ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1006/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin la data de 27 ianuarie 2010 reclamanții J.P. și J.Ș. au chemat în judecată pe pârâtul Statul român reprezentat prin M.E.F.P. București prin D.G.F.P. Caraș-Severin, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, echivalent în lei la data efectuării plății, reprezentând despăgubiri morale și 279.664 lei daune materiale. În drept s-au invocat dispozițiile art. 1 alin. (2), art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (3) și (4) din Legea nr. 221/2009.

În motivarea acțiunii, s-a arătat că prin sentința nr. 1708 din 1 noiembrie 1949 pronunțată în dosar nr. 1507/1949 al Tribunalului Militar Timișoara tatăl reclamanților a fost condamnat la 8 luni închisoare contravențională pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale având în vedere faptul că a făcut parte dintr-o bandă de fugari care aveau sediul în munții Parâng și Banat, organizație condusă de C.U. Reclamanții, în calitate de copii, au solicitat acordarea de daune morale atât în nume propriu cât și ca moștenitori ai tatălui lor. Prin sentința civilă nr. 715 din 27 aprilie 2010 Tribunalul Caraș-Severin a admis în parte acțiunea și a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 750.000 euro echivalată în lei la data efectuării plății, reprezentând daune morale.

În baza art. 246 C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea petitului privind acordarea daunelor materiale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința nr. 1708 din 1 noiembrie 1949 pronunțată în dosar nr. 1507/1949 al Tribunalului Militar Timișoara, tatăl reclamanților a fost condamnat la 8 luni închisoare contravenționala pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale având în vedere faptul că a făcut parte dintr-o bandă de fugari care aveau sediul în munții Parâng și Banat, organizație condusă de C.U. Instanța a apreciat că în cauză s-a creat un prejudiciu moral ca urmare a afectării dreptul personal nepatrimonial la libertate, precum și atributelor ce țin de relațiile sociale, respectiv onoare și reputație.

Lipsirea de libertate a creat consecințe în planul vieții private și profesionale, a diminuat considerabil sursele de venit, fiind astfel întrunite elementele răspunderii instituite de art. 5 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 221/2009. În ce privește cuantumul daunelor acordate suma de 750.000 euro s-a considerat a fi suficientă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul. În motivarea apelului s-a arătat că reclamanții, deși au fost condamnați definitiv, nu au făcut dovada că hotărârea de condamnare a fost desființată, anulată sau casată. De asemenea, nu s-a ținut seama de aplicarea, în speță, a prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990. Suma de 750.000 euro, reprezentând despăgubiri morale reprezintă o îmbogățire Iară just temei, fiind nejustificată deoarece include o doză mare de aproximare și subiectivism.

S-a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii. Prin decizia nr. 294/ A din 21 februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara a admis apelul, a schimbat hotărârea apelată și a respins acțiunea. Pentru a pronunța această decizie instanța a examinat apelul prin prisma criticilor invocate și în condițiile prevăzute de art. 287 și urm. C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 1-5 din Legea nr. 221/2009 și la deciziile nr. 1354/2010 și 1358/2010 ale Curții Constituționale. S-a reținut că prin decizia nr. 1354 din 20 octombrie 2010 Curtea Constituțională a declarat ca fiind neconstituțională întreaga O.U.G. nr. 62/2010, împrejurare ce are drept consecință juridică lipsirea în totalitate de efecte juridice a acestui act normativ, la momentul soluționării prezentului apel.

Prin decizia civilă nr. 1358 din 21 octombrie 2010 s-a declarat neconstituțional art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, împrejurare ce are drept consecință lipsirea de temei juridic a pretențiilor și, corelativ a hotărârilor judecătorești, întemeiate pe această dispoziție legală declarată neconstituțională. Curtea Constituțională a motivat că art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 este neconstituțional deoarece fost adoptat de legiuitorul intern cu încălcarea normelor imperative de tehnică legislativă, prevăzute în Legea nr. 24/2000, această împrejurare determinând existența unor reglementări paralele, cu aceleași conținut și finalitate, ceea ce nu este admisibil pentru ordinea constituțională.

De asemenea, Curtea Constituțională a mai reținut că textul de lege analizat, astfel cum este redactat, este prea vag și încalcă regulile referitoare la precizia și claritatea normei juridice, acest aspect fiind de natură a conduce la apariția unor soluții judiciare total diferite, pronunțate în cauze care au același temei juridic. Sunt încălcate astfel regulile privind existența unei norme de drept accesibile precise și previzibile, astfel cum reiese și din jurisprudența constantă a C.E.D.O. (hotărâre din 5 ianuarie 2000 în cauza B. contra Italiei).

Nu poate subzista susținerea că anterior deciziei Curții Constituționale reclamanții ar fi fost proprietarii unui „bun", în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Drepturilor Omului, prin aceea că prima instanță a dat o soluție de admitere totală sau parțială a acțiunii, deoarece pretinsul drept de proprietate este supus condiției stabilite de către norma juridică specială, și, mai ales, izvorul acestui drept este însăși reglementarea din legea specială respectiv art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009. Fiind declarat neconstituțional tocmai izvorului legal al pretinsului drept de proprietate și în lipsa unei manifestări de voință în sensul recunoașterii acestui bun de către legiuitorul intern, acțiunea și soluția judiciară întemeiată pe acest text de lege se plasează în afara ordinii constituționale și juridice.

În speță nu sunt aplicabile prevederile art. 3 C. civ., text de lege care are în vedere un alt domeniu de aplicare, respectiv acela al acțiunii civile de drept comun, or, în prezenta cauză dreptul pretins în justiție este unul consacrat și valorificat în mod exclusiv prin norme cu caracter special, derogatorii de la dreptul comun. Decizia Curții Constituționale, de la data publicării sale în M. Of. împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În criticile dezvoltate se susține că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale nu este aplicabilă cauzelor aflate pe rol (în primă instanță sau căi de atac). Se susține că dreptul la un proces echitabil și principiul egalității în fața legii sunt garantate de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin art. 20 din Constituția României se consfințește preeminența tratatelor și a jurisprudenței C.E.D.O. Recursul nu este fondat. Problema de drept care se pune în speță este aceea dacă dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 mai pot fi aplicate acțiunii, în condițiile în care au fost declarate neconstituționale, printr-un control a posteriori de constituționalitate, prin decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. al României nr. 761 din 15 noiembrie 2010. Această problemă de drept a fost corect dezlegată de instanța de apel, care a reținut că Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010 produce efecte în cauză, în sensul că textul declarat neconstituțional nu mai poate constitui temei juridic pentru acordarea de daune morale.

Cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată s-a pronunțat înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți, publicată în M. Of. nr. 789 din 07 noiembrie 2011, stabilindu-se că, urmare a acestei decizii a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of. Conform art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în M. Of., așa încât, în raport de decizia în interesul legii susmenționată, se impune păstrarea soluției din hotărârea recurată, pentru argumentele reținute de instanța supremă în soluționarea recursului în interesul legii. Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituție, dispozițiile din legile în vigoare, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval, Parlamentul nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile legii fundamentale, pe durata acestui termen respectivele dispoziții fiind suspendate de drept.

La alin. (4) al articolului menționat se prevede că deciziile Curții Constituționale, de la data publicării în M. Of. al României, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în textul cuprins la art. 31 din Legea nr. 47/1992 referitoare la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare. Față de această reglementare, constituțională și legală, s-a pus problema dacă declararea neconstituționalității unui text de lege prin decizie a Curții Constituționale, care produce efecte pentru viitor și erga omnes, se aplică și acțiunilor în curs sau numai situației celor care nu au formulat încă o cerere în acest sens.

Această problemă de drept a fost dezlegată prin decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii, în sensul că decizia nr. 1358/2010 a Curții Constituționale produce efecte juridice asupra proceselor în curs de judecată la data publicării acesteia în M. Of., cu excepția situației în care la această dată era deja pronunțată o hotărâre definitivă. Cu alte cuvinte, urmare a deciziei nr. 1358/2010 a Curții Constituționale, dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza I din Legea nr. 221/2009 și-au încetat efectele și nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele nesoluționate definitiv la data publicării deciziei instanței de contencios constituțional în M. Of.

În speță, la data publicării în M. Of. nr. 761 din 15 noiembrie 2010 a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/1020 nu se pronunțase în apel decizia atacată, cauza nefiind așadar soluționată definitiv la data publicării deciziei respective. Nu se poate spune deci că, fiind promovată acțiunea la un moment la care era în vigoare art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, aceasta ar presupune că efectele textului de lege să se întindă pe toată durata desfășurării procedurii judiciare, întrucât nu suntem în prezența unui act juridic convențional ale cărui efecte să fie guvernate după regula tempus regit actum. Dimpotrivă, este vorba despre o situație juridică obiectivă și legală, în desfășurare, căreia îi este incident noul cadru normativ creat prin declararea neconstituționalității articolului citat.

Cum norma tranzitorie cuprinsă la art. 147 alin. (4) din Constituție este una imperativă de ordine publică, aplicarea ei generală și imediată nu poate fi tăgăduită, deoarece altfel ar însemna ca un act neconstituțional să continue să producă efecte juridice, ca și când nu ar fi apărut niciun element nou în ordinea juridică, ceea ce Constituția refuză în mod categoric. Pe de altă parte, împrejurarea că deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor dă expresie unui alt principiu constituțional, acela al neretroactivității, ceea ce înseamnă că nu se poate aduce atingere unor drepturi definitiv câștigate sau situațiilor juridice deja constituite. În speță, nu se poate pretinde că există însă un drept definitiv câștigat, reclamanții nu erau titularii unui „bun" susceptibil de protecție în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Concluzionând, prin intervenția instanței de contencios constituțional, urmare a sesizării acesteia cu o excepție de neconstituționalitate, s-a dat eficiență unui mecanism normal într-un stat democratic, realizându-se controlul a posteriori de constituționalitate. De aceea, nu se poate susține că prin constatarea neconstituționalității textului de lege și lipsirea lui de efecte erga omnes și ex nune ar fi afectat procesul echitabil, pentru că acesta nu se poate desfășura făcând abstracție de cadrul normativ legal constituțional, ale cărui limite au fost determinate în respectul preeminenței dreptului, al coerenței și al stabilității juridice. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții J.P. și J.Ș. împotriva deciziei nr. 294/ A din 21 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2012.