ÎCCJ, decizie (scj.ro #84923)

TVA aferentă serviciilor publice prestate în baza

unui contract de delegare a gestiunii încheiat potrivit Legii nr. 326/2001.

Deducere. Nelegalitate.

Legea nr. 571/2003, art. 145 alin. (3)

Cuprins pe materii: Drept financiar și fiscal

Indice alfabetic: Consiliu local

Gestiune delegată

Servicii publice de

gospodărire comunală

Sistem de iluminat

stradal. Reabilitare.

Societate comercială

TVA. Deducere.

În temeiul dispozițiilor

art. 145 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal orice persoană

impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA are dreptul să deducă TVA aferentă

achizițiilor numai dacă aceste achiziții sunt în folosul operațiunilor sale

taxabile. Prin urmare, în cazul unor bunuri sau servicii facturate care nu sunt

legate de obiectul de activitate al persoanei impozabile sau nu au fost

efectuate în scopul operațiunilor sale taxabile, taxa pe valoarea adăugată nu

este deductibilă.

Operațiunile efectuate

pentru reabilitarea sistemului de iluminat stradal desfășurate în condițiile

Legii nr. 326/2001, privind serviciile publice de gospodărie comunală, în

gestiune delegată, fiind în legătură cu obiectul de activitate al consiliului

local iar

nu

al societății prestatoare, nu se încadrează în categoria celor care

beneficiază de deducerea TVA, nefiind efectuate în folosul operațiunilor

taxabile ale societății însăși.

I.C.C.J. , Secția de contencios

administrativ și fiscal

Decizia

nr. 3054 din 3 iunie 2009

Notă: Legea nr. 326/2001, legea serviciilor

publice de gospodărire comunale a fost abrogată prin Legea nr. 51/2006, legea

serviciilor comunitare de utilități publice, publicată în M.Of. nr. 254 din

21/03/2006.

Prin  sentința civilă nr.

816/CA din

9

octombrie  2008

, Curtea de Apel Constanța – Secția comercială, maritimă și

fluvială, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată,

acțiunea formulată de  reclamanta S.C. CU S.R.L. în contradictoriu cu  pârâta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța – Activitatea de Control

Fiscal, având în ca obiect anularea deciziei nr. 42 din  15 iunie  2007,

anularea deciziei de impunere nr. 2094 din

30 martie 2007

și a raportului de

inspecție fiscală din data de

29 martie 2007

, emise de pârâtă, precum

și suspendarea  actelor administrative până la  rămânerea definitivă a

sentinței.

Totodată, a fost respinsă cererea de

suspendare formulată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanța  a

reținut că actele fiscale prin care   s-a stabilit, în esență, că reclamanta nu

poate beneficia de dreptul de  deducere a TVA în cuantum de 2.223.590 lei pe

perioada aprilie-iulie 2004, septembrie – noiembrie 2004 și ianuarie 2005,

sunt  legale și temeinice.

S-au înlăturat susținerile

reclamantei privind  nulitatea deciziei de  impunere, pe motiv că, Ordinul

M.F.P. nr. 1109/2004, invocat de  reclamantă, nu  mai era în vigoare la acel

moment, fiind aplicabil Ordinul M.F. nr. 972/2006, ale  cărei prevederi s-au

respectat și în considerarea dispozițiilor art. 145 alin.(3) din Legea nr.

571/2003 privind Codul fiscal, care au fost respectate de către autoritatea

fiscală.

Astfel, s-a apreciat că, întrucât

operațiunile efectuate  de reclamantă, pentru  reabilitarea sistemului de

iluminat stradal și reabilitarea  tramei stradale, activități în  gestiune

delegată, în legătură cu obiectul de activitate al Consiliului Local  al

Municipiului C, iar nu al  societății, acestea au fost încadrate corect de

pârâtă în prevederile  art. 129 alin.(5) din Legea nr.571/2003, iar  reclamanta

a fost considerată în mod legal, din punct de vedere al TVA,

cumpărător-revânzător potrivit pct.7 alin.(1) din H.G. nr.44/2004, situație în

care nu poate beneficia de  deducere TVA care se poate  efectua  numai dacă

achizițiile sunt în folosul  operațiunilor sale taxabile.

Față de dezlegarea dată primului

capăt al acțiunii, instanța a apreciat că  se impune și respingerea cererii de

suspendare a actelor  administrative în discuție.

Împotriva susmenționatei  sentințe, a

declarat recurs, în termenul legal, reclamanta S.C. C.U. S.R.L. susținând că

hotărârea atacată este  nelegală și netemeinică pentru  următoarele motive:

-gestiunea a fost delegată în baza

Legii nr. 326/2001, societatea încheind contracte  potrivit dispozițiilor

acesteia și a HCLM nr. 351/2001, iar art. 129 alin.1 lit.d din  Codul fiscal

prevede posibilitatea  efectuării de prestări servicii în baza  unui ordin

emis  de/sau în numele unei autorități publice;

- serviciile către Consiliul local au

fost facturate, însă prețul  facturat este subdimensionat raportat la  costuri,

deoarece Legea nr. 326/2001 nu prevede o modalitate concretă de stabilire a

prețului, ci doar modalitatea de suportare  a cheltuielilor aferente gestiunii

delegate;

-solicitarea de restituire a TVA

formulată de societate este legală, având în vedere dispozițiile  art. 145

alin.13 Cod fiscal, potrivit cărora „Taxa pe valoarea adăugată aferentă

bunurilor și serviciilor  achiziționate, destinate realizării  obiectivelor

proprii de investiții,  stocurilor  de produse  cu  destinație specială,

finanțate de la bugetul de stat sau de la  bugetele  locale, se deduce

potrivit  prevederilor  legale”.

- instanța a înlăturat în mod

nejustificat concluziile expertizei  contabile, fără a motiva această  decizie;

-în situații de fapt identice, în

anii  anteriori, autoritatea fiscală a considerat legală rambursarea de TVA,

pentru ca în prezent, în perioada  ulterioară anului 2004, fără să fi

intervenit vreo modificare legislativă, să se considere că nu  există această

obligație de restituire.

Recursul este  nefondat,.

Măsura de neacordare a dreptului de

deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor destinate

investițiilor publice în cuantum de 255.927 lei a fost stabilită de organele de

inspecție fiscală în temeiul prevederilor art.145 alin.3 din Legea nr.571/2003

privind Codul Fiscal

,

potrivit cărora orice persoană impozabilă are

dreptul să-și deducă taxa pe valoarea adăugată numai dacă bunurile și

serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor

sale taxabile

.

Fondul problemei privește

solicitarea recurentei-reclamante, care susține că îndeplinește toate

condițiile impuse de lege pentru a beneficia de  dreptul de deducere a TVA

aferentă cheltuielilor aferente lucrărilor de reparații și reabilitări ale

sistemului de drumuri publice și  iluminat public, a  sistemului de

semaforizare și a sistemului de indicatoare rutiere.

Potrivit art.145 alin.3 din Legea nr.571/2003 privind

Codul Fiscal dacă bunurile și serviciile

achiziționate destinate utilizării în folosul

operațiunilor sale taxabile, orice persoană impozabilă înregistrată ca plătitor

de TVA are dreptul să deducă TVA datorată sau achitată, aferentă bunurilor care

i-au fost livrate și prestațiile de serviciu care i-au fost prestate ori

urmează să fie prestate de o altă persoană impozabilă.

Față

de textul de lege mai sus menționat se poate observa faptul că, legiuitorul, în

mod clar și fără echivoc a stabilit, că orice persoană impozabilă înregistrată

ca plătitor de TVA are dreptul să deducă TVA aferentă achizițiilor numai dacă

aceste achiziții sunt în folosul operațiunilor sale taxabile.

Prin

urmare, în cazul unor bunuri sau servicii facturate care nu sunt legate de

obiectul de activitate al persoanei impozabile sau nu au fost efectuate în

scopul operațiunilor sale taxabile, taxa pe valoarea adăugată nu este

deductibilă.

Pentru

activitatea de administrare recurenta-reclamanta percepea un tarif care trebuia

să conțină toate cheltuielile directe cu serviciile efectuate pentru repararea,

întreținerea și extinderea rețelei de drumuri și iluminat public.

Ori

achizițiile de servicii facturate de societățile prestatoare nu se regăsesc în

tariful de administrare stabilit prin Convenția 1757/2004 și nici în prețul

chiriei stabilit prin contractul de închiriere, situație în care susținerea

reclamantei potrivit căreia aceste cheltuieli sunt efectuate în scopul

realizării de venituri nu este întemeiată.

În mod corect s-a considerat că

recurenta-reclamantă este un cumpărător-revânzător, potrivit  pct.7 alin.1 din

H.G. nr. 44/2004, deoarece primește de la vânzător o factură întocmită pe

numele său și ar fi  avut  drept de deducere a TVA dacă ar fi facturat aceste

servicii către cumpărătorul  Consiliul Local al Municipiului Constanța.

Dispozițiile Legii nr. 326/2001,

invocate de recurentă, nu reglementează modul de formare a tarifelor sau

aspecte fiscale, ci  serviciile publice de gospodărire comunală, astfel că

aceste dispoziții nu sunt  incidente în materia deducerii  de TVA.

Concluziile expertizei contabile au

fost în mod justificat înlăturate de instanță, deoarece expertul nu avea

competența de a se pronunța asupra problemelor de drept ale speței, iar unele

constatări ale acestuia au fost  infirmate de celelalte probe ale dosarului,

respectiv calificarea ca investiții  proprii a unor  cheltuieli cu bunuri

aparținând domeniului public (rețeaua  de drumuri și  iluminat public).

Referitor la lipsa de consecvență a

autorității fiscale în soluționarea cererilor de restituire TVA formulate de

societate, aceasta, deși imputabilă legal funcționarilor publici respectivi, nu

poate constitui în sine un motiv de anulare a  actelor ce fac obiectul

prezentului dosar.

Recursul

a fost respins ca nefondat.