ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4921/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, contestatorul N.C. a solicitat anularea dispoziției nr. 12 din 6 februarie 2006 emisă de intimatul Primarul comunei Gârda de Sus și obligarea intimatului la restituirea în natură a terenului solicitat conform notificării nr. 43/N/2002. În motivarea contestației, petentul a susținut că prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură a terenului de 5876 mp înscris în C.F. 2134 Scărișoara, în calitate de moștenitor al mamei N.V. Că, imobilul a fost preluat în baza Decretului 115/1959 și trecut în administrarea directă operativă a I.I.H.M. Abrud, în 1961. În momentul preluării, s-a notat proprietatea Statului român și dreptul de administrare al I.I.H.M.

pe o suprafață de 34225 mp din care, prin Ordinul Prefectului județului Alba nr. 2500 din 30 aprilie 1993 s-a restituit numitei B.C. o suprafață de 26.196 mp, iar prin decizia Prefectului Alba cu nr. 48 din 24 ianuarie 1921 s-a atribuit petentului suprafața de 855 mp în proprietate. Pe terenul în litigiu s-au construit sediul Primăriei Gârda de Sus sediul Poliției, dispensarul medical, o remiză de pompieri, o fabrică de cherestea și ambalaje și două blocuri de locuințe care ocupă efectiv suprafața de 990 mp, astfel că s-ar putea restitui în natură diferența de teren rămasă neocupată.

Deși a fost închiriată unei firme de telecomunicații suprafața liberă de construcții pentru instalarea unei antene, aceasta nu reprezintă un impediment la restituirea terenului în natură întrucât antena nu este o construcție de interes public, dimpotrivă, în condițiile art. 14 alin. (1) din Legea 247/2005 noul proprietar poate încheia un contract de închiriere cu societatea de telecomunicații în cauză. Prin sentința civilă nr. 1054 din 3 octombrie 2007 Tribunalul Alba, secția civilă, a admis contestația și în consecință a anulat în parte dispoziția nr. 12 din 06 februarie 2006 emisă de intimatul Primarul comunei Gârda de Sus, obligând intimatul să restituie în natură contestatorului suprafața de 1187 mp (cuprinsă între punctele 21-22-23-2-1, marcată cu galben, pe planul de situație anexă la raportul de expertiză) și suprafața de 801 mp (cuprinsă între punctele 18-A-B-20-19, marcată cu albastru, pe planul de situație anexă la raportul de expertiză).

S-a menținut dispoziția atacată în ce privește propunerea de acordare de despăgubiri, în condițiile legii speciale, pentru partea din imobil ocupată de construcții. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit notificării transmise în termen, petentul N.C. a solicitat restituirea în natură a imobilelor înscrise în C.F. 2134 Scărișoara top 8443, 8451, 8453, 8454, 8456, 8457, 8458, 8469, 8470, 8471, 8472 corespunzător cotei de proprietate de 3/40 părți care a aparținut defunctei sale mame M.V., imobile preluate de Statul Român în baza Decretului 115/1959; au fost solicitate despăgubiri în echivalent pentru suprafețele ce nu pot fi restituite în natură, fiind edificate o serie de construcții (sediul primăriei, poliției, blocuri).

Prin dispoziția nr. 12 din 06 februarie 2006 emisă de intimatul Primarul comunei Gârda de Sus a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului în litigiu, constatându-se că petentul N.C. este îndreptățit la despăgubiri în condițiile legii speciale, întrucât pe suprafața solicitată sunt edificate construcții de utilitate publică și două blocuri de locuințe. Instanța a apreciat că modalitatea de reparație a fost greșit stabilită, în condițiile în care prin raportul de expertiză efectuat s-au identificat suprafețe de teren libere de construcții, de 1187 mp, ce pot fi retrocedate fostului proprietar deposedat abuziv. În ce privește suprafața de 801 mp pe care a fost amplasată antena de telecomunicații evidențiată în planul de situație anexă la raportul de expertiză, s-a reținut de asemenea, că nu există impediment la restituirea în natură, fiind incidente dispozițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001.

Instanța a înlăturat apărarea pârâtului potrivit căreia prin sentința civilă nr. 1351/1996 a Judecătoriei Câmpeni s-a dispus sistarea indiviziunii asupra mai multor imobile printre care și cele înscrise în C.F. 2134 Scărișoara, Statului Român revenindu-i o parcelă în coproprietate cu alți proprietari, astfel încât nu ar putea să dispună restituirea în natură în favoarea reclamantului, față de dispozițiile art. 27 din Legea 10/2001 care prevăd că în situația în care persoana notificată deține numai în parte bunurile solicitate, va emite decizia motivată de retrocedare numai pentru partea deținută. Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. 1) Reclamantul a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul restituirii în natură a lotului 1 în suprafață de 1713 mp.

În motivarea apelului, s-a arătat că doar restituirea în natură a imobilului poate asigura o justă reparație în natură a prejudiciului. Afirmația instanței că nu se poate restitui în natură terenul pentru că există rețele de apă potabilă, de incendiu nu poate fi luată în considerare pentru că nu sunt trasate aceste rețele în lucrările de expertiză. Planul urbanistic executat în februarie 2007 arată intenția a ceea ce primăria vrea să realizeze pe terenul în litigiu și nu reflectă ceea ce exista. Chiar dacă unele conducte ar fi existat la data revendicării terenului, acesta nu era un impediment la restituire, planul urbanistic și realizarea drumului pietruit fiind lovite de nulitate absolută întrucât au fost realizate pe parcursul derulării procesului, contrar prevederilor Legii 10/2001.

Sentința primei instanțe a fost considerată criticabilă și sub aspectul neidentificării suprafețelor de teren care pot fi restituite în accepțiunea Legii 10/2001, respectiv porțiunile de teren din spatele blocului pe care sunt ridicate construcții ușoare, neautorizate și fără fundație, barăci de lemn, cotețe, garaje și alte improvizații, toate dotate cu căi de acces. Aceste construcții nu au fost autorizate, nu se regăsesc în carte funciară și nici nu se regăsesc în expertizele tehnice efectuate în cauză. Pe parcursul judecății apelantul a decedat, procesul fiind continuat de moștenitoarea sa, I.D.C. 2) Prin apelul formulat, pârâtul a arătat că instanța de fond, în mod eronat, a considerat că este posibilă restituirea în natură a suprafeței de 1187 mp, întrucât porțiunea respectivă este străbătută de un drum public, singurul drum de acces pentru locuitorii satului Huzărești, drum cuprins în Planul urbanistic de detaliu.

S-a susținut că planul expertului, însușit de instanță, conduce la încălcarea planului urbanistic de detaliu, prin mutarea drumului, ceea ce creează impedimente în accesul la locuințe, parcarea autoturismelor locatarilor din blocuri și spațiului aferent pietonilor. Apoi, terenul respectiv este străbătut de rețele și conducte de apă ce alimentează construcțiile respective astfel că nu ar mai fi posibil accesul pentru remedierea unor eventuale defecțiuni. De asemenea, s-a arătat că imobilul înscris în C.F. 2134 Scărișoara a făcut obiectul unui proces, soluționat prin sentința civilă nr. 1351/1996 a Judecătoriei Câmpeni, prin care s-a stabilit calitatea de coproprietar și s-a sistat indiviziunea cu formarea de loturi iar nr. top 8453 propus a fi atribuit reclamantului este cuprins în lotul 11 din dispozitivul sentinței, fiind atribuit altor persoane fizice.

Prin decizia civilă nr. 113/A din 24 iunie 2010 Curtea de Apel Alba-Iulia a respins ambele apeluri ca nefondate. În faza apelului s-a suplimentat probatoriul, efectuându-se o expertiză tehnică în construcții și o expertiză tehnică specialitatea topografie. Cu privire la criticile din apelul primarului, s-a constatat caracterul lor nefondat, lotul nr. 1 în suprafață de 1187 mp fiind corect restituit reclamantului deoarece este teren liber de construcții, iar drumul comunal mărginește acest teren, astfel cum rezultă din ambele rapoarte de expertiză topografice, efectuate la fond și în apel, restituirea nefiind de natură să afecteze în vreun fel locuitorii din zonă. În ce privește calitatea de coproprietar a Statului asupra nr. top înscrise în C.F.

2134 Scărișoara, aceasta nu a fost apreciată un impediment la restituirea în natură a terenului pentru că, raportat la cota sa de proprietate, Statului i se cuvine o suprafață de 5876 mp, iar suprafața parcelei restituite este mai mică. Afirmațiile apelantului-pârât cu privire la clădirile de interes public care sunt amplasate pe o parte din imobilul în litigiu au fost analizate prin coroborare cu lucrările topografice efectuate în cauză și găsite neîntemeiate. Apelul reclamantului a fost de asemenea, apreciat nefondat, subzistând argumentele pentru care lotul de 1187 mp este singurul restituibil în natură.

Astfel, prin expertiza în construcții au fost identificate construcțiile edificate pe terenul revendicat și, deși s-a confirmat că edificarea lor s-a făcut fără autorizație, o parte din ele fiind ușor demontabile, s-a concluzionat că prin modalitatea de amplasare a lor, dar și a rețelelor de apă, canalizare, a blocurilor de locuințe și a terenului necesar accesului la locuințe, restituirea în natură a acestor porțiuni mici de teren ar duce la o fărâmițare excesivă a imobilului, ceea ce ar afecta valoarea sa economică, contrar spiritului legii de reparație. S-a apreciat că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispoz.

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora pentru suprafața de teren liberă de construcții, dar afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent deoarece așa cum rezultă din raportul de expertiză topografică efectuat în fața instanței de apel, suprafața de teren solicitată a fi restituită în natură este străbătută de rețele de apă, canalizare și energie electrică. Or, aceste rețele constituie amenajări de utilitate publică în sensul art. 10.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 10/2001 și reprezintă impedimente la restituirea în natură a terenului. Totodată, s-a constatat, contrar susținerii apelantului-reclamant, că decizia XX/2007 pronunțată de Secțiile Unite ale I.C.C.J.

în interpretarea Legii 10/2001 nu a fost încălcată de tribunal întrucât prin sentința pronunțată a fost soluționată în întregime contestația, respectiv notificarea formulată de N.C. Astfel, instanța de fond a dispus restituirea în natură în parte a terenului revendicat, pentru restul terenului urmând a se stabili despăgubiri în condițiile legii speciale, Legea nr. 247/2005. În privința terenului ocupat de antena de telefonie mobilă, de 801 mp, s-a reținut că acesta a fost restituit în natură, astfel încât apelantul este în eroare atunci când susține că această suprafață a rămas în proprietatea Statului. Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamanta I.D., care de o manieră nesistematizată, a dezvoltat critici care, în esență, au vizat următoarele aspecte: - Hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Aceasta, întrucât nicio construcție, indiferent de destinația acesteia, edificată pe terenul în litigiu nu are autorizație de construire. Cu toate că rezultă foarte clar din rapoartele de expertiză faptul că cele 5 magazii, ridicate fără autorizație, în apropierea celor două blocuri, sunt ușor demontabile, iar terenul de sub ele poate fi restituit în natură, instanța a opinat eronat că restituirea acestor porțiuni ar conduce la fărâmițarea excesivă și ar afecta valoarea economică a imobilului. Așa cum rezultă din expertizele efectuate în cauză, suprafața ocupată de magazii este de 400 mp, ceea ce nu poate însemna o fărâmițare excesivă a terenului. În realitate, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 care obligă la restituirea în natură a terenurilor pe care s-au ridicat construcții neautorizate, precum și construcții ușoare sau demontabile.

- Cu privire la conținutul raportului de expertiză, recurenta-reclamantă a susținut că terenul are o suprafață mai mare, de 6415 mp, așa cum de altfel, a arătat și în obiecțiunile formulate și respinse nejustificat de către instanță. Mai mult, limita de delimitare din dreapta, aferentă blocului C 14, nu este cea trasată de expert, fiind „mult mai în dreapta”. - Instanța nu a avut în vedere că se poate restitui și terenul aferent magaziilor de lemne, respectiv corpurile C 10, C 18 și C 6 (aferente secției de poliție, blocului de locuințe și primăriei). - Instanța de apel a avut în vedere la pronunțarea hotărârii un PUD emis nelegal, însăși instanța constatând acest aspect și cu toate acestea, în mod nelegal, în motivarea soluției de respingere a apelului s-a arătat că nu poate fi acordat și alt teren în natură față de existența rețelelor de apă, canalizare și energie electrică ce străbat terenul.

Or, planul urbanistic de detaliu este nul, fiind întocmit în anul 2007 de către intimat, cu încălcarea dispoz. art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. S-a susținut nelegalitatea acestuia și pentru lipsa aprobărilor/autorizațiilor din partea consiliului local și județean. Mai mult, instanța a pus în vedere intimatului să depună Planul Urbanistic Zonal, astfel încât nu pot fi reținute la speță detaliile stabilite prin P.U.D.- ul depus de intimat. - Instanța a conferit aplicabilitate și a interpretat, în mod eronat, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, având în vedere că acestea nu stabilesc, ca unică modalitate de reparație, măsuri în echivalent ci lasă la latitudinea instituției învestite cu soluționarea notificării aprecierea dacă suprafețele de teren afectează sau nu accesul și utilizarea normală a amenajărilor subterane.

- Curtea de apel nu a dat aplicabilitate deciziei în interesul legii nr. XX/2007, potrivit căreia ar fi trebuit să se judece nu doar contestația, ci fondul notificării. Aceasta înseamnă că instanța trebuia să stabilească și întinderea măsurilor reparatorii în echivalent, în baza unei expertize prețuitoare. În acest sens, dispozițiile art. 31 alin. (6) și (7) din Legea nr. 10/2001 dispun ca „instanța judecătorească, prin hotărârea ce o va pronunța, în baza unei expertize ce se va efectua, va stabili întinderea despăgubirilor ce trebuie plătite persoanelor îndreptățite”. - Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.). Astfel, deși instanța de apel respinge apelul formulat de Primar, apreciind corect că întocmirea planului urbanistic în anul 2007, după ce a fost formulată notificarea, este lovită de nulitate, în același timp, în motivarea respingerii apelului reclamantei reține că, deși construcțiile au fost edificate fără autorizație, prin amplasarea lor, dar și a rețelelor de apă, canalizare, suprafața de teren devine imposibil de restituit în natură. - Instanța a făcut o prezentare superficială, lacunară, generică, nesocotind dispozițiile art. 261 C. proc. civ., iar lipsa unor mențiuni din hotărâre poate atrage nulitatea acesteia, în condițiile art. 105 alin. (2) teza I C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. Obligația judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluția dată este o obligație esențială, a cărei încălcare duce la desființarea hotărârii. Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca inadmisibil întrucât motivele invocate nu țin de legalitatea soluției ci vizează, în principal, aspecte de netemeinicie, care nu pot fi primite în recurs. În subsidiar, s-a cerut respingerea recursului ca nefondat, soluția adoptată fiind legală, în condițiile în care a rezultat, îndeosebi din suplimentarea probatoriului în apel, că terenul a cărui restituire în natură s-a cerut, este străbătut de rețele de apă, canalizare și energie electrică, acestea fiind în sensul legii, amenajări de utilitate publică.

Examinând aspectele deduse judecății prin intermediul recursului, Înalta Curte constată următoarele: - Astfel cum în mod corect s-a arătat prin întâmpinarea formulată în cauză, cea mai mare parte din motivele recursului vizează situații de fapt și de apreciere a probatoriului, nesupuse cenzurii în această cale de atac, așa încât analiza instanței se va limita la acele critici a căror dezvoltare face posibilă încadrarea în motive de nelegalitate. - Susținerea nesocotirii dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 constituie motiv de recurs în condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar este neîntemeiat. Potrivit textului menționat, „se restituie în natură terenurile pe care s-au ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data de 1 ianuarie 1990, precum și construcții ușoare sau demontabile”.

În speță, nerestituirea terenului afectat de asemenea construcții (magazii) nu s-a datorat faptului că instanța nu le-ar fi reținut un asemenea caracter (neautorizat, ușor demontabil) și ignorării astfel, a dispoziției legale, ci situației de fapt concrete, față de modalitatea de amplasare a acestor construcții ușoare, situate la distanță între ele (deservind primăria, poliția și blocuri de locuințe) și suprafeței de teren ocupate efectiv. Contrar susținerii recurentei, aceste magazii nu ocupă 400 mp, ci suprafețe de 47 mp (construcția C 15), 30 mp (construcția C 16), 36 mp (C 17), 15 mp (C 18), așa încât în mod corect a concluzionat instanța că restituirea lor ar fi însemnat o fărâmițare excesivă a terenului și astfel, diminuarea valorii lui economice.

Situația este aceeași și argumentele instanței subzistă atât în privința magaziilor ce deservesc blocul de locuințe, cât și a celor ce deservesc secția de poliție și primăria (construcțiile notate C 6 și C 10) despre care recurenta susține că nu ar fi fost observată de către instanță posibilitatea restituirii în natură a terenului aferent acestora. - Criticile recurentei privind conținutul raportului de expertiză care nu ar fi identificat corect suprafața de teren – care ar fi mai mare, respectiv, de 6415 mp – nu pot fi primite dintr-un dublu considerent. Pe de o parte, pretinzând dreptul la măsuri reparatorii pentru 6415 mp, recurenta-reclamantă ignoră conținutul notificării autorului său, care în termenul prescris de Legea nr. 10/2001, a solicitat restituirea în natură și prin echivalent bănesc a unui teren de 5876 mp.

Pe de altă parte, critica vizează modalitatea de administrare a unui mijloc de probă (raportul de expertiză și obiecțiunile aduse acestui raport), în condițiile în care evaluarea probatoriului de către instanțele fondului nu se subsumează vreunui motiv de nelegalitate. - Sunt nefondate și susținerile referitoare la fundamentarea soluției de respingere a apelului reclamantei pe planul urbanistic de detaliu (în legătură cu existența rețelelor de apă, canalizare) după ce instanța constatase caracterul nelegal al acestuia, cu referire la art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, ceea ce ar fi de natură să atragă și contrarietatea considerentelor.

În realitate, instanța a respins apelul primarului – care pretindea că nu poate fi restituit în natură lotul de 1187 mp, întrucât porțiunea respectivă ar fi străbătută de un drum public, singurul drum de acces pentru locuitorii satului Huzărești, drum cuprins în planul urbanistic de detaliu – cu motivarea, subsidiară, (după ce a constatat că drumul comunal de fapt mărginește acest teren) că planul urbanistic, fiind elaborat în anul 2007, nu-i poate fi opus notificatorului având în vedere dispoz. art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. În ce privește apelul reclamantei, solicitării acesteia de a i se restitui și alt teren în natură, suplimentar față de soluția primei instanțe, i s-a răspuns prin opunerea situației de fapt relevată de probele administrate respectiv, anexele la raportul de expertiză topografică ce evidențiau existența rețelelor de apă potabilă, de energie electrică, de canalizare menajeră.

Așadar, este vorba de situația diferită care a rezultat în legătură cu regimul juridic al terenurilor și care a impus soluții diferite în drept, neputându-se susține caracterul contradictoriu al considerentelor deciziei în legătură cu efectele recunoscute planului urbanistic de detaliu. Recurenta pretinde că aceste rețele utilitare ar fi menționate doar în planul urbanistic deși existența lor este menționată de expert în conținutul raportului întocmit (fiind de altfel, de neconceput funcționarea a două blocuri de locuințe, a sediului primăriei și poliției care afectează cea mai mare parte a terenului preluat de stat de la autorul recurentei, fără existența unor asemenea utilități).

De aceea, instanța de apel a apreciat corect că este vorba de o suprafață afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 și art. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a legii, așa încât măsurile reparatorii se pot stabili într-o asemenea situație numai prin echivalent. Față de conținutul textului de lege [art. 10 alin. (2)] care statuează în mod expres și fără echivoc că în astfel de situații „măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent”, este lipsită de orice fundament susținerea recurentei conform căreia pentru aceste situații, actul normativ nu ar stabili o singură modalitate de reparație, ci ar lăsa-o la latitudinea instituției învestite cu soluționarea notificării.

- Este nefondată și critica vizând nesoluționarea de către instanța de apel a fondului notificării și astfel, nesocotirea dezlegărilor jurisdicționale de principiu date prin decizia în interesul legii nr. XX/2007. Statuând asupra restituirii în natură a unei părți din terenul ce a făcut obiectul notificării și stabilind îndreptățirea la măsuri reparatorii în echivalent pentru diferența de teren, nerestituibil, instanța a judecat fondul pretențiilor, conformându-se deciziei în interesul legii. Contrar susținerii recurentei, instanța nu putea determina cuantumul măsurilor în echivalent, având în vedere că dispoziția primarului a cărei anulare s-a solicitat a fost emisă la 6 februarie 2006, dată la care intrase în vigoare Legea nr. 247/2005.

Or, potrivit acestui act normativ a fost scindată procedura de acordare a măsurilor prin echivalent în două etape respectiv, cea judiciară în cadrul căreia se stabilește de către instanță îndreptățirea la măsuri reparatorii și cea desfășurată în fața Comisiei Centrale, care stabilește cuantumul despăgubirilor pe baza evaluărilor efectuate de către evaluatori autorizați. Această problemă de drept, legată de aplicarea în timp a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005, după cum era vorba de notificări soluționate la momentul intrării în vigoare a noii reglementări sau nesoluționate până la acel moment, a fost de altfel tranșată printr-o altă interpretare dată în interesul legii, conform deciziei nr. 52/2007 a Secțiilor Unite ale Î.C.C.J.

De aceea, prin soluția adoptată, față de data emiterii dispoziției primarului, instanța de apel a procedat în conformitate cu jurisprudența unificată prin decizia în interesul legii menționată, atunci când a stabilit doar îndreptățirea la măsuri reparatorii, urmând ca întinderea acestora să fie determinată de către Comisia Centrală de Despăgubiri. - Pe de altă parte, susținând obligația care ar fi revenit instanței de a calcula despăgubirile, recurenta face trimitere la dispoziții legale inexistente sau care reglementează altă materie – respectiv, art. 31 alin. (6) și (7) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care articolul menționat conține 6 alineate iar obiectul de reglementare este oricum reprezentat de stabilirea măsurilor reparatorii pentru persoanele arătate la art. 3 alin. (1) lit. b) (adică persoane fizice, asociați ai persoanei juridice care deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în mod abuziv).

- Are caracter neîntemeiat și critica vizând modalitatea de redactare a hotărârii care pe de o parte, nu ar conține motivele pe care se sprijină iar pe de altă parte, considerentele ei ar fi contradictorii. În mod greșit, încadrându-și în drept criticile sub acest aspect, recurenta a pretins că sunt incidente atât dispoz. art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cât și cele prev. de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. În realitate, pentru situația în care „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”, își găsește incidența motivul de recurs prev. de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În ce privește motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., acesta sancționează acea nesocotire a formelor de procedură pentru care nu există reglementare distinctă, cum se întâmplă în situația în care în elaborarea actului jurisdicțional ar fi fost încălcate dispozițiile legale. Ca atare, criticile vizând motivarea necorespunzătoare a hotărârii sunt încadrabile doar în motivul prev. de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar au caracter neîntemeiat. Referitor la pretinsul caracter contradictoriu al considerentelor, acesta ar consta în valoarea și eficiența juridică diferită recunoscută de instanță planului urbanistic, aspect care reprezintă o reiterare a celor expuse și în cadrul motivului de nelegalitate prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care a făcut deja obiect de cercetare pentru instanță potrivit celor expuse anterior.

De asemenea, va fi înlăturată susținerea conform căreia decizia recurată nu ar cuprinde motivele pe care se sprijină, în condițiile în care din conținutul acesteia rezultă că a fost preocupată de determinarea situației de fapt, procedând la suplimentarea probatoriului în apel și ulterior, a făcut o corectă aplicare a normei de drept material la elementele de fapt rezultate. Cum funcția jurisdicțională este aceea de „spunere a dreptului” ( iuris dictio ) la situația de fapt concretă, ceea ce instanța a realizat prin hotărârea pronunțată, rezultă că actul jurisdicțional a fost întocmit cu respectarea normelor procedurale, critica fiind neîntemeiată și sub acest aspect. Față de toate considerentele expuse anterior, aspectele de nelegalitate deduse judecății au fost găsite nefondate astfel încât recursul va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.D.C. împotriva deciziei nr. 113/A din 24 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.