ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 384/2012

Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la 25 iunie 2010, reclamantul T.N.R. a solicitat, în temeiul Legii nr. 221/2009, constatarea caracterului politic al sentințelor penale nr. 1658/1982 și nr. 1466/1987. Tribunalul Maramureș, secția civilă, prin sentința nr. 1980 din 19 noiembrie 2010 a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul T.N.R. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A constatat caracterul politic al condamnărilor dispuse prin sentința penală nr. 1652 din 18 noiembrie 1982 pronunțată în Dosarul nr. 6341/1982 al Judecătoriei Baia Mare și prin sentința penală nr. 1466 din 15 septembrie 1987 pronunțată în Dosarul nr. 4134/1987 al Judecătoriei Baia Mare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin sentința penală nr. 1466 din 15 septembrie 1987 pronunțată de Judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. 4134/1987, definitivă, reclamantul a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 245 alin. (3) C. pen., la 10 luni închisoare. Prin sentința penală nr. 1658 din 18 noiembrie 1982, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în Dosarul nr. 6341/1982, reclamantul mai fusese condamnat pentru tentativă la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută și pedepsită de art. 20, art. 21, art. 245 alin. (2) C. pen., la 6 luni închisoare, dispunându-se în condițiile art. 86 1 din cod, art. 1 din Decretul nr. 218/1977, executarea pedepsei prin muncă corecțională productivă, în aceeași organizație socialistă, cu menținerea locului de muncă.

Din documentele purtând ștampila Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, a rezultat că reclamantul a fost în mod constant urmărit de securitate, fiind întocmite mai multe note informative, note de analiză, plan de măsuri în dosarul de urmărire informativă privindu-l pe acesta. Pornind de la prevederile Legii nr. 221/2009 cuprinse la art. 1 alin. (3), tribunalul a reținut că se constată de către instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4 din lege, caracterul politic al respectivei condamnări, fiind invocate și dispozițiile Ordonanței de urgență nr. 214/1999, art. 2. În speță, s-a constatat astfel că tentativele de trecere a frontierei reținute în cele două sentințe penale, pe fondul urmăririi continue a reclamantului de către securitate care, așa cum rezultă din documentele dosarului, îl „avertiza” periodic pe acesta, îl „invita” la securitate, se înscriu în prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) și lit. d) din O.U.G.

nr. 214/1999, reprezentând exprimarea protestului împotriva dictaturii, terorii exercitate de securitate asupra reclamantului, abuzului de putere din partea celor ce au deținut puterea politică, precum și exprimarea nevoii de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. S-a constatat totodată că decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite și invocată de către pârât prin întâmpinare, nu își are aplicabilitate în speță, această decizie referindu-se la cu totul alte aspecte, respectiv la infracțiunile de neprezentare la încorporare sau concentrare ori de insubordonare săvârșite din motive de conștiință religioasă și neavând nici o legătură cu speța de față.

Raportat la considerentele expuse, în baza art. 1 alin. (3) și lit. (4) din Legea nr. 221/2009, reținând că acțiunea este întemeiată, tribunalul a admis-o și a constatat caracterul politic al condamnărilor dispuse prin sentințele nr. 1652/1982 și nr. 1466/1987. Prin decizia nr. 160/ A din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a finanțelor publice Cluj împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o, în sensul că a respins în întregime acțiunea.

Instanța de apel a constatat că Legea nr. 221/2009 prevede în mod expres în dispozițiile art. 1 ce anume se înțelege prin condamnare cu caracter politic, printre condamnările care, potrivit acestui text legal, constituie condamnări cu caracter politic, nefiind menționată și infracțiunea de trecerea frauduloasă a frontierei, reglementată de art. 245 alin. (2) și alin. (3) C. pen. S-a reținut totodată și faptul că și în prezent infracțiunea de trecere ilegală a frontierei de stat este incriminată de legislația în vigoare. Drept urmare, s-a constatat de către instanța de apel că este evident că infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat, cum se numea în vechea reglementare a Codului penal, respectiv de trecere ilegală a frontierei de stat, cum este definită în accepțiunea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 105/2001, este o infracțiune de drept comun, iar nu una cu caracter politic, susceptibilă de a atrage incidența dispozițiilor Legii nr. 221/2009.

S-a constatat însă că în mod corect a reținut prima instanță că în cauză nu își găsește aplicare decizia nr. 32/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având în vedere că prin respectiva decizie s-a stabilit că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile prevăzute de art. 334 și art. 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice, această decizie neconținând niciun fel de dispoziții referitoare la infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei. În temeiul considerentelor mai sus expuse și a prevederilor art. 295 și art. 296 C. proc. civ., curtea a admis apelul pârâtului și a schimbat sentința apelată, în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantului.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul T.N.R., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, respingerea apelului pârâtului și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței tribunalului. A arătat că datorită atitudinii ostile față de regimul comunist, a fost pus sub supraveghere și urmărit sistematic de către fosta Securitate, prin folosirea de mijloace abuzive de intimidare și amenințare de a fi arestat, aspecte care l-au determinat a solicita pașaport pentru a pleca definitiv din țară. Întrucât obținerea pașaportului nu a fost posibilă, a încercat ieșirea din țară în mod fraudulos pentru a denunța abuzurile comise de autoritățile comuniste în respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fapt ce a dus la arestarea și condamnarea sa, conform art. 245 C. pen., care făcea parte din Titlul V, ca infracțiune contra autorității statului.

A precizat că acesta este motivul pentru care a solicitat prin acțiune constatarea caracterului politic al condamnărilor dispuse prin sentințele penale nr. 1658/1982 și nr. 1466/1987. A menționat astfel că infracțiunea pentru care a fost condamnat dobândește, în contextul existent la acel moment, natura unei infracțiuni politice, deoarece prin limitarea libertății de exprimare, a libertății de conștiință cât și obstrucționarea mascată a dreptului la liberă circulație, asemenea condamnări au fost posibile doar din cauza regimului politic de dictatură comunistă, fiind camuflate sub forma unor infracțiuni de drept comun.

Recursul este fondat, urmând a fi admis în considerarea argumentelor ce succed . Dispozițiile cuprinse la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 dau posibilitatea persoanelor condamnate penal în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) din lege, să solicite instanței de judecată constatarea caracterului politic al condamnării lor.

Or, în speță, se constată că infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen., pentru care reclamantul a suferit două condamnări (prin sentințele penale nr. 1658/1982 și nr. 1466/1987 ale Judecătoriei Baia Maria) reprezintă o faptă care a avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945. Astfel, după cum a reținut și prima instanță din analiza materialului probator, tentativele de trecere a frontierei reținute în cele două sentințe penale, pe fondul urmăririi continue a reclamantului de către securitate reprezintă exprimarea protestului împotriva dictaturii, abuzului de putere, precum și exprimarea nevoii de respectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Aceste aspecte reies și prin raportare la dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 214/1999 la care face trimitere alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 221/2009. Se reține totodată și împrejurarea că art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 nu a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate și nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie a organului jurisdicțional constituțional. Pentru aceste considerente, față de prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va admite recursul declarat în cauză de reclamant și se va modifica decizia atacată, în sensul respingerii apelului pârâtului împotriva sentinței pronunțată de tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul T.N.R. împotriva deciziei nr. 160/ A din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelul declarat de pârât împotriva sentinței nr. 1980 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Maramureș, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.