C.S. SRL nu
este notificată (este, practic, falsificată) (30 noiembrie 2010, orele
13:35:06).
La data de 4 ianuarie
2011, inculpatul L.P. l-a întrebat pe inculpatul T.D.I. dacă să introducă în
vamă un transport de chibrituri, având stabilită mita pentru lucrătorii vamali
„la 14”, primind de la inculpatul T.D.I. ordinul de a-l introduce în vamă „la
12” (4 ianuarie 2011, orele 12:30:40).
S-a considerat că
faptele constituie infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 7 pct. 1 din
Legea nr. 39/2003; art. 26 C. pen. raportat la art. 255 pct. 1 C. pen. și art. 6
și 7 pct. 2 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2)
C. pen.; art. 26 C. pen. raportat la art. 254 pct. 1 și 2 C. pen. și art. 6 și
7 pct. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. (2) C.
pen., totul cu aplicarea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Cu privire la cererea
de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul L.P.,
prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în
principiu (art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen.), care se referă la
natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul
pedepsei prevăzute de lege.
Prima instanță a
constatat că infracțiunile ce intră în scopul grupului infracțional organizat
sunt infracțiuni de corupție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii sub
limita de 18 ani, astfel că, din acest punct de vedere, cererea inculpatului
este admisibilă.
În ceea ce privește
condiția negativă prevăzută de art. 160
2
alin. (2) C. proc. pen.,
referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament
după liberarea provizorie, prima instanță a constatat că aceasta nu este
îndeplinită.
Interpretând
sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în
corelație și cu exigențele C.E.D.O. și ale jurisprudenței Curții de la
Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna
desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât
cele avute în vedere de art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen. din care
să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi
compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru
care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire
ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale
ocrotite, traduse printr-un impact violent asupra conștiinței publicului, astfel
încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o
puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.
La acest moment
procesual, buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin
faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriul, s-au mai efectuat
acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până
în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală
nefiind finalizată.
De asemenea, având în
vedere modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, numărul actelor
materiale reținute în sarcina inculpatului, calitatea avută de acesta, rezultă
pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl constituie lăsarea
în libertate a inculpatului, s-ar aduce atingere valorilor sociale și regulilor
de drept instituite într-un stat democratic, generând în rândul opiniei publice
ideea că funcționarii vamali se pot folosi de funcțiile lor pentru obținerea de
beneficii materiale, prejudiciind buna reputație a instituțiilor publice. O
reacție blândă față de acest gen de inculpați ar putea crea un sentiment de
insecuritate publică și ar face ineficiente măsurile legislative care au
menirea să înfrângă recrudescența penală de corupție. Totodată, ar genera
neîncredere în capacitatea justiției de a reacționa la astfel de fenomene și,
prin aceasta, s-ar pune în pericol ordinea publică aflată într-o relație
cauzală cu actul de înfăptuire a justiției.
Astfel, la aprecierea
temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se
facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele
personale ale inculpatului, respectiv să se țină cont de rezultatul
infracțiunii, de lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea
infracțiunilor care aduc atingere unor activități de interes public, a
infracțiunilor de corupție.
Garanțiile de ordin
personal (buna conduită avută anterior, lipsa antecedentelor penale, are în
întreținere copii, are o familie organizată), cât și cele prevăzute de art. 160
2
alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care
îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate.
Împotriva acestei
încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul.
Amplele concluzii ale
apărătorului recurentului inculpat, ale reprezentantului parchetului, precum și
ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în partea introductivă a
prezentei hotărâri.
Analizând cauza prin
prisma criticilor invocate și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 385
6
alin. (3) C. proc. pen. se constată că recursul este nefondat și va fi respins,
pentru considerentele ce urmează:
Liberarea provizorie,
deși nu este o măsură preventivă, poate fi considerată ca fiind o modalitate de
individualizare a măsurii arestării preventive, o instituție destinată să concilieze
libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (impunând
un control asupra persoanei liberate, prin instituirea de obligații sau de
restricții ale libertății), scopul urmărit prin ambele măsuri - chiar dacă sunt
de natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului
penal în ansamblul său.
Individualizarea
măsurii preventive este lăsată, întotdeauna, la latitudinea judecătorului,
respectiv, a instanței în cursul judecății, pentru a aprecia dacă controlul judiciar
este suficient sau se impune luarea, respectiv, menținerea, față de inculpat, a
măsurii arestării preventive.
Din analiza
prevederilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, „scopul
măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control
judiciar sau pe cauțiune” corelate cu cele ale art. 160
2
C. proc.
pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie
îndeplinite trei condiții, două pozitive și una negativă.
Prima condiție
pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie (indiferent de modalitate)
este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă
în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiție
pozitivă, vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite.
Sub acest aspect,
potrivit dispozițiilor art. 160
2
alin. (1) C. proc. pen., „liberarea
provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor
săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care
lege prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”.
Condiția negativă
vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după
liberarea provizorie.
Astfel, potrivit art.
160
2
alin. (2) C. proc. pen., „liberarea provizorie sub control
judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea
de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau
că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor
părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau
prin alte asemenea fapte”.
Îndeplinirea
condițiilor sus-menționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie,
ci numai o vocație - concluzie ce se desprinde din art. 160
2
alin.
(1) C. proc. pen. - care prevede „liberarea provizorie sub control judiciar se
poate acorda.”, instanța de judecată având facultatea și nu obligația de a
dispune măsura. Aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că
detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal, astfel
cum este definit în art. 136 C. proc. pen. nu poate fi asigurat decât prin
menținerea măsurii arestării preventive.
Din perspectiva C.E.D.O.,
în art. 5 paragraful 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în
condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, are dreptul
de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.
Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure
prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înțelege
sensul dispozițiilor legale sus-menționate, în jurisprudența sa, instanța
europeană a stabilit cu exactitate domeniul lor de aplicare. Astfel, s-a
apreciat că este esențial ca, în funcție de starea de detenție a persoanei
împotriva căreia se desfășoară urmărirea penală, instanțele naționale să
aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depășit, la
un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în
circumstanțele cauzei, putea fi impus, în mod rezonabil, unei persoane
prezumată nevinovată.
Cu valoare de
principiu, instanța europeană a decis că termenul final al detenției provizorii
la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenție este ziua când hotărârea de
condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a stabilit asupra fondului
cauzei, fie chiar numai în primă instanță. A mai stabilit Curtea că, gravitatea
unei fapte poate justifica menținerea stării de arest, în condițiile în care
durata acesteia nu a depășit o limită rezonabilă.
Raportând
dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 160
2
și urm. C. proc.
pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragraful 3 din Convenție, la speța
dedusă judecății, Înalta Curte constată că în acest moment, un control judiciar
instituit în sarcina inculpatului L.P. ar fi insuficient pentru realizarea
scopului procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. (1) C.
proc. pen. și că, se impune menținerea măsurii arestării preventive, fiind respectat
în acest fel și principiul proporționalității între măsura preventivă și
gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat.
Din actele și
lucrările dosarului rezultă că, prin încheierea din Camera de consiliu nr. 759
din 24 - 25 mai 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, în Dosarul nr. 4374/1/2011, (definitivă prin încheierea nr. 143 din 31
mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5
judecători, în Dosarul nr. 4454/1/2011, prin respingerea, ca nefondat a
recursului formulat de inculpat), Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus
în baza art. 149
1
raportat la art. 143, art. 148 alin. (1) lit. f)
și art. 151 C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului L.P. pe o durată
de 29 de zile, de la data încarcerării.
Temeiurile de drept
ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului le-au
constituit dispozițiile art. 143 și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,
judecătorul fondului reținând că există probe și indicii temeinice care duc la
presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care s-a
cerut arestarea preventivă și că lăsarea lui în liberate prezintă un pericol
concret pentru ordinea publică (condiții prevăzute în art. 148 lit. f) C. proc.
pen.).
Înalta Curte
apreciază că, nu numai la luarea unei măsuri preventive, ci și la aprecierea
temeiniciei oricărei cereri care vizează punerea în libertate, trebuie
analizată, chiar și în cazul în care textul prevăzut pentru o anumită
instituție nu menționează expres, condiția referitoare la pericolul pentru ordinea
publică pe care l-ar prezenta inculpatul dacă ar fi pus în libertate - condiție
cerută de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. - și care a constituit temei
legal ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului.
La analizarea cererii
de liberare provizorie sub control judiciar trebuie avute în vedere natura
și gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat
și împrejurarea că lăsarea sa în libertate ar reprezenta un pericol
concret pentru ordinea publică, iar nu numai datele ce caracterizează favorabil
persoana inculpatului și care ar justifica admiterea cererii.
Astfel, natura
infracțiunii presupus a fi săvârșită, gradul de pericol social concret al
faptei, modalitățile și împrejurările comiterii (inculpatul, în calitate de
angajat la societatea de comisionariat vamal SC C.C.S. SRL Constanța, condusă
de inculpatul T.D.I., a săvârșit la diferite intervale de timp dar în
realizarea aceleiași rezoluții infracționale, acte materiale specifice
infracțiunii de complicitate la luare de mită, infracțiune săvârșită de mai
mulți lucrători vamali din Biroul vamal Constanța - Sud Agigea precum și acte
materiale specifice infracțiunii de dare de mită, săvârșită de mai mulți
intermediari vamali), urmările negative pe care le produce contribuind la
amplificarea fenomenului de criminalitate transfrontalieră și implicit la
diminuarea credibilității instituțiilor statului, sunt argumente pentru care
Înalta Curte apreciază că nu se impune lăsarea în libertate a inculpatului L.P..
A analiza
instituția liberării provizorii sub control judiciar numai prin raportare
la condițiile limitativ prevăzute în art. 160
2
C. proc. pen.
și la datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului, ar însemna
ignorarea dispozițiilor referitoare la scopul măsurilor preventive, între
care și acela de a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Totodată, analizând
numai condițiile menționate de art. 160
2
C. proc. pen. se
poate ajunge la punerea în libertate a unei persoane care, în raport cu
infracțiunile grave pentru care este cercetată, cu modalitatea concretă în
care s-a reținut că au fost comise și de urmările produse, prezintă
un pericol concret pentru ordinea publică, cel puțin la acest moment
procesual.
Referitor la critica
privind lipsa probelor care să ducă la concluzia comiterii de către inculpat a
faptelor care îi sunt imputate, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, având în
vedere stadiul procesual în care se află cauza, dar și jurisprudența
C.E.D.O., potrivit căreia, pentru justificarea arestării nu se poate pretinde a
se dovedi și stabili realitatea și natura infracțiunilor pretins
comise, acesta fiind scopul urmăririi penale, detenția permițând
desfășurarea normală a acesteia (cauza C. vs Turcia).
Așa fiind, se
constată că încheierea atacată este legală, temeinică și riguros motivată,
motivele de recurs invocate fiind nefondate.
Pentru considerentele
ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 385
15
pct. 1 lit. b) C.
proc. pen. raportat la art. 160
9
C. proc. pen., recursul declarat de
inculpat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 192 alin.
(2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei,
cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 lei,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea
apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de inculpatul L.P. împotriva Încheierii nr. 1034
din 12 iulie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
penală, în Dosarul nr. 5670/1/2011.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 18 iulie 2011.