ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 196/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra cererii de completare dispozitiv, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Vrancea, reclamanta D.E.P.A.B.D. București a chemat în judecată pe pârâta B.D. solicitând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație al acesteia în Italia pe o perioadă de cel mult 3 ani. În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esență, următoarele: Pârâta a fost expulzată din Italia la data de 20 noiembrie 2010, în baza Acordului dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală. Împotriva pârâtei a fost emis de către Prefectul din Lecce un decret de îndepărtare, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe perioada șederii în Italia, fiind expulzată pentru practicarea prostituției.

Din conținutul Decretului rezultă că măsura a fost luată întrucât comportamentul pârâtei constituie o amenințare concretă și actuală cu privire la siguranța publică, având în vedere că a desfășurat această activitate infracțională pe toată perioada de 6 luni cât a stat în Italia. Prin sentința civilă nr. 58 din 18 ianuarie 2011 a Tribunalului Vrancea acțiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că expulzarea pârâtei nu este prin ea însăși suficientă pentru ca instanța română să interzică, la rândul său, dreptul de circulație al cetățeanului său pe teritoriul Italiei. Instanța urmând să aprecieze ea însăși necesitatea restrângerii dreptului la libera circulație printr-o evaluare și interpretare proprie a probelor administrate nemijlocit și a dispozițiilor legale relevante.

În acest sens s-a reținut că pârâta a fost returnată din Italia fără a fi sancționată penal sau contravențional pentru faptele ce i se impută, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute art. 27 din Directivă pentru a se restrânge dreptul la liberă circulație al pârâtei pe teritoriul Italiei. Prin decizia nr. 40/ A din 2 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe. În considerentele hotărârii, instanța de apel a reținut că măsura restrângerii temporare a exercitării dreptului unui cetățean român la libera circulație în statele membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă în baza legislației naționale care o reglementează, dar în concordanță cu legislația comunitară.

Potrivit art. 2 alin. (2) și alin. (3) din Protocolul nr. 4 la Convenție, orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, exercitarea acestor drepturi neputând face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

Pe de altă parte, potrivit art. 53 din Constituția României, exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav ” , iar restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, măsura trebuind să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății.

În raport de aceste dispoziții s-a constatat că simpla împrejurare că față de pârâtă s-a dispus de către autoritățile statului italian returnarea pe teritoriul României nu este suficientă prin ea însăși pentru ca dreptul de circulație al cetățeanului român, pe teritoriul statului din care a fost returnat, să fie îngrădit. În caz contrar, prin limitarea exercitării dreptului la libera circulație, astfel cum a solicitat reclamanta, s-ar ajunge la nesocotirea principiului proporționalității în adoptarea măsurii restrictive. Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, reclamantul M.A.I. – D.E.P.A.B.D. A susținut că împotriva pârâtei a fost emis, de către Prefectul Provinciei Lecce, un decret de îndepărtare, datorită comportamentului de care a dat dovadă pe teritoriul statului italian, ce constituie o amenințare concretă și actuală cu privire la siguranța publică, și au dispus expulzarea pârâtului din Italia.

Au fost invocate prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată prin O.U.G. nr. 5/2006, potrivit cu care pe perioada șederii, cetățenii români au obligația respectării legislației României și să nu desfășoare activități de natură să compromită imaginea României ori să contravină obligațiilor asumate de România prin documente internaționale, cât și respectarea legislației statului în care se află. Potrivit art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.

Dreptul la liberă circulație este în strânsă legătură cu respectarea legislației statului român, precum și a tratatelor și convențiilor pe care România l-a ratificat și care fac parte astfel din dreptul intern. Având în vedere exigențele legislației Uniunii Europene, România trebuie să probeze capacitatea de a stopa migrația ilegală și că prezența, fără respectarea condițiilor legale de intrare și ședere pe teritoriul unor state membre ale UE ar dovedi exact contrariul, cu repercusiuni negative asupra tratamentului aplicat cetățenilor români ce locuiesc cu forme legale. In acest sens, în mod greșit instanța, la judecarea cauzei, nu a luat în considerare dispozițiile obiectivului nr. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007, precum și a Decretului Prefectului Provinciei Lecce. Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind nefondat, pentru considerentele ce urmează: Admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtei pe teritoriul Italiei se poate realiza numai în condițiile art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, conform căruia restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În alin. 2 același text prevede că măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.

Astfel, conform decretului emis de autoritățile italiene împotriva pârâtei, s-a dispus deja măsura interzicerii pe o perioadă de 5 ani, de a se întoarce pe teritoriul Italiei, sub sancțiunea executării pedepsei privative de libertate. Prin prezenta cerere se solicită a se lua din nou față de pârâtă această măsură pe teritoriul Italiei, pe o perioadă de 3 ani, de către autoritățile române, în temeiul art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate. Înalta Curte, apreciază că o astfel de măsură poate fi luată o singură dată, căci nimeni nu poate fi sancționat pentru aceeași faptă de două ori. Pentru acest motiv nu poate fi primit argumentul adus de recurentă, în sensul că o astfel de sancțiune ar fi posibil de aplicat a doua oară în temeiul art. 2 lit. d) din H.G.

nr. 1347/2007 pentru aprobarea planului de măsuri privind sprijinirea cetățenilor români aflați în Italia. Prin urmare, indiferent de temeiurile juridice invocate de către recurentă în susținerea măsurii de a restrânge exercitarea dreptului la liberă circulație a intimatului, o astfel de măsură nu poate fi dispusă și de către instanțele române, în baza dispozițiilor legii interne, cât timp această sancțiune s-a dispus deja de către autoritățile italiene. Capacitatea României de a stopa migrația ilegală reprezintă un obiectiv general și nu poate constitui temei de admitere a unei cereri determinate, fără o analiză în concret a legalității și temeiniciei acesteia. Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.A.I. – D.E.P.A.B.D. împotriva deciziei nr. 40/ A din 2 martie 2011 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 ianuarie 2012.