ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1194/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 8 august 2006,

reclamanta SC I.L.C.U. SRL Constanța a chemat în judecată D.G.F.P. Constanța,

solicitând anularea Deciziei de impunere nr. 952 din 12 aprilie 2006, a raportului de inspecție fiscală din 3 februarie 2006 și a deciziei emise în soluționarea

contestației nr. 53 din 27 iunie 2006.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că, având asociat unic C.L. Constanța, desfășoară acte

de comerț, obținând venituri aferente gestiunii delegate prin Hotărârea C.L. nr.

351/2001 privind străzile, aleile și parcajele aflate în patrimoniul

localității, precum și sistemul de iluminat public, bunurile respective

aparținând domeniului public, societatea având drept de folosință asupra lor și

beneficiind de alocarea unor sume din bugetul municipiului Constanța prin majorarea

capitalului social.

Reclamanta a mai arătat că,

în urma inspecției fiscale s-a dispus respingerea de la rambursarea taxei pe

valoarea adăugată în valoare de 549.705 lei și obligarea societății la plata T.V.A.

de 42.061 lei, precum și dobânzi și majorări de întârziere aferente de 1.556

lei.

Societatea a invocat

nelegalitatea și netemeinicia actelor administrative atacate, emise cu

încălcarea prevederilor art. 145 alin. (3) din C. fisc. care instituie dreptul

de deducere a T.V.A. aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate

realizării obiectivelor proprii de investiții, finanțate de la bugetul de stat

sau bugetele locale.

Prin sentința civilă nr. 474

din 22 mai 2008 Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că societatea nu este îndreptățită să solicite

deducerea T.V.A. în condițiile în care obținerea veniturilor taxabile se

întemeiază pe un contract nelegal încheiat.

Sub acest aspect, s-a

constatat că reclamanta nu deține un contract de delegare de gestiune, astfel

cum impun prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 326/2001, ci doar un contract

de închiriere, deși nu avea dreptul de a închiria către autoritatea locală

bunuri aparținând domeniului public al administrației locale.

Instanța a mai reținut că,

în speță, cheltuielile efectuate pentru întreținerea, exploatarea și

reabilitarea drumurilor publice și a sistemului de iluminat public nu pot fi

considerate a fi efectuate în scopul obținerii de venituri taxabile, aceste

operațiuni fiind fără plată, neintrând în sfera de aplicare a TVA.

Prevederile art. 145 alin.

(3) C. fisc. nu au aplicabilitate în opinia instanței, deoarece investițiile

realizate vizează bunuri aflate în domeniul public al municipiului și nu pot fi

considerate investiții proprii, ale reclamantei, astfel încât organul fiscal a

procedat corect, încadrând societatea în dispozițiile art. 137 alin. (3) lit.

e) C. fisc., care menționează că nu se cuprind în baza de impozitare a TVA

sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi, se

decontează acestuia.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta SC I.L.C.U. SRL Constanța, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a

precizat că voința de a contracta delegarea de gestiune a rezultat din Hotărârea

C.L. nr. 351/2001, în cuprinsul căreia s-a stabilit și obiectul contractului,

respectiv serviciile și bunurile date în gestiune, neexistând nici o dispoziție

legală care să prevadă condiții de formă pentru un asemenea contract.

S-a arătat de asemenea, că

societatea a respectat întocmai prevederile O.G. nr. 71/2002, cheltuielile aferente

gestiunii delegate fiind suportate potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr. 326/2001,

respectiv prin încasarea de la autoritatea locală în baza convenției și a

contractului de închiriere și, în completare, din alocații de la bugetul local

prin majorarea capitalului social.

Reclamanta a invocat

respectarea prevederilor art. 145 alin. (3) C. fisc., fiind plătitoare de T.V.A.,

desfășurând operațiuni impozabile, constând în prestări servicii cu plată, iar

cheltuielile efectuate fiind aferente operațiunilor impozabile, solicitarea de

rambursare a taxei pe valoarea adăugată fiind legală.

Reclamanta a mai învederat

că în cauză sunt incidente și dispozițiile art. 145 alin. (1)

3

C.

fisc., potrivit cărora societatea are dreptul de deducere a TVA aferentă

investițiilor finanțate din bugetul local. În acest sens, s-a arătat că

societatea în cadrul operațiunilor contractuale angajate cu primăria., a

procedat la încheierea unor contracte pentru anumite lucrări, pe parcursul

executării cărora, reclamanta a avut și responsabilități de supraveghere și

recepționare prin efort propriu a lucrărilor de reabilitare și întreținere a

bunurilor aparținând domeniului public, prin angajați și compartimente proprii

de specialitate, fiind beneficiară de drept a lucrărilor în cauză, situație în

care aceste operațiuni nu pot fi considerate operațiuni de intermediere pentru

plata facturilor emise de furnizori.

Referitor la serviciile de

iluminat public, s-a precizat că inițial, consiliul local a încheiat contracte

de delegare de gestiune cu alte societăți comerciale, care ulterior, au fost

cesionate către reclamantă, în baza Hotărârea C.L. nr. 353/2001.

Reclamanta a criticat

sentința și sub aspectul neefectuării unei alte expertize contabile, și al

neanalizării proceselor – verbale și rapoartelor de control anterioare, prin

care, pe baza aceleiași situații de fapt, s-a constatat respectarea

prevederilor legale privind regimul deducerilor, societatea având dreptul la

rambursarea T.V.A.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și art. 304

1

C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca

atare.

Astfel, Curtea constată că

instanța de fond a reținut o situație de fapt corectă, în sensul că reclamanta

ce are ca asociat unic C.L. Constanța, realizează venituri și din activități de

prestări servicii generate de gestiunea delegată prin Hotărârea C.L. nr. 353

din 2 octombrie 2001 și convenția nr. 1757/2004 a străzilor, trotuarelor, aleilor

și parcajelor aflate în patrimoniul municipiului.

Aceste activități, ca și cea

de iluminat public reprezintă servicii publice de gospodărie comunală, care

aparțin prin natura lor sau potrivit legii, domeniului public, astfel cum impun

dispozițiile Legii nr. 356/2001 privind serviciile publice de gospodărie

comunală.

Organele de inspecție

fiscală au stabilit în mod corect faptul că societatea nu are drept de deducere

pentru reabilitarea drumurilor și întreținerea și repararea sistemului de

iluminat stradal.

Astfel, cum a reținut

instanța de fond, societatea nu a încheiat cu Primăria Constanța contractul de

delegare a gestiunii, nerespectându-se astfel prevederile art. 18 din Legea nr.

326/2001, care impun existența unui asemenea înscris. De altfel, și în

hotărârea consiliului local invocată nr. 351/2001 se menționează faptul că

primarul va încheia cu reclamanta contractul de delegare a gestiunii.

De asemenea, și în art. 12

din O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de

administrare a domeniului public și privat de interes local se prevede

obligativitatea încheierii contractului de delegare a gestiunii.

Nu este întemeiată nici

critica privind greșita reținere a nerespectării prevederilor din O.G. nr. 71/2002

privind obligativitatea fundamentării prețurilor și tarifelor pentru plata

serviciilor prestate.

Prețul prestației convenit

între Primăria Constanța și reclamantă ar fi trebuit să conțină toate

cheltuielile directe cu serviciile efectuate pentru repararea, întreținerea și

extinderea rețelei de drumuri și iluminat public.

Or, achizițiile de servicii

facturate de societățile prestatoare nu se regăsesc în tariful de administrare,

acesta referindu-se exclusiv la cheltuielile proprii efectuate de reclamantă, care

a acționat în fapt, ca un intermediar al prestatorilor efectivi ai lucrărilor

de reparații, reabilitări și întreținere a domeniului public, delegate spre

administrare.

Referitor la sistemul de

iluminat public, încheierea contractului de închiriere prin care societatea a

acordat consiliului local drept de folosință exclusivă a componentelor

sistemului, excede prevederilor legale de delegare a gestiunii, în condițiile

în care acest bun aparține domeniului public aflat în patrimoniul municipiului

Constanța și societatea și-a recuperat doar cheltuielile proprii ale

operatorului.

Curtea constată că instanța

de fond a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 145 alin. (3) C.

fisc., potrivit cărora orice persoană impozabilă are dreptul să-și deducă taxa

pe valoarea adăugată numai dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt

destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile.

Primăria fiind instituție

publică, nu este persoană impozabilă potrivit art. 127 alin. (4) C. fisc.,

pentru activitățile care sunt desfășurate în calitate de autoritate publică.

Or, serviciile publice de gospodărire comunală sunt operațiuni ale primăriei în

calitate de autoritate publică, convenția de delegare a gestiunii sau

contractul de închiriere neputând schimba natura acestor operațiuni.

Bunurile publice la care

s-au efectuat investiții și lucrări de întreținere și reparații nu pot fi

utilizate în scopul obținerii de venituri impozabile efectuate cu plată, în

sensul dispozițiilor legale în materie de TVA, deoarece sunt bunuri de interes

public general, iar societatea reclamantă, în calitate de operator de servicii

publice, are numai obligația de a le întreține și administra.

Nici critica privind greșita

interpretare și aplicare a prevederilor art. 145 alin. (1)

3

C. fisc.

nu are suport legal, legiuitorul referindu-se strict la deducerea T.V.A.

aferentă bunurilor și serviciilor achiziționate, destinate realizării

obiectivelor proprii de investiții, finanțate de la bugetul de stat sau de la

bugetele locale.

Or, investițiile în cauză

aparțin domeniului public și nu pot fi considerate obiective de investiții

proprii ale reclamantei, iar majorările de capital social al societății nu pot

fi confundate cu subvențiile sau alocațiile bugetare.

În aceste împrejurări,

instanța a constatat justificat că sunt aplicabile prevederile art. 137 alin.

(3) lit. e) C. fisc., potrivit cărora nu se cuprind în baza de impozitare a T.V.A.

sumele achitate de furnizor sau prestator în contul clientului și care apoi se

decontează acestuia.

Referitor la motivul invocat

în recurs privind neadministrarea unei noi expertize contabile, din actele

dosarului nu rezultă că reclamanta a formulat o asemenea solicitare. După

depunerea răspunsului la obiecțiuni, instanța a amânat cauza pentru a se depune

în scris întrebările suplimentare ce urmau a adresate expertului și, la

următoarea ședință de judecată, în lipsa reprezentantului societății, a

dezbătut fondul cauzei, amânând pronunțarea pentru a da posibilitatea părților

de a depune concluzii scrise, ceea ce reclamanta nu a făcut.

Curtea reține că nu este întemeiată

nici critica referitoare la ignorarea faptului că până în anul 2005 s-a acordat

societății deductibilitatea pentru T.V.A. aferentă unor achiziții destinate

operațiunilor pentru care a avut delegare de gestiune, prin mai multe

procese-verbale și rapoarte de control. Instanța de fond a avut a se pronunța

doar asupra perioadei care a format obiectul acțiunii, analizând aplicarea

dispozițiilor legale în materie de T.V.A. pentru cazul în speță, în funcție de

probele administrate în cauză.

În concluzie, criticile

formulate de reclamantă fiind neîntemeiate, Curtea va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC I.L.C.U. SRL Constanța împotriva sentinței civile nr. 474/CA din 22 mai 2008 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 4 martie 2009.