ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Comercial Cluj, înregistrată la data de 9 iulie 2009, reclamanta SC M. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC D.R. SA, solicitând instanței ca aceasta să fie obligată să-i plătească echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății a sumei de 39.270 Euro, cu titlu de despăgubiri, urmare a prejudiciului ce i-a fost cauzat prin ocuparea abuzivă de către pârâtă a spațiului comercial situat în Cluj Napoca, în perioada 10 iulie 2006-1 octombrie 2006; dobânda legală aferentă și cheltuieli de judecată. Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea formulată de reclamantă cu consecința obligării pârâtei să-i plătească acesteia echivalentul în lei al sumei de 39.270,00 Euro la cursul B.N.R.

din ziua plății, cu titlu de daune-interese reprezentând lipsa de folosință a spațiului comercial situat în Cluj Napoca, județul Cluj; dobânda legală aferentă, în lei, calculată de la data de 10 iulie 2006 și până la data plății și suma de 4.562,82 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Spre a hotărî astfel, prima instanță a făcut aplicarea art. 98, art.1088 C. civ.

și art. 43 C. com., reținând că folosirea de către pârâtă, în perioada 10 iulie-30 septembrie 2006, a spațiului comercial, situat în Cluj Napoca, fără vreun titlu locativ opozabil reclamantei și fără permisiunea acesteia, întrunește condițiile ilicitului civil, deoarece aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei asupra spațiului comercial în discuție, protejat de art. 480 C. civ., prin îngrădirea, fără vreo justificare legală a atributului folosinței din conținutul acestui drept; că prejudiciul suferit de reclamantă constă în lipsa de folosință a menționatului spațiu, evaluat prin raportare la chiria percepută pentru acesta.

În stabilirea vinovăției pârâtei, tribunalul a avut în vedere că aceasta a nesocotit notificarea prin care i s-a pus în vedere să părăsească spațiul comercial și, începând cu data de 10 iulie 2006, l-a ocupat fără drept, și a considerat că raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu rezultă din relația de corespondență univocă și exclusivă între fapta pârâtei și imposibilitatea reclamantei de a valorifica folosința spațiului, relație care exclude intervenția vreunui terț sau a vreunei împrejurări străine.

Apelurile declarate de părți împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate, de Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 119, pronunțată la data de 4 octombrie 2010. Raportând motivele de apel invocate de părți sentinței atacate din perspectiva probelor administrate și dispozițiilor legale incidente, instanța de control judiciar a reținut, cu privire la apelul reclamantei, că acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut prin prisma documentelor justificative, neexistând la dosar, la momentul pronunțării sentinței, ordinul de plată ce atestă achitarea onorariului avocațial.

Cu referire la apelul pârâtei, instanța de apel a reținut că dovada comunicării notificării nr. 595/2006 de către executorul judecătoresc acestei părți se află la dosarul de fond filele 78 – 81); că, în mod corect, tribunalul a reținut că decizia civilă nr. 106/2006 a Curții de Apel Cluj, deși nu îi era opozabilă pârâtei, are valoarea unui fapt juridic de la data notificării sale: 10 iulie 2006, dată de la care se poate susține întemeiat că fapta pârâtei de a deține spațiul reclamantei devine ilicită și prejudiciabilă; că probele administrate evidențiază că există identitate între imobilul situat în Cluj Napoca; că, în mod corect, instanța de fond a considerat că fapta pârâtei de a deține, fără vreun titlu locativ opozabil reclamantei și fără promisiunea acesteia spațiul comercial în discuție, întrunește condițiile răspunderii civile delictuale în raport cu probele administrate.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta – pârâtă SC D.R. SA, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., fără a structura și a dezvolta distinct aceste motive. În esență, în motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel a interpretat greșit probele administrate în stabilirea situației de fapt și întinderii despăgubirii și a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a art. 998-999 C. civ., întrucât, din analiza faptelor, nu se poate reține îndeplinirea condițiilor, prevăzute de aceste dispoziții legale referitoare la existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a raportului de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, în ce o privește pe apelanta-pârâtă, considerându-se că măsura de a se aplica dobânda în lei unei sume în monedă străină este contrară dispozițiilor O.G.

nr. 9/2000 – recurenta nedezvoltând motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. spre a putea fi analizat și neprecizând relevanța criticilor aduse instanței de fond, față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. care statuează asupra obiectului recursului. Recursul este nefondat. Astfel, motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii, în cazul în care, deși rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecății ori înțelesul lui, instanța de apel, prin interpretarea dată acestora, îi alterează în mod substanțial natura sau înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic, or interpretarea dată probelor nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic.

Este de observat că și în dezvoltarea motivului prevăzut de art.304 pct. 9 recurenta se raportează la „analiza faptelor” făcând trimitere la situația de fapt pretins a fi fost greșit stabilită cu privire la existența faptei ilicite, a vinovăției sale și a prejudiciului, în aplicarea art. 998 și art. 999 C. civ., iar critica greșitei interpretări a probelor nu mai poate face obiectul analizei în recurs, față de reglementarea art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, asemeni criticii privind stabilirea cuantumului prejudiciului de către judecătorii fondului, care constituie o chestiune de fapt ce excede controlului casației. Potrivit art. 998 C. civ.

„orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat a-l repara”, iar, conform art. 999 C. civ., „omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”. Reținând prejudiciul suferit de intimata-reclamantă, prin lipsirea sa de folosința spațiului comercial, în litigiu, pe care îl deține în proprietate și de posibilitatea de a-l valorifica, prin fapta ilicită a apelantei - pârâte de a folosi acest spațiu, fără vreun titlu locativ și fără acordul proprietarului și de a refuza în mod imputabil să-l elibereze și după ce a fost notificată în acest sens, instanța de apel a confirmat cu justețe aplicarea art. 998 și art. 999 C. civ.

de către prima instanță, având în vedere întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de precitatele dispoziții legale pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, așa încât motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță. Critica referitoare la încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 prin aplicarea dobânzii legale în lei „unei sume stabilită în monedă străină”, vizează instanța de fond și nu a constituit motiv de apel, astfel că nu poate fi examinată pentru prima dată în recurs. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC D.R. SA Târgu Secuiesc împotriva deciziei civile nr. 119/2010 din 4 octombrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2011.