ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1615/2007

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului

constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 martie

2007, pronunțată în dosarul nr. 4339/3/2006, Curtea de Apel București, secția I

penală, a menținut arestarea preventivă a apelantului inculpat G.A., în baza

300

2

și a art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri,

a declarat recurs inculpatul.

Recurentul a solicitat

casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, susținând că nu

mai subzistă temeiurile care au determinat măsura preventivă.

Înalta Curte constată, că

recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 300

2

C. proc. pen., „În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal

sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și

temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160

b

”.

Conform art. 160 alin. (3) C.

proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea

impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care

justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată,

menținerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată,

instanța de apel, constatând că aceste dispoziții procedurale sunt aplicabile

în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul G.A. a

comis fapta de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol

concret pentru ordinea publică, a dispus menținerea arestării preventive.

Înalta Curte reține că

încheierea instanței de apel este legală și justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct.

1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate

fi lipsită de libertate, inculpatul G.A. a fost inițial arestat în vederea

aducerii sale în fața autorităților judiciare competente existând motive

verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune [(lit. c)].

Ulterior, măsura arestării a

fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent (art. 5 pct.

1 lit. a) din Convenție), în speță, în temeiul condamnării inculpatului la

pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1499 din 5

decembrie 2006 a Tribunalului București, secția I penală.

Chiar dacă sentința nu a

rămas definitivă, menținerea arestării preventive a inculpatului este justificată,

acesta fiind trimis în judecată pentru o infracțiune pentru care legea prevede

o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea sa

în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite

atât cerințele art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (3) C.

proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F. tale,

Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 150 lei, cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului din

oficiu, în sumă de 50 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de recurentul inculpat G.A. împotriva încheierii de ședință

din 9 martie 2007 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 4339/3/2006 (nr. vechi 168/2007).

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 martie 2007.