ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1194/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 8 august 2006, reclamanta SC I.L.C.U. SRL Constanța a chemat în judecată D.G.F.P. Constanța, solicitând anularea Deciziei de impunere nr. 952 din 12 aprilie 2006, a raportului de inspecție fiscală din 3 februarie 2006 și a deciziei emise în soluționarea contestației nr. 53 din 27 iunie 2006. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că, având asociat unic C.L. Constanța, desfășoară acte de comerț, obținând venituri aferente gestiunii delegate prin Hotărârea C.L. nr. 351/2001 privind străzile, aleile și parcajele aflate în patrimoniul localității, precum și sistemul de iluminat public, bunurile respective aparținând domeniului public, societatea având drept de folosință asupra lor și beneficiind de alocarea unor sume din bugetul municipiului Constanța prin majorarea capitalului social.

Reclamanta a mai arătat că, în urma inspecției fiscale s-a dispus respingerea de la rambursarea taxei pe valoarea adăugată în valoare de 549.705 lei și obligarea societății la plata T.V.A. de 42.061 lei, precum și dobânzi și majorări de întârziere aferente de 1.556 lei. Societatea a invocat nelegalitatea și netemeinicia actelor administrative atacate, emise cu încălcarea prevederilor art. 145 alin. (3) din C. fisc. care instituie dreptul de deducere a T.V.A. aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării obiectivelor proprii de investiții, finanțate de la bugetul de stat sau bugetele locale. Prin sentința civilă nr. 474 din 22 mai 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că societatea nu este îndreptățită să solicite deducerea T.V.A. în condițiile în care obținerea veniturilor taxabile se întemeiază pe un contract nelegal încheiat. Sub acest aspect, s-a constatat că reclamanta nu deține un contract de delegare de gestiune, astfel cum impun prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 326/2001, ci doar un contract de închiriere, deși nu avea dreptul de a închiria către autoritatea locală bunuri aparținând domeniului public al administrației locale. Instanța a mai reținut că, în speță, cheltuielile efectuate pentru întreținerea, exploatarea și reabilitarea drumurilor publice și a sistemului de iluminat public nu pot fi considerate a fi efectuate în scopul obținerii de venituri taxabile, aceste operațiuni fiind fără plată, neintrând în sfera de aplicare a TVA.

Prevederile art. 145 alin. (3) C. fisc. nu au aplicabilitate în opinia instanței, deoarece investițiile realizate vizează bunuri aflate în domeniul public al municipiului și nu pot fi considerate investiții proprii, ale reclamantei, astfel încât organul fiscal a procedat corect, încadrând societatea în dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. e) C. fisc., care menționează că nu se cuprind în baza de impozitare a TVA sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi, se decontează acestuia. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC I.L.C.U. SRL Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a precizat că voința de a contracta delegarea de gestiune a rezultat din Hotărârea C.L.

nr. 351/2001, în cuprinsul căreia s-a stabilit și obiectul contractului, respectiv serviciile și bunurile date în gestiune, neexistând nici o dispoziție legală care să prevadă condiții de formă pentru un asemenea contract. S-a arătat de asemenea, că societatea a respectat întocmai prevederile O.G. nr. 71/2002, cheltuielile aferente gestiunii delegate fiind suportate potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 326/2001, respectiv prin încasarea de la autoritatea locală în baza convenției și a contractului de închiriere și, în completare, din alocații de la bugetul local prin majorarea capitalului social. Reclamanta a invocat respectarea prevederilor art. 145 alin. (3) C. fisc., fiind plătitoare de T.V.A., desfășurând operațiuni impozabile, constând în prestări servicii cu plată, iar cheltuielile efectuate fiind aferente operațiunilor impozabile, solicitarea de rambursare a taxei pe valoarea adăugată fiind legală.

Reclamanta a mai învederat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 145 alin. (1) 3 C. fisc., potrivit cărora societatea are dreptul de deducere a TVA aferentă investițiilor finanțate din bugetul local. În acest sens, s-a arătat că societatea în cadrul operațiunilor contractuale angajate cu primăria., a procedat la încheierea unor contracte pentru anumite lucrări, pe parcursul executării cărora, reclamanta a avut și responsabilități de supraveghere și recepționare prin efort propriu a lucrărilor de reabilitare și întreținere a bunurilor aparținând domeniului public, prin angajați și compartimente proprii de specialitate, fiind beneficiară de drept a lucrărilor în cauză, situație în care aceste operațiuni nu pot fi considerate operațiuni de intermediere pentru plata facturilor emise de furnizori.

Referitor la serviciile de iluminat public, s-a precizat că inițial, consiliul local a încheiat contracte de delegare de gestiune cu alte societăți comerciale, care ulterior, au fost cesionate către reclamantă, în baza Hotărârea C.L. nr. 353/2001. Reclamanta a criticat sentința și sub aspectul neefectuării unei alte expertize contabile, și al neanalizării proceselor – verbale și rapoartelor de control anterioare, prin care, pe baza aceleiași situații de fapt, s-a constatat respectarea prevederilor legale privind regimul deducerilor, societatea având dreptul la rambursarea T.V.A. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, Curtea constată că instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, în sensul că reclamanta ce are ca asociat unic C.L. Constanța, realizează venituri și din activități de prestări servicii generate de gestiunea delegată prin Hotărârea C.L. nr. 353 din 2 octombrie 2001 și convenția nr. 1757/2004 a străzilor, trotuarelor, aleilor și parcajelor aflate în patrimoniul municipiului. Aceste activități, ca și cea de iluminat public reprezintă servicii publice de gospodărie comunală, care aparțin prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public, astfel cum impun dispozițiile Legii nr. 356/2001 privind serviciile publice de gospodărie comunală.

Organele de inspecție fiscală au stabilit în mod corect faptul că societatea nu are drept de deducere pentru reabilitarea drumurilor și întreținerea și repararea sistemului de iluminat stradal. Astfel, cum a reținut instanța de fond, societatea nu a încheiat cu Primăria Constanța contractul de delegare a gestiunii, nerespectându-se astfel prevederile art. 18 din Legea nr. 326/2001, care impun existența unui asemenea înscris. De altfel, și în hotărârea consiliului local invocată nr. 351/2001 se menționează faptul că primarul va încheia cu reclamanta contractul de delegare a gestiunii. De asemenea, și în art. 12 din O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local se prevede obligativitatea încheierii contractului de delegare a gestiunii.

Nu este întemeiată nici critica privind greșita reținere a nerespectării prevederilor din O.G. nr. 71/2002 privind obligativitatea fundamentării prețurilor și tarifelor pentru plata serviciilor prestate. Prețul prestației convenit între Primăria Constanța și reclamantă ar fi trebuit să conțină toate cheltuielile directe cu serviciile efectuate pentru repararea, întreținerea și extinderea rețelei de drumuri și iluminat public. Or, achizițiile de servicii facturate de societățile prestatoare nu se regăsesc în tariful de administrare, acesta referindu-se exclusiv la cheltuielile proprii efectuate de reclamantă, care a acționat în fapt, ca un intermediar al prestatorilor efectivi ai lucrărilor de reparații, reabilitări și întreținere a domeniului public, delegate spre administrare.

Referitor la sistemul de iluminat public, încheierea contractului de închiriere prin care societatea a acordat consiliului local drept de folosință exclusivă a componentelor sistemului, excede prevederilor legale de delegare a gestiunii, în condițiile în care acest bun aparține domeniului public aflat în patrimoniul municipiului Constanța și societatea și-a recuperat doar cheltuielile proprii ale operatorului. Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 145 alin. (3) C. fisc., potrivit cărora orice persoană impozabilă are dreptul să-și deducă taxa pe valoarea adăugată numai dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile.

Primăria fiind instituție publică, nu este persoană impozabilă potrivit art. 127 alin. (4) C. fisc., pentru activitățile care sunt desfășurate în calitate de autoritate publică. Or, serviciile publice de gospodărire comunală sunt operațiuni ale primăriei în calitate de autoritate publică, convenția de delegare a gestiunii sau contractul de închiriere neputând schimba natura acestor operațiuni. Bunurile publice la care s-au efectuat investiții și lucrări de întreținere și reparații nu pot fi utilizate în scopul obținerii de venituri impozabile efectuate cu plată, în sensul dispozițiilor legale în materie de TVA, deoarece sunt bunuri de interes public general, iar societatea reclamantă, în calitate de operator de servicii publice, are numai obligația de a le întreține și administra.

Nici critica privind greșita interpretare și aplicare a prevederilor art. 145 alin. (1) 3 C. fisc. nu are suport legal, legiuitorul referindu-se strict la deducerea T.V.A. aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării obiectivelor proprii de investiții, finanțate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale. Or, investițiile în cauză aparțin domeniului public și nu pot fi considerate obiective de investiții proprii ale reclamantei, iar majorările de capital social al societății nu pot fi confundate cu subvențiile sau alocațiile bugetare. În aceste împrejurări, instanța a constatat justificat că sunt aplicabile prevederile art. 137 alin. (3) lit. e) C. fisc., potrivit cărora nu se cuprind în baza de impozitare a T.V.A.

sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se decontează acestuia. Referitor la motivul invocat în recurs privind neadministrarea unei noi expertize contabile, din actele dosarului nu rezultă că reclamanta a formulat o asemenea solicitare. După depunerea răspunsului la obiecțiuni, instanța a amânat cauza pentru a se depune în scris întrebările suplimentare ce urmau a adresate expertului și, la următoarea ședință de judecată, în lipsa reprezentantului societății, a dezbătut fondul cauzei, amânând pronunțarea pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, ceea ce reclamanta nu a făcut. Curtea reține că nu este întemeiată nici critica referitoare la ignorarea faptului că până în anul 2005 s-a acordat societății deductibilitatea pentru T.V.A.

aferentă unor achiziții destinate operațiunilor pentru care a avut delegare de gestiune, prin mai multe procese-verbale și rapoarte de control. Instanța de fond a avut a se pronunța doar asupra perioadei care a format obiectul acțiunii, analizând aplicarea dispozițiilor legale în materie de T.V.A. pentru cazul în speță, în funcție de probele administrate în cauză. În concluzie, criticile formulate de reclamantă fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC I.L.C.U. SRL Constanța împotriva sentinței civile nr. 474/CA din 22 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 martie 2009.