ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8589/2006

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 februarie la Tribunalul Hunedoara, reclamanta S.E. a chemat în judecată pe pârâtul Primarul municipiului Deva și a solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Deva nr. top 1788/1/1789/1 în suprafață tabulară de 9953 mp, reală de 7741 mp. În motivarea acțiunii se arată că imobilul în întregime, construcții și teren, evidențiat în C.F. ca fiind casă, curte și grădină, dar în realitate pe teren se găsesc Băile Sărate din Deva edificate de antecesorii săi. Imobilul a fost preluat de stat fără titlu. În prezent o suprafață de 3549 mp reprezintă incinta Băilor Sărate, iar restul terenului este liber de construcții ce poate fi restituit în natură.

Construcțiile existente sunt ușor demontabile neîmpiedicând restituirea în natură. După apariția Legii nr. 10/2001 a notificat în termen Primarul municipiul Deva solicitând restituirea terenului și despăgubiri pentru construcții, dar ne s-a răspuns în termen, și deci considera acest fapt o respingere a cererii. S-a făcut referire la prevederile art. 9 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Pe parcursul procesului la data de 5 aprilie 2004, Primarul Municipiului Deva emite dispoziția nr. 510/2004 prin care este respinsă notificarea reclamantei cât și cea formulată de numita P.P., ambele vizând același imobil.

Notificările au fost respinse pentru motivul că prin sentința civilă nr. 34/2001 a Tribunalului Hunedoara în dosar 6654/2000 a fost admisă o acțiune în revendicare a aceluiași imobil, a constatat faptul că imobilul a fost demolat și nu mai poate fi restituit în natură și s-a dispus în schimb obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor la plata unor despăgubiri în sumă de 410.807.424 lei în favoarea lui P.P., S.E., S.A. și S.M. Din conținutul „Notificării” adresată Primăriei municipiului Deva rezultă că reclamanta a solicitat U.S.D. ca măsuri reparatorii ca urmare a exproprierii terenului situat în Deva înscris în C.F. Deva nr. top. 1788/1-1789/1, în suprafață de 5800 mp. În 7 octombrie 2004 au formulat cereri de intervenție SC M.E.

SRL și SC S. SA în interesul pârâtului. În cauză au fost administrate probe cu acte și expertiza tehnică. Au fost acvirate: dosarul nr.3384/2001 al Judecătoriei Deva; dosarul nr. 289/1998 al Judecătoriei Deva; dosarul nr. 6654/2000 al Tribunalului Hunedoara; dosarul nr. 2599 /2001 al Curții de Apel Alba Iulia; dosarul nr. 1247/2002 al Curții Supreme de Justiție. Tribunalul Hunedoara, secția civilă, prin sentința nr. 391 din 3 iunie 2005 a admis cererile de intervenție în interesul pârâtei. A respins contestația formulată de S.E. împotriva dispoziției nr. 510 din 5 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Deva. Instanța de fond a reținut: imobilul în litigiu este ocupat de incinta Băii Sărate Deva și parțial de cele două interveniente.

Moștenitorii proprietarilor sunt: S.E., S.A., S.M., S.L., S.A.M. Reclamanta este singura moștenitoare acceptantă a acestuia din urmă. Numita P.P. în calitate de moștenitoare a defunctului S.L. a revendicat imobilul în litigiu la 6 ianuarie 1998 (dosar nr. 289/1998 al Judecătoriei Deva). În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu ceilalți moștenitori S.E., S.M. și S.A., mai puțin reclamanta din prezenta cauză. Judecătoria Deva a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Hunedoara, care prin sentința civilă nr. 34 din 1 martie 2001 a admis acțiunea principală și cererile de intervenție și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor la plata sumei de 410.807.424 lei cu titlul de despăgubiri către reclamantă și intervenienți.

Această sentință a rămas definitivă și irevocabilă și a stat la baza soluționării notificărilor formulate de reclamantă și de numita P.P. Chiar dacă reclamanta nu a fost parte în litigiul anterior ponit de ceilalți moștenitori, despăgubirile au fost stabilite pentru întregul imobil construcții și teren prin actualizarea evaluării făcută în anul 1950. Se conchide că dacă s-a restituit contravaloarea întregului imobil nu mai poate fi restituit și în natură. Instanța a făcut referire și la prevederile art. 2.1 lit. e) din HG. nr. 498 din 18 aprilie 2003. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 1901 din 2 noiembrie 2005 a respins apelul declarat de contestatoarea S.E. Instanța de apel consideră legale cele stabilite de instanța de fond.

În plus se arată că prin „notificare” au fost solicitate despăgubiri bănești, iar prin acțiune de tinde la revendicarea unor terenuri proprietatea intervenientelor, precum și că o stare de fapt stabilită într-o speță și rămasă irevocabilă este valabilă și în altă speță cu același obiect. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.E., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Se susține în esență că instanța a considerat că avea de judecat o „contestație” pe când acțiunea introductivă a fost o „acțiune civilă” prin care s-a cerut concret restituirea în natură a unui imobil, astfel că s-a pronunțat numai indirect asupra cererii; la data introducerii acțiunii dispoziția nr. 510/2004 a Primarului municipiului Deva nu exista; judecata Curții are în centru „dispoziția” Primarului pe care o susține fără ca acest lucru să fi fost cerut de reclamantă; fundamentul deciziei curții de apel este alta sentință civilă definitivă și irevocabilă, litigiu în care reclamanta nu a fost parte, iar acea sentință nu a fost pronunțată în noul cadru juridic creat de apariția Legii nr. 10/2001, care a avut drept rațiune restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv; instanțele nu au dat posibilitatea reclamantei să facă dovezi privind posibilitatea restituirii în natură, ci se aprobă de plano decizia 51/2004 care nu exista la data introducerii acțiunii; se conchide că instanțele nu s-au pronunțat asupra cererii în sine ci au tratat acțiunea civilă ca pe o contestație.

Recursul se privește ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Conform art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În cauză, condițiile impuse de textul de lege citat nu sunt îndeplinite. Prin acțiunea introductivă reclamanta a specificat că a notificat Primarul municipiului Deva în baza Legii nr. 10/2001, că nu a primit răspuns și considera acest fapt ca o respingere a cererii.

În plus, ca „temei de drept al acțiunii” a indicat înscrisuri și expertiză, iar în „probațiune” art. 9 și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (indiferent dacă inversarea a fost făcută din eroare sau cu intenție) instanțele nu puteau da alt caracter acțiunii decât ca fiind întemeiată pe Legea nr. 10/2001 și nu ca fiind o acțiune civilă, care nu putea fi decât de drept comun, dacă se nega intenția de a apela la prevederile Legii nr. 10/2001.

Astfel că instanțele au caracterizat corect cererea reclamantei chiar dacă Primarul municipiului Deva a emis dispoziția nr. 510 din 5 aprilie 2004 după introducerea acțiunii (19 februarie 2004). Continuarea procesului de către reclamantă după emiterea dispoziției fără a preciza expres că nu rezolvarea procesului conform Legii nr. 10/2001 constituie obiectul acțiunii, în mod firesc instanța a analizat pretențiile reclamantei prin prisma dispoziției nr. 510/2004 respingând acțiunea (caracterizată corect ca o contestație în temeiul Legii nr. 10/2001). Rezultă deci că instanțele s-au pronunțat asupra cererii în sine a reclamantei astfel că nu a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acesteia.

De altfel reclamanta în cererea prin care precizează și completează cererea de chemare în judecată (fila 41 dosar fond) arată că solicita anularea dispoziției nr. 510/2004 a Primarului municipiului Deva. Faptul că instanța a ținut seama de o altă sentință judecătorească pronunțată într-un litigiu civil început în anul 1998 pentru același imobil de ceilalți moștenitori în afară de reclamantă din prezenta cauză nu constituie un motiv de nelegalitate în sensul art. 304 pct. 9 (unde ar putea fi încadrat acest motiv de recurs). Instanțele trebuiau să facă acest lucru deoarece acel litigiu avea ca obiect același imobil, ocazie cu care i s-a stabilit un anume regim juridic, iar moștenitorii (reclamanta din acea cauză și intervenienții) au obținut despăgubiri bănești la valoarea întregului imobil preluat de stat.

O dată rezolvată situația respectivului imobil, în mod irevocabil prin respingerea recursului Ministerului Finanțelor Publice de către Curtea de Apel Supremă de Justiție, nu mai putea fi rezolvată încă odată la cererea unui moștenitor chiar dacă nu s-a implicat, indiferent de motiv, în respectivul litigiu. Nu se pot obține măsuri reparatorii, în natură sau prin despăgubiri, de două ori pentru același imobil uzând de temeiuri de drept diferite. Pe parcursul procesului au fost încuviințate și administrate probe pe care reclamanta le-a solicitat. Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.E. împotriva deciziei civile nr. 1201/A din 2 noiembrie 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2006.