Papachristoforou împotriva Ciprului (nr. 2)

Primă secțiune decizia nr. 34361/07, de către Loukis PAPACHRISTOFOROU și Dora PAPACHRISTOFOROU împotriva Ciprului (n. 2) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (n.o 2), care așeză la 17 februarie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, Președinte, Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, Secțiunea Grefier Având în vedere cererea depusă la 13 iulie 2007, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluție prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dl Loukis Papachristoforou și dna Dora Papachristoforou, sunt cetățeni ciprioți născuți în 1931 și, respectiv, în 1935, locuiesc în Nicosia.

Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl S. Drakos, avocat care practică în Nicosia. Guvernul cipriot (“ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl P. Clerides, procuror general al Republicii Cipru. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 21 octombrie 1997 a fost introdusă o acțiune civilă (nr. 3937/97) la Curtea de District a Paphos împotriva primului reclamant și a receptorului oficial al societății primei reclamante pentru recuperarea unei datorii. La 27 august 2003, Curtea de District și-a pronunțat hotărârea prin care receptorul oficial al societății să plătească datoria relevantă și să respingă cererile rămase.

La 7 octombrie 2003, reclamantul a depus un recurs în fața Curții Supreme (apel nr. 11861). Noiembrie 2004. Cazul a fost stabilit pentru audierea la 13 octombrie 2006, dar apoi a fost suspendat până la 11 ianuarie 2007. La 1 februarie 2007, Curtea Supremă a respins atât recursul, cât și contra-apelul. COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție cu privire la durata prolungată a procedurii și la lipsa unui remediu eficace în acest sens. În ceea ce privește primul reclamant La 18 decembrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamanților: „Eu, dl Sotiris Drakos, observă că Guvernul Ciprului este pregătit să plătească suma de 7,900 EUR (sapte mii și nouă sute de euro) primului reclamant, dl Loukis Papachristoforou, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului.

Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile și plătibile în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. După consultarea clientului meu, vă informez că acceptă propunerea și renunță la orice nouă afirmații împotriva Ciprului în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri.

El declară că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului în ceea ce privește primul reclamant.” La 30 decembrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Eu, dl Petros Clerides, Procuror General al Republicii Cipru, declar că Guvernul Ciprului propune să plătească primul reclamant, dl Loukis Papachristoforou, 7,900 EUR (sprezece mii nouă sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile și plătibile în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, Guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului în ceea ce privește primul reclamant.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între Guvernul și primul reclamant. Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu găsește motive de politică publică pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă) Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se excludă aplicarea din lista de cazuri a Curții, în măsura în care se referă la primul reclamant.

În ceea ce privește cel de-al doilea reclamant Al doilea reclamant s-a plâns că durata procedurii în fața instanțelor interne era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” și că nu avea nici o soluție eficace în ceea ce privește durata procedurii, iar ea se baza pe art. 6 § 1 și 13 din Convenție, care se citea după cum urmează, în măsura în care este relevantă: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [] Convenție are un remediu eficace înaintea unei autorități naționale, cu toate că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 34 din Convenție, aceasta poate primi cereri de către persoane fizice și de alte persoane „clamând că este victimă de o încălcare de către una dintre Înaltele părți contractante a drepturilor prevăzute în Convenție sau protocoalele sale”.

Pentru a pretinde că este victimă de o încălcare, o persoană trebuie să fie afectată direct de măsura impugnată (a se vedea, de exemplu, Andreas Gavrilides și alții v. Cipru, (dec.), nr. 38884/06, 16 octombrie 2008, cu alte trimiteri. Curtea constată că a doua reclamantă nu a fost niciodată parte la proceduri în fața instanțelor interne. Prin urmare, nu este victimă a presupusei încălcări în sensul art. 34 din Convenție și plângerile sale trebuie respinse ca fiind incompatibile ratione personae În temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista sa de cazuri în ceea ce privește primul reclamant; declara inadmisibil restul cererii.

Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 34361/07 by Loukis PAPACHRISTOFOROU and Dora PAPACHRISTOFOROU against Cyprus (no. 2) The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 17 February 2009 as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Nina Vajić, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judges, and Søren Nielsen, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 13 July 2007, Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Mr Loukis Papachristoforou and Mrs Dora Papachristoforou, are Cypriot nationals who were born in 1931 and 1935 respectively and live in Nicosia.

They were represented before the Court by Mr S. Drakos, a lawyer practising in Nicosia. The Cypriot Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr P. Clerides, Attorney-General of the Republic of Cyprus. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 21 October 1997 a civil action (no. 3937/97) was brought before the District Court of Paphos against the first applicant and the official receiver of the first applicant’s company for the recovery of a debt. On 27 August 2003 the District Court delivered its judgment ordering the official receiver of the company to pay the relevant debt and dismissing the remaining claims.

On 7 October 2003 the plaintiff lodged an appeal before the Supreme Court (appeal no. 11861). The appeal was scheduled for directions on 22 November 2004. In the meantime the first applicant filed a counter-appeal on 20 November 2004. The case was set for hearing on 13 October 2006 but was then adjourned until 11 January 2007. On 1 February 2007 the Supreme Court dismissed both the appeal and the counter-appeal. COMPLAINTS The applicants complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention about the protracted length of the proceedings and the lack of an effective remedy in this respect.

THE LAW A. As regards the first applicant On 18 December 2008 the Court received the following declaration signed by the applicants’ representative: “I, Mr Sotiris Drakos, note that the Government of Cyprus are prepared to pay the sum of EUR 7,900 (seven thousand and nine hundred euros) to the first applicant, Mr Loukis Papachristoforou, with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable and payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. Having consulted my client, I would inform you that he accepts the proposal and waives any further claims against Cyprus in respect of the facts giving rise to this application. He declares that this constitutes a final resolution of the case as regards the first applicant.” On 30 December 2008 the Court received the following declaration from the Government: “I, Mr Petros Clerides, Attorney-General of the Republic of Cyprus, declare that the Government of Cyprus offer to pay the first applicant, Mr Loukis Papachristoforou, EUR 7,900 (seven thousand and nine hundred euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable and payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case as regards the first applicant.” The Court takes note of the friendly settlement reached between the Government and the first applicant.

It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no public policy reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1 in fine of the Convention). In view of the above, it is appropriate to strike the application out of the Court’s list of cases in so far as it relates to the first applicant. B. As regards the second applicant The second applicant complained that the length of the proceedings before the domestic courts had been incompatible with the “reasonable time” requirement and that she had no effective remedy in respect of the length of these proceedings.

She relied on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention, which read as follows, in so far as relevant: Article 6 § 1 “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal ...” Article 13 “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.” The Court recalls that under Article 34 of the Convention it may receive applications from individuals and others “claiming to be the victim of a violation by one of the High Contracting Parties of the rights set forth in the Convention or the protocols thereto”.

In order to claim to be a victim of a violation, a person must be directly affected by the impugned measure (see, for example, Andreas Gavrielides and others v. Cyprus, (dec.), no. 38884/06, 16 October 2008, with further references). The Court notes that the second applicant was never a party to the proceedings before the domestic courts. Accordingly, she is not a victim of the alleged violation within the meaning of Article 34 of the Convention and her complaints must be rejected as incompatible ratione personae pursuant to Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the first applicant; Declares inadmissible the remainder of the application.

Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President