ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1572/2010

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC H.S.C.H. SA București

a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și D.G.F.P. a județului

Constanța, anularea parțială a deciziei nr. 175 din 27 iunie 2007 emisă de

pârâta A.N.A.F. și, pe cale de consecință și a deciziei de impunere nr. 9.515

din 21 decembrie 2006 emisă de pârâta D.G.F.P. a județului Constanța, precum și

exonerarea societății reclamante de la plata sumei totale de 596.957 lei

reprezentând impozit pe profit în sumă de 247.144 lei, majorări, dobânzi și

penalități în sumă de 111.096 lei, aferente impozitului pe profit, taxa pe

valoarea adăugată în sumă de 166.782 lei și majorări, dobânzi și penalități în

sumă de 71.935 lei aferente taxei pe valoarea adăugată stabilită prin decizia

de impunere.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 847/ CA din 29 octombrie 2008 a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată, reținând că aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii

cumulative a condițiilor necesare pentru a beneficia de deducerea cheltuielilor

cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de

servicii.

Recursul declarat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 847 din 29 octombrie 2008 a Curții de Apel Constanța a fost respins ca nefondat de către Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 4772

din 3 noiembrie 2009.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte

a reținut că stabilirea caracterului deductibil al cheltuielilor în raport cu

prevederile art. 21 C. fis. este o problemă de judecată, astfel că opinia

experților care au stabilit o altă bază de impunere nu leagă instanța.

În ceea ce privește contractul de

prestări servicii încheiat cu SC R.T. SRL în vederea perfectării contractului

de asociere în participațiune, concluziile autorității fiscale, menținute de

instanța de fond, sunt corecte, de vreme ce, pe de o parte, contractul pentru

care partea susține că a avut nevoie de intermediere și consultanța urma a fi încheiat

cu persoane juridice care au calitatea de acționari ai SC H.S.C.H. SA,

prestatorul de servicii fiind și el acționar al acesteia.

Pe de altă parte, apărarea

recurentei-reclamante, în sensul că dl. C.B. nu era director financiar în

perioada supusă controlului este nerelevantă, întrucât începând cu data de 30

noiembrie 2004 acesta a dobândit calitatea de administrator, fiind deci

implicat, cu putere de decizie, în managementul societății (certificat

constatator din 31 martie 2006 emis de O.R.C. de pe lângă Tribunalul

Constanța).

Cu privire la celelalte contracte de

prestări servicii, Curtea a constatat că recurenta nu a făcut decât să rezume

susținerile făcute în fața instanței de fond, referitoare la împrejurări de

fapt care, în opinia sa au justificat necesitatea efectuării cheltuielilor.

Pentru fiecare dintre aceste

contracte instanța de fond a efectuat însă o analiză amănunțită, corelând în

mod corespunzător elementele rezultate din probele cauzei și ajungând la

concluzia corectă că susținerile părții nu prezintă credibilitate cu privire la

conținutul economic efectiv și la necesitatea reală a contractării

operațiunilor respective.

Împotriva deciziei nr. 4772 din 3

noiembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC H.S.C.H. SA București a formulat

contestație în anulare, pe care a întemeiat-o pe dispozițiile art. 317-321 C.

proc. civ.

Contestatoarea a susținut, în

esență, că Înalta Curte prin decizia contestată, i-a respins recursul omițând

din greșeală să cerceteze toate motivele acestuia.

Astfel, susține contestatoarea,

recursul său a fost întemeiat nu doar pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ci și pe art. 304

1

C. proc. civ., în baza căruia a solicitat

examinarea cauzei sub toate aspectele invocate în fața instanței de fond, or

cercetarea acestui motiv a fost omisă de Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a mai susținut și că, deși în

recursul declarat a invocat caracterul deductibil al prestațiilor efectuate de

către șapte societăți comerciale și o asociație familială, pentru care s-au

plătit sume distincte, Înalta Curte de Casație și Justiție nu analizează

deductibilitatea cheltuielilor prin prisma raporturilor cu fiecare dintre

aceste societăți deși, în concret, motivele de recurs invocate erau diferite.

Contestația în anulare este

inadmisibilă.

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată

fiind expres și limitativ prevăzute de art. 317-318 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 317,

„Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru

motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe

calea apelului sau recursului: 1) când procedura de chemare a părții, pentru

ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele

legii; 2) când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor

de ordine publică privitoare la competență" (alin. (1)), contestația

putând fi, totuși, primită pentru motivele mai sus-arătate, „în cazul când

aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a

respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond" (alin. (2)).

De asemenea, conform art. 318,

„Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

În cauză, reclamanta susține că este

nemulțumită de modul în care instanța de fond a aplicat legea, în sensul că a

analiza cauza doar pe aspecte de legalitate subsumate prevederilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ. Or, societatea reclamantă și-a întemeiat recursul nu doar pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci și pe cele ale art. 304

1

C. proc. civ., în baza căruia cauza trebuia să fie analizată sub toate

aspectele.

Problema dedusă judecății, se susține

în continuare, era constatarea caracterului deductibil al cheltuielilor cu

serviciile de consultanță și management ori, acest lucru nu putea fi stabilit

de instanța de recurs decât prin raportare la împrejurările de fapt și la

probatoriile care le atestă, elemente neanalizate de instanța de recurs.

Rezultă așadar că, societatea

contestatoare, prin calea de atac promovată, invocă aceleași motive și

argumente ca și în fața instanței de recurs, contestatoarea întemeindu-și în

mod formal cererea sa pe dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ., în

realitate urmărind reiterarea căii de atac a recursului, ceea ce nu este

admisibil potrivit principiului dreptului de folosi o singură cale de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de SC H.S.C.H. SA București împotriva deciziei nr. 4772 din 3

noiembrie 2009 a Înalta Curte de Casație și Justiție, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 martie 2010.