ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1615/2007

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin Încheierea din 9 martie 2007, pronunțată în dosarul nr. 4339/3/2006, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat G.A., în baza 300 2 și a art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul. Recurentul a solicitat casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, susținând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat măsura preventivă. Înalta Curte constată, că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., „În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b ”. Conform art. 160 alin. (3) C. proc.

pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Prin încheierea atacată, instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul G.A. a comis fapta de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive. Înalta Curte reține că încheierea instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul G.A. a fost inițial arestat în vederea aducerii sale în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent (art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție), în speță, în temeiul condamnării inculpatului la pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1499 din 5 decembrie 2006 a Tribunalului București, secția I penală. Chiar dacă sentința nu a rămas definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată, acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F. tale, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat G.A. împotriva încheierii de ședință din 9 martie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 4339/3/2006 (nr. vechi 168/2007). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 martie 2007.