ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 441/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâții Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase, Vicariatul Ortodox Sârb și Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche, solicitând să se anuleze decizia nr. 152 din 31 martie 2004 emisă de pârâta I pe seama pârâtelor II și III, prin care s-a dispus retrocedarea nudei proprietăți a imobilului compus din construcție și teren, situat în Moldova Veche, înscris în C.F. nr. 2800 cu nr.top. 101-102, fără cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 119 din 24 aprilie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost admisă în partea acțiunea formulată și precizată de către reclamant, a fost anulată decizia nr. 152 din 31 martie 2004 emisă de pârâta I pe seama pârâtelor II și III cu privire la dispoziția de retrocedare a nudei proprietăți a imobilului compus din construcții, situat în localitatea Moldova Veche, înscris în C.F. nr. 2800 Moldova Veche cu nr. top 101-102. Totodată, prin aceiași hotărâre, instanța a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul Serviciul Român de Informații ca inadmisibilă și a obligat reclamantul la cheltuieli de judecată parțiale față de pârâtele Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche și Vicariatul Ortodox Sârb Timișoara, în sumă de 250 lei reprezentând parte din onorariul de avocat.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtele Vicariatul Ortodox Sârbesc din Timișoara și Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche precum și intervenientul Serviciul Român de Informații. Prin decizia civilă nr. 4453 din 20 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. 4519/59/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. In considerentele deciziei a reținut că instanța de fond în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ. era datoare să observe că în speță dispozițiile legale aplicabile cu prioritate sunt cele menționate de art. 1 din O.U.G.

nr. 94/2000 iar în mod special cele ale alin. (4) ale acestui articol. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că instanța de judecată era datoare să stabilească suprafața construcțiilor, a terenului necesar utilizării lor și a celui afectat amenajărilor de utilitate publică întrucât modificând ea însăși actul administrativ atacat trebuia să stabilească dacă și în ce limite persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a terenului liber și pentru ce suprafețe de teren ocupat poate obține măsuri reparatorii în echivalent. S-a reținut totodată că o asemenea evaluare concretă a suprafețelor era posibilă numai printr-o expertiză tehnică topo-cadastrală, pe care instanța de fond în rejudecare are obligația să o dispună stabilind în concret drepturile pârâtelor.

Instanța de control judiciar a stabilit totodată că instanța de fond în mod greșit a respins cererea de intervenție formulată de Serviciul Român de Informații ca inadmisibilă pentru nerespectarea procedurii prealabile. Aceasta întrucât O.U.G. nr. 94/2000 prevede o procedură specială de contestare a deciziilor Comisiei speciale de retrocedare, și anume contestația se introduce la instanța de contencios administrativ în a cărei raza teritorială este situat imobilul, textul neprevăzând necesitatea îndeplinirii unei procedurii prealabile. In rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 12 februarie 2008 sub nr. 4519.1/59/2004. Având în vedere considerentele deciziei de casare mai sus expuse, Curtea a încuviințat pentru părți efectuarea expertizelor de specialitate topo - cadastrale și construcții.

La dosarul cauzei s-au depus rapoartele de expertiză tehnică imobiliară și raportul de expertiză topo - cadastrală precum și răspunsul experților la obiecțiunile formulate de părți la concluziile rapoartelor menționate. Prin sentința nr. 53 din 2 februarie 2010, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, în contradictoriu cu pârâții PARORHIA ORTODOXĂ SÂRBĂ MOLDOVA VECHE, VICARIATUL ORTODOX SÂRBESC TIMIȘOARA, și COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, și cu intervenientul în interes propriu SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII.

A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII și în consecință a anulat decizia nr. 152 din 31 martie 2004 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România în sensul că a respins cererea formulată de pârâtele Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche și Vicariatul Ortodox Sârbesc Timișoara de retrocedare în natură a nudei proprietăți a imobilului compus din construcție și teren situat în localitatea Moldova Veche, jud. Caraș-Severin, înscris în C.F. nr. 2800 a localității Moldova Nouă, nr. top 101-102. A constatat dreptul de proprietate al intervenientei S.R.I.

asupra cotei-părți din imobilul - construcție situat în localitatea Moldova Veche, jud. Caraș-Severin apartament nr. II, corp B, nr. top 101-102/2 în suprafață de 210, 21 mp și dreptul pârâtelor Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche și Vicariatul Ortodox Sârbesc Timișoara de a primi despăgubiri cu titlu de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul care face obiectul C.F. nr. 2800 Moldova Veche nr. top 101/102, în cuantum de 113.778, 39 lei (68,09 lei/mp), sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plații efective.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele considerente: I. Cu privire la excepția privind tardivitatea introducerii acțiunii și excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, Curtea a constatat că reclamantul a invocat vătămarea unui drept recunoscut de lege, fiindu-i astfel deschisa calea contenciosului administrativ, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004 și că cererea a fost formulată in termenul legal, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004, întrucât a luat cunoștința de decizia a cărei nulitate se invoca, la data de 14 mai 2004. Curtea a respins și excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Vicariatului Ortodox Sârb față de împrejurarea că decizia contestată a fost pronunțată ca urmare a cererii de retrocedare, înregistrată la data de 03 martie 2003 de către Vicariatul Ortodox Sârb Timișoara - Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche iar prin decizia menționată s-a dispus retrocedarea nudei proprietății a imobilului menționat în cererea de chemare în judecată, Parohiei Ortodoxe Sârbe Moldova Veche - Vicariatul Ortodox Sârb Timișoara.

Față de această situație de fapt, prin raportare și la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 177/1998 Curtea a constatat că au calitate procesual pasivă atât Vicariatul Ortodox Sârbesc Timișoara cât și Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche. III. Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că prin decizia nr. 152 din 31 martie 2004 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a fost admisă cererea de retrocedare formulată de pârâtele Vicariatul Ortodox Sârbesc Timișoara și Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche și s-a restituit acestora nuda proprietate a imobilului (construcție și teren) situat în județul Caraș-Severin, localitatea Moldova Veche și individualizat în C.F.

nr. 2800 a localității Moldova Veche, nr. top 101-102. Ulterior, prin sentința civilă nr. 157 din 04 aprilie 2006 pronunțată în dosarul nr. 1196/C/2004 al Judecătoriei Moldova Veche, definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 8 din 06 noiembrie 2006 a fost admisă acțiunea civilă formulată de Ministerul Administrației și Internelor - I.P.J Caraș-Severin și s-a constatat împrejurarea că toate construcțiile existente pe terenul înscris în C.F. nr. 2800 și nr. 3253 Moldova Veche, parcelele nr. top 101-102 au fost edificate pe cheltuială efectivă a reclamanților, care dețin în administrare operativă terenurile și clădirile. Astfel fiind, Curtea a constatat că reclamantul Ministerul Internelor și Reformei Administrative este cel care a edificat construcțiile individualizate în C.F.

nr. 2800 și nr. 3253 Moldova Veche, nr. top 101-102, aceste construcții fiind retrocedate pârâtelor Vicariatul Ortodox Sârbesc Timișoara și Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche prin decizia nr. 152/2004 emisă de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Cum cu privire la acest aspect s-a statuat cu puterea lucrului judecat că reclamantul a edificat construcțiile mai sus menționate, măsura dispusă de către Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în sensul restituirii către pârâtele Vicariatul Ortodox Sârbesc Timișoara și Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche a nudei proprietăți a imobilului cuprinzând și construcțiile edificate pe terenul din C.F.

nr. 2800 nr. top 101-102 Moldova Veche, este nelegală. Având în vedere raportul de expertiză topo - cadastral, efectuat în dosarul cauzei, conform măsurilor dispuse de instanța de recurs prin decizia nr. 4453 din 20 noiembrie 2007, prin care s-a stabilit, cu referire la cele 3 corpuri de clădire și anume corpul A nivel P + 1 E cu destinația de birouri, și corpurile B și C nivel P cu aceeași destinație, că sunt construcții noi edificate în perioada 1986 - 1989, și că și în prezent sunt folosite cu destinația inițial stabilită și de asemenea că întreaga suprafață de teren înscrisă în C.F. nr. 2800 Moldova Veche este ocupată de clădiri fiind folosită în mod judicios și eficient (construcții, drumuri de acces, spații de parcare, trotuare, zone de protecție, etc.) instanța a statuat că acest teren nu poate fi restituit în natură ca spațiu de teren liber.

Curtea a constatat că în același raport de expertiză s-a făcut mențiunea că imobilele-construcții care au aparținut pârâtelor au fost demolate - spălătoria veche, școala de la stradă precum și internatul din curte, care au fost transformate și adaptate cerințelor, apreciindu-se însă că toate construcțiile edificate de către reclamant sunt noi. Prima instanță a luat în considerare dispozițiile legale cuprinse în O.U.G. nr. 94/2000, conform cărora restituirea în natură se poate dispune doar pentru partea de teren rămasă liberă. A apreciat că măsurile reparatorii prin echivalent pot fi acordate pentru terenul ocupat de construcții noi, pentru cel necesar bunei utilizări a construcțiilor și pentru cel afectat amenajărilor de utilitate publică.

A reținut prima instanță că ambele rapoarte de expertiză au concluzionat că pe terenul ce face obiectul discuției sunt edificate construcții noi (acestea fiind folosite în prezent ca birouri, săli de conferință, săli de așteptare public, depozit pentru armament și alte locații specifice activității Ministerului Internelor și Reformei Administrative) iar pe lângă acestea există drumuri de acces, spații de parcare, trotuare și zone de protecție precum și conductele accesorii amenajărilor de utilitate publică, astfel că terenul vizat nu poate fi considerat ca fiind liber.

Față de concluziile rapoartelor de expertiză coroborate cu dispozițiile legale incidente în materie, instanța a constatat că prin decizia nr. 152 din 31 martie 2004 emisă de către pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, au fost vătămate drepturile reclamantului precum și ale intervenientului în interes propriu Serviciul Român de Informații prin măsura dispusă de retrocedare în natură a nudei proprietăți a întregului imobil reprezentând construcții și teren.

Față de constatarea făcută, Curtea a apreciat că se impune anularea deciziei mai sus menționate urmând să admită atât cererea formulată de reclamant cât și cererea de intervenție în interes propriu formulată de Serviciul Român de Informații, constatând dreptul de proprietate al acestui intervenient asupra cotei - părți din imobilul - construcție situat în localitatea Moldova Veche, jud. Caraș-Severin apartament nr. II, corp B, nr. top 101-102/2 în suprafață de 210, 21 mp. De asemenea, constatând că terenul ce face obiectul terenului C.F. nr. 2800 Moldova Veche nu poate fi considerat ca teren liber și retrocedat în natură, Curtea a făcut aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000 și a stabilit în concret despăgubirile ce se cuvin pârâtelor ca echivalent pentru acest teren.

Pentru cuantificarea despăgubirilor ce se cuvin pârâtelor, Curtea a avut în vedere valoarea de piață statuată de către expert prin raportul de expertiză topo - cadastral ale cărui concluzii pe acest aspect au fost acceptate de toate părțile și anume 68,09 lei/mp. In ceea ce privește solicitarea formulată de către pârâte în sensul că instanța să aibă în vedere la stabilirea valorii terenului a suprafeței 410 mp, Curtea a constatat că suprafața înscrisă în cartea funciară este de 1671 mp, suprafață care a fost avută în vedere de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România în momentul în care a soluționat cererea de retrocedare formulate de pârâtele Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche și Vicariatul Ortodox Sârbesc Timișoara prin decizia a cărui anulare se solicită.

Fată de această situație și văzând că nu s-a rectificat cartea funciară în sensul de a se modifica suprafața care există în prezent înscrisă în C.F. cu suprafața reală invocată de către expert, Curtea a avut în vedere la stabilirea drepturilor concrete ale pârâtelor suprafața înscrisă în cartea funciară. In privința solicitării pârâtelor de a constata că dreptul ce li se cuvine ar trebui inclusă suma de 148.500 lei reprezentând valoarea de circulație a imobilelor demolate - clădire școală, clădire internat și spălătorie care au ființat pe terenul înscris în C.F. nr. 2800 Moldova Veche nr. top 101-102/1, Curtea a apreciat că aceasta este neîntemeiată față de dispozițiile legale incidente în materie.

În consecință, a stabilit instanța, limitele acordării eventualelor despăgubiri cuvenite pârâtelor sunt reglementate conform dispozițiilor acestui act normativ. Instanța a subliniat astfel, că art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000 prevede că „imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență." De asemenea, conform art. 1 alin. (3) teza I din același act normativ, „sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi". In speță, pârâtele solicită însă acordarea de despăgubiri pentru o construcție care a fost demolată și care nu mai exista în natură la data formulării cererii de restituire.

Or, potrivit textului legal citat, nu sunt imobile, în sensul de O.U.G. nr. 94/2000, decât „construcțiile existente în natură", iar nu și construcțiile care au fost demolate. In consecință, Curtea a admis cererea reclamantului și cererea de intervenție în interes propriu formulată de Serviciul Român de Informații, constatând dreptul de proprietate al acestuia asupra imobilului construcție situat în localitatea Moldova Veche, jud. Caraș-Severin apartament nr. II, corp B, nr. top 101-102/2 în suprafață de 210, 21 mp și a anulat decizia nr. 152 din 31 martie 2004 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România în sensul că a respins cererea formulată de pârâtele Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche și Vicariatul Ortodox Sârbesc Timișoara de retrocedare în natură a nudei proprietăți a imobilului compus din construcție și teren situat în localitatea Moldova Veche, jud. Caraș-Severin, înscris în C.F.

nr. 2800 a localității Moldova Nouă, nr. top 101-102. Totodată, Curtea a constatat dreptul pârâtelor Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche și Vicariatul Ortodox Sârbesc Timișoara de a primi despăgubiri cu titlu de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul care face obiectul C.F. nr. 2800 Moldova Veche nr. top 101/102, în cuantum de 113.778, 39 lei (68,09 lei/mp), sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație la data plații efective. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche și Vicariatul Ortodox Sârb din Timișoara criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentele au susținut în esență că, hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii referitor la situația clădirilor proprietatea Parohiei și Vicariatului, existente pe teren și că în mod greșit prima instanță nu a acordat despăgubiri în echivalent și pentru construcțiile demolate de autoritățile reclamante.

Au susținut că scopul urmărit de legiuitor în adoptarea atât a Legii nr. 10/2001 cât și a O.U.G. nr. 94/2000 este acela de a repara abuzurile comise în perioada regimului comunist, prin restituirea imobilelor preluate abuziv de Statul Român (persoanelor fizice în temeiul L. 10/2001 și cultelor religioase prin O.U.G. nr. 94/2000). Au arătat că principiul care guvernează aceste restituiri este cel al restituirii integrale "RESTITUTIO IN INTEGRUM", iar faptul că Statul Român, dând în administrare construcțiile reclamantului care le-a demolat total sau parțial nu justifică prejudicierea foștilor proprietari, întrucât dacă imobilele clădiri nu pot fi restituite în natură, Statul trebuie să despăgubească foștii proprietari cu valoarea acestora, întrucât la data preluării lor abuzive, imobilele erau funcționale.

Din aceste considerente au apreciat recurenții reparația prin echivalent ar fi trebuit să cuprindă și suma de 148.500 Ron, conform raportului de expertiză în construcții, efectuat în cauză. Recurenții au mai arătat că și respingerea solicitării referitoare la stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent pentru suprafața reală de teren existentă și evidențiată în cuprinsul Raportului de expertiză tehnică topo cadastrală, este neîntemeiată. Suprafața reală a terenului înscris în C.F. 2800 Moldova Nouă top. 101-102 inițial este de 2081 mp mai mare cu 410 mp decât suprafața tabulară care este de 1671 mp. Acordându-se măsuri reparatorii în echivalent doar pentru suprafața de 1671 mp, au susținut recurenții, se realizează o îmbogățire fără just temei pentru cel care rămâne proprietarul acestuia (Statul Român) și pentru cei ce-l folosesc cu posibilitatea eventuală de a-1 cumpăra (reclamantul și intervenientul).

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Prin recursul promovat, recurenții - pârâți Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche și Vicariatul Ortodox Sârb din Timișoara au solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul acordării de măsuri reparatorii în echivalent și pentru imobilele demolate - clădirea școală, clădirea internat și fosta spălătorie, precum și stabilirea despăgubirilor ce se cuvin a fi acordate, raportat la suprafața reală de teren existentă, care este cu 410 mp mai mare decât suprafața tabulară.

Solicitarea recurenților privitoare la dreptul acestora de a primi despăgubiri cu titlu de măsuri reparatorii în echivalent pentru construcțiile demolate este neîntemeiată față de dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și dispozițiile prevăzute în H.G. nr. 1164/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005. Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, „imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență." Conform art. 1 alin. (3) și (4) din același act normativ, „sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Adăugirile aduse construcțiilor se preiau cu plată, numai dacă acestea nu depășesc 50% din aria desfășurată actuală. In caz contrar, nu se va dispune retrocedarea, considerându-se imobil nou în raport cu cel preluat. Nu se includ în această categorie lucrările de reparații curente, capitale, consolidări, modificări ale compartimentării inițiale, îmbunătățiri funcționale și altele asemenea. (4) In cazul în care terenul este ocupat parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămase libere, pentru cea ocupată de construcții noi, pentru cea necesară în vederea bunei utilizări a acestora și pentru cea afectată unor amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii stabilindu-se în echivalent.

în cazul în care terenul este ocupat în totalitate, pentru acesta se vor stabili măsuri reparatorii în echivalent. De asemenea, se retrocedează în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții ușoare sau demontabile." Astfel, limitele acordării eventualelor despăgubiri cuvenite pârâților sunt reglementate conform dispozițiilor acestui act normativ.

In acest sens dispozițiile art. 1 alin. (1) din ordonanță, prevăd că „imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență." De asemenea, conform art. 1 alin. (3) teza I din același act normativ, „sunt imobile, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, construcțiile existente în natură, împreună cu terenurile aferente lor, situate în intravilanul localităților, cu oricare dintre destinațiile avute la data preluării în mod abuziv, precum și terenurile aflate la data preluării abuzive în intravilanul localităților, nerestituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi". In speță, pârâtele solicită însă acordarea de despăgubiri pentru o construcție care a fost demolată și care nu mai exista în natură la data formulării cererii de restituire.

Or, potrivit textului legal citat, nu sunt imobile, în sensul de O.U.G. nr. 94/2000, decât „construcțiile existente în natură", iar nu și construcțiile care au fost demolate. In acest sens sunt și Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 (aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005, care statuează, în ceea ce privește construcțiile demolate, la Punctul 3 din Norme corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, modificată și completată prin O.U.G. nr. 209/2005, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, modificată și completată prin H.G. nr. 1094/2005, că: „Nu intră sub incidența O.U.G. nr. 94/2000, republicată, imobilele care fac sau au făcut obiectul restituirii potrivit altor legi cu caracter reparator, precum si construcțiile demolate.

Rezultă așadar, în raport cu dispozițiile legale susmenționate și cu situația factuală, că prima instanță a procedat corect stabilit măsuri reparatorii prin echivalent doar pentru terenul tabular, prin excluderea imobilelor construcții demolate. De asemenea nici criticile privitoare la stabilirea măsurilor reparatorii în echivalent și pentru suprafața de teren existentă, de 410 mp, și evidențiată în cuprinsul Raportului de expertiză tehnică topo cadastrală, nu sunt întemeiate. Din analiza întregului material probator rezultă că suprafața înscrisă în cartea funciară este de 1671 mp. Această suprafață a fost avută în vedere de pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România în momentul în care a soluționat cererea de retrocedare formulată de pârâtele Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche și Vicariatul Ortodox Sârbesc Timișoara prin decizia a cărui anulare se solicită.

Fată de această situație și văzând că nu s-a rectificat cartea funciară în sensul de a se modifica suprafața care există în prezent înscrisă în C.F. cu suprafața reală invocată de către expert, în mod corect prima instanță a avut în vedere la stabilirea drepturilor concrete ale pârâtelor suprafața înscrisă în cartea funciară. Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Vicariatul Ortodox Sârbesc Timișoara și de Parohia Ortodoxă Sârbă Moldova Veche împotriva Sentinței civile nr. 53 din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.