ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8589/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 19 februarie la Tribunalul Hunedoara, reclamanta S.E. a chemat în

judecată pe pârâtul Primarul municipiului Deva și a solicitat

restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Deva nr. top 1788/1/1789/1

în suprafață tabulară de 9953 mp, reală de 7741 mp.

În motivarea acțiunii se

arată că imobilul în întregime, construcții și teren,

evidențiat în C.F. ca fiind casă, curte și grădină,

dar în realitate pe teren se găsesc Băile Sărate din Deva edificate

de antecesorii săi. Imobilul a fost preluat de stat fără titlu.

În prezent o suprafață de 3549 mp reprezintă incinta Băilor

Sărate, iar restul terenului este liber de construcții ce poate fi

restituit în natură. Construcțiile existente sunt ușor

demontabile neîmpiedicând restituirea în natură. După apariția

Legii nr. 10/2001 a notificat în termen Primarul municipiul Deva solicitând

restituirea terenului și despăgubiri pentru construcții, dar ne

s-a răspuns în termen, și deci considera acest fapt o respingere a

cererii. S-a făcut referire la prevederile art. 9 și art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

Pe parcursul procesului la data de 5

aprilie 2004, Primarul Municipiului Deva emite dispoziția nr. 510/2004

prin care este respinsă notificarea reclamantei cât și cea formulată

de numita P.P., ambele vizând același imobil.

Notificările au fost respinse

pentru motivul că prin sentința civilă nr. 34/2001 a

Tribunalului Hunedoara în dosar 6654/2000 a fost admisă o acțiune în

revendicare a aceluiași imobil, a constatat faptul că imobilul a fost

demolat și nu mai poate fi restituit în natură și s-a dispus în

schimb obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanțelor la plata unor

despăgubiri în sumă de 410.807.424 lei în favoarea lui P.P., S.E.,

S.A. și S.M.

Din conținutul „Notificării”

adresată Primăriei municipiului Deva rezultă că reclamanta

a solicitat U.S.D. ca măsuri reparatorii ca urmare a exproprierii

terenului situat în Deva înscris în C.F. Deva nr. top. 1788/1-1789/1, în

suprafață de 5800 mp.

În 7 octombrie 2004 au formulat

cereri de intervenție SC M.E. SRL și SC S. SA în interesul pârâtului.

În cauză au fost administrate

probe cu acte și expertiza tehnică.

Au fost acvirate: dosarul

nr.3384/2001 al Judecătoriei Deva; dosarul nr. 289/1998 al

Judecătoriei Deva; dosarul nr. 6654/2000 al Tribunalului Hunedoara;

dosarul nr. 2599 /2001 al Curții de Apel Alba Iulia; dosarul nr. 1247/2002

al Curții Supreme de Justiție.

Tribunalul Hunedoara, secția

civilă, prin sentința nr. 391 din 3 iunie 2005 a admis cererile de

intervenție în interesul pârâtei. A respins contestația

formulată de S.E. împotriva dispoziției nr. 510 din 5 aprilie 2004

emisă de Primarul municipiului Deva.

Instanța de fond a

reținut: imobilul în litigiu este ocupat de incinta Băii Sărate

Deva și parțial de cele două interveniente. Moștenitorii

proprietarilor sunt: S.E., S.A., S.M., S.L., S.A.M. Reclamanta este singura

moștenitoare acceptantă a acestuia din urmă.

Numita P.P. în calitate de

moștenitoare a defunctului S.L. a revendicat imobilul în litigiu la 6

ianuarie 1998 (dosar nr. 289/1998 al Judecătoriei Deva). În cauză au

formulat cereri de intervenție în interes propriu ceilalți

moștenitori S.E., S.M. și S.A., mai puțin reclamanta din

prezenta cauză. Judecătoria Deva a declinat competența de

soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Hunedoara, care prin

sentința civilă nr. 34 din 1 martie 2001 a admis acțiunea

principală și cererile de intervenție și a obligat Statul

Român prin Ministerul Finanțelor la plata sumei de 410.807.424 lei cu

titlul de despăgubiri către reclamantă și

intervenienți. Această sentință a rămas

definitivă și irevocabilă și a stat la baza

soluționării notificărilor formulate de reclamantă și

de numita P.P. Chiar dacă reclamanta nu a fost parte în litigiul anterior

ponit de ceilalți moștenitori, despăgubirile au fost stabilite

pentru întregul imobil construcții și teren prin actualizarea

evaluării făcută în anul 1950. Se conchide că dacă s-a

restituit contravaloarea întregului imobil nu mai poate fi restituit și în

natură.

Instanța a făcut referire

și la prevederile art. 2.1 lit. e) din HG. nr. 498 din 18 aprilie 2003.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia civilă nr. 1901 din 2 noiembrie 2005 a respins apelul declarat de

contestatoarea S.E.

Instanța de apel consideră

legale cele stabilite de instanța de fond. În plus se arată că

prin „notificare” au fost solicitate despăgubiri bănești, iar

prin acțiune de tinde la revendicarea unor terenuri proprietatea

intervenientelor, precum și că o stare de fapt stabilită într-o

speță și rămasă irevocabilă este valabilă

și în altă speță cu același obiect.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta S.E., invocând motivul de casare prevăzut de

art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Se susține în esență

că instanța a considerat că avea de judecat o „contestație”

pe când acțiunea introductivă a fost o „acțiune civilă”

prin care s-a cerut concret restituirea în natură a unui imobil, astfel

că s-a pronunțat numai indirect asupra cererii; la data introducerii acțiunii

dispoziția nr. 510/2004 a Primarului municipiului Deva nu exista; judecata

Curții are în centru „dispoziția” Primarului pe care o susține

fără ca acest lucru să fi fost cerut de reclamantă;

fundamentul deciziei curții de apel este alta sentință

civilă definitivă și irevocabilă, litigiu în care

reclamanta nu a fost parte, iar acea sentință nu a fost

pronunțată în noul cadru juridic creat de apariția Legii nr.

10/2001, care a avut drept rațiune restituirea în natură a imobilelor

preluate abuziv; instanțele nu au dat posibilitatea reclamantei să

facă dovezi privind posibilitatea restituirii în natură, ci se

aprobă de plano decizia 51/2004 care nu exista la data introducerii

acțiunii; se conchide că instanțele nu s-au pronunțat

asupra cererii în sine ci au tratat acțiunea civilă ca pe o contestație.

Recursul se privește ca

nefondat pentru considerentele ce urmează:

Conform art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când

instanța, interpretând greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al acestuia.

În cauză, condițiile

impuse de textul de lege citat nu sunt îndeplinite.

Prin acțiunea introductivă

reclamanta a specificat că a notificat Primarul municipiului Deva în baza

Legii nr. 10/2001, că nu a primit răspuns și considera acest

fapt ca o respingere a cererii. În plus, ca „temei de drept al acțiunii” a

indicat înscrisuri și expertiză, iar în „probațiune” art. 9

și art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (indiferent dacă

inversarea a fost făcută din eroare sau cu intenție)

instanțele nu puteau da alt caracter acțiunii decât ca fiind

întemeiată pe Legea nr. 10/2001 și nu ca fiind o acțiune

civilă, care nu putea fi decât de drept comun, dacă se nega

intenția de a apela la prevederile Legii nr. 10/2001.

Astfel că instanțele au

caracterizat corect cererea reclamantei chiar dacă Primarul municipiului

Deva a emis dispoziția nr. 510 din 5 aprilie 2004 după introducerea

acțiunii (19 februarie 2004). Continuarea procesului de către

reclamantă după emiterea dispoziției fără a preciza

expres că nu rezolvarea procesului conform Legii nr. 10/2001 constituie

obiectul acțiunii, în mod firesc instanța a analizat pretențiile

reclamantei prin prisma dispoziției nr. 510/2004 respingând acțiunea

(caracterizată corect ca o contestație în temeiul Legii nr. 10/2001).

Rezultă deci că

instanțele s-au pronunțat asupra cererii în sine a reclamantei astfel

că nu a fost interpretat greșit actul juridic dedus

judecății nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit

și vădit neîndoielnic al acesteia.

De altfel reclamanta în cererea prin

care precizează și completează cererea de chemare în

judecată (fila 41 dosar fond) arată că solicita anularea

dispoziției nr. 510/2004 a Primarului municipiului Deva.

Faptul că instanța a

ținut seama de o altă sentință judecătorească

pronunțată într-un litigiu civil început în anul 1998 pentru

același imobil de ceilalți moștenitori în afară de

reclamantă din prezenta cauză nu constituie un motiv de nelegalitate

în sensul art. 304 pct. 9 (unde ar putea fi încadrat acest motiv de recurs).

Instanțele trebuiau să facă acest lucru deoarece acel litigiu

avea ca obiect același imobil, ocazie cu care i s-a stabilit un anume

regim juridic, iar moștenitorii (reclamanta din acea cauză și

intervenienții) au obținut despăgubiri bănești la

valoarea întregului imobil preluat de stat. O dată rezolvată

situația respectivului imobil, în mod irevocabil prin respingerea

recursului Ministerului Finanțelor Publice de către Curtea de Apel

Supremă de Justiție, nu mai putea fi rezolvată încă

odată la cererea unui moștenitor chiar dacă nu s-a implicat,

indiferent de motiv, în respectivul litigiu. Nu se pot obține măsuri

reparatorii, în natură sau prin despăgubiri, de două ori pentru

același imobil uzând de temeiuri de drept diferite.

Pe parcursul procesului au fost

încuviințate și administrate probe pe care reclamanta le-a solicitat.

Față de cele ce preced, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta S.E. împotriva deciziei civile nr. 1201/A din 2 noiembrie 2005 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 octombrie 2006.