ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.03.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2119/2011

HOTĂRÂRE
09.03.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2119/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 26 mai 2008, reclamanta L.R. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Agenția Domeniilor Statului, anularea deciziei nr.

1172 din 6 mai 2008 emisă de pârâtă și obligarea acesteia, în calitate de

entitate implicată în privatizarea SC V. SA Panciu, să soluționeze notificarea

sa prin acordarea de despăgubiri pentru inventarul viticol confiscat în anul

1959.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a învederat că între mama sa, V.M., în calitate de

proprietară și GAS Panciu, a intervenit contractul de închiriere înregistrat

sub nr. 5824 din 18 septembrie 1959, prin care s-a stabilit și valoarea

edecurilor închiriate, fără ca această unitate să achite vreodată chiria, ceea

ce face ca, în realitate, acest contract de închiriere să reprezinte un

inventar al bunurilor confiscate.

A mai învederat că

prin notificarea adresată Primăriei Panciu a solicitat despăgubiri în temeiul

legii speciale de reparație pentru inventarul viti-vinicol și că, în urma

litigiului finalizat prin decizia nr. 415 din 6 noiembrie 2007, Curtea de Apel

Galați a conchis în sensul că obligația de a propune despăgubiri revine

pârâtei, ca instituție implicată în privatizarea societății deținătoare a

bunurilor pretinse.

In acest context, în

mod greșit prin dispoziția contestată, pârâta i-a respins notificarea, motiv

pentru care a solicitat admiterea acțiunii.

La 19 iunie 2008,

reclamanta a completat acțiunea în sensul că, în subsidiar, a solicitat

obligarea pârâtei la despăgubiri pe tărâmul dreptului comun (drept civil), în

raport de efectele actului juridic menționat (contract de închiriere).

Prin sentința nr. 948

din 30 iunie 2009, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantei reținând, în esență, că notificarea

reclamantei pentru inventarul viti-vinicol pretins, a fost formulată după

împlinirea termenului prevăzut de Legea nr. 10/2001, în condițiile în care

Legea nr. 247/2005 de modificare și completare a legii speciale de reparație,

nu a operat vreo prorogare sau repunere de drept în termen.

Prin procesul

finalizat prin decizia nr. 415/2007 a Curții de Apel Galați prin care pârâta a

fost obligată să soluționeze notificarea reclamantei, nu s-a invocat și

analizat tardivitatea depunerii notificării, astfel încât nu se poate susține

că decizia atacată în prezenta procedură ar contraveni hotărârii judecătorești

menționate.

S-a reținut astfel că

actul administrativ atacat prin care a fost respinsă ca tardivă notificarea

reclamantei este temeinic și legal, motiv pentru care, în temeiul art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.

Nu a fost primită

nici cererea subsidiară astfel cum a fost precizată la data de 19 iunie 2008,

respectiv la 16 octombrie 2008 (f. 29), întrucât, pe de o parte, obiectul

cauzei nu poate fi încadrat ca unul de drept comun. iar pe de altă parte,

soluția pretinsă ar conduce la eludarea dispozițiilor imperative prescrise de

legea specială, cărora reclamanta nu li s-a conformat.

Prin decizia nr. 378

A din 31 mai 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat apelul reclamantei, reținând, în esență, că formulând notificarea la

data de 15 septembrie 2005, reclamanta nu s-a conformat prescripțiilor art. 22 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, consecința fiind aceea prevăzută de dispozițiile

art. 22 alin. (5) din aceeași lege, de pierdere a dreptului de a solicita în

justiție măsuri reparatorii prin echivalent, corect reținute de prima instanță.

Prin decizia nr.

415/2007 a Curții de Apel Gajați nu a fost stabilită calitatea reclamantei de

persoană îndreptățită la restituire și nici nu a fost analizată tardivitatea

notificării.

Împotriva

susmenționatei hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.,

a susținut că prin hotărârea Curții de Apel Galați i-a fost recunoscută

calitatea de persoană îndreptățită la restituire în temeiul legii speciale,

însă în raport de neformularea notificării în termenul prevăzut de aceeași

lege, a înțeles să-și întemeieze cererea pe dispozițiile dreptului comun – art.

1339, art. 998, art. 480, art. 481 și art. 644 C. civ., în raport cu care

instanțele nu s-au pronunțat și nici nu i-au permis să-și facă apărări.

Recursul nu este

fondat.

Declanșat ca un

litigiu întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a înțeles să

invoce și dispozițiile dreptului comun, sens în care, în recurs, a indicat

dispozițiile legale a fi incidente cauzei, aspect ce a fost analizat, contrar

susținerilor recursului, de instanțele fondului.

În acest sens, legal

s-a conchis în sensul netemeiniciei pretențiilor solicitate pe calea dreptului

comun, întrucât fiind reglementate de dispozițiile unui act normativ special,

care prevede condițiile valorificării dreptului subiectiv pretins pentru bunuri

preluate abuziv de stat în perioada regimului comunist, precum și procedurile

de realizare a acestuia, reclamanta nu poate alege o altă cale decât aceea

prescrisă de normele actului special de reparație, potrivit principiului

specialia

generalibus derogant

.

Or, prin neformularea

notificării în termenul prevăzut de dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, reclamanta este decăzută din dreptul de a mai solicita măsuri

reparatorii în justiție pentru bunurile pretinse (indicate a fi fost preluate

abuziv de stat prin GAS Panciu), sancțiune corect aplicată de instanțe și care,

pentru considerentele sus enunțate nu-i permite părții să aleagă o altă cale de

valorificare a acestui drept, decât cu riscul încălcării principiului de drept evocat

și, în realitate, a eludării dispozițiilor legii speciale.

Ca urmare, față de

cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus

judecății urmează a fi respins ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta L.R. împotriva deciziei nr. 378/A din 31 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-01-12
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 42/2010
nța apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Prin sentința civilă nr. 1793 din 4 decembrie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins contestația formulată în contradictoriu cu SC G. SA Galați ca fiind
ÎCCJ 2010-05-27
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3306/2010
Asupra recursului civil de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Sentința nr. 432 din 10 iunie 2008, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins excepția prematurității acțiunii și a admis în parte acțiu
ÎCCJ 2009-02-16
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1550/2009
aplicarea Legii nr. 10/2001. Prin decizia nr. 468/A din 27 decembrie 2007 a Curții de Apel Galați, secția civilă, s-a admis apelul reclamantei C.O.T. și continuat de moștenitorul acesteia C.G. împotriva sentinței civile nr. 79 din 21 martie
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7139/2012
pentru că la 12 mai 2009 s-a declanșat procedura prevăzută de O.G. nr. 14/2007 prin aducerea la cunoștință a faptului că bunurile sunt proprietatea Statului Român. Apoi, deși apelanta-reclamantă avea obligația să le inventarieze, să aducă l
ÎCCJ 2007-11-05
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7455/2007
plată a despăgubirilor. Apelul declarat de Municipiul Galați, prin Primar a fost respins de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 330 din 28 septembrie 2006. Instanța de apel a confirmat temeinicia situației de fapt stabili
Sursă