ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1751/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1751/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursurilor de față, din examinarea lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 2425 din 07 decembrie 2009 Tribunalul Tulcea, secția civilă,

comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția autorității de

lucru judecat și a respins acțiunea reclamantului L.E. pentru existența

autorității de lucru judecat.

Instanța de

fond a reținut următoarele:

Potrivit art.

166 C. proc. civ. excepția puterii lucrului judecat se poate ridica de părți

sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs.

Potrivit art.

1201 C. civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are

același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți,

făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Din acest text

de lege rezultă că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile,

obiectul și cauza care trebuie să fie aceleași în ambele cereri. A avea aceeași

calitate în ambele cereri, înseamnă a figura în procese fie în calitate de

titular de drepturi, fie în calitate de reprezentant. Altfel spus, este avută

în vedere identitatea juridică a părților, nefiind obligatoriu ca o parte să

aibă în ambele procese calitatea de reclamant, iar cealaltă parte calitatea de

pârât.

Obiectul

reprezintă atât pretenția formulată prin cerere cât și dreptul subiectiv

invocat.

Există

identitate de obiect chiar dacă acesta este formulat diferit în cele două

cereri, dar scopul final urmărit este același.

Cauza este

fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii.

În speță se

constată că prin acțiunea înregistrată sub nr. 169 din 13 octombrie 2006

reclamantul L.E. a chemat în judecată pârâtele SC I.B.I. SRL Tulcea și SC

I.V.S. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună

împărțirea patrimoniului social aflat asupra S.C. I.B.I. SRL Tulcea prin

atribuirea în natură și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

In susținerea

cererii, reclamantul a arătat că prin sentința nr. 1795 din 22 iunie 2006 a

Tribunalului Tulcea în calitate de fost asociat al S.C. I.B.I. SRL s-a dispus

retragerea sa din societate în temeiul dispozițiilor art. 226 din Legea nr.

31/1990 republicată.

În baza

aceleiași hotărâri s-a reținut că reclamantul deține 20 % din capitalul social,

în timp ce cota de 80 % aparține S.C. I.V.S. SRL Madrid.

Plecând de la

teoria de patrimoniu care reprezintă „totalitatea drepturilor și obligațiilor

unei persoane fizice sau juridice, care au valoarea economică și că societățile

comerciale dețin în proprietate un patrimoniu social și având în vedere

practica judiciară care a stabilit că „prin patrimoniul social al societății

urmează a se înțelege atât mijloacele fixe ale acesteia cât și mijloacele

circulante și cum principiul patrimoniului este garantat de universalitate,

reclamanta consideră că împărțirea patrimoniului se poate face în conformitate

cu dispozițiile art. 673 alin. (5) C. proc. civ.

După

administrarea probatorii lor, Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 179

din 01 februarie 2007 a respins acțiunea ca nefondată.

În motivarea

soluției instanța de fond a reținut că potrivit art. 226 alin. (3) din Legea

nr. 31/1990 dreptul asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale,

se stabilesc prin acordul părților, or de un expert desemnat de aceștia, sau în

caz de neînțelegere de tribunal.

Din

coroborarea constatărilor raportului de expertiză de evaluare efectuat în

dosarul nr. 2269/2005 al Tribunalului Tulcea cu înscrisurile aflate la dosar

rezultă că de la înființare și până în prezent (perioada februarie

2003-februarie 2006) SC I.B.I. SRL nu a realizat nici un fel de activități

profitabile înregistrând venituri totale de 685.521,8 RON și cheltuieli de

1.335.3870,44 RON cu pierderi de 650.858,64 RON, peste 85/% din veniturile

realizate provenind din influențe favorabile de curs valutar la sumele în

valută atrase de societate, iar restul din închirierea spațiului B.S.C.

In condițiile

în care societatea nu a realizat nici un fel de venituri în toată această

perioadă, mărirea patrimoniului social cu mijloace fixe realizându-se prin

contractarea de împrumuturi externe, reclamantul neavând nicio contribuție

proprie la dobândirea acestor bunuri cu excepția aportului său de 6.000.000.

lei constituirea capitalului social al societății.

Asociatul

retras, pentru identitate de rațiune cu cel exclus, are dreptul, în condițiile

art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 la o cotă parte din valoarea

mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe ce alcătuiesc patrimoniul social

al societății.

În speță,

susține instanța de fond, acordarea acestui drept nu se justifică întrucât

societatea nu a desfășurat o activitate profitabilă, mijloacele fixe fiind

dobândite prin împrumutarea unor sume importante de bani de la mai multe firme

din Spania care nici în prezent nu sunt restituite, iar reclamantul nu a făcut

dovada contribuției sale la dobândirea acestora.

Împotriva

acestei soluții a promovat apel reclamantul.

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, prin decizia nr. 119 din 17 mai 2007 a respins apelul ca nefondat.

Împotriva

acestei soluții a declarat recurs reclamantul.

Prin decizia

nr. 3688 din 15 noiembrie 2007 I.C.C.J., secția comercială, a respins recursul

ca nefondat reținând următoarele:

Retragerea din

societate este ieșirea involuntară a unui asociat din societatea cu consecința

încetării calității de asociat. Ca urmare a retragerii, asociatul are dreptul la

partea sa de interes, iar capitalul social al societății se reduce în mod

corespunzător prin modificarea actului constitutiv.

In cazul

retragerii prin hotărâre judecătorească instanța trebuie să dispună și cu privire

la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați.

Ca urmare a

retragerii din societate, asociatul pierde calitatea de asociat. Drepturile

asociatului retras cuvenite pentru părțile sale sociale se stabilesc prin

acordul asociaților.

Legea permite,

de asemenea, desemnarea de către asociați a unui expert care să stabilească

aceste drepturi; operațiunile tehnice necesare în aceste situații fiind

stabilite de Normele metodologice prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr.

1078/2003.

Bunurile

cumpărate de societatea pârâtă cu credite externe ce nu au fost încă achitate

sunt proprietatea exclusivă a acesteia, reclamantul-recurent nefiind în

indiviziune potrivit hotărârii judecătorești deținând doar cota de 20 % din

capitalul social și nu din patrimoniu.

Potrivit

legii, o societate comercială, în speță cu răspundere limitată, are un capital

social și un patrimoniu propriu distinct de al persoanelor care au

constituit-o.

Așa cum au

reținut și instanțele, asociații nu au calitatea de coproprietari ai bunurilor

din patrimoniul societății pe toată durata existenței acesteia, situație în

care nu se justifică temeiul legal invocat respectiv dispozițiile art. 673 și

urm. C. civ.

Instanțele nu

au contestat că asociatului retras i se cuvine o cotă parte din valoarea

mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social

al societății numai că s-a apreciat că acordarea acestui drept se justifică în

situația în care asociatul retras a avut o contribuție proprie la dobândirea

bunurilor.

Or, actele

dosarului au demonstrat că reclamantul nu a făcut dovada contribuției acestora.

Prin acțiunea

de față, reclamantul solicită restituirea în natură sau în bani a patrimoniului

social aflat asupra ambelor societăți pârâte.

În hotărârile

judecătorești care s-au pronunțat în dosarul nr. 169/88/2006, pretențiile

reclamantului au fost calificate juridic, astfel că instanțele nu s-au rezumat

să rețină „cauza de partaj a patrimoniului social" ci au reținut adevărata

stare de fapt și adevărata calificare juridică a pretențiilor reclamantului,

arătând cum se pot formula acestea în lumina dispozițiilor art. 226 din Legea

nr. 31/1990 și le-au analizat ca atare.

În aceste

condiții, față de natura juridică a pretențiilor reclamantului atât în cererea

formulată în dosarul nr. 169/88/2006 cât și în cererea formulată în dosarul de

față, instanța a reținut că există identitate de părți, obiect și cauză.

Ca să existe

identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele

acțiuni în același mod ci este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte

că este același.

Pentru ca să

existe identitate de obiect între cele două acțiuni este suficient să rezulte

că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele litigii. Această

condiție este îndeplinită dacă, în ambele procese, reclamantul tinde să

valorifice același drept, așa cum este situația în speță.

Așa fiind,

excepția a fost considerată întemeiată, a fost admisă cu consecința respingerii

acțiunii pentru existența puterii de lucru judecat.

Prin decizia

civilă nr. 158/COM de la 18 noiembrie 2010 - Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins

ca nefondate apelurile comerciale declarate de apelantul reclamant L.E., și de

apelantele pârâtele SC I.B.I. SRL, SC I.V.S. SL MADRID reținând că primul ciclu

procesual inițiat de reclamantul L.E. a avut ca temei cererea sa de retragere

din societate, cerere judecată în contradictoriu cu pârâtele SC I.B.I. SRL

Tulcea și I.V.S. SL Madrid.

Prin sentința civilă

nr. 1795/22.06.2006 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, comercială,

contencios administrativ și fiscal, în dos.civ. nr. 2269/2005 a admis cererea

reclamantului și în temeiul art. 226

alin.

(1)

lit. c) din Legea 31/1990 rep, a dispus retragerea din cadrul SC

I.B.I. SRL Tulcea a asociatului L.E., ce deține 20 % din capitalul social.

Capitalul

social al SC I.B.I. SRL Tulcea va fi deținut în continuare, în întregime de

către SC I.V.S. SL Madrid care va fi asociat unic.

Ulterior acestei

retrageri reclamantul a învestit la data de 13 octombrie 2006 instanța de

judecată cu o cerere având ca obiect împărțirea patrimoniului social aflat

asupra SC I.B.I. SRL Tulcea în contradictoriu cu cele două pârâte, prin

atribuirea în natură.

Prin sentința civilă

179 din 01 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă,

comercială, contencios administrativ și fiscal, în dos. civ. nr. 169/88/2006 a

respins acțiunea astfel formulată, ca nefondată.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel reclamantul L.E., apel soluționat prin dec.

civ. nr. 119/COM din 17 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dos.

civ. nr. 169/88/2006 în sensul respingerii lui ca nefondat.

Nemulțumit și

de această hotărâre, L.E. a formulat recurs, soluționat prin dec. civ. nr. 3688

din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, în dos. civ. nr. 169/88/2006 în sensul respingerii lui ca nefondat.

Cu ocazia

judecării, instanța de recurs a reținut în mod irevocabil faptul că, urmare a

retragerii asociatul are dreptul la partea sa de interes, iar capitalul social

al societății se reduce în mod corespunzător prin modificarea actului

constitutiv.

In cazul

retragerii prin hotărâre judecătorească instanța trebuie să dispună și cu

privire la structura participării Ia capitalul social a celorlalți asociați. Ca

urmare a retragerii din societate, asociatul pierde calitatea de asociat.

Drepturile asociatului retras cuvenite pentru părțile sale sociale se stabilesc

prin acordul asociaților.

Legea permite

desemnarea de către asociați a unui expert care să stabilească aceste drepturi;

operațiunile tehnice necesare în aceste situații fiind stabilite de Normele

Metodologice prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1078/ 2003.

Bunurile cumpărate

de societatea pârâtă cu credite externe ce nu au fost încă achitate sunt

proprietatea exclusivă a acesteia, reclamantul recurent nefiind în indiviziune,

deținând doar cota de 20 % din capitalul social și nu din patrimoniu.

Potrivit legii

o societate comercială, în speță cu răspundere limitată, are un capital social

și un patrimoniu propriu distinct de la persoanelor care au constituit-o.

Asociații nu

au calitatea de coproprietari ai bunurilor din patrimoniul societății pe toată

durata existenței acesteia, situație în care nu se justifică temeiul legal

invocat, respectiv dispozițiile art. 673 și urm C. civ.

Instanțele nu

au contestat că asociatului retras i se cuvine o cotă parte din valoarea

mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social

al societății numai că s-a apreciat că acordarea acestui drept se justifică în

situația în care asociatul retras a avut o contribuție proprie la dobândirea

bunurilor.

Or, actele

dosarului au demonstrat că reclamantul nu a făcut dovada contribuției acestora.

In aceste

condiții, singura contribuție ce i se poate recunoaște asociatului retras L.E.

o reprezintă suma de 600 lei, respectiv aportul său la capitalul social al SC

I.B.I. SRL Tulcea.

Dată fiind

soluționarea irevocabilă a retragerii asociatului L.E. din SC I.B.I. SRL Tulcea

și stabilirea dreptului său de creanță la suma de 600 lei, același fost asociat

demarează un al doilea ciclu procesual la data de 09 aprilie 2008 prin chemarea

în judecată a acelorași pârâte SC I.B.I. SRL Tulcea și I.V.S. SL Madrid, de

această dată solicitând restituirea în natură sau bani a patrimoniului social

aflat asupra ambelor societăți.

In aceste

condiții, în mod corect instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art.

1201 C. civ, privind autoritatea de lucru judecat, instituție transpusă la

nivel procedural prin excepția puterii lucrului judecat, excepție de fond,

peremptorie și absolută prev. de art. 166 C. proc. civ.

Definită de

literatura de specialitate ca fiind unul dintre efectele hotărârii

judecătorești, autoritatea de lucru judecat reprezintă o prezumție legală

absolută irefragabilă în sensul că, este lucru judecat atunci când a doua

cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză, și este între

aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

În literatura

de specialitate se precizează că puterea de lucru judecat are un aspect pozitiv

pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala de

dreptul recunoscut prin hotărârea irevocabilă într-o nouă judecată, fără ca

această instanță să mai poată lua în discuție existența dreptului, și un aspect

negativ pentru partea care a pierdut procesul, întrucât nu mai poate repune în

discuție dreptul său într-un alt litigiu.

Acest aspect

negativ l-a nesocotit apelantul reclamant, care deși a luat la cunoștință din

primul ciclu că nu are nici un drept asupra patrimoniului societății din care

s-a retras, ci doar un drept de creanță asupra sumei de 600 lei reprezentând

propriul său aport la capitalul social, introduce o a doua acțiune dându-i o

altă formă pentru a evita identitatea de obiect.

În legătură cu

primul element - părțile - apelantul reclamant nu are nici o critică din moment

ce părțile au aceleași calități.

În ce privește

cel de-al doilea element - obiectul - jurisprudența a decis că există

identitate de obiect chiar dacă acesta este diferit formulat în cele două

cereri, când rezultă că scopul final urmărit de reclamant este același.

Este evident

că scopul urmărit prin promovarea celei de-a doua acțiuni coincide cu cel din

primul ciclu, din moment ce apelantul reclamant se referă în cererea de chemare

în judecată la restituirea patrimoniului și nu a sumei ce reprezintă aportul

său la capitalul social.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamantul L.E. și pârâta SC I.B.I. SRL

Tulcea.

Recursul

reclamantului L.E. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și s-a solicitat trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea

soluționării fondului cauzei.

S-a susținut

că începând cu data de 17 septembrie 2004 Ordinul MF nr. 1078/2003 a fost

abrogat prin Ordinul nr. 1376/2004, iar bunurile cumpărate de societatea pârâtă

sunt proprietatea exclusivă a acesteia, reclamantul nefiind în indiviziune,

deținând doar cota de 20% din capitalul social și nu patrimoniu.

Asociații nu

au calitatea de coproprietari ai bunurilor din patrimoniul societății pe toată

durata existenței acesteia, situație în care nu se justifică temeiul legal

invocat, respectiv art. 673 și urm. C. proc. civ.

Pe de altă

parte, instanțele nu au contestat că asociatului retras i se cuvine o cotă

parte din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc

patrimoniul social al societății.

Aspectul

negativ al puterii de lucru judecat, reținut și de instanța de apel, a fost

nesocotit de reclamant, care deși a luat la cunoștință din primul ciclu

procesual că nu are niciun drept asupra patrimoniului societății din care s-a

retras, ci doar un drept de creanță asupra sumei de 600 lei reprezentând

propriul său aport la capitalul social, introduce o a doua acțiune dându-i o

altă formă pentru a evita identitatea de obiect.

Nu este vorba

de identitatea de obiect, deoarece primul ciclu procesual a avut în vedere

proprietatea patrimoniului, în timp ce, cea de a doua acțiune - așa cum a

subliniat și decizia criticată - se referă la dreptul de creanță.

Recursul

pârâtei SC I.B.I. SRL TULCEA, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5

C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei

recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

S-a susținut

că, în etapa procesuală a apelului s-a solicitat anularea acțiunii ca

insuficient timbrată, pe considerentul că deși reclamantului i s-a dat

posibilitatea de a plăti eșalonat taxa judiciară de timbru, în rate lunare timp

de 12 luni, acesta nu și-a îndeplinit această obligație.

Apreciază că

decizia recurată este nemotivată, întrucât nu au fost arătate considerentele

pentru care s-a procedat la respingerea apelului său, ceea ce constituie o

încălcare gravă a dreptului la apărare.

Totodată,

apreciază că hotărârea este lovită de nulitate absolută și că prin aceasta i

s-a pricinuit o vătămare, care nu se poate înlătura decât prin desființarea

acesteia.

Cu privire la

acest din urmă recurs, întrucât pârâta a declarat că renunță la judecarea lui,

Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență dispozițiilor art. 246 C.

proc. civ.

Cât privește

recursul reclamantului, analizând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate și a motivului de nelegalitate invocat, urmează a-l respinge pentru

următoarele considerente:

Prin acțiunea

ce face obiectul judecății, reclamantul recurent L.E. a cerut aplicarea art.

226 din Legea 31/1990 și stabilirea drepturilor cuvenite pentru părțile sociale

ce le-a deținut în I.B.I. SRL TULCEA;

Reclamantul

recurent și-a intitulat cererea ca fiind acțiune de partaj a patrimoniului și a

solicitat restituirea în natură sau în bani a patrimoniului social.

Acțiunea de

față ca și acțiunea anterioară a fost intitulată: ieșire din indiviziune cu

privire la patrimoniul social.

In funcție de

identitatea celor două acțiuni consecutive, instanța de fond și de apel au

reținut că există autoritate de lucru judecat deoarece ambele se referă la

aplicarea prev. art. 226 Legea 31/1990 și stabilirea drepturilor cuvenite

asociatului retras din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor - fixe

care alcătuiesc patrimoniul social al I.B.I. SRL TULCEA.

Este de

observat că recurentul a mai pretins „partajul patrimoniului" și

„restituirea în natură sau în bani a patrimoniului social" și prin

acțiunea precedentă, denumită ieșire din indiviziune în dosarul nr. 169/88/2006

Tribunalul Tulcea.

Ceea ce

interesează în cauza de față este aspectul că, oricum și-ar denumi acțiunea

L.E., cât timp urmărește aplicarea prev. art. 226 Legea 31/1990 și stabilirea

drepturilor cuvenite asociatul retras din valoarea mijloacelor circulante și a

mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social al I.B.I. SRL TULCEA, are

deja dezlegată această problemă de drept în dosarul nr. 169/88/2006 al

Tribunalului Tulcea.

Asupra

drepturilor cuvenite pentru părțile sociale deținute de reclamant în I.B.I. SRL

TULCEA întemeiate pe art. 226 Legea 31/1990 Înalta Curte de Casație și

Justiție, anterior acțiunii de față s-a pronunțat definitiv și irevocabil pe

aceiași chestiune.

În acțiunea

anterioară reclamantul a cerut „ieșirea din indiviziune" între el și

societate și divizarea patrimoniului social corespunzător drepturile cuvenite

asociatului retras la o cotă parte din valoarea mijloacelor circulante și a

mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social al I.B.I. SRL TULCEA .

Instanțele de

judecată au judecat cauza pe fond în temeiul prevederilor art. 226 din Legea

societăților comerciale și a jurisprudenței în materia drepturilor ce se cuvin

asociatului retras.

În cauza

precedentă, toate cele trei instanțe de judecată s-au ocupat de fondul cauzei

în temeiul prev. art. 226 Legea societăților comerciale, au verificat existenta

dreptului pretins de asociat și s-au pronunțat în concret asupra acestuia,

stabilind că, dreptul asociatului retras L.E. la o cotă parte din valoarea

mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social

al societății, nu este mai mare decât suma cu care a participat în capitalul

social, aceea de 6 milioane lei vechi.

Instanțele de

judecată au respins acțiunea ca nefondată tocmai pentru că au constatat pe

fondul cauzei că asociatului retras nu i se cuvine o cotă parte din valoarea

mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social

al societății așa cum pretinde și în acțiunea de față, deoarece acesta nu avut

o contribuție proprie la dobândirea bunurilor societății.

În cadrul

celei de a doua acțiuni în care s-a cerut „partajul patrimoniului adică

restituirea în natura sau în bani a patrimoniului social'' se ridică aceiași

problemă de fond ca aceea care a făcut obiectul judecații cauzei anterioare -

când apelantul a intitulat-o „ieșire din indiviziune" - și anume a mărimii

și valorii dreptului pretins de asociat în funcție de cota sa parte din

valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc

patrimoniul social al societății.

Privitor la

aceste aspecte instanțele de judecată s-au pronunțat anterior când au

soluționat prima acțiune în dosarul nr. 169/88/2006.

În cauza

precedentă s-a reținut:

Tribunalul

Tulcea: „în condițiile în care societatea nu a realizat nici un fel de venituri

în toată această perioadă, mărirea patrimoniului social cu mijloacele fixe mai

sus arătate, realizându-se prin contractarea de împrumuturi externe, este

evident că asociatul retras L.E. nu a avut o contribuție proprie la dobândirea

acestor bunuri, cu excepția aportului sau de 6.000.000 lei, la constituirea

capitalului social al societății."

Curtea de Apel

Constanta: „chiar și în situația în care nu ar fi solicitat partajarea în

natură ci doar acordarea unui procent din patrimoniul societății pretențiile

reclamantului nu sunt întemeiate deoarece temeinicia lor trebuie analizată

având în vedere aportul personal la dobândirea bunurilor, aport care nu există

din partea reclamantului așa cum s-a reținut, bunurile fiind cumpărate cu

credite externe ce nu au fost restituite."

Înalta Curte de

Casație si Justiție a statuat irevocabil că în mod corect instanța de fond și

de apel au reținut „nu au contestat că asociatului retras i se cuvine o cotă

parte din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc

patrimoniul social al societății numai că au apreciat că acordarea acestui

drept se justifică în situația în care asociatul retras a avut o contribuție

proprie la dobândirea bunurilor. Or, actele dosarului au demonstrat că

reclamantul nu a făcut dovada contribuției acestora. Temeiul acțiunii din

dosarul 169/88/2006 este același cu cel din dosarul de față nr. 779/88/2008 și

în ambele se invocă prevederile art. 226 din Legea 31/1990 în baza cărora se

urmărește să se stabilească drepturile asociatului retras asupra patrimoniului

social.

Prin urmare,

cum din hotărârile judecătorești menționate mai sus rezultă că în raport de

disp. art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 drepturile asociatului retras

L.E. au fost soluționate definitiv și irevocabil în dosarul nr. 169/88/2006 și

cum prezenta acțiune se referă Ia aceiași cauză și are același obiect și temei

juridic așa cum în mod corect au reținut instanțele inferioare, se impune

respingerea recursului ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantul L.E. împotriva deciziei civile nr.

158/COM din 18 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.

Ia act de

renunțarea la judecata cererii privind recursul declarat de pârâta SC I.B.I.

SRL Tulcea împotriva aceleiași decizii, în temeiul dispozițiilor art. 246 C.

proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 martie 2012.