ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Comercial

Cluj, înregistrată la data de 9 iulie 2009, reclamanta SC M. SRL a chemat în

judecată pe pârâta SC D.R. SA, solicitând instanței ca aceasta să fie obligată

să-i plătească echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua plății a sumei de

39.270 Euro, cu titlu de despăgubiri, urmare a prejudiciului ce i-a fost cauzat

prin ocuparea abuzivă de către pârâtă a spațiului comercial situat în Cluj

Napoca, în perioada 10 iulie 2006-1 octombrie 2006; dobânda legală aferentă și

cheltuieli de judecată.

Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea

formulată de reclamantă cu consecința obligării pârâtei să-i plătească acesteia

echivalentul în lei al sumei de 39.270,00 Euro la cursul B.N.R. din ziua

plății, cu titlu de daune-interese reprezentând lipsa de folosință a spațiului

comercial situat în Cluj Napoca, județul Cluj; dobânda legală aferentă, în lei,

calculată de la data de 10 iulie 2006 și până la data plății și suma de

4.562,82 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, prima instanță

a făcut aplicarea art. 98, art.1088 C. civ. și art. 43 C. com., reținând că

folosirea de către pârâtă, în perioada 10 iulie-30 septembrie 2006, a spațiului

comercial, situat în Cluj Napoca, fără vreun titlu locativ opozabil reclamantei

și fără permisiunea acesteia, întrunește condițiile ilicitului civil, deoarece

aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei asupra spațiului

comercial în discuție, protejat de art. 480 C. civ., prin îngrădirea, fără vreo

justificare legală a atributului folosinței din conținutul acestui drept; că

prejudiciul suferit de reclamantă constă în lipsa de folosință a menționatului

spațiu, evaluat prin raportare la chiria percepută pentru acesta.

În stabilirea vinovăției pârâtei,

tribunalul a avut în vedere că aceasta a nesocotit notificarea prin care i s-a

pus în vedere să părăsească spațiul comercial și, începând cu data de 10 iulie

2006, l-a ocupat fără drept, și a considerat că raportul de cauzalitate între

fapta ilicită și prejudiciu rezultă din relația de corespondență univocă și

exclusivă între fapta pârâtei și imposibilitatea reclamantei de a valorifica

folosința spațiului, relație care exclude intervenția vreunui terț sau a

vreunei împrejurări străine.

Apelurile declarate de părți

împotriva sentinței tribunalului au fost respinse, ca nefondate, de Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, prin

decizia civilă nr. 119, pronunțată la data de 4 octombrie 2010.

Raportând motivele de apel invocate

de părți sentinței atacate din perspectiva probelor administrate și

dispozițiilor legale incidente, instanța de control judiciar a reținut, cu

privire la apelul reclamantei, că acordarea cheltuielilor de judecată s-a făcut

prin prisma documentelor justificative, neexistând la dosar, la momentul

pronunțării sentinței, ordinul de plată ce atestă achitarea onorariului

avocațial.

Cu

referire la apelul pârâtei, instanța de apel a reținut că dovada comunicării

notificării nr. 595/2006 de către executorul judecătoresc acestei părți se află

la dosarul de fond filele 78 – 81); că, în mod corect, tribunalul a reținut că

decizia civilă nr. 106/2006 a Curții de Apel Cluj, deși nu îi era opozabilă

pârâtei, are valoarea unui fapt juridic de la data notificării sale: 10 iulie

2006, dată de la care se poate susține întemeiat că fapta pârâtei de a deține

spațiul reclamantei devine ilicită și prejudiciabilă; că probele administrate

evidențiază că există identitate între imobilul situat în Cluj Napoca; că, în

mod corect, instanța de fond a considerat că fapta pârâtei de a deține, fără

vreun titlu locativ opozabil reclamantei și fără promisiunea acesteia spațiul

comercial în discuție, întrunește condițiile răspunderii civile delictuale în

raport cu probele administrate.

Împotriva menționatei decizii a

formulat recurs apelanta – pârâtă SC D.R. SA, invocând în drept dispozițiile

art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., fără a structura și a dezvolta

distinct aceste motive.

În

esență, în motivarea recursului s-a arătat că instanța de apel a interpretat

greșit probele administrate în stabilirea situației de fapt și întinderii

despăgubirii și a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a art. 998-999 C.

civ., întrucât, din analiza faptelor, nu se poate reține îndeplinirea

condițiilor, prevăzute de aceste dispoziții legale referitoare la existența

unei fapte ilicite, a vinovăției, a prejudiciului și a raportului de

cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, în ce o privește pe apelanta-pârâtă,

considerându-se că măsura de a se aplica dobânda în lei unei sume în monedă

străină este contrară dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 – recurenta nedezvoltând

motivul invocat, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. spre a putea fi

analizat și neprecizând relevanța criticilor aduse instanței de fond, față de

decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ. care

statuează asupra obiectului recursului.

Recursul este nefondat.

Astfel, motivul prevăzut de art. 304

pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii, în cazul în care, deși

rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecății ori înțelesul lui,

instanța de apel, prin interpretarea dată acestora, îi alterează în mod

substanțial natura sau înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic, or interpretarea

dată probelor nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs bazat,

exclusiv, pe denaturarea actului juridic.

Este de observat că și în

dezvoltarea motivului prevăzut de art.304 pct. 9 recurenta se raportează la „analiza

faptelor” făcând trimitere la situația de fapt pretins a fi fost greșit

stabilită cu privire la existența faptei ilicite, a vinovăției sale și a

prejudiciului, în aplicarea art. 998 și art. 999 C. civ., iar critica greșitei

interpretări a probelor nu mai poate face obiectul analizei în recurs, față de

reglementarea art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunțării deciziei

atacate, asemeni criticii privind stabilirea cuantumului prejudiciului de către

judecătorii fondului, care constituie o chestiune de fapt ce excede controlului

casației.

Potrivit art. 998 C. civ. „orice

faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui

greșeală s-a ocazionat a-l repara”, iar, conform art. 999 C. civ., „omul este

responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de

acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.

Reținând

prejudiciul suferit de intimata-reclamantă, prin lipsirea sa de folosința

spațiului comercial, în litigiu, pe care îl deține în proprietate și de

posibilitatea de a-l valorifica, prin fapta ilicită a apelantei - pârâte de a

folosi acest spațiu, fără vreun titlu locativ și fără acordul proprietarului și

de a refuza în mod imputabil să-l elibereze și după ce a fost notificată în

acest sens, instanța de apel a confirmat cu justețe aplicarea art. 998 și art. 999

C. civ. de către prima instanță, având în vedere întrunirea cumulativă a

condițiilor prevăzute de precitatele dispoziții legale pentru antrenarea

răspunderii civile delictuale, respectiv existența unui prejudiciu, a unei

fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu

și a vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, așa încât motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în speță.

Critica referitoare la încălcarea

dispozițiilor O.G. nr. 9/2000 prin aplicarea dobânzii legale în lei „unei sume

stabilită în monedă străină”, vizează instanța de fond și nu a constituit motiv

de apel, astfel că nu poate fi examinată pentru prima dată în recurs.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC D.R.

SA Târgu Secuiesc împotriva deciziei civile nr. 119/2010 din 4 octombrie 2010,

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi

16 martie 2011.