Decizia nr. 652/2012 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 709/2/2012 — recurs

M.Ș. zis „D.”, sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de violare de domiciliu în formă calificată, faptă prev de art. 192 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, în formă agravată, faptă prev de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., o infracțiune de șantaj, faptă prev de art. 194 alin. (1) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.,

A.V. zis „P.”, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de distrugere, faptă prev de art. 217 alin. (1) C. pen., a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. c) C. pen., a trei infracțiuni de violare de domiciliu în formă agravată prev. de art. 192 alin. (2) C. pen. și a patru infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,

A.L. zis „C.”, sub aspectul săvârșirii a două infracțiuni de șantaj în formă continuată prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41, a unei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată prev. de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,

M.T. zis „M.”, sub aspectul săvârșirii a trei infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin. (1) C. pen.; cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,

A.G., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal prev. de art. 26 rap. la art. 189 alin. (2) C. pen. și a unei infracțiuni de complicitate la șantaj prev. de art. 26 rap. la art. 194 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.,

G.C., sub aspectul săvârșirii unei infracțiuni de șantaj, faptă prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. și a unei infracțiuni de tentativă de omor, faptă prev. de art. 20 rap. la art. 174 C. pen., toate cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.,

V.C., zis P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1)- 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.,

R.B., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, faptă prev. de art. 26 rap. la art. 208 alin. (1)- 209 alin. (1) lit. a), e) și i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.,

G.C., (ofițer de poliție judiciară), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea infractorului, faptă prev de art. 264 C. pen. În fapt, cu privire la cei doi inculpați s-a reținut că la data de 29 mai 2011, inculpatul C.C., tatăl lui M.C., împreună cu inculpatul G.C., comisar șef de poliție, i-a ajutat pe inculpații M.C., zis V., V.C., R.B. și V.G. zis R. să scape de urmărirea penală și să rămână cu folosul infracțiunii, în legătură cu săvârșirea de către aceștia din urmă a unei fapte de furt dintr-un autoturism, comisă în aceeași dată, sens în care a apelat la G.C. Astfel, inculpatul G.C., în conformitate cu înțelegerea prealabilă i-a asigurat pe cei patru inculpați, că nu vor suporta rigorile legii și le-a solicitat acestora, prin intermediul lui C.C. să arunce bunurile furate în curtea Poliției Municipiului Urziceni, urmând ca dosarul să rămână în evidența cauzelor cu autori necunoscuți. Ulterior, i-a prezentat ofițerului însărcinat cu instrumentarea dosarului, bunurile sustrase, afirmând că le-a găsit întâmplător. Prin încheierea nr. 9370/3 din 31 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă, printre alții, și a inculpatului G.C. pentru o perioadă de 29 de zile, măsură ce a fost prelungită succesiv, până la 28 ianuarie 2012. Prin încheierea nr. 10716/3 din 16 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a dispus arestarea preventivă, printre alții, și a inculpatului R.B., pentru o perioadă de 29 de zile, măsură prelungită succesiv, până la 28 ianuarie 2012. La data de 27 ianuarie 2012 în dosarul 70912/2/2012 a fost constatată, în baza art. 300 1 C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a inculpaților G.C. și R.B. La termenul de judecată din 29 februarie 2012 instanța de judecată, la solicitarea inculpaților G.C. și R.B. a dispus în baza art. 160 8a C. proc. pen. admiterea cererii acestora de liberare provizorie sub control judiciar și punerea în libertate a inculpaților. Totodată, în baza art. 160 2 alin. (3) C. proc. pen. pe timpul liberării sub control judiciar inculpații au fost obligați să respecte o serie de măsuri concrete enumerate de instanță, atrăgându-le atenția asupra consecințelor nerespectării obligațiilor stabilite. În recurs se arată că hotărârea instanței este netemeinică, în sensul că, greșit s-a admis cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații G.C. și R.B., față de indiciile temeinice ce caracterizează periculozitatea inculpaților, nediluate prin simpla trecere a timpului și față de poziția procesuală a acestora pe parcursul urmăririi penale, precum și în faza premergătoare cercetării judecătorești, care impun menținerea detenției inculpaților. Astfel, în cazul cererii de liberare provizorie în cadrul procedurii reglementate de art. 160 4 C. proc. pen. referitoare la examinarea și admiterea în principiu a cererii, instanța trebuie să analizeze nu doar condiția pozitivă de admisibilitate prev.de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen., privind limita maximă a pedepsei închisorii, prevăzută de legea penală, ci și cerințele negative de admisibilitate prevăzute în alin. (2) al aceluiași articol, referitoare la inexistența datelor din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni, sau a datelor că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, care nu țin de temeinicia cererii, astfel că admiterea în principiu nu presupune, în mod automat, admiterea pe fond a cererii de liberare provizorie sub control judiciat. Liberarea sub control judiciar nu constituie un drept absolut și nici formal al inculpaților, fapt ce rezultă din dispozițiile art. 160 1 C. proc. pen., care implică dreptul de apreciere al judecătorului în raport cu probele administrate în cauză. Sub aspectul temeiniciei cererii, se consideră că, în contextul în care legea nu limitează și nici nu indică criteriile ce urmează a sta la baza aprecierii organului judiciar, acestea trebuie raportate la elementele ce privesc fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse și persoana inculpatului. Cu referire la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, recursul declarat consideră că dincolo de prevederile referitoare la necesitatea de a-i împiedica pe inculpați să săvârșească alte infracțiuni, precum și să zădărnicească aflarea adevărului trebuie avute în vedere și alte aspecte rezultate din probatoriul administrat, precum și din verificarea îndeplinirii condiției prev. de art. 136 alin. (2) din C. proc. pen. Cererea de liberare provizorie este o cerere în cazul căreia trebuie să se analizeze în ce măsură este afectată buna desfășurare a procesului penal și punerea în libertate a inculpaților, în cadrul acesteia impunându-se să se verifice și oportunitatea admiterii acesteia. Parchetul a apreciat că hotărârea instanței în sensul liberării celor doi inculpați ca neoportună, întrucât probele administrate până în momentul judecării cererii, susțin presupunerea rezonabilă că inculpații se fac vinovați de faptele pentru care sunt cercetați. Recursul relevă, în sensul admiterii lui și o serie de contradicții existente între considerentele încheierii recurate și cele din încheierile anterioare. Parchetul a solicitat, în temeiul considerentelor invocate, admiterea recursului, casarea în parte a încheierii atacate și pe fond, respingerea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații G.C. și R.B. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva încheierii din 29 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, în baza criticilor formulate dar și a materialului probator existent în dosarul cauzei, constată că într-adevăr, recursul trebuie privit ca fondat și admis ca atare, în sensul solicitat, încheierea atacată impunându-se a fi casată în parte, respingându-se cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații R.B. și G.C. Pentru a face această constatare, instanța de control judiciar are în vedere, pe de o parte, analiza judicioasă și de substanță a argumentelor Parchetului, iar pe de altă parte, situația critică, nefavorabilă, ce se desprinde din probe, referitoare la fiecare inculpat. Astfel, analiza fișei de cazier judiciar a inculpatului R.B. scoate în relief săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave, de natură a marca periculozitatea deosebită a acestuia, ce face inoportună, lăsarea sa în libertate. Tot așa, un grad mare de pericol social se desprinde și în ce privește pe inculpatul G.C., care a comis fapta în calitate de ofițer de poliție judiciară, constituind astfel un factor de încurajare, pentru cei favorizați, în încălcarea legii penale. În raport cu cele arătate, Curtea va proceda la admiterea recursului și casarea încheierii atacate, în sensul arătat, respingând totodată, cererile de liberare provizorie ale intimaților inculpați R.B. și G.C. Se vor menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate. Văzând și reglementarea plății sumelor privind onorariile pentru apărătorii din oficiu.