ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 277/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13

aprilie 2005, reclamantul F.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană

de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1544 din 25 februarie 2005, emisă de

pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În cauză, a formulat cerere de

intervenție în interesul reclamantului, Partida Rromilor Social Democrată din

România.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 297

din 7 septembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a

obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască

reclamantului, drepturile solicitate, pentru perioada 1 octombrie 1942 - 1

septembrie 1944.

Instanța a reținut că declarațiile

autentificate depuse la dosarul cauzei fac dovada că reclamantul a fost obligat

să-și schimbe domiciliul din România, în Transnistria, împreună cu familia sa,

ca urmare a persecuțiilor etnice suferite.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani.

Invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că în

condițiile în care nici reclamantul și nici cel puțin unul dintre martori, nu

pot dovedi cu înscrisuri oficiale, că au fost deportați din motive etnice, în

mod greșit instanța de fond a admis acțiunea.

În acest sens, s-a invocat

interpretarea și completarea art. 4 din H.G. nr. 127/2002, dată prin „mai multe

acte normative sau adrese ale Ministerului Muncii, Protecției Sociale și

Familiei”.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis, în sensul și pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1 din Legea nr.

189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care,

în perioada regimurilor instaurate în România, începând cu 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată,

refugiată sau expulzată în altă localitate.

Dovada încadrării în situația

reglementată de lege se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr. 127/2002, cu

acte oficiale sau, în lipsa lor, cu declarații de martori.

Martorii, ale căror declarații

autentificate reprezintă singurele probe administrate în cauză, aveau la data

când s-au petrecut evenimentele relatate, 1 an și, respectiv, 6 ani, vârstă

care face incertă percepția lor asupra evenimentelor relatate, chiar dacă s-au

aflat în aceeași situație cu reclamantul și au cunoscut „personal” cele

relatate.

Față de precaritatea acestei singure

probe existente în dosarul cauzei, se impune administrarea și a altor dovezi

din care să rezulte cu certitudine faptul și motivația refugiului

reclamantului, instanța având obligația unui rol activ, în considerarea

dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Pentru aceste motive și având în

vedere dispozițiile art. 312 și ale art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va

admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare,

aceleiași instanțe, în vederea suplimentării probatoriilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 297 din 7

septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 ianuarie 2006.