ÎCCJ, decizie (scj.ro #84777)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84777) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Calificarea
unei achiziții de bunuri drept transfer parțial de active.
Condiții. Consecințe asupra dreptului de deducere a TVA.
Codul fiscal, art. 128 alin.
(7)
Potrivit reglementărilor fiscale în vigoare, o
persoană impozabilă are dreptul la deducerea taxei pe valoare
adăugată, doar în cazul livrărilor de bunuri și
prestărilor de servicii achiziționate în folosul operațiunilor
sale taxabile sau a celorlalte categorii de operațiuni care îi dau
dreptul la deducere.
Achiziționarea de către o societate, persoană
impozabilă, a unor materii prime, materiale auxiliare, obiecte de
inventar, mijloace fixe ș.a. destinate realizării aceleași
activități ca cea desfășurată anterior de către
societatea vânzătoare, are caracterul unui transfer parțial de active,
care potrivit dispozițiilor art. 128 alin.(7) din Codul fiscal nu
constituie livrare de bunuri și, prin urmare, nu dă dreptul la
deducere pentru taxa aferentă, întrucât ca operațiune
neimpozabilă, nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoare adăugată.
Decizia nr. 2748 din 5 martie
2013
Prin acțiunea formulată,
reclamanta SC RR SRL a chemat în judecată pe pârâții
Administrația Finanțelor Publice Sector 6 și Direcția
Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București
solicitând anularea Deciziei nr. 253/07.07.2010 emisă de ANAF –
Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor prin care
a fost soluționată contestația formulată împotriva
Raportului de Inspecție Fiscală înregistrat sub nr.
2461633/24.09.2009 și a Deciziei de Impunere nr. 162/25.09.2009, anularea
actelor administrativ-fiscale, exonerarea sa de la plata către bugetul de
stat a sumei 1.196.344 lei, din care: 1.053.392 lei, reprezentând T.V.A.
stabilita suplimentar si rămasa de plata și 142.952 lei, reprezentând
obligații fiscale accesorii și obligarea organului de inspecție
fiscala la recunoașterea dreptului la rambursare a sumei de 184.255 lei,
solicitata la rambursare prin decontul de taxa pe valoarea adăugata cu
sold suma negativa si opțiune de rambursare, înregistrat la Administrația
Finanțelor Publice Sector 6 sub nr.977195500/24 aprilie 2009.
Prin sentința civilă nr. 4738 din 15 iulie 2012
Curtea de Apel București- Secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această soluție,
instanța de fond a reținut că reclamanta a susținut
că cele 7 facturi au fost emise de către vânzătorul S.C. R
S.R.L. către cumpărătorul S.C. RR S.R.L. urmare a
tranzacțiilor de vânzare de bunuri ce a avut loc între cele două persoane
juridice, iar cu privire la bunurile vândute de S.C. R S.R.L. către
reclamantă organul fiscal a decis, în mod eronat, și fără a
proba, că ne aflăm în prezența unui transfer de active,
califică aceste achiziții ca "transfer de afacere",
efectuat ca urmare a vânzării așa cum este definit de art. 128 alin.
(7) din Legea 571/2003 - privind codul fiscal, ignorând ca acesta
precizează expres si limitativ sfera de aplicare ca fiind „Transferul
tuturor activelor sau al unei părți a acestora, efectuat cu ocazia
transferului de active" si ca nu face nicio referire la "transfer de
afacere".
Definiția transferului de active este dată de art.27
1
alin.3 pct.5 din Codul fiscal, care prevede că
transfer de active
reprezintă operațiunea prin care o societate transferă,
fără a fi dizolvată, totalitatea sau una ori mai multe ramuri
ale activității sale către altă societate, în schimbul
transferării titlurilor de participare reprezentând capitalul
societății beneficiare.
Instanța de fond a considerat că ceea ce trebuie stabilit,
în speța de față este dacă, prin cele 7 facturi emise în
luna februarie 2009, a avut loc o livrare de bunuri, așa cum este
definită prin art.128 alin.1 din Codul fiscal, respectiv, transferul
dreptului de a dispune de bunuri ca și un proprietar, sau dacă de
fapt, între cele două societăți, SC R SRL și SC RR SRL, a
avut loc un transfer de active, așa cum noțiunea este definită
prin dispozițiile legale arătate.
Constatările din Raportul de inspecție fiscală,
expun anumite elemente de fapt, care, coroborate și privite în ansamblul
lor, conduc la ideea că SC R SRL, nefiind dizolvată, a transferat
către SC RR SRL o ramură a activității sale economice, care
poate fi considerată o structură independentă.
S-a mai reținut în mod corect în decizia de soluționare
a contestației că, în cadrul unui transfer de active neimpozabil,
trebuie să se aibă in vedere ansamblul elementelor
tranzacționate si modalitatea concreta in care se realizează
operațiunea, astfel încât intre părți sa nu se realizeze o
simpla vânzare de bunuri, ci o veritabila "transferare a afacerii" de
la vânzător la cumpărător, caracterizata prin posibilitatea
tehnica si funcționala a cumpărătorului de a continua in mod
independent activitatea economica căreia i-au fost atribuite inițial
elementele tranzacționate, dar si prin intenția acestuia de a
continua aceeași activitate, fără lichidarea imediata a afacerii
cumpărate si vânzarea stocurilor.
Chiar dacă legislația fiscală nu face referire la
noțiunea de "transferare a afacerii", nefiind consacrată
legislativ o asemenea expresie, totuși, aceasta vizează
înstrăinarea unei părți al activității, prin
transferul activelor care erau folosite în cadrul acelei activități,
în speță activitatea în cauză fiind producția de
radiatoare.
Inspectorii fiscali au constatat în urma controlului
încrucișat efectuat la cele două societăți, că,
activele au fost vândute cu ocazia reorganizării activității, in
februarie prin preluarea activității de producție de către
SC RR SRL, persoana juridica distincta, nou înființata, afiliata cu SC R
SRL, prin asociat si administrator, aceste active nu au părăsit
incinta din spațiul situat in Bd. X nr.y, ulterior vânzării.
De asemenea, SC R SRL a desfășurat activitatea de
producție radiatoare pana la data de 31.01.2009, ultima predare produse
finite de către Secția Ambalare (aflata ultima in flux
fabricație) către gestiunea produse finite s-a efectuându-se în data
de 03.02.2009 (radiatoare ce se aflau la 31.01.2009 in producție in curs
la secția Ambalare, cu finalizare 100% nepredate la gestiunea produse
finite)", utilajele de producție utilizate de către SC R SRL in
desfășurarea producției de radiatoare au fost vândute către
SC RR SRL, cu excepția unor mijloace fixe nevândute, având durata de
viață expirată, amortizată integral.
Alte mijloace fixe vândute către SC RR SRL
(instalații, tubulatura, atelier mecanic, birou) au fost utilizate de
către SC R SRL în alte activități.
Prin contractul de novație din data de 25.03.2009 SC RR
SRL a preluat toate drepturile si obligațiile SC R SRL ce decurg din
convenția de credit 010-2064/CES2-RG/2006/14.12.2006, încheiată cu
Banca X și din Condițiile speciale de finanțare nr.1/02.03.2007
la Contractul de credit datat la 02.03.2007 încheiat cu Banca Comercială
Y, ce viza mijloacelor fixe, iar, ca efect al novației s-a încheiat actul
adițional nr.2/25.03.2009 la Contractul de cesiune a
creanțelor nr. 010-2064/CES1-RG/2006/14.12.2006, prin care SC R SRL
cesionează băncii X, în vederea garantării obligației de
rambursare a creditului, precum si a dobânzilor, comisioanelor si a celorlalte
costuri aferente, acordate de bancă lui SC RR SRL, toate creanțele
sale, precum și accesoriile acestora, creanțe constând în
încasările în lei/sau valuta provenind din relațiile comerciale
dintre SC R SRL si clienții săi, având calitatea de debitori
cedați.
În sfârșit, și în ceea ce privește personalul de
specialitate angrenat în activitatea de producție radiatoare, după
data de 31.01.2009, data de la care societatea nu a mai desfășurat
activitatea de producție radiatoare, o parte au demisionat, o parte au
fost redistribuiți în alte departamente de activitate, iar pentru o alta
parte a acestuia relațiile contractuale cu angajatorul SC R SRL s-au
menținut pana la expirarea perioadei de preaviz, respectiv 24.07.2009, ca
urmare a concedierilor individuale/colective".
Ceea ce este relevant din punct de vedere al personalului de
specialitate, este că, mare parte din personalul utilizat direct in
activitatea de producție radiatoare de către SC RR SRL, provine din
personalul care a fost utilizat in aceeași activitate in perioada
anterioara de către SC R SRL, iar o parte din clienții si furnizorii
SC R SRL au devenit ulterior înființării SC RR SRL clienții,
respectiv furnizorii acesteia.
Prin urmare,Curtea de Apel a apreciat că susținerea
societății potrivit căreia nu ar putea fi vorba de un transfer
de afacere în lipsa transferării și a clientelei, este
neîntemeiată, fiind suficient ca o parte din clienții și
furnizorii cedentului să devină ulterior înființării noii
societăți care a preluat o parte din active, clienții, respectiv
furnizorii acesteia, doar în ceea ce privește segmentul preluat, respectiv
producția de radiatoare.
Or, având în vedere această situație de fapt, în
contextul în care SC R SRL nu a mai desfășurat începând cu luna
februarie 2009, activitatea de producție radiatoare, iar SC RR SRL
desfășoară activitate de producție radiatoare din
06.02.2009, utilizând mijloace fixe achiziționate de la SC R SRL cu
factura nr.9000928/28.02.2008, rezultă că, în perioada
06.02.2009-28.02.2009, SC R SRL a vândut active aferente
desfășurării producției de radiatoare, constând în materii
prime, materiale, materiale auxiliare, materiale pentru ambalat, semifabricate,
produse finite, obiecte de inventar, mijloace fixe, care constituie din punct
de vedere tehnic, structura capabilă să desfășoare
activitate economică separată, astfel încât, activitatea
economică transferată a permis continuarea ei de către SC RR SRL,
ceea ce califică această tranzacție drept transfer de afacere,
încadrându-se astfel în prevederile art. 128 alin.(7) din Legea 571/2003
privind Codul Fiscal.
Susținerile reclamantei că rapoartele de
inspecție fiscale sunt contradictorii cu privire la operațiunile
fiscale și contabile efectuate de cele 2 societăți în urma
tranzacției respective, în sensul că, în raportul de inspecție
fiscală întocmit cu ocazia controlului efectuat la S.C. R S.R.L., organul
de control stabilește ca vânzătorul SC R SRL în mod corect a
înregistrat sumele reprezentând baza de impozitare și taxa pe valoarea
adăugată colectată, că a evidențiat corect în
deconturile de taxa pe valoarea adăugată aferente perioadei
06.02.-31.07.2009 și că a achitat corect și la scadență
taxa pe valoarea adăugată de plată, dar nu acordă
cumpărătorului, respectiv reclamantei, drept de deducere pentru taxa
pe valoarea adăugată aferentă, motivând că vânzătorul
SC R SRL trebuia să nu emită facturi, să nu înregistreze în
evidența contabilă taxa pe valoarea adăugată colectată
înscrisă în acestea și nici să o evidențieze în deconturile
de taxa pe valoarea adăugată, nu pot fi reținute.
Prin procesul-verbal încheiat la data de 18.09.2009 și
înregistrat la organul fiscal sub nr.2461475/18.09.2009, în cadrul controlului
încrucișat, inspectorii fiscali constată situația de fapt,
așa cum rezultă din evidențele contabile ale
societății, din situația faptică constatată și
din explicațiile reprezentantului legal, reținând că aceste sume
înscrise în facturile menționate au fost înregistrate corect în jurnalele
de vânzări, în balanțele de verificare și evidențiate în
deconturile de TVA, aferente perioadei 06.02.2009-31.07.2009, ca
operațiuni contabile, din punct de vedere al regularității
înregistrării unei asemenea operațiuni, fără să
aprecieze asupra naturii operațiunii în sine.
De altfel, nu avem de a face cu un Raport de inspecție
fiscală ci cu un control încrucișat, finalizat cu un proces-verbal,
prin care se constată efectiv situația de fapt, acest proces-verbal,
conducând la finalizarea inspecției fiscale, în ceea ce privește
societatea reclamantă.
Invocarea de către reclamantă a existenței unor
reglementări, cuprinse în Codul fiscal, interpretabile și lipsurile
și echivocitatea multor dispoziții legale, în special cele din
domeniul fiscal, lucru care a pus-o în situația de a interpreta și
aplica aceste dispoziții legale echivoce, de natură să genereze
confuzii și incertitudine, cu privire la procedura transferului de active
„efectuat cu ocazia transferului de active" - în situația
vânzării, nu poate fi reținută, întrucât vânzarea nu s-a
efectuat printr-o singură factură, activele au fost
împărțite în mai multe facturi, or nu se poate susține că
dispozițiile art. 155
1
alin.(10) din Legea 571/2003 privind
Codul Fiscal, privind transferul parțial sau integral de active și
prevederile art. 128 alin.(7) din Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, sunt
neclare și nici că reclamantul nu avea cunoștință
că ceea s-a transferat de la S.C. R S.R.L. la S.C. RR S.R.L., nu erau doar
bunurile în sine, ci chiar activitatea de producție a radiatoarelor, cu
atât mai mult cu cât, cele două societăți aveau administrator în
persoana aceleiași persoane.
De asemenea, susținerea că, prin facturarea bunurilor
comercializate între cele două societăți, Statul Român nu a
suferit niciun prejudiciu în sensul că R SRL, vânzătorul, a virat la
bugetul de stat TVA aferentă tranzacțiilor, iar reclamanta a
exercitat dreptul de deducere,a fost apreciată de instanța de fond ca
neîntemeiată, întrucât reclamanta a solicitat dreptul de deducere a unei
sume cu titlu de TVA pentru care nu avea dreptul la deducere, având
posibilitatea să-și recupereze TVA nedeductibil de la SC R SRL, prin
corecția facturilor emise în mod eronat cu TVA, întocmirea documentului
specific reglementat de art. 155
1
alin.(10) din Legea 571/2003
privind Codul Fiscal și restituirea taxei achitate în baza facturilor
incorecte.
Împotriva hotărârii instanței de fond, S.C. RR
S.R.L., a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie. S-au invocat dispozițiile art. 304 pct.8 și art. 304
pct.9 Cod procedură civilă.
În susținerea acestor critici, recurenta-reclamantă
a invocat faptul că în timpul soluționării cauzei, prin HG
nr.150/23 februarie 2011 au fost aduse precizări cu privire la
aplicarea legii respectiv a dispozițiilor art. 128 alin.(7) Cod fiscal
prin introducerea la pct.6 alin.(10) din norme a clarificărilor pe care
instanța de fond le-a analizat.
Potrivit susținerilor recurentei-reclamante, aceste
precizări se referă tocmai la apărarea și menținerea
dreptului de deducere a TVA-ului de către cumpărător, în
cazul transferului de active, prevăzut de art. 128 alin.(7).
Recurenta-reclamantă a susținut că instanța
de fond nu a analizat aspectele invocate în ce privește transferul de
active în raport de conținutul HG nr. 150 din 23 februarie 2011,
motiv pentru care această omisiune constituie principala critică
prevăzută de art. 304 pct.8 Cod procedură civilă.
Consideră recurenta-reclamantă că față
de prevederile legale invocate și având în vedere caracterul
explicativ al normelor metodologice de aplicare a Titlului VI din Codul
fiscal, precum și faptul că dispozițiile art. 128 alin.(7) din
Codul fiscal nu au suferit modificări, prevederile legale cu privire
la transferul de active se aplicau în același mod și înainte de
introducerea la pct.6 alin.(10)din norme, a clarificărilor prin
Hotărârea Guvernului nr. 150 din 23 februarie 2011, invocând în acest sens
o adresă a Ministerului Finanțelor Publice, nr. 421868 din 29
septembrie 2011.
Recurenta-reclamantă a susținut că, în cauza
dedusă judecății, încadrarea sau nu a operațiunilor
efectuate drept transfer de active în sensul art. 128 alin.(7) din Codul
fiscal este lipsită de efecte, având în vedere faptul că aceasta a
aplicat regimul de taxare, iar aplicarea lui pentru transferul de active de
către persoanele impozabile nu poate fi sancționată de
organele de inspecție fiscală, în sensul anulării dreptului de
deducere a taxei la beneficiar, astfel cum prevăd normele metodologice
de aplicare a textului de lege menționat.
Recursul este nefondat.
Obligațiile fiscale supuse controlului instanței de
contencios administrativ și fiscal pe calea prevăzută de art.
218 alin.(2) Cod procedură fiscală constau în taxa pe valoarea
adăugată stabilită suplimentar prin decizia de impunere nr.
162 din 25 septembrie 2009 în valoare de 1.053.392 lei și accesorii în
sumă de 142.952 lei în baza raportului de inspecție fiscală nr.
2461633/24 septembrie 2009, obligații fiscale suplimentare,
menținute prin Decizia nr. 253/7 iulie 2010 privind soluționarea
contestației administrative a recurentei-reclamante.
În esență problema de drept litigioasă
privește deductibilitatea taxei pe valoare adăugată,
aferentă celor 7 facturi prin care au fost efectuate tranzacții
între SC R SRL în calitate de vânzător și SC RR SRL în calitate de
cumpărător în legătură cu care autoritatea fiscală
cât și instanța de fond au reținut că
recurenta-reclamantă nu poate beneficia de dreptul de deducere în
conformitate cu dispozițiile art. 146 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal.
Prima instanță în mod corect și în acord cu
întregul material probator administrat în cauză cât și a
dispozițiilor legale, incidente a apreciat că reclamanta în
calitate de beneficiară a unui transfer de active – astfel cum este
acesta definit de dispozițiile art. 128 alin.(7) din Codul fiscal, nu
poate beneficia de un drept de deducere.
Potrivit dispozițiilor art. 126 din Legea nr.571/2003
privind Codul fiscal cu modificările și completările
ulterioare:
„(1) Din punct de vedere al taxei sunt operațiuni
impozabile în România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele
condiții:
a)operațiunile care, în sensul art. 128-130 constituie
sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii în
sfera taxei, efectuate cu plată; […]”.
„Art.128 – (1) Este considerată livrare de bunuri
transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și proprietar.
(7) Transferul tuturor activelor sau al unei părți a
acestora, efectuat cu ocazia transferului de active sau, după caz, de
pasive, indiferent dacă este realizat ca urmare a vânzării sau ca
urmare a unor operațiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în natură
la capitalul unei societăți, nu constituie livrare de bunuri,
dacă primitorul activelor este o persoană impozabilă.
Primitorul activelor este considerat a fi succesorul cedentului în ceea
ce privește ajustarea dreptului de deducere prevăzută de
lege.”
Potrivit art. 146 –„(1) Pentru exercitarea dreptului de
deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
a)pentru taxa datorată sau achitată, aferentă
bunurilor care i-au fost ori urmează să-i fie livrate sau
serviciilor care i-au fost ori urmează să-i fie prestate în
beneficiul său de către o persoană impozabilă, să
dețină o factură emisă în conformitate cu prevederile art.
155”.
Cu privire la transferul total sau parțial al activelor,
dispozițiile pct.6 alin.(8) din Normele metodologice aprobate prin HG
nr. 44/2004, cu modificările și completările ulterioare,
prevăd că se consideră transfer parțial de active în
sensul art. 128 alin.(7) din Codul fiscal transferul tuturor activelor sau
al unei părți din activele învestite într-o anumită
ramură a activității economice, dacă acestea constituie
din punct de vedere tehnic o structură independentă, capabilă
să efectueze activități economice separate, indiferent
dacă este realizat ca urmare a vânzării sau ca urmare a unor
operațiuni precum divizarea, fuziunea ori ca aport în natură la
capitalul unei societăți.
De asemenea, se consideră că transferul parțial
are loc și în cazul în care bunurile imobile în care sunt situate activele
transferate de cedent nu sunt înstrăinate ci realocate altor ramuri
ale activității aflate în uzul cedentului.
Potrivit acelorași dispoziții, pentru ca o
operațiune să poată fi considerată transfer de active, în
sensul art. 128 alin.(7) din Codul fiscal, primitorul activelor trebuie
să intenționeze să desfășoare activitatea
economică sau parte din activitatea economică care i-a fost
transferată, să nu lichideze imediat activitatea respectivă
și, după caz, să vândă eventualele stocuri.
Pentru calificarea unei activități ca transfer de
active, nu este relevant dacă primitorul activelor este autorizat
pentru desfășurarea activității care i-a fost
transferată sau dacă are în obiectul de activitate respectiva
activitate. În acest sens a fost pronunțată hotărârea
Curții Europene de Justiție în cazul C-497/01 – Zita Modes.
Din perspectiva acestor prevederi legale, rezultă că
orice persoană impozabilă are dreptul la deducerea taxei pe valoare
adăugată, doar în cazul livrărilor de bunuri și
prestărilor de servicii achiziționate în folosul operațiunilor
sale taxabile sau a celorlalte categorii de operațiuni care îi dau
dreptul la deducere.
În cazul transferului parțial sau total al activelor unei
peroane impozabile, care potrivit dispozițiilor legale nu constituie o
livrare de bunuri conform art. 128 alin.(7) din Codul fiscal, nu îi este
aplicabil dreptul de deducere al taxei aferente acestei operațiuni
neimpozabile întrucât aceasta nu intră în sfera de aplicare a taxei
pe valoare adăugată.
În speță, astfel cum în mod corect a reținut
și instanța de fond, recurenta-reclamantă SC RR SRL nu poate
beneficia de dreptul de deducere a taxei pe valoare adăugată
aferentă achizițiilor de la SC R SRL, achiziții constând în
materii prime, materiale auxiliare, materiale pentru ambalat, semifabricate,
produse finite, obiecte de inventar și mijloace fixe utilizate în
producția de radiatoare a vânzătorului și destinate pentru
aceeași activitate, întrucât achizițiile respective reprezintă
un transfer parțial de active, care este neimpozabil conform
dispozițiilor art. 128 alin.(7) din Legea nr. 571/2003 privind Codul
fiscal, pentru care nu este prevăzută deducerea în conformitate cu
prevederile art. 146 alin.(1) lit.a) din Codul fiscal.
În ceea ce privește criticile formulate de
recurenta-reclamantă potrivit cărora la încadrarea achizițiilor
analizate în dispozițiile art. 128 alin.(7) Cod fiscal instanța de
fond ar fi avut în vedere doar Normele metodologice prevăzute de
HG nr. 1630 din 31 decembrie 2009 fără a analiza și normele
metodologice cuprinse în HG nr. 150 din 23 februarie 2011, instanța
de control judiciar le apreciază ca fiind nefondate întrucât, astfel cum
rezultă chiar din adresa nr. 421866/29 septembrie 2011 emisă de
Ministerul Finanțelor Publice invocată de recurentă, prevederile
art. 128 alin.(7) din Codul fiscal cu privire la transferul de active nu au
fost modificate și se aplicau în același mod și înainte de
introducerea clarificărilor de la pct.6 alin.(10) din norme prin HG
nr.150/2011.
Nefondate sunt și criticile recurentei-reclamante potrivit
cărora indiferent de încadrarea sau nu a operațiunilor drept transfer
de active, în sensul art. 128 alin.(7) din Codul fiscal, aceasta ar fi
lipsită de efecte întrucât recurenta a aplicat regimul de taxare iar
aplicarea acestuia nu poate fi sancționată cu anularea dreptului
de deducere întrucât conform normelor metodologice invocate respectiv pct.6
alin.(10) din HG nr. 150/2011, aplicarea regimului de taxare pentru
transferul de active de către persoanele impozabile nu va fi
sancționată de către organele fiscale în sensul
anulării dreptului de deducere a taxei la beneficiar decât în
situația în care operațiunile respective sunt taxabile prin
efectul legii sau prin opțiune, ceea ce nu este cazul în speța
dedusă judecății.
Pe de altă parte, recurenta-reclamantă are
posibilitatea legală de a-și recupera TVA-ul nedeductibil de la
cedentul afacerii SC R SRL, astfel cum s-a menționat atât în decizia
nr.253/07.07.2010 privind soluționarea contestației sale cât
și prin sentința instanței de fond, solicitându-i acestuia
corecția facturilor emise eronat cu TVA, întocmirea documentului prevăzut
de art.155
1
alin.(10) din Codul fiscal și restituirea taxei
achitate în baza facturilor incorecte.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte
reținând că sentința instanței de fond este legală
și temeinică, neexistând motive de casare sau modificare a
acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.(1) Cod procedură
civilă, coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului
administrativ, a respins recursul formulat în cauză, ca nefondat.