ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2940/2012

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. În fapt, în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 465/64/2011 al Curții de Apel Brașov, pe cale de excepție, reclamanții au solicitat instanței constatarea nulității absolute a Procesului-verbal de constatare nr. 1799 din 23 noiembrie 2010, a Deciziei nr. 41/2010 pronunțată de Camera de Conturi Covasna, anularea Încheierii nr. 2/2011 a Curții de Conturi precum și anularea măsurilor cuprinse în Procesul-verbal sus-menționat privind stabilirea prejudiciului în valoare totală de 120.893,17 RON cu dobânzi legale în valoare de 9,496,37 RON (în total 130.389,54 RON) compus din plata nelegală - onorariu de proiectare aferent suprafețelor nereale și plata nelegală - relevee.

Prin cererea formulată în dosarul nr. 838/64/2011, reclamanții au solicitat, în temeiul art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Deciziei nr. 41 din 22 decembrie 2010 a Camerei de Conturi Covasna privind înlăturarea abaterilor de legalitate și regularitate constatate și consemnate în procesul verbal de constatare nr. 1799 din 23 noiembrie 2010. Reclamanții au arătat că cererea privind suspendarea măsurilor dispuse prin Decizia nr. 41/2010 a Camerei de Conturi Covasna se bazează pe un caz bine justificat iar scopul acesteia este prevenirea unei pagube iminente, în sensul că recuperarea anterioară pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, a unui prejudiciu major, dar incert, în sumă totală de 131.721,21 RON, în ipoteza admiterii acțiunii formulate de aceștia ar reprezenta o măsură nelegală și evident prejudiciabilă.

De asemenea, reclamanții au invocat împrejurarea că în cadrul acțiunii introductive au solicitat anularea actelor emise de organele Curții de Conturi pentru motive de nulitate absolută bine fundamentate. Având în vedere că există o diferență substanțială între suma totală stabilită în Procesul-verbal, 130.389,54 RON și cea pentru care a fost dispusă procedura de recuperare prin Decizia nr. 41/2010, 131.721,21 RON au susținut că nu cunoșteau cu exactitate întinderea presupusului prejudiciu. Acest lucru influențează și calcularea dobânzilor aferente, astfel Decizia nu poate fi adusa la îndeplinire. Față de acțiunea reclamanților, pârâta Curtea de Conturi a României București a formulat Note scrise în sensul respingerii cererii de suspendare ca inadmisibilă și în subsidiar ca netemeinică și nelegală pentru argumentele expuse pe larg la filele 29 - 33 dosar.

Reclamanții au făcut dovada plății cauțiunii cu recipisa seria TA nr. 2028282. Prin Sentința nr. 22/F din 13 februarie 2012 Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamanților ca inadmisibilă. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că prin decizia a cărei suspendare se solicită s-au stabilit măsuri prin care se urmărește înlăturarea unor nereguli și abateri de la legalitate și regularitate, aduse la cunoștința conducerii entității controlate, care nu pot justifica o acțiune de suspendare. A reținut prima instanță că pentru verificarea admisibilității acțiunii de suspendare este necesar să existe riscul producerii unui prejudiciu, în sensul în care, această noțiune este definită de Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Ori, în speța de față se solicită suspendarea executării unui act administrativ, respectiv a unei decizii (Decizia nr. 41/2010 emisă de Camera de Conturi Covasna) al cărei obiect îl vizează operațiunea administrativă de stabilire exactă a unui prejudiciu rezultat din efectuarea cheltuielilor fără suport legal. Un asemenea obiect reprezintă concretizarea unei atribuții a Curții de Conturi de a dispune entităților controlate, atunci când constată nereguli și încălcări ale legilor fiscale, să ia măsuri pentru recuperarea prejudiciului, astfel că suspendarea unui asemenea act administrativ ar goli de conținut activitatea Curții de Conturi. Totodată Curtea a stabilit că autoritatea pârâtă Camera de Conturi Covasna nu a stabilit ea însăși un prejudiciu ca să se pună problema unui risc pentru o pagubă iminentă, ci a constatat că s-au comis niște neregularități, dispunând entității controlate să-și stabilească singură întinderea prejudiciului.

Or, obligația entității de a determina valoarea unui prejudiciu adus bugetului public prin încălcarea legii, nu poate fi suspendată. 2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții Județul Covasna și Consiliul Județean Covasna, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenții reclamanți au susținut, în esență că în mod greșit prima instanță a apreciat că acțiunea este inadmisibilă, întrucât, în realitate prin actele administrative contestate s-a dispus recuperarea prejudiciului, acesta fiind cert, exigibil și determinat, suma exactă fiind prevăzută în Decizia nr. 41/2010. II. Considerentele înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze litigiul dedus judecății este Tribunalul Covasna, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: În cauză, obiectul dedus judecății îl constituie cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 41 din 22 decembrie 2010 emisă de Camera de Conturi Covasna privind înlăturarea abaterilor de la legalitate și regularitate consemnate în Procesul-verbal de constatare nr. 1799 din 23 noiembrie 2010, formulată de Județul Covasna și Consiliul Județean Covasna.

Potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "În unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții de Conturi se exercită prin camerele de conturi județene și a municipiului București, structuri fără personalitate juridică". În aceste condiții, acte administrative, în cadrul activității per ansamblu a Curții de Conturi a României reglementate de Legea nr. 92/1992, emite nu numai Curtea de Conturi, ca autoritate publică centrală, ci și subdiviziunile sale constituite la nivelul unităților administrativ teritoriale, anume camerele de conturi județene sau a municipiului București, neavând relevanță personalitatea juridică a autorității publice, ci capacitatea ei de drept administrativ, care constă în aptitudinea de a emite acte administrative, în exercitarea unor prerogative de putere publică.

De asemenea, art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 stipulează că "Litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate". În materia contenciosului administrativ, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond: - în funcție de obiectul litigiului, criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; - criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, numai atunci când litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența nu se stabilește în funcție de poziționarea autorității emitente, ci în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON.

Prin urmare, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, competența de soluționare, în primă instanță, a acțiunilor formulate împotriva actelor administrative (astfel cum sunt definite acestea prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea contenciosului administrativ) emise de structurile din cadrul Curții de Conturi poate aparține, după caz, prin raportare la nivelul central sau local a structurii emitente, fie tribunalelor administrativ-fiscale (până la constituirea acestora, secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor), fie secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.

Cum, în cauză, actul administrativ supus cenzurii instanței este, în fapt, Decizia emisă de Camera de Conturi Covasna prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entității publice controlate, întrucât acesta dă naștere, modifică și stinge raporturi juridice, competența de soluționare aparține tribunalului, actul administrativ fiind emis de o autoritate administrativă locală. Totodată, Înalta Curte reține că nu sunt aplicabile dispozițiile pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întrucât sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

În consecință, având în vedere considerentele expuse, înalta Curte, în baza art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul declarat și va casa hotărârea recurată cu trimiterea cauzei spre competentă soluționare, Tribunalului Covasna, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de Județul Covasna și Consiliul Județean Covasna împotriva Sentinței nr. 22/F din 13 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Covasna, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.