ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1751/2012

Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin sentința civilă nr. 2425 din 07 decembrie 2009 Tribunalul Tulcea, secția civilă, comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția autorității de lucru judecat și a respins acțiunea reclamantului L.E. pentru existența autorității de lucru judecat. Instanța de fond a reținut următoarele: Potrivit art. 166 C. proc. civ. excepția puterii lucrului judecat se poate ridica de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs. Potrivit art. 1201 C. civ. este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Din acest text de lege rezultă că elementele autorității de lucru judecat sunt părțile, obiectul și cauza care trebuie să fie aceleași în ambele cereri. A avea aceeași calitate în ambele cereri, înseamnă a figura în procese fie în calitate de titular de drepturi, fie în calitate de reprezentant. Altfel spus, este avută în vedere identitatea juridică a părților, nefiind obligatoriu ca o parte să aibă în ambele procese calitatea de reclamant, iar cealaltă parte calitatea de pârât. Obiectul reprezintă atât pretenția formulată prin cerere cât și dreptul subiectiv invocat. Există identitate de obiect chiar dacă acesta este formulat diferit în cele două cereri, dar scopul final urmărit este același.

Cauza este fundamentul raportului juridic dedus judecății, temeiul juridic al cererii. În speță se constată că prin acțiunea înregistrată sub nr. 169 din 13 octombrie 2006 reclamantul L.E. a chemat în judecată pârâtele SC I.B.I. SRL Tulcea și SC I.V.S. SRL solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se dispună împărțirea patrimoniului social aflat asupra S.C. I.B.I. SRL Tulcea prin atribuirea în natură și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. In susținerea cererii, reclamantul a arătat că prin sentința nr. 1795 din 22 iunie 2006 a Tribunalului Tulcea în calitate de fost asociat al S.C. I.B.I. SRL s-a dispus retragerea sa din societate în temeiul dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 31/1990 republicată.

În baza aceleiași hotărâri s-a reținut că reclamantul deține 20 % din capitalul social, în timp ce cota de 80 % aparține S.C. I.V.S. SRL Madrid. Plecând de la teoria de patrimoniu care reprezintă „totalitatea drepturilor și obligațiilor unei persoane fizice sau juridice, care au valoarea economică și că societățile comerciale dețin în proprietate un patrimoniu social și având în vedere practica judiciară care a stabilit că „prin patrimoniul social al societății urmează a se înțelege atât mijloacele fixe ale acesteia cât și mijloacele circulante și cum principiul patrimoniului este garantat de universalitate, reclamanta consideră că împărțirea patrimoniului se poate face în conformitate cu dispozițiile art. 673 alin. (5) C. proc.

civ. După administrarea probatorii lor, Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 179 din 01 februarie 2007 a respins acțiunea ca nefondată. În motivarea soluției instanța de fond a reținut că potrivit art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 dreptul asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul părților, or de un expert desemnat de aceștia, sau în caz de neînțelegere de tribunal. Din coroborarea constatărilor raportului de expertiză de evaluare efectuat în dosarul nr. 2269/2005 al Tribunalului Tulcea cu înscrisurile aflate la dosar rezultă că de la înființare și până în prezent (perioada februarie 2003-februarie 2006) SC I.B.I.

SRL nu a realizat nici un fel de activități profitabile înregistrând venituri totale de 685.521,8 RON și cheltuieli de 1.335.3870,44 RON cu pierderi de 650.858,64 RON, peste 85/% din veniturile realizate provenind din influențe favorabile de curs valutar la sumele în valută atrase de societate, iar restul din închirierea spațiului B.S.C. In condițiile în care societatea nu a realizat nici un fel de venituri în toată această perioadă, mărirea patrimoniului social cu mijloace fixe realizându-se prin contractarea de împrumuturi externe, reclamantul neavând nicio contribuție proprie la dobândirea acestor bunuri cu excepția aportului său de 6.000.000. lei constituirea capitalului social al societății.

Asociatul retras, pentru identitate de rațiune cu cel exclus, are dreptul, în condițiile art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 la o cotă parte din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe ce alcătuiesc patrimoniul social al societății. În speță, susține instanța de fond, acordarea acestui drept nu se justifică întrucât societatea nu a desfășurat o activitate profitabilă, mijloacele fixe fiind dobândite prin împrumutarea unor sume importante de bani de la mai multe firme din Spania care nici în prezent nu sunt restituite, iar reclamantul nu a făcut dovada contribuției sale la dobândirea acestora. Împotriva acestei soluții a promovat apel reclamantul. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 119 din 17 mai 2007 a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs reclamantul. Prin decizia nr. 3688 din 15 noiembrie 2007 I.C.C.J., secția comercială, a respins recursul ca nefondat reținând următoarele: Retragerea din societate este ieșirea involuntară a unui asociat din societatea cu consecința încetării calității de asociat. Ca urmare a retragerii, asociatul are dreptul la partea sa de interes, iar capitalul social al societății se reduce în mod corespunzător prin modificarea actului constitutiv. In cazul retragerii prin hotărâre judecătorească instanța trebuie să dispună și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați. Ca urmare a retragerii din societate, asociatul pierde calitatea de asociat.

Drepturile asociatului retras cuvenite pentru părțile sale sociale se stabilesc prin acordul asociaților. Legea permite, de asemenea, desemnarea de către asociați a unui expert care să stabilească aceste drepturi; operațiunile tehnice necesare în aceste situații fiind stabilite de Normele metodologice prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1078/2003. Bunurile cumpărate de societatea pârâtă cu credite externe ce nu au fost încă achitate sunt proprietatea exclusivă a acesteia, reclamantul-recurent nefiind în indiviziune potrivit hotărârii judecătorești deținând doar cota de 20 % din capitalul social și nu din patrimoniu. Potrivit legii, o societate comercială, în speță cu răspundere limitată, are un capital social și un patrimoniu propriu distinct de al persoanelor care au constituit-o.

Așa cum au reținut și instanțele, asociații nu au calitatea de coproprietari ai bunurilor din patrimoniul societății pe toată durata existenței acesteia, situație în care nu se justifică temeiul legal invocat respectiv dispozițiile art. 673 și urm. C. civ. Instanțele nu au contestat că asociatului retras i se cuvine o cotă parte din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social al societății numai că s-a apreciat că acordarea acestui drept se justifică în situația în care asociatul retras a avut o contribuție proprie la dobândirea bunurilor. Or, actele dosarului au demonstrat că reclamantul nu a făcut dovada contribuției acestora. Prin acțiunea de față, reclamantul solicită restituirea în natură sau în bani a patrimoniului social aflat asupra ambelor societăți pârâte.

În hotărârile judecătorești care s-au pronunțat în dosarul nr. 169/88/2006, pretențiile reclamantului au fost calificate juridic, astfel că instanțele nu s-au rezumat să rețină „cauza de partaj a patrimoniului social" ci au reținut adevărata stare de fapt și adevărata calificare juridică a pretențiilor reclamantului, arătând cum se pot formula acestea în lumina dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 31/1990 și le-au analizat ca atare. În aceste condiții, față de natura juridică a pretențiilor reclamantului atât în cererea formulată în dosarul nr. 169/88/2006 cât și în cererea formulată în dosarul de față, instanța a reținut că există identitate de părți, obiect și cauză. Ca să existe identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod ci este suficient ca din cuprinsul acțiunilor să rezulte că este același.

Pentru ca să existe identitate de obiect între cele două acțiuni este suficient să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același în ambele litigii. Această condiție este îndeplinită dacă, în ambele procese, reclamantul tinde să valorifice același drept, așa cum este situația în speță. Așa fiind, excepția a fost considerată întemeiată, a fost admisă cu consecința respingerii acțiunii pentru existența puterii de lucru judecat. Prin decizia civilă nr. 158/COM de la 18 noiembrie 2010 - Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondate apelurile comerciale declarate de apelantul reclamant L.E., și de apelantele pârâtele SC I.B.I.

SRL, SC I.V.S. SL MADRID reținând că primul ciclu procesual inițiat de reclamantul L.E. a avut ca temei cererea sa de retragere din societate, cerere judecată în contradictoriu cu pârâtele SC I.B.I. SRL Tulcea și I.V.S. SL Madrid. Prin sentința civilă nr. 1795/22.06.2006 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, comercială, contencios administrativ și fiscal, în dos.civ. nr. 2269/2005 a admis cererea reclamantului și în temeiul art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea 31/1990 rep, a dispus retragerea din cadrul SC I.B.I. SRL Tulcea a asociatului L.E., ce deține 20 % din capitalul social. Capitalul social al SC I.B.I. SRL Tulcea va fi deținut în continuare, în întregime de către SC I.V.S. SL Madrid care va fi asociat unic.

Ulterior acestei retrageri reclamantul a învestit la data de 13 octombrie 2006 instanța de judecată cu o cerere având ca obiect împărțirea patrimoniului social aflat asupra SC I.B.I. SRL Tulcea în contradictoriu cu cele două pârâte, prin atribuirea în natură. Prin sentința civilă 179 din 01 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea, secția civilă, comercială, contencios administrativ și fiscal, în dos. civ. nr. 169/88/2006 a respins acțiunea astfel formulată, ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul L.E., apel soluționat prin dec. civ. nr. 119/COM din 17 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dos. civ. nr. 169/88/2006 în sensul respingerii lui ca nefondat.

Nemulțumit și de această hotărâre, L.E. a formulat recurs, soluționat prin dec. civ. nr. 3688 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, în dos. civ. nr. 169/88/2006 în sensul respingerii lui ca nefondat. Cu ocazia judecării, instanța de recurs a reținut în mod irevocabil faptul că, urmare a retragerii asociatul are dreptul la partea sa de interes, iar capitalul social al societății se reduce în mod corespunzător prin modificarea actului constitutiv. In cazul retragerii prin hotărâre judecătorească instanța trebuie să dispună și cu privire la structura participării Ia capitalul social a celorlalți asociați. Ca urmare a retragerii din societate, asociatul pierde calitatea de asociat.

Drepturile asociatului retras cuvenite pentru părțile sale sociale se stabilesc prin acordul asociaților. Legea permite desemnarea de către asociați a unui expert care să stabilească aceste drepturi; operațiunile tehnice necesare în aceste situații fiind stabilite de Normele Metodologice prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1078/ 2003. Bunurile cumpărate de societatea pârâtă cu credite externe ce nu au fost încă achitate sunt proprietatea exclusivă a acesteia, reclamantul recurent nefiind în indiviziune, deținând doar cota de 20 % din capitalul social și nu din patrimoniu. Potrivit legii o societate comercială, în speță cu răspundere limitată, are un capital social și un patrimoniu propriu distinct de la persoanelor care au constituit-o.

Asociații nu au calitatea de coproprietari ai bunurilor din patrimoniul societății pe toată durata existenței acesteia, situație în care nu se justifică temeiul legal invocat, respectiv dispozițiile art. 673 și urm C. civ. Instanțele nu au contestat că asociatului retras i se cuvine o cotă parte din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social al societății numai că s-a apreciat că acordarea acestui drept se justifică în situația în care asociatul retras a avut o contribuție proprie la dobândirea bunurilor. Or, actele dosarului au demonstrat că reclamantul nu a făcut dovada contribuției acestora. In aceste condiții, singura contribuție ce i se poate recunoaște asociatului retras L.E.

o reprezintă suma de 600 lei, respectiv aportul său la capitalul social al SC I.B.I. SRL Tulcea. Dată fiind soluționarea irevocabilă a retragerii asociatului L.E. din SC I.B.I. SRL Tulcea și stabilirea dreptului său de creanță la suma de 600 lei, același fost asociat demarează un al doilea ciclu procesual la data de 09 aprilie 2008 prin chemarea în judecată a acelorași pârâte SC I.B.I. SRL Tulcea și I.V.S. SL Madrid, de această dată solicitând restituirea în natură sau bani a patrimoniului social aflat asupra ambelor societăți. In aceste condiții, în mod corect instanța de fond a dat eficiență dispozițiilor art. 1201 C. civ, privind autoritatea de lucru judecat, instituție transpusă la nivel procedural prin excepția puterii lucrului judecat, excepție de fond, peremptorie și absolută prev. de art. 166 C. proc.

civ. Definită de literatura de specialitate ca fiind unul dintre efectele hotărârii judecătorești, autoritatea de lucru judecat reprezintă o prezumție legală absolută irefragabilă în sensul că, este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză, și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate. În literatura de specialitate se precizează că puterea de lucru judecat are un aspect pozitiv pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea irevocabilă într-o nouă judecată, fără ca această instanță să mai poată lua în discuție existența dreptului, și un aspect negativ pentru partea care a pierdut procesul, întrucât nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu.

Acest aspect negativ l-a nesocotit apelantul reclamant, care deși a luat la cunoștință din primul ciclu că nu are nici un drept asupra patrimoniului societății din care s-a retras, ci doar un drept de creanță asupra sumei de 600 lei reprezentând propriul său aport la capitalul social, introduce o a doua acțiune dându-i o altă formă pentru a evita identitatea de obiect. În legătură cu primul element - părțile - apelantul reclamant nu are nici o critică din moment ce părțile au aceleași calități. În ce privește cel de-al doilea element - obiectul - jurisprudența a decis că există identitate de obiect chiar dacă acesta este diferit formulat în cele două cereri, când rezultă că scopul final urmărit de reclamant este același.

Este evident că scopul urmărit prin promovarea celei de-a doua acțiuni coincide cu cel din primul ciclu, din moment ce apelantul reclamant se referă în cererea de chemare în judecată la restituirea patrimoniului și nu a sumei ce reprezintă aportul său la capitalul social. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul L.E. și pârâta SC I.B.I. SRL Tulcea. Recursul reclamantului L.E. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și s-a solicitat trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea soluționării fondului cauzei. S-a susținut că începând cu data de 17 septembrie 2004 Ordinul MF nr. 1078/2003 a fost abrogat prin Ordinul nr. 1376/2004, iar bunurile cumpărate de societatea pârâtă sunt proprietatea exclusivă a acesteia, reclamantul nefiind în indiviziune, deținând doar cota de 20% din capitalul social și nu patrimoniu.

Asociații nu au calitatea de coproprietari ai bunurilor din patrimoniul societății pe toată durata existenței acesteia, situație în care nu se justifică temeiul legal invocat, respectiv art. 673 și urm. C. proc. civ. Pe de altă parte, instanțele nu au contestat că asociatului retras i se cuvine o cotă parte din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social al societății. Aspectul negativ al puterii de lucru judecat, reținut și de instanța de apel, a fost nesocotit de reclamant, care deși a luat la cunoștință din primul ciclu procesual că nu are niciun drept asupra patrimoniului societății din care s-a retras, ci doar un drept de creanță asupra sumei de 600 lei reprezentând propriul său aport la capitalul social, introduce o a doua acțiune dându-i o altă formă pentru a evita identitatea de obiect.

Nu este vorba de identitatea de obiect, deoarece primul ciclu procesual a avut în vedere proprietatea patrimoniului, în timp ce, cea de a doua acțiune - așa cum a subliniat și decizia criticată - se referă la dreptul de creanță. Recursul pârâtei SC I.B.I. SRL TULCEA, a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. S-a susținut că, în etapa procesuală a apelului s-a solicitat anularea acțiunii ca insuficient timbrată, pe considerentul că deși reclamantului i s-a dat posibilitatea de a plăti eșalonat taxa judiciară de timbru, în rate lunare timp de 12 luni, acesta nu și-a îndeplinit această obligație.

Apreciază că decizia recurată este nemotivată, întrucât nu au fost arătate considerentele pentru care s-a procedat la respingerea apelului său, ceea ce constituie o încălcare gravă a dreptului la apărare. Totodată, apreciază că hotărârea este lovită de nulitate absolută și că prin aceasta i s-a pricinuit o vătămare, care nu se poate înlătura decât prin desființarea acesteia. Cu privire la acest din urmă recurs, întrucât pârâta a declarat că renunță la judecarea lui, Înalta Curte de Casație și Justiție va da eficiență dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. Cât privește recursul reclamantului, analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a motivului de nelegalitate invocat, urmează a-l respinge pentru următoarele considerente: Prin acțiunea ce face obiectul judecății, reclamantul recurent L.E.

a cerut aplicarea art. 226 din Legea 31/1990 și stabilirea drepturilor cuvenite pentru părțile sociale ce le-a deținut în I.B.I. SRL TULCEA; Reclamantul recurent și-a intitulat cererea ca fiind acțiune de partaj a patrimoniului și a solicitat restituirea în natură sau în bani a patrimoniului social. Acțiunea de față ca și acțiunea anterioară a fost intitulată: ieșire din indiviziune cu privire la patrimoniul social. In funcție de identitatea celor două acțiuni consecutive, instanța de fond și de apel au reținut că există autoritate de lucru judecat deoarece ambele se referă la aplicarea prev. art. 226 Legea 31/1990 și stabilirea drepturilor cuvenite asociatului retras din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor - fixe care alcătuiesc patrimoniul social al I.B.I.

SRL TULCEA. Este de observat că recurentul a mai pretins „partajul patrimoniului" și „restituirea în natură sau în bani a patrimoniului social" și prin acțiunea precedentă, denumită ieșire din indiviziune în dosarul nr. 169/88/2006 Tribunalul Tulcea. Ceea ce interesează în cauza de față este aspectul că, oricum și-ar denumi acțiunea L.E., cât timp urmărește aplicarea prev. art. 226 Legea 31/1990 și stabilirea drepturilor cuvenite asociatul retras din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social al I.B.I. SRL TULCEA, are deja dezlegată această problemă de drept în dosarul nr. 169/88/2006 al Tribunalului Tulcea. Asupra drepturilor cuvenite pentru părțile sociale deținute de reclamant în I.B.I.

SRL TULCEA întemeiate pe art. 226 Legea 31/1990 Înalta Curte de Casație și Justiție, anterior acțiunii de față s-a pronunțat definitiv și irevocabil pe aceiași chestiune. În acțiunea anterioară reclamantul a cerut „ieșirea din indiviziune" între el și societate și divizarea patrimoniului social corespunzător drepturile cuvenite asociatului retras la o cotă parte din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social al I.B.I. SRL TULCEA . Instanțele de judecată au judecat cauza pe fond în temeiul prevederilor art. 226 din Legea societăților comerciale și a jurisprudenței în materia drepturilor ce se cuvin asociatului retras. În cauza precedentă, toate cele trei instanțe de judecată s-au ocupat de fondul cauzei în temeiul prev. art. 226 Legea societăților comerciale, au verificat existenta dreptului pretins de asociat și s-au pronunțat în concret asupra acestuia, stabilind că, dreptul asociatului retras L.E.

la o cotă parte din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social al societății, nu este mai mare decât suma cu care a participat în capitalul social, aceea de 6 milioane lei vechi. Instanțele de judecată au respins acțiunea ca nefondată tocmai pentru că au constatat pe fondul cauzei că asociatului retras nu i se cuvine o cotă parte din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social al societății așa cum pretinde și în acțiunea de față, deoarece acesta nu avut o contribuție proprie la dobândirea bunurilor societății.

În cadrul celei de a doua acțiuni în care s-a cerut „partajul patrimoniului adică restituirea în natura sau în bani a patrimoniului social'' se ridică aceiași problemă de fond ca aceea care a făcut obiectul judecații cauzei anterioare - când apelantul a intitulat-o „ieșire din indiviziune" - și anume a mărimii și valorii dreptului pretins de asociat în funcție de cota sa parte din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social al societății. Privitor la aceste aspecte instanțele de judecată s-au pronunțat anterior când au soluționat prima acțiune în dosarul nr. 169/88/2006. În cauza precedentă s-a reținut: Tribunalul Tulcea: „în condițiile în care societatea nu a realizat nici un fel de venituri în toată această perioadă, mărirea patrimoniului social cu mijloacele fixe mai sus arătate, realizându-se prin contractarea de împrumuturi externe, este evident că asociatul retras L.E.

nu a avut o contribuție proprie la dobândirea acestor bunuri, cu excepția aportului sau de 6.000.000 lei, la constituirea capitalului social al societății." Curtea de Apel Constanta: „chiar și în situația în care nu ar fi solicitat partajarea în natură ci doar acordarea unui procent din patrimoniul societății pretențiile reclamantului nu sunt întemeiate deoarece temeinicia lor trebuie analizată având în vedere aportul personal la dobândirea bunurilor, aport care nu există din partea reclamantului așa cum s-a reținut, bunurile fiind cumpărate cu credite externe ce nu au fost restituite." Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat irevocabil că în mod corect instanța de fond și de apel au reținut „nu au contestat că asociatului retras i se cuvine o cotă parte din valoarea mijloacelor circulante și a mijloacelor fixe care alcătuiesc patrimoniul social al societății numai că au apreciat că acordarea acestui drept se justifică în situația în care asociatul retras a avut o contribuție proprie la dobândirea bunurilor.

Or, actele dosarului au demonstrat că reclamantul nu a făcut dovada contribuției acestora. Temeiul acțiunii din dosarul 169/88/2006 este același cu cel din dosarul de față nr. 779/88/2008 și în ambele se invocă prevederile art. 226 din Legea 31/1990 în baza cărora se urmărește să se stabilească drepturile asociatului retras asupra patrimoniului social. Prin urmare, cum din hotărârile judecătorești menționate mai sus rezultă că în raport de disp. art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 drepturile asociatului retras L.E. au fost soluționate definitiv și irevocabil în dosarul nr. 169/88/2006 și cum prezenta acțiune se referă Ia aceiași cauză și are același obiect și temei juridic așa cum în mod corect au reținut instanțele inferioare, se impune respingerea recursului ca nefondat conform art. 312 C. proc.

civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul L.E. împotriva deciziei civile nr. 158/COM din 18 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Ia act de renunțarea la judecata cererii privind recursul declarat de pârâta SC I.B.I. SRL Tulcea împotriva aceleiași decizii, în temeiul dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2012.