ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 652/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Ministerul Public - Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București a declarat recurs împotriva încheierii de

ședință din 29 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, în dosarul nr. 709/2/2012 privind pe inculpații G.C. și R.B.

Procurorul apreciază

că, în mod netemeinic, prin încheierea de ședință din 29 februarie 2012, prin

care - urmare a solicitării inculpaților G.C. și R.B. s-a dispus în baza în

baza art. 160

8a

alin. (2), admiterea cererii acestora de liberare

provizorie sub control judiciar și punerea inculpaților, de îndată, în

libertate.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, s-a arătat că prin rechizitoriul nr. 585/P/2011 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din 26 ianuarie 2012,

au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv inculpații:

aspectul săvârșirii unei infracțiuni de violare de domiciliu în formă

calificată, faptă prev de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit.

c) C. pen., a trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă

agravată, faptă prev de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c)

C. pen., o infracțiune de șantaj, faptă prev de art. 194 alin. (1) C. pen.,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

aspectul săvârșirii a două infracțiuni de distrugere, faptă prev de art. 217 alin.

(1) C. pen., a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în formă

agravată prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen.,

a trei infracțiuni de violare de domiciliu în formă agravată prev. de art. 192 alin.

(2) C. pen. și a patru infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,

aspectul săvârșirii a două infracțiuni de șantaj în formă continuată prev. de art.

194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41, a unei infracțiuni de lipsire de libertate

în mod ilegal în formă agravată prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art.

33 lit. a) C. pen.,

aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C.

pen.; cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,

săvârșirii infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal

prev. de art. 26 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. și a unei infracțiuni de complicitate

la șantaj prev. de art. 26 rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33

lit. a) C. pen.,

săvârșirii unei infracțiuni de șantaj, faptă prev. de art. 194 alin. (1) C.

pen. și a unei infracțiuni de tentativă de omor, faptă prev. de art. 20 rap. la

art. 174 C. pen., toate cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.,

săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. de art.

26 rap. la art. 208 alin. (1)- 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.,

săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. de art.

26 rap. la art. 208 alin. (1)- 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu

aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.,

poliție judiciară), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea

infractorului, faptă prev de art. 264 C. pen.

În fapt, cu privire

la cei doi inculpați s-a reținut că la data de 29 mai 2011, inculpatul C.C.,

tatăl lui M.C., împreună cu inculpatul G.C., comisar șef de poliție, i-a ajutat

pe inculpații M.C., zis V., V.C., R.B. și V.G. zis R. să scape de urmărirea

penală și să rămână cu folosul infracțiunii, în legătură cu săvârșirea de către

aceștia din urmă a unei fapte de furt dintr-un autoturism, comisă în aceeași

dată, sens în care a apelat la G.C. Astfel, inculpatul G.C., în conformitate cu

înțelegerea prealabilă i-a asigurat pe cei patru inculpați, că nu vor suporta

rigorile legii și le-a solicitat acestora, prin intermediul lui C.C. să arunce

bunurile furate în curtea Poliției Municipiului Urziceni, urmând ca dosarul să

rămână în evidența cauzelor cu autori necunoscuți. Ulterior, i-a prezentat

ofițerului însărcinat cu instrumentarea dosarului, bunurile sustrase, afirmând

că le-a găsit întâmplător.

Prin încheierea nr. 9370/3

din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a

dispus arestarea preventivă, printre alții, și a inculpatului G.C. pentru o

perioadă de 29 de zile, măsură ce a fost prelungită succesiv, până la 28

ianuarie 2012.

Prin

încheierea nr. 10716/3 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția

a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă, printre alții, și a

inculpatului R.B., pentru o perioadă de 29 de zile, măsură prelungită succesiv,

până la 28 ianuarie 2012.

La data

de 27 ianuarie 2012 în dosarul 70912/2/2012 a fost constatată, în baza art. 300

1

C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a

inculpaților G.C. și R.B.

La

termenul de judecată din 29 februarie 2012 instanța de judecată, la solicitarea

inculpaților G.C. și R.B. a dispus în baza art. 160

8a

C. proc. pen.

admiterea cererii acestora de liberare provizorie sub control judiciar și

punerea în libertate a inculpaților.

Totodată, în baza

art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen. pe timpul liberării sub control

judiciar inculpații au fost obligați să respecte o serie de măsuri concrete

enumerate de instanță, atrăgându-le atenția asupra consecințelor nerespectării

obligațiilor stabilite.

În recurs

se arată că hotărârea instanței este netemeinică, în sensul că, greșit s-a

admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de

inculpații G.C. și R.B., față de indiciile temeinice ce caracterizează

periculozitatea inculpaților, nediluate prin simpla trecere a timpului și față

de poziția procesuală a acestora pe parcursul urmăririi penale, precum și în

faza premergătoare cercetării judecătorești, care impun menținerea detenției

inculpaților.

Astfel, în cazul

cererii de liberare provizorie în cadrul procedurii reglementate de art. 160

4

C. proc. pen. referitoare la examinarea și admiterea în principiu a cererii,

instanța trebuie să analizeze nu doar condiția pozitivă de admisibilitate

prev.de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., privind limita maximă a

pedepsei închisorii, prevăzută de legea penală, ci și cerințele negative de

admisibilitate prevăzute în alin. (2) al aceluiași articol, referitoare la

inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe

inculpat să comită alte infracțiuni, sau a datelor că acesta va încerca să

zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau

experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea

fapte, care nu țin de temeinicia cererii, astfel că admiterea în principiu nu

presupune, în mod automat, admiterea pe fond a cererii de liberare provizorie

sub control judiciat.

Liberarea

sub control judiciar nu constituie un drept absolut și nici formal al

inculpaților, fapt ce rezultă din dispozițiile art. 160

1

C. proc.

pen., care implică dreptul de apreciere al judecătorului în raport cu probele

administrate în cauză. Sub aspectul temeiniciei cererii, se consideră că, în

contextul în care legea nu limitează și nici nu indică criteriile ce urmează a

sta la baza aprecierii organului judiciar, acestea trebuie raportate la

elementele ce privesc fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret,

împrejurările comiterii acesteia, urmările produse și persoana inculpatului.

Cu

referire la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar,

recursul declarat consideră că dincolo de prevederile referitoare la

necesitatea de a-i împiedica pe inculpați să săvârșească alte infracțiuni,

precum și să zădărnicească aflarea adevărului trebuie avute în vedere și alte

aspecte rezultate din probatoriul administrat, precum și din verificarea

îndeplinirii condiției prev. de art. 136 alin. (2) din C. proc. pen.

Cererea

de liberare provizorie este o cerere în cazul căreia trebuie să se analizeze în

ce măsură este afectată buna desfășurare a procesului penal și punerea în

libertate a inculpaților, în cadrul acesteia impunându-se să se verifice și

oportunitatea admiterii acesteia.

Parchetul a apreciat

că hotărârea instanței în sensul liberării celor doi inculpați ca neoportună,

întrucât probele administrate până în momentul judecării cererii, susțin

presupunerea rezonabilă că inculpații se fac vinovați de faptele pentru care

sunt cercetați.

Recursul

relevă, în sensul admiterii lui și o serie de contradicții existente între

considerentele încheierii recurate și cele din încheierile anterioare.

Parchetul

a solicitat, în temeiul considerentelor invocate, admiterea recursului, casarea

în parte a încheierii atacate și pe fond, respingerea cererilor de liberare

provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații G.C. și R.B.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii din 29 februarie 2012 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza criticilor formulate

dar și a materialului probator existent în dosarul cauzei, constată că

într-adevăr, recursul trebuie privit ca fondat și admis ca atare, în sensul

solicitat, încheierea atacată impunându-se a fi casată în parte, respingându-se

cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații R.B.

și G.C.

Pentru a face această

constatare, instanța de control judiciar are în vedere, pe de o parte, analiza

judicioasă și de substanță a argumentelor Parchetului, iar pe de altă parte,

situația critică, nefavorabilă, ce se desprinde din probe, referitoare la

fiecare inculpat.

Astfel,

analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului R.B. scoate în relief

săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, de natură a marca

periculozitatea deosebită a acestuia, ce face inoportună, lăsarea sa în

libertate. Tot așa, un grad mare de pericol social se desprinde și în ce privește

pe inculpatul G.C., care a comis fapta în calitate de ofițer de poliție judiciară,

constituind astfel un factor de încurajare, pentru cei favorizați, în

încălcarea legii penale.

În raport cu cele

arătate, Curtea va proceda la admiterea recursului și casarea încheierii

atacate, în sensul arătat, respingând totodată, cererile de liberare provizorie

ale intimaților inculpați R.B. și G.C.

Se vor menține

celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Văzând și

reglementarea plății sumelor privind onorariile pentru apărătorii din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva

încheierii din 29 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală,

pronunțată în dosarul nr. 709/2/2012/a2.

Casează în parte

încheierea atacată și, rejudecând:

Respinge cererile de

liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații R.B. și G.C.

Menține celelalte

dispoziții ale încheierii atacate.

Sumele de câte 25

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la

prezentarea apărătorilor aleși, pentru intimații inculpați R.B. și G.C., se

suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 martie 2012.