ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5799/2007

Asupra recursului

civil de față:

Deliberând,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 887 C din 11 decembrie

2006, Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de Direcția Generală de

Pașapoarte București, în contradictoriu cu

pârâtul C.G., pentru restrângerea exercitării dreptului la libera

circulație în statele Uniunii Europene.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că, la data de 1 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană.

În atare situație restrângerea dreptului la liberă circulație a pârâtului ar

însemna restrângerea dreptului la circulație a acestuia chiar pe teritoriul

României.

Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr.

32 A din 28 februarie 2007, a respins apelul declarat de reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, în materia liberei

circulații a persoanelor având cetățenia română este aplicabil art. 48 din

Tratatul C.E.E. precum și art. 4 din Directiva 2002/38/C.E. În prezenta cauză

nu sunt îndeplinite condițiile pentru ca instanța să ia măsura extremă a

restrângerii dreptului la circulație a pârâtului potrivit acestor norme,

deoarece norma comunitară prevede în mod limitativ doar trei situații care ar

permite o astfel de măsură și anume, afectarea ordinii publice, a siguranței

publice sau sănătății publice.

Împotriva deciziei civile mai sus menționată a

declarat recurs Direcția Generală de Pașapoarte, criticând-o ca fiind nelegală

deoarece din dispozițiile art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) din Legea nr.

248/2005, rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii

restrângerii exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este

aceea a returnării cetățeanului român dintr-un stat cu care țara noastră are

încheiat acord de readmisie.

Prin urmare, autoritățile române nu au

competența de a cerceta și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei

actului de returnare săvârșit de autoritățile străine ci doar de a lua act de

această măsură și de a pune în executare prevederile corespunzătoare din

legislația națională, în sensul restrângerii exercitării dreptului la libera

circulație în statul de unde pârâtul a fost returnat, respectiv Franța.

Recursul nu este fondat.

Legea nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost modificată prin

O.G. nr. 5/2006 și O.U.G. nr. 96/2006.

Ca urmare a acestor modificări a fost introdus

art. 6

1

, potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie

document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre

ale Uniunii Europene.

Potrivit art. 17 din Tratatul de constituire a

Comunității Europene, aplicabil României începând cu 1 ianuarie 2007, data

aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care

are cetățenia unui stat membru. Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia

națională, ci o completează.

Așa cum s-a apreciat în jurisprudența Curții

Europene de Justiție prin instituirea Comunității, statele au creat un drept

aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică

proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în

vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.

Efectul direct al dreptului comunitar conferă

acestuia competența generală de a completa cu drepturi și obligații noi, astfel

încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a

cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate,

regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept

conferit de acestea.

Strâns legat de principiul efectului direct al

dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către

judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru

protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei

prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul

comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.

În virtutea acestor principii, în domeniul

liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale, în

speță Legea nr. 248/2005, numai în măsura în care aceasta este concordantă cu

legislația comunitară, în caz contrar aceasta din urmă aplicându-se în mod

direct și prioritar.

În acest sens, urmează a se observa că, la art.

2, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE din data de

19 aprilie 2004 stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului

la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către

cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor precum și restrângerile acestui

drept, din motive de ordine publică sau sănătate publică.

Art. 27 alin. (1) din Directivă, statele membre

pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a

membrilor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică

sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu

condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.

România este începând cu 1 ianuarie 2007,

membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate, toți

românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul de liberă

circulație în toate statele membre.

Prin urmare, în măsura în care dispozițiile

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 modificată prin H.G. nr. 5/2006 potrivit

cu care, recurenta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului C.G. îi creează o

situație mai grea acestuia și nu îi conferă garanția respectării dreptului la

libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii, în condițiile, în care în

sarcina pârâtului nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art. 27 din

Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2004/38/CE, ele nu își vor

mai găsi aplicabilitate în speță.

Pentru aceste considerente, decizia recurată

este privită ca fiind legală și temeinică și în consecință se va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul declarat

de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 32 A din

28 februarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

18 septembrie 2007.

»