ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 649/2011

Prin acțiunea înregistrată în dosarul nr. 898/2005 al

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, precizată ulterior,

reclamantul A.I.L. a chemat în judecată pe pârâta A.L.S., solicitând

constatarea nulității absolute a hotărârii AGEA a SC E.T.M. SRL nr. 3 din 7

septembrie 2004, obligarea pârâtei la daune, precum și constatarea nulității absolute

a actului adițional nr.1 din 8 septembrie 2004 la contractul de leasing nr. 898

din 14 mai 2004, în contradictoriu cu parații SC E.L. SRL, SC E.T.M. SRL și

Cabinet de avocatură „S.A.”, cu obligarea acestuia din urmă și a pârâtei A.L.S.

la plata prejudiciului cauzat ca urmare a măsurilor luate prin hotărârea AGA

nr. 3 din 7 septembrie 2004, respectiv la contravaloarea lipsei de folosință a

autoturismului, în cuantum de 600 lei lunar, cu cheltuieli de judecată.

S-a arătat în motivare că, în urma divorțului dintre reclamantul

A.I.L. și pârâta A.L.S. prin sentința civilă nr. 5632 din 14 septembrie 2004 și

împărțirea bunurilor comune, a rezultat o tranzacție, conform căreia

reclamantului îi reveneau părțile sociale ale SC E.T.M. SRL, devenind astfel

unic asociat.

Societatea dispunea de un autoturism marca Dacia, în

baza contractului de leasing nr. 898 din 14 mai 2004 încheiat cu SC E.L. SRL, în

prezent SC N.B.G.L. SRL.

Reclamantul a atacat hotărârea AGA prin care,

anterior tranzacției, la 7 septembrie 2004, contractul de leasing este cedat

Cabinetului de avocatură „A.S.”, cu acordul societății de leasing.

Cererile din dosarul nr. 893/2005 sunt disjunse, iar

hotărârea AGA se anulează în baza sentinței nr. 2458 din 24 iunie 2005 a

Tribunalului București, decizia comercială nr. 195 din 11 aprilie 2006 a Curții

de Apel București dată în apel menține sentința, care devine irevocabilă prin

respingerea recursului în baza deciziei nr. 307 din 23 ianuarie 2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Obiectul prezentului dosar nr. 16.123/3/2005 îl

constituie capătul de cerere disjuns privind nulitatea actului adițional.

Astfel, prin sentința comercială nr. 5177 din 31

martie 2009 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială, a respins ca neîntemeiată

acțiunea pe considerentul că izvorul juridic al actului adițional nu îl reprezintă

hotărârea AGA a cărei nulitate s-a constatat pentru nelegala convocare a

reclamantului, fără să se antameze fondul în legătură cu legalitatea măsurilor

adoptate cu privire la cesiunea contractului de leasing.

De asemenea, prima instanță a reținut și împrejurarea

că prin hotărârea pronunțată la 28 noiembrie 2007 de Judecătoria Sectorului 6 București

a fost anulată tranzacția care cuprindea cesiunea părților sociale ale SC E.T.M.

SRL pentru dol, ca viciu de consimțământ.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe

a fost admis prin decizia comercială nr. 129 din 25 februarie 2010 a Curții de

Apel București, secția a V-a comercială, sentința fiind schimbată în întregime,

în sensul admiterii în parte a acțiunii și constatării nulității absolute a

actului adițional nr. 1 din 8 septembrie 2004 încheiat între SC E.L. SRL, SC E.T.M.

SRL și Cabinetul de avocatură „A.S.”. S-a luat act de renunțarea reclamantului

la judecarea capetelor de cerere privind lipsa de folosință a autovehiculului și

a contravalorii acestuia.

În considerentele deciziei pronunțate în apel s-a reținut

în esență, caracterul subsecvent al actului adițional, care nu are o existenta

de sine stătătoare, faptul că în speță, nu operează buna-credință a subdobânditorului,

întrucât această calitate nu îi aparține societății de leasing, ci cabinetului

de avocatură.

Împotriva deciziei pronunțată în apel au declarat

recurs atât parata SC N.B.G.L. I.F.N. SA București, succesoarea SC E.L. SRL, cât

și pârâta A.L.S.

I.F.N. SA București se invocă lipsa de temei legal, încălcarea și aplicarea greșită

a legii ca motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că încheierea actului adițional nr. 1 din 8

septembrie 2004 la contractul de leasing financiar nr. 898 din 14 mai 2004 s-a făcut

cu respectarea cerințelor de validitate ale încheierii actelor juridice, la

cererea expresă a utilizatorului, caz în care, drepturile și obligațiile născute

din contractul de leasing au fost preluate în mod legal de Cabinetul individual

de avocatură „S.A.”. De asemenea, faptul că, ulterior, s-a constatat

nelegalitatea ținerii adunării generale a fostului utilizator, aceasta nu

conduce automat la nulitatea absolută a actelor subsecvente, intrate in

circuitul civil si producând efecte juridice.

În plus se arată că, printr-un nou act adițional, nr.

2 din 26 aprilie 2005, contractul a fost cesionat către o altă persoană fizică

care a achiziționat bunul la finele contractului.

Recurenta invoca faptul că instanța din apel în mod

nelegal a ignorat o excepție de la principiul retroactivității efectelor nulității,

respectiv menținerea efectelor produse de un contract cu executare succesivă,

precum și buna-credință a societății recurente.

art. 304 punctele 5 și 9 C. proc. civ.

Se invocă pronunțarea hotărârii cu încălcarea

formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., cu referire la faptul că decizia s-a pronunțat în contradictoriu cu

SC E.T.M. SRL care nu mai avea capacitate de folosință, fiind dizolvată la data

de 16 iunie 2008, în dosarul nr. 18.725/3/2008 al Tribunalului București.

O altă critică vizează greșita reținere a

caracterului subsecvent al actului adițional la contractul de leasing, în

raport de hotărârea AGA anulată, susținându-se că prin aceasta nu a fost desființat

dreptul de folosință pe care societatea îl avea și care a fost transmis prin

act adițional, iar pe de altă parte, în urma anulării judiciare a tranzacției, pârâta

A.L.S. a redobândit calitatea de asociat.

În ipoteza calificării actului adițional ca fiind

subsecvent, recurenta se prevalează de două excepții și anume buna credință a

subdobanditorului, inclusiv a societății de leasing, prezumție despre care

afirmă că nu a fost răsturnată, precum și stabilitatea circuitului civil.

Prin întâmpinarea de la fila 25-29 intimatul A.I.L. a

solicitat respingerea recursurilor.

Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate

se vor reține următoarele:

Prin hotărârea AGA nr. 3 din 7 septembrie 2004 a SC E.T.M. SRL se decide cesionarea contractului de leasing financiar, nr. 898 din 14 mai 2004 încheiat

cu SC E.L. SRL, antecesoarea pârâtei SC N.B.G.L.I.F.N. SA București, privind

autoturismul marca Dacia.

Având la bază acest act de voință al utilizatorului,

societatea de leasing procedează la semnarea actului adițional nr. 1 din 8

septembrie 2004 la contractul de leasing financiar, prin care drepturile și obligațiile

aferente acestuia au fost transmise noului utilizator, Cabinetul individual de

avocatură „S.A.”, deținut de pârâta S.L.A., coasociat al SC E.T.M. SRL și fosta

soție a reclamantului.

Acțiunea reclamantului prin care solicită constatarea

nulității absolute a hotărârii AGA este admisă irevocabil prin sentința nr.

2438 din 24 mai 2005 a Tribunalului București, iar problema de drept care face

obiectul prezentului litigiu, disjuns de cel având ca obiect anularea hotărârii

AGA, este în ce măsură anularea judecătorească a hotărârii adunării generale

prin care s-a decis cesionarea contractului de leasing cu privire la

autoturismul Dacia, are efecte asupra validității actului adițional încheiat în

baza acesteia.

Din această perspectivă, criticile recurentelor întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu sunt fondate, instanța de apel

reținând în mod legal caracterul subsecvent al actului adițional în raport de hotărârea

adunării generale, independent de motivele pentru care aceasta din urmă a fost

anulată.

Astfel, cum bine s-a reținut, actul adițional nu are

o existență de sine-stătătoare; schimbarea utilizatorului persoană juridică era

condiționată de manifestarea prealabilă a acordului său de voință prin organul

său statutar, adunarea generală.

Acesta, deși a fost inițial exprimat în sens pozitiv operării

cesionarii și deci, a stat la baza actului adițional semnat cu societatea de

leasing, s-a dovedit ulterior că a fost viciat, respectiv că organul

deliberativ nu a adoptat o hotărâre validă, aptă să producă efecte juridice.

Nulitatea acesteia, ca act principal nu poate decât să

conducă la nulitatea actelor subsecvente, încheiate în executarea actului

principal, ca efect al principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius

accipientis.

Anularea actului subsecvent, următor, ca efect al anulării

actului inițial, primar este atrasă datorită legăturii sale cu primul.

Cazurile în care se produce

resoluto iure dantis

,

dar nu mai intervine și

resolvitur ius accipientis

au legătură cu

principiul ocrotirii bunei-credințe, a subdobânditorului unui bun cu titlu

oneros, precum și cu principiul asigurării stabilității circuitului civil, ca o

nevoie de ordin general, social.

Contrar susținerilor celor două recurente, buna-credință

se raportează la noul utilizator, ca dobânditor al contractului de leasing

financiar, în situația dată, la cabinetul de avocatură al asociatei din

societatea comercială care a adoptat hotărârea anulată și care, față de circumstanțele

speței s-a dovedit de rea-credință.

În consecință, această parte din proces nu poate

opune buna-credință ori principiul securității circuitului civil ca excepții de

la efectul nulității în privința actului subsecvent.

Cât privește motivul de recurs întemeiat pe pct. 5 al

art. 304 C. proc. civ. se va reține caracterul nefondat al criticilor conform cărora

se impune casarea deciziei pe motiv că s-a pronunțat în contradictoriu cu o

persoană care nu mai are capacitate de folosință.

Astfel, pe de o parte cadrul procesual din faza de

apel s-a menținut cu cel din judecata în prima instanță, iar pe de altă parte

societatea comercială dizolvată se bucură de capacitate de folosință limitată

la operațiunile specifice lichidării.

În plus, alin. (2) al art. 105 C. proc. civ. consacră

un caz de nulitate condiționată de producerea vreunei vătămări, a unui

prejudiciu „ procesual”, care să nu poată fi înlăturat decât prin anularea

actului.

De asemenea, neregularitatea procesuală sancționată

cu nulitatea relativă poate fi invocată ca motiv de recurs numai dacă a fost

invocată în fazele procesuale anterioare și instanțele au respins-o, ori a omis

să se pronunțe asupra ei.

Prin urmare critica întemeiată pe art. 304 pct. 5 C.

proc. civ. nu este fondată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 105

C. proc. civ.

În baza considerentelor expuse, nefiind fondate, ținând

seama de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. se vor respinge

recursurile declarate de pârâtele SC N.B.G.L.IFN SA București, succesoarea SC E.L.

SRL, și pârâta A.L.S. împotriva deciziei comerciale nr. 129 din 25 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de

pârâtele SC N.B.G.L. I.F.N. SA BUCUREȘTI și A.L.S. împotriva deciziei

comerciale nr. 129 din 25 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie

2011.