OFFICIAL RECEIVER AND PROVISIONAL LIQUIDATOR OF LOUCOS TRADING CO LTD AND OTHERS v. CYPRUS

Prima secțiune decizia nr. 19372/05, de către RECEIVER OFICIAL ȘI LIQUIDATĂ PROVISIONALĂ A SAMOA CLOTHING INDUSTRIE LTD și alții împotriva Ciprului Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 11 iulie 2006 în calitate de Cameră compusă din: Președintele C.L. Rozakis Loucaides Doamna Tulkens Steiner Hajiyev Spielmann S.E. Jebens, judecători și grefierul Secțiunii Nielsen având în vedere cererea depusă la 19 mai 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, având în vedere corespondența părților, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Primul reclamant este Receptorul Oficial și Lichidatorul Provisional al Samoa Vestuarului Ltd, o societate înregistrată sub legea cipriotă. Al doilea și al treilea reclamant, dl Loukis Papachristophorou și dna Dora Papachristophorou, sunt directorii societății relevante care au fost supuse lichidării. Ele sunt cetățeni ciprioți care locuiesc în Nicosia. Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de către dl S. Drakos, un avocat practicant în Nicosia. Guvernul cipriot („Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl P. Clerides, Procuror General al Republicii Cipru. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 15 martie 1993, al doilea reclamant a semnat unele facturi de schimb pentru beneficiul unui fond de asistență socială pentru angajații unei fabrici ale căror exploatări sunt efectuate de Samoa Sweeting Ltd. În plus, el și al treilea reclamant au semnat ca garanți pentru societatea relevantă. În urma refuzului societății și al doilea și al treilea reclamant de a continua cu plata sumei relevante, fondul a depus acțiuni civile 409/97 și 410/97 în fața Curții de District din Nicosia la 13 ianuarie 1997. În decizia sa din 17 octombrie 2002, Curtea a constatat în favoarea reclamantului. Pe baza hotărârii instanței, reclamanții au trebuit să plătească sumele relevante reclamantului în temeiul unui acord între ei și sindicatele angajaților. Aceste sume au inclus, printre altele , contribuția angajaților la fondul relevant, pe care reclamanții, în calitate de angajatori, s-au angajat să o depună la reclamant. Reclamanții au depus recurs la Curtea Supremă la 28 noiembrie 2002. Ei au retras ulterior toate motivele lor de recurs, cu excepția celui care contestă validitatea facturilor de schimb relevante. La 21 decembrie 2004, Curtea Supremă a respins recursul reclamanților, susținând că, la o citire clară a articolului 3 din Legea privind facturile de schimb, capitolul 262 a fost constatată validitatea proiectelor de lege relevante. COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la următoarele: (a) lungimea prolungată a procedurii; (b) hotărârile instanțelor interne au greșit în lege și au fost împotriva Constituției Ciprului și a precedentului judiciar; (c) instanțele interne nu au examinat în mod corespunzător argumentele și dovezile prezentate de reclamanți; și, în cele din urmă, (d) hotărârea Curții Supreme nu a fost motivată în mod corespunzător. Prin scrisoarea din 11 aprilie 2006, Guvernul a informat Curtea că părțile au ajuns la un acord pentru soluționarea cazului. Ulterior, prin scrisoarea din 27 aprilie 2006, Guvernul a informat Curtea că Ministerul Finanțelor din Republica Cipru a aprobat termenii de soluționare prietenos și că guvernul va plăti reclamanților în comun 5.500 de lire cipru în decontare integrală și finală a cererii în temeiul Convenției, costurilor și cheltuielilor incluse. Prin scrisoarea din 6 iunie 2006, reclamanții au confirmat soluționarea și au informat Curții că doresc să își retragă cererea. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și dorința reclamanților de a retrage cererea lor. Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă a convenției). În consecință, aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție la acest caz ar trebui suspendată și ar trebui să fie eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 19372/05

by OFFICIAL RECEIVER AND PROVISIONAL LIQUIDATOR OF SAMOA CLOTHING INDUSTRY LTD and others

against Cyprus

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 11 July 2006 as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mr

L.

Loucaides

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mrs

E.

Steiner

,

Mr

K.

Hajiyev

,

Mr

D.

Spielmann

,

Mr

S.E.

Jebens,

judges

,

and Mr

S.

Nielsen

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 19 May 2005,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the parties’ correspondence,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The first applicant is the Official Receiver and Provisional Liquidator of Samoa Clothing Industry Ltd, a company registered under Cypriot law. The second and third applicants, Mr Loukis Papachristophorou and Ms

Dora Papachristophorou, are the directors of the relevant company which has been subject to liquidation. They are Cypriot nationals living in Nicosia. The applicants were represented before the Court by Mr S. Drakos, a lawyer practising in Nicosia. The Cypriot Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr P. Clerides, Attorney-General of the Republic

of Cyprus.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 15 March 1993 the second applicant signed certain bills of exchange for the benefit of a welfare fund for the employees of a factory ran by Samoa Clothing Ltd. Further, he and the third applicant signed as guarantors for the relevant company. Following the refusal of the company and the second and third applicants to proceed with the payment of the relevant sum, the fund lodged civil actions

nos. 409/97

and

410/97

before the District Court of Nicosia on 13 January 1997.

In its decision of 17 October 2002 the court found in favour of the plaintiff. It held that the documents in dispute were valid bills of exchange. Furthermore, it rejected evidence that had been put forward by the second applicant as his oral submissions to the court had not been found to be credible. On the basis of the court’s judgment the applicants had to pay the relevant amounts to the plaintiff by virtue of an agreement between themselves and the employees’ trade unions. These amounts included,

inter alia

, the employees’ contribution to the relevant fund, which the applicants, as employers, had undertaken to deposit with the plaintiff.

The applicants lodged an appeal with the Supreme Court on 28

November 2002. They subsequently withdrew all their grounds of appeal except the one contesting the validity of the relevant bills of exchange.

On 21 December 2004, the Supreme Court dismissed the applicants’ appeal. It held that on a plain reading of section 3 of the Bills of Exchange Law Cap.262 the validity of the relevant bills had been ascertained.

COMPLAINTS

The applicants complained under Article 6 § 1 of the Convention about the following:

(a) the protracted length of the proceedings;

(b) the judgments of the domestic courts had erred in law and had been contrary to the Cyprus Constitution and judicial precedent;

(c) the domestic courts had failed to properly examine the submissions and evidence that had been presented by the applicants; and finally,

(d) the decision of the Supreme Court had not been duly reasoned.

THE LAW

By letter dated 11 April 2006 the Government informed the Court that the parties had reached an agreement to settle the case. Subsequently, by letter dated 27 April 2006, the Government informed the Court that the Ministry of Finance of the Republic of Cyprus had approved the terms of the friendly settlement and that the Government would pay the applicants jointly 5,500 Cyprus pounds in full and final settlement of their claim under the Convention, costs and expenses included. By letter dated 6 June 2006 the applicants confirmed the settlement and informed the Court that they wished to withdraw their application.

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties and the applicants’ wish to withdraw their application. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1

in fine

of the Convention).

Accordingly, the application of Article 29 § 3 of the Convention to the case should de discontinued and it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention;

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Søren

Nielsen

Christos

Rozakis

Registrar

President