ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2843/2010

HOTĂRÂRE
28.05.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2843/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 564/2009 din

9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul K.T. în

contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

instanța dispunând obligarea pârâtei la emiterea unei decizii reprezentând

titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. nr.

1754 Cluj Napoca, nr. topo 10.000, precum și la cheltuieli de judecată, în

favoarea reclamantului, în sumă de 1200 lei, reprezentând onorariu avocațial.

Au fost respinse restul pretențiilor formulate.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în esență că Primarul Municipiului Cluj Napoca, prin

Dispoziția nr. 41271 din 20 decembrie 2006, în baza sentinței civile nr.

1857/2004 a Tribunalului Cluj și a Deciziei nr. 687/A/2005 a Curții de Apel

Cluj, a stabilit măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantului

și a numitului K.F., constând în suma de 8.030 Euro, la data efectuării plății,

conform raportului de expertiză ordonat de către instanța de apel pentru

imobilul teren situat în Cluj Napoca, înscris în C.F. nr. 1754 Cluj Napoca, nr.

topo 10.000.

S-a mai reținut că, ulterior, prin sentința

civilă nr. 231 din 22 martie 2007 a Tribunalului Cluj s-a dispus anularea

parțială a acestei dispoziții, pentru considerente care nu au relevanță în ceea

ce privește persoanele îndreptățite sau suma despăgubirilor, dosarul fiind

înregistrat în evidențele pârâtei sub nr. 32546/CC, încă din anul 2007, în

scopul emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

În raport cu jurisprudența CEDO și cu

dispozițiile Legii nr. 247/2005, prima instanță a reținut că reclamantul a

parcurs procedurile instituite în favoarea sa, autoritățile fiind în culpă

pentru lipsirea reclamantului de beneficiul bunului de a cărui ocrotire ar

trebui să se bucure.

S-a apreciat că nu poate fi primită

apărarea pârâtei referitoare la netemeinicia acțiunii din perspectiva faptului

că nu a fost urmată în totalitate procedura administrativă, întrucât, dacă s-ar

lua în considerare această poziție, s-ar ajunge în situația în care pârâta s-ar

prevala cu succes de propria culpă.

De asemenea, pârâta a relevat în mod

corect că sunt nefondate pretențiile referitoare la întocmirea unui nou raport

de evaluare, întrucât cuantumul măsurilor reparatorii a fost stabilit printr-o

hotărâre judecătorească irevocabilă.

Prima instanță a respins și petitul

având ca obiect obligarea pârâtei la plata unor penalități pe zi de întârziere

de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la executarea efectivă a

obligației, întrucât în materia contenciosului administrativ sunt incidente

prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004.

In baza prevederii art. 274 C. proc.

civ., reținând culpa procesuală a pârâtei, instanța a obligat pârâta la plata

cheltuielilor de judecată în sumă de 1200 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând soluția

pronunțată sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată,

susținând, în esență, că:

potrivit art. 13 alin. (5) din H.G.

nr. 34/2009, autoritatea funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor

Publice, fiind o entitate fără personalitate juridică și buget propriu;

instanța a reținut în mod neîntemeiat culpa procesuală a autorității, iar

comisia nu a căzut în pretenții; a solicitat aplicarea prevederilor art. 274

alin. (3) C. proc. civ., în raport cu obiectul pricinii și cu munca depusă de

avocat.

Examinând sentința recurată, în raport

cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Prevederile art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., conform cărora

„partea care

cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de

judecată",

au fost corect aplicate de instanța de fond care, admițând în parte acțiunea, a

obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, culpa procesuală a pârâtei

constând în nederularea procedurii înăuntrul unui termen rezonabil, respective

neemiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire.

Faptul că recurenta nu are buget

propriu nu prezintă relevanță câtă vreme are capacitatea de a sta în proces,

iar norma cuprinsă în art. 274 C. proc. civ. nu conține vreo condiționare

legată de buget, disponibilități financiare, etc.

Totodată, deși nu are personalitate

juridică, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor stă în proces în

virtutea capacității sale administrative, constând în aptitudinea de a emite

operațiuni și acte administrative în exercitarea atribuțiilor prevăzute de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, în plus, reprezintă Statul român în

litigiile în această materie, fiind în mod corect obligată să suporte

cheltuielile de judecată.

Nu se poate reține nici incidența

prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., întrucât onorariul de avocat

care compune cheltuielile de judecată acordate reclamantului nu poate fi

socotit disproporționat de mare față de complexitatea pricinii și a

demersurilor efectuate pentru recunoașterea dreptului subiectiv al părții.

În fine, apărarea conform căreia

cheltuielile de judecată nu ar fi trebuit acordate întrucât decizia se va emite

în cuantumul stabilit de instanța de judecată, nu este în acord cu poziția

procesuală constantă a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

care, prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond, a solicitat respingerea

acțiunii formulate ca neîntemeiată.

În consecință, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat de Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr.

564/2009 din 9 noiembrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

28 mai 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2929/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 701 din 6 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, s ecția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de
ÎCCJ 2010-02-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1029/2010
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță înregistrată sub nr. 5194/117/2007 la data de 29 noiembrie 2007 pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, reclamanții I.A.C. și I.S.D., în contra
ÎCCJ 2009-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 973/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de 25 iunie 2008, reclamanta S.Z.M. a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabil
ÎCCJ 2010-10-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 910/2012
ianuarie 2010 Primarul municipiului Cluj-Napoca a modificat art. 1 a Dispoziției nr. 1523 din 23 ianuarie 2007, în sensul că a propus acordarea de despăgubiri pentru cota de 17/48 parte în favoarea lui K.L.B., pentru cota de 3/48 parte în f
ÎCCJ 2010-06-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2991/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 602 din 24 noiembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția lipsei cal
Sursă