ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 277/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 aprilie 2005, reclamantul F.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1544 din 25 februarie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În cauză, a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantului, Partida Rromilor Social Democrată din România.

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 297 din 7 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile solicitate, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1 septembrie 1944. Instanța a reținut că declarațiile autentificate depuse la dosarul cauzei fac dovada că reclamantul a fost obligat să-și schimbe domiciliul din România, în Transnistria, împreună cu familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani. Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta a susținut că în condițiile în care nici reclamantul și nici cel puțin unul dintre martori, nu pot dovedi cu înscrisuri oficiale, că au fost deportați din motive etnice, în mod greșit instanța de fond a admis acțiunea. În acest sens, s-a invocat interpretarea și completarea art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dată prin „mai multe acte normative sau adrese ale Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei”. Recursul este fondat și urmează a fi admis, în sensul și pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1 din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, începând cu 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă localitate.

Dovada încadrării în situația reglementată de lege se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu acte oficiale sau, în lipsa lor, cu declarații de martori. Martorii, ale căror declarații autentificate reprezintă singurele probe administrate în cauză, aveau la data când s-au petrecut evenimentele relatate, 1 an și, respectiv, 6 ani, vârstă care face incertă percepția lor asupra evenimentelor relatate, chiar dacă s-au aflat în aceeași situație cu reclamantul și au cunoscut „personal” cele relatate. Față de precaritatea acestei singure probe existente în dosarul cauzei, se impune administrarea și a altor dovezi din care să rezulte cu certitudine faptul și motivația refugiului reclamantului, instanța având obligația unui rol activ, în considerarea dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. Pentru aceste motive și având în vedere dispozițiile art. 312 și ale art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, în vederea suplimentării probatoriilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 297 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2006.