ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2940/2012

Asupra recursului de

față:

Din analiza actelor

și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

În fapt, în cauza ce formează obiectul

Dosarului nr. 465/64/2011 al Curții de Apel Brașov, pe cale de excepție,

reclamanții au solicitat instanței constatarea nulității absolute a

Procesului-verbal de constatare nr. 1799 din 23 noiembrie 2010, a Deciziei nr.

41/2010 pronunțată de Camera de Conturi Covasna, anularea Încheierii nr. 2/2011

a Curții de Conturi precum și anularea măsurilor cuprinse în Procesul-verbal

sus-menționat privind stabilirea prejudiciului în valoare totală de 120.893,17

RON cu dobânzi legale în valoare de 9,496,37 RON (în total 130.389,54 RON)

compus din plata nelegală - onorariu de proiectare aferent suprafețelor nereale

și plata nelegală - relevee.

Prin cererea

formulată în dosarul nr. 838/64/2011, reclamanții au solicitat, în temeiul art.

14 și 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Deciziei nr. 41 din 22

decembrie 2010 a Camerei de Conturi Covasna privind înlăturarea abaterilor de

legalitate și regularitate constatate și consemnate în procesul verbal de

constatare nr. 1799 din 23 noiembrie 2010.

Reclamanții au arătat

că cererea privind suspendarea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 41/2010 a

Camerei de Conturi Covasna se bazează pe un caz bine justificat iar scopul

acesteia este prevenirea unei pagube iminente, în sensul că recuperarea

anterioară pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, a

unui prejudiciu major, dar incert, în sumă totală de 131.721,21 RON, în ipoteza

admiterii acțiunii formulate de aceștia ar reprezenta o măsură nelegală și

evident prejudiciabilă.

De asemenea,

reclamanții au invocat împrejurarea că în cadrul acțiunii introductive au

solicitat anularea actelor emise de organele Curții de Conturi pentru motive de

nulitate absolută bine fundamentate.

Având în vedere că

există o diferență substanțială între suma totală stabilită în Procesul-verbal,

130.389,54 RON și cea pentru care a fost dispusă procedura de recuperare prin

Decizia nr. 41/2010, 131.721,21 RON au susținut că nu cunoșteau cu exactitate

întinderea presupusului prejudiciu. Acest lucru influențează și calcularea

dobânzilor aferente, astfel Decizia nu poate fi adusa la îndeplinire.

Față de acțiunea

reclamanților, pârâta Curtea de Conturi a României București a formulat Note

scrise în sensul respingerii cererii de suspendare ca inadmisibilă și în

subsidiar ca netemeinică și nelegală pentru argumentele expuse pe larg la

filele 29 - 33 dosar.

Reclamanții au făcut

dovada plății cauțiunii cu recipisa seria TA nr. 2028282.

Prin Sentința nr. 22/F

din 13 februarie 2012 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ

și fiscal a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî

astfel prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia a cărei suspendare

se solicită s-au stabilit măsuri prin care se urmărește înlăturarea unor

nereguli și abateri de la legalitate și regularitate, aduse la cunoștința

conducerii entității controlate, care nu pot justifica o acțiune de suspendare.

A reținut prima

instanță că pentru verificarea admisibilității acțiunii de suspendare este

necesar să existe riscul producerii unui prejudiciu, în sensul în care, această

noțiune este definită de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Ori, în speța de față

se solicită suspendarea executării unui act administrativ, respectiv a unei

decizii (Decizia nr. 41/2010 emisă de Camera de Conturi Covasna) al cărei

obiect îl vizează operațiunea administrativă de stabilire exactă a unui

prejudiciu rezultat din efectuarea cheltuielilor fără suport legal.

Un asemenea obiect

reprezintă concretizarea unei atribuții a Curții de Conturi de a dispune

entităților controlate, atunci când constată nereguli și încălcări ale legilor

fiscale, să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului, astfel că suspendarea

unui asemenea act administrativ ar goli de conținut activitatea Curții de

Conturi.

Totodată Curtea a

stabilit că autoritatea pârâtă Camera de Conturi Covasna nu a stabilit ea

însăși un prejudiciu ca să se pună problema unui risc pentru o pagubă iminentă,

ci a constatat că s-au comis niște neregularități, dispunând entității

controlate să-și stabilească singură întinderea prejudiciului.

Or, obligația

entității de a determina valoarea unui prejudiciu adus bugetului public prin

încălcarea legii, nu poate fi suspendată.

în cauză.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții Județul Covasna și Consiliul Județean

Covasna, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții reclamanți

au susținut, în esență că în mod greșit prima instanță a apreciat că acțiunea

este inadmisibilă, întrucât, în realitate prin actele administrative contestate

s-a dispus recuperarea prejudiciului, acesta fiind cert, exigibil și

determinat, suma exactă fiind prevăzută în Decizia nr. 41/2010.

II. Considerentele

înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte

constată că instanța competentă să soluționeze litigiul dedus judecății este

Tribunalul Covasna, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru

considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În cauză, obiectul

dedus judecății îl constituie cererea de suspendare a executării Deciziei nr.

41 din 22 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Covasna privind înlăturarea

abaterilor de la legalitate și regularitate consemnate în Procesul-verbal de

constatare nr. 1799 din 23 noiembrie 2010, formulată de Județul Covasna și

Consiliul Județean Covasna.

Potrivit art. 1 alin.

(5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de

Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "În

unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții de Conturi se exercită

prin camerele de conturi județene și a municipiului București, structuri fără

personalitate juridică". În aceste condiții, acte administrative, în

cadrul activității per ansamblu a Curții de Conturi a României reglementate de

Legea nr. 92/1992, emite nu numai Curtea de Conturi, ca autoritate publică

centrală, ci și subdiviziunile sale constituite la nivelul unităților

administrativ teritoriale, anume camerele de conturi județene sau a

municipiului București, neavând relevanță personalitatea juridică a autorității

publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, care constă în aptitudinea

de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere

publică.

De asemenea, art. 1

alin. (4) din Legea nr. 94/1992 stipulează că "Litigiile rezultate din

activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate".

În materia

contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de

fond: - în funcție de obiectul litigiului, criteriul poziționării în cadrul

sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a

autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe

baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face

obiectul actului administrativ contestat. Cu alte cuvinte, numai atunci când

litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite,

contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența nu se

stabilește în funcție de poziționarea autorității emitente, ci în funcție de

valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea

competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON.

Prin urmare, în

raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, competența de soluționare, în primă instanță, a acțiunilor

formulate împotriva actelor administrative (astfel cum sunt definite acestea

prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ) emise de

structurile din cadrul Curții de Conturi poate aparține, după caz, prin

raportare la nivelul central sau local a structurii emitente, fie tribunalelor

administrativ-fiscale (până la constituirea acestora, secțiilor de contencios

administrativ și fiscal ale tribunalelor), fie secțiilor de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel.

Cum, în cauză, actul

administrativ supus cenzurii instanței este, în fapt, Decizia emisă de Camera

de Conturi Covasna prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina

entității publice controlate, întrucât acesta dă naștere, modifică și stinge

raporturi juridice, competența de soluționare aparține tribunalului, actul

administrativ fiind emis de o autoritate administrativă locală.

Totodată, Înalta Curte reține că nu sunt aplicabile

dispozițiile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010, întrucât sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului

administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de

contencios administrativ.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, înalta Curte, în baza art. 312 alin. (2) și

(3) C. proc. civ., va admite recursul declarat și va casa hotărârea recurată cu

trimiterea cauzei spre competentă soluționare, Tribunalului Covasna, secția de

contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite recursul

declarat de Județul Covasna și Consiliul Județean Covasna împotriva Sentinței nr.

22/F din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Covasna,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2012.