ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 349/2012

HOTĂRÂRE
25.01.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 349/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința administrativă nr. 913/CAF/2011

din 10 mai 2011, Tribunalul Alba, secția comercială și contencios administrativ

a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Alba, secția comercială

și contencios administrativ, ridicată din oficiu de instanță; a declinat în

favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ, competența

soluționării acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamanții: B.T.H.,

P.N., P. (T.) A.C. și M. (B.) G.M., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul Alba a reținut că instituția de învățământ pârâtă

este înființată prin Legea nr. 443 din 5 iulie 2002 privind înființarea

Universității S.H. din București, art. 1 din această lege dispunând că "se

înființează Universitatea S.H. din București ca instituție de învățământ

superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a

sistemului național de învățământ", fiind așadar asimilată unei autorități

publice centrale.

S-a mai reținut că,

potrivit art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, competența soluționării acestei cauze aparține curții de apel,

în speță Curtea de Apel Alba Iulia ca instanță determinată teritorial de

reclamanți potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în

care s-au adresat instanței de contencios de la domiciliul lor.

În aceste condiții,

în baza art. 158 și 159 pct. 2 C. proc. civ., tribunalul a admis excepția

necompetenței materiale, ridicată din oficiu de instanță și a declinat în

favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ, competența

soluționării acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamanți în

contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., având ca obiect obligație de a

face.

Prin sentința nr. 303/2011

din 17 octombrie 2011 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de

Apel Alba Iulia, invocată de reclamanți; a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Tribunalului Alba; a constatat ivit conflict negativ de

competență,și a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru

emiterea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că pârâta Universitatea S.H. este o

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ conform art. 1 din

Legea nr. 443/2002 și implicit este asimilată unei autorități publice potrivit art.

2 alin. (1) lit. b) teza a II a din Legea nr. 554/2004.

S-a mai reținut că pârâta

Universitatea S.H. se încadrează în categoria autorităților locale și că obiectul

acțiunii reclamanților îl constituie un act asimilat actului administrativ

unilateral, respectiv nesoluționarea în termen legal a unor cereri în

condițiile art. 8 alin. (1) teza a II a raportat la art. 2 alin. (2) și art. 2 alin.

(1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceste

considerente, Curtea de Apel a constatat că excepția invocată de reclamanți este

întemeiată și ca urmare a admis-o, declinând competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Alba, secția de contencios administrativ.

Constatând existența conflictului

negativ de competență, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios

administrativ și fiscal, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția

de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia, în

temeiul prevederilor art. 20 și urm. C. proc. civ.

Înalta Curte, ca

instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5)

în favoarea Tribunalului Sălaj, secția civilă.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea unei diplome de licență și a altor acte de

studii reclamanților, care sunt absolvenți ai ciclului I - studii

universitare de

licență (sistem Bolognia), Facultatea de Științe Juridice și Administrative

Brașov din cadrul Universității S.H.

În alt registru de

idei, nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de

autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr.

554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat

care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt

autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.

Or, în speța de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea S.H. din București, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Pe de altă parte,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, M.E.C.T.S. este organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și

Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995, ce era

în vigoare la data finalizării ciclului de pregătire urmat de reclamantă, nu le

plasează în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de

învățământ. Această reglementare prevedea că, la nivel național, autonomia

universitară se manifestă prin relație directă a rectorului instituției de

învățământ superior cu Ministerul Educației, care, printre altele, avea

competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

În cauza de față,

Universitatea S.H. nu poate fi o autoritate administrativă autonomă, întrucât

actele administrative pe care le poate emite sunt consecința unei delegări de

competențe, iar nu a investirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere

publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident,

Universitatea S.H. din București este o persoană juridică de drept privat, de

utilitate publică, ce funcționează doar ca parte a unui sistem național de

învățământ, care nu poate fi asimilată unei autorități administrative autonome

sau unui organ central al administrației publice.

Prin urmare, pârâta

aflată în discuție este o autoritate publică descentralizată din punct de

vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea S.H. nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi

calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, nici un act

normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

În cauza de față, o

asemenea universitate nu poate fi încadrată decât în ipoteza unei autorități

publice locale.

În prezentul conflict

negativ de competență sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, care menționează următoarele: „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond

de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 lei, se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Prin urmare,

specificul litigiilor care se desfășoară între persoanele fizice sau juridice

și administrația publică determină, în mod necesar, existența unor reguli

imperative în privința competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru stabilirea

competenței materiale, articolul aflat în discuție instituie două criterii: cel

al rangului autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ

dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice, respectiv

criteriul valoric.

În cauza de față este

aplicabil primul criteriu enunțat anterior. În plus, trebuie subliniat faptul

că tribunalul este competent să soluționeze acest litigiu de contencios administrativ,

față de împrejurarea că Universitatea S.H. din București este o autoritate

publică locală. De asemenea, mai trebuie să fie relevat art. 2 pct. 1 lit. d) C.

proc. civ.

În altă ordine de

idei, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la

domiciliul pârâtului; dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul

pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

În speța de față,

reclamanții au optat pentru instanța de la domiciliul lor, astfel că nu se mai

poate pune în discuție competența teritorială a instanței în soluționarea

cauzei.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Alba.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții B.T.H., A.T.R., G.G.I.G., R.I. A.E.,

G.M., în contradictoriu cu pârâta Universitatea S.H., în favoarea Tribunalului

Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4393/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 974/CA din 12 octombrie 2011, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a a
ÎCCJ 2015-12-08
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3928/2015
Decizia nr. 3928/2015 Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.1. Circumstanțele cauzei: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a II-a de contencios administ
ÎCCJ 2012-05-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2571/2012
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr. 2633/98/2011, recl
ÎCCJ 2012-01-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 434/2012
Asupra conflictului negativ de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Cadrul procesual și hotărârea primei instanțe învestite Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Satu-Mare, reclamanții M.D., S.I., M.
ÎCCJ 2011-11-16
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3666/2011
., B.D., S.M.B., B.E.A., G.M., M.C.A., C.M., prin sentința civilă nr. 3699/2011 din 20 septembrie 2011 a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă a acțiunii formulate de reclamantul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curt
Sursă