ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 196/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cererii de completare dispozitiv,

constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului

Vrancea, reclamanta D.E.P.A.B.D. București a chemat în judecată pe pârâta B.D.

solicitând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al acesteia

în Italia pe o perioadă de cel mult 3 ani.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Pârâta a fost expulzată

din Italia la data de 20 noiembrie 2010, în baza Acordului dintre România și

Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală.

Împotriva pârâtei a

fost emis de către Prefectul din Lecce un decret de îndepărtare, datorită

comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, fiind

expulzată pentru practicarea prostituției.

Din conținutul

Decretului rezultă că măsura a fost luată întrucât comportamentul pârâtei

constituie o amenințare concretă și actuală cu privire la siguranța publică,

având în vedere că a desfășurat această activitate infracțională pe toată

perioada de 6 luni cât a stat în Italia.

Prin sentința civilă nr.

58 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Vrancea acțiunea reclamantei a fost

respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că expulzarea pârâtei

nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să interzică, la

rândul său, dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul Italiei.

Instanța urmând să aprecieze ea însăși necesitatea restrângerii dreptului la

libera circulație printr-o evaluare și interpretare proprie a probelor

administrate nemijlocit și a dispozițiilor legale relevante.

În acest sens s-a

reținut că pârâta a fost returnată din Italia fără a fi sancționată penal sau

contravențional pentru faptele ce i se impută, în cauză nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute art. 27 din Directivă pentru a se restrânge dreptul la

liberă circulație al pârâtei pe teritoriul Italiei.

Prin decizia nr. 40/

A din 2 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe.

În considerentele

hotărârii, instanța de apel a reținut că măsura restrângerii temporare a

exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele

membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care

o reglementează, dar în concordanță cu legislația comunitară.

Potrivit art. 2 alin.

(2) și alin. (3) din Protocolul nr. 4 la Convenție, orice persoană este liberă

să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi

neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege,

constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea

națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor

penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și

libertăților altora.

Pe de altă parte,

potrivit art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor

libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz

pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei

publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției

penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru

ori ale unui sinistru deosebit de grav

”

, iar restrângerea poate fi dispusă numai

dacă este necesară într-o societate democratică, măsura trebuind să fie

proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod

nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

În raport de aceste

dispoziții s-a constatat că simpla împrejurare că față de pârâtă s-a dispus de

către autoritățile statului italian returnarea pe teritoriul României nu este

suficientă prin ea însăși pentru ca dreptul de circulație al cetățeanului român,

pe teritoriul statului din care a fost returnat, să fie îngrădit.

În caz contrar, prin

limitarea exercitării dreptului la libera circulație, astfel cum a solicitat

reclamanta, s-ar ajunge la nesocotirea principiului proporționalității în

adoptarea măsurii restrictive.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M.A.I. – D.E.P.A.B.D.

A susținut că

împotriva pârâtei a fost emis, de către Prefectul Provinciei Lecce, un decret

de îndepărtare, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe teritoriul

statului italian, ce constituie o amenințare concretă și actuală cu privire la

siguranța publică, și au dispus expulzarea pârâtului din Italia.

Au fost invocate

prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a

cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin O.U.G. nr. 5/2006,

potrivit cu care pe perioada șederii, cetățenii români au obligația respectării

legislației României și să nu desfășoare activități de natură să compromită

imaginea României ori să contravină obligațiilor asumate de România prin

documente internaționale, cât și respectarea legislației statului în care se află.

Potrivit art. 27 din

Directiva nr. 2004/38/CE restricționarea libertății de circulație și de ședere

a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru

motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Dreptul la liberă

circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român,

precum și a tratatelor și convențiilor pe care România l-a ratificat și care

fac parte astfel din dreptul intern.

Având în vedere

exigențele legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea

de a stopa migrația ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale

de intrare și ședere pe teritoriul unor state membre ale UE ar dovedi exact

contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor

români ce locuiesc cu forme legale.

In acest sens, în mod

greșit instanța, la judecarea cauzei, nu a luat în considerare dispozițiile

obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G. nr. 1347/2007, precum și a Decretului

Prefectului Provinciei Lecce.

Analizând recursul

formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Admiterea cererii de

restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei pe

teritoriul Italiei se poate realiza numai în condițiile art. 27 din Directiva nr.

2004/38/CE, conform căruia restricționarea libertății de circulație și de

ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În

alin. 2 același text prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.

Astfel, conform

decretului emis de autoritățile italiene împotriva pârâtei, s-a dispus deja

măsura interzicerii pe o perioadă de 5 ani, de a se întoarce pe teritoriul

Italiei, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate.

Prin prezenta cerere

se solicită a se lua din nou față de pârâtă această măsură pe teritoriul Italiei,

pe o perioadă de 3 ani, de către autoritățile române, în temeiul art. 38 lit. b)

din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români

în străinătate.

Înalta Curte,

apreciază că o astfel de măsură poate fi luată o singură dată, căci nimeni nu

poate fi sancționat pentru aceeași faptă de două ori.

Pentru acest motiv nu

poate fi primit argumentul adus de recurentă, în sensul că o astfel de

sancțiune ar fi posibil de aplicat a doua oară în temeiul art. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea

cetățenilor români aflați în Italia.

Prin urmare,

indiferent de temeiurile juridice invocate de către recurentă în susținerea

măsurii de a restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație a intimatului,

o astfel de măsură nu poate fi dispusă și de către instanțele române, în baza

dispozițiilor legii interne, cât timp această sancțiune s-a dispus deja de

către autoritățile italiene.

Capacitatea României

de a stopa migrația ilegală reprezintă un obiectiv general și nu poate

constitui temei de admitere a unei cereri determinate, fără o analiză în

concret a legalității și temeiniciei acesteia.

Pentru aceste motive,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantul M.A.I. – D.E.P.A.B.D. împotriva

deciziei nr. 40/ A din 2 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 ianuarie 2012.