ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 384/2012

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Maramureș la 25 iunie 2010, reclamantul T.N.R. a solicitat, în

temeiul Legii nr. 221/2009, constatarea caracterului politic al sentințelor

penale nr. 1658/1982 și nr. 1466/1987.

Tribunalul Maramureș,

secția civilă, prin sentința nr. 1980 din 19 noiembrie 2010 a admis acțiunea

civilă formulată de reclamantul T.N.R. în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A constatat caracterul politic al

condamnărilor dispuse prin sentința penală nr. 1652 din 18 noiembrie 1982

pronunțată în Dosarul nr. 6341/1982 al Judecătoriei Baia Mare și prin sentința

penală nr. 1466 din 15 septembrie 1987 pronunțată în Dosarul nr. 4134/1987 al

Judecătoriei Baia Mare.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a constatat că prin sentința penală nr. 1466 din 15

septembrie 1987 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. 4134/1987,

definitivă, reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută și pedepsită de art. 20

raportat la art. 245 alin. (3) C. pen., la 10 luni închisoare.

Prin sentința penală nr.

1658 din 18 noiembrie 1982, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. 6341/1982,

reclamantul mai fusese condamnat pentru tentativă la infracțiunea de trecere

frauduloasă a frontierei, prevăzută și pedepsită de art. 20, art. 21, art. 245 alin.

(2) C. pen., la 6 luni închisoare, dispunându-se în condițiile art. 86

1

din cod, art. 1 din Decretul nr. 218/1977, executarea pedepsei prin muncă

corecțională productivă, în aceeași organizație socialistă, cu menținerea

locului de muncă.

Din documentele

purtând ștampila Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a

rezultat că reclamantul a fost în mod constant urmărit de securitate, fiind

întocmite mai multe note informative, note de analiză, plan de măsuri în

dosarul de urmărire informativă privindu-l pe acesta.

Pornind de la

prevederile Legii nr. 221/2009 cuprinse la art. 1 alin. (3), tribunalul a

reținut că se constată de către instanța judecătorească, în condițiile

prevăzute la art. 4 din lege, caracterul politic al respectivei condamnări,

fiind invocate și dispozițiile Ordonanței de urgență nr. 214/1999, art. 2.

În speță, s-a

constatat astfel că tentativele de trecere a frontierei reținute în cele două

sentințe penale, pe fondul urmăririi continue a reclamantului de către

securitate care, așa cum rezultă din documentele dosarului, îl „avertiza”

periodic pe acesta, îl „invita” la securitate, se înscriu în prevederile art. 2

alin. (1) lit. a) și lit. d) din O.U.G. nr. 214/1999, reprezentând exprimarea

protestului împotriva dictaturii, terorii exercitate de securitate asupra

reclamantului, abuzului de putere din partea celor ce au deținut puterea

politică, precum și exprimarea nevoii de respectare a drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

S-a constatat

totodată că decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, Secțiile Unite și invocată de către pârât prin

întâmpinare, nu își are aplicabilitate în speță, această decizie referindu-se la

cu totul alte aspecte, respectiv la infracțiunile de neprezentare la

încorporare sau concentrare ori de insubordonare săvârșite din motive de

conștiință religioasă și neavând nici o legătură cu speța de față.

Raportat la

considerentele expuse, în baza art. 1 alin. (3) și lit. (4) din Legea nr. 221/2009,

reținând că acțiunea este întemeiată, tribunalul a admis-o și a constatat

caracterul politic al condamnărilor dispuse prin sentințele nr. 1652/1982 și nr.

1466/1987.

Prin decizia nr. 160/

A din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și

asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de pârâtul

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a

finanțelor publice Cluj împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o,

în sensul că a respins în întregime acțiunea.

Instanța de apel a

constatat că Legea nr. 221/2009 prevede în mod expres în dispozițiile art. 1 ce

anume se înțelege prin condamnare cu caracter politic, printre condamnările care,

potrivit acestui text legal, constituie condamnări cu caracter politic, nefiind

menționată și infracțiunea de trecerea frauduloasă a frontierei, reglementată

de art. 245 alin. (2) și alin. (3) C. pen.

S-a reținut totodată

și faptul că și în prezent infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat

este incriminată de legislația în vigoare.

Drept urmare, s-a

constatat de către instanța de apel că este evident că infracțiunea de trecere

frauduloasă a frontierei de stat, cum se numea în vechea reglementare a Codului

penal, respectiv de trecere ilegală a frontierei de stat, cum este definită în

accepțiunea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001, este o infracțiune

de drept comun, iar nu una cu caracter politic, susceptibilă de a atrage

incidența dispozițiilor Legii nr. 221/2009.

S-a constatat însă că

în mod corect a reținut prima instanță că în cauză nu își găsește aplicare

decizia nr. 32/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că

prin respectiva decizie s-a stabilit că persoanele condamnate definitiv pentru

infracțiunile prevăzute de art. 334 și art. 354 C. pen., săvârșite din motive

de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din

motive politice, această decizie neconținând niciun fel de dispoziții

referitoare la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei.

În temeiul

considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 295 și art. 296 C. proc.

civ., curtea a admis apelul pârâtului și a schimbat sentința apelată, în sensul

respingerii în întregime a acțiunii reclamantului.

Împotriva acestei

ultime decizii a declarat recurs reclamantul T.N.R., solicitând admiterea

acestuia, modificarea deciziei atacate, respingerea apelului pârâtului și

menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței tribunalului.

A arătat că datorită

atitudinii ostile față de regimul comunist, a fost pus sub supraveghere și

urmărit sistematic de către fosta Securitate, prin folosirea de mijloace

abuzive de intimidare și amenințare de a fi arestat, aspecte care l-au

determinat a solicita pașaport pentru a pleca definitiv din țară.

Întrucât obținerea

pașaportului nu a fost posibilă, a încercat ieșirea din țară în mod fraudulos

pentru a denunța abuzurile comise de autoritățile comuniste în respectarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fapt ce a dus la arestarea

și condamnarea sa, conform art. 245 C. pen., care făcea parte din Titlul V, ca

infracțiune contra autorității statului.

A precizat că acesta

este motivul pentru care a solicitat prin acțiune constatarea caracterului

politic al condamnărilor dispuse prin sentințele penale nr. 1658/1982 și nr. 1466/1987.

A menționat astfel că

infracțiunea pentru care a fost condamnat dobândește, în contextul existent la

acel moment, natura unei infracțiuni politice, deoarece prin limitarea

libertății de exprimare, a libertății de conștiință cât și obstrucționarea

mascată a dreptului la liberă circulație, asemenea condamnări au fost posibile

doar din cauza regimului politic de dictatură comunistă, fiind camuflate sub

forma unor infracțiuni de drept comun.

Recursul este fondat,

urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed .

Dispozițiile cuprinse

la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 dau posibilitatea persoanelor

condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru alte

fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) din lege, să solicite instanței

de judecată constatarea caracterului politic al condamnării lor.

Or, în speță, se

constată că infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen., pentru care reclamantul

a suferit două condamnări (prin sentințele penale nr. 1658/1982 și nr. 1466/1987

ale Judecătoriei Baia Maria) reprezintă o faptă care a avut drept scop

împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945.

Astfel, după cum a

reținut și prima instanță din analiza materialului probator, tentativele de

trecere a frontierei reținute în cele două sentințe penale, pe fondul urmăririi

continue a reclamantului de către securitate reprezintă exprimarea protestului

împotriva dictaturii, abuzului de putere, precum și exprimarea nevoii de

respectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Aceste aspecte reies

și prin raportare la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999

la care face trimitere alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 221/2009.

Se reține totodată și

împrejurarea că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 nu a făcut obiectul

excepției de neconstituționalitate și nu a fost declarat neconstituțional

printr-o decizie a organului jurisdicțional constituțional.

Pentru aceste

considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va

admite recursul declarat în cauză de reclamant și se va modifica decizia

atacată, în sensul respingerii apelului pârâtului împotriva sentinței

pronunțată de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul T.N.R. împotriva deciziei nr. 160/ A din 24 februarie

2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie.

Modifică decizia

atacată, în sensul că respinge apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr.

1980 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Maramureș, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2012.