ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1185/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1185/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune în contencios administrativ, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Botoșani, anularea hotărârii nr. 1658 din 25 februarie 2005 și să se constate că este beneficiara drepturilor recunoscute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada cât a fost deportată, împreună cu familia în Transnistria, începând cu primăvara anului 1942, până în toamna anului 1944. În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, Partida Rromilor Social Democrată din România. Prin sentința nr. 282 din 7 septembrie 2005, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta B.E.
și cererea de intervenție formulată de Partida Rromilor Social Democrată din România și a anulat hotărârea nr. 1658 din 25 februarie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Botoșani. A stabilit că reclamanta este beneficiară a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada aprilie 1943 - septembrie 1945, care se vor calcula începând cu data formulării cererii, la 6 octombrie 2004. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că declarațiile autentificate depuse la dosar fac dovada că reclamanta a fost obligată să își schimbe domiciliul din România, în Transnistria (Bug), din motive etnice, împreună cu familia. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Botoșani, care a motivat, în esență, că nici reclamanta și nici martorii nu au putut să dovedească în nici un fel faptul că au fost persoane deportate din motive etnice, în perioada stabilită de legiuitor, în raionul Transnistria.
Recursul este nefondat. Se reține că declarațiile autentificate depuse la dosar fac dovada că reclamanta a fost obligată să își schimbe domiciliul din România, în Transnistria (Bug), din motive etnice, împreună cu familia. În mod întemeiat a reținut instanța de fond că reclamanta are calitatea de persoană persecutată din motive etnice, de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940 și până la 6 martie 1945. Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Botoșani împotriva sentinței civile nr. 282 din 7 septembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.