ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1338/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1338/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 24 iunie
2005, reclamantul H.C. a chemat în judecată Ministerul Justiției - Comisia
pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă,
solicitând anularea deciziei din 14 aprilie 2005, emisă de aceasta și
recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 214/1999.
În motivarea cererii sale,
reclamantul a susținut că, deși în cauză a făcut dovada exproprierii părinților
săi și strămutării întregii familii, în mod greșit s-a apreciat că nu se
încadrează în prevederile Legii nr. 214/1999.
Prin sentința civilă nr. 105 din 25 iulie 2005, Curtea de
Apel Ploiești, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, reținând
că nu s-a dovedit măsura administrativă a domiciliului forțat.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, H.C. care, în esență, a reiterat susținerile făcute prin
acțiune.
Recursul este fondat.
În conformitate cu dispozițiile art.
1 din O.U.G. nr. 214/1999, astfel cum a fost modificată și completată, „se
recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă desfășurată în
perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, persoanelor supuse din motive
politice, unor măsuri administrative abuzive”.
Potrivit dispozițiilor art. 3 lit.
d) din același act normativ, „prin măsură administrativă abuzivă se înțelege și
strămutarea într-o altă localitate”.
Din probele administrate în cauză,
respectiv relații primite de la Direcția Instanțelor Militare, rezultă fără echivoc că la 2 martie 1949, părinții reclamantului, expropriați în baza Decretului nr.
83/1949, au fost strămutați din comuna Rahmanu, județul Tulcea, în județul
Sibiu, la Râmnicu Sărat, unde li s-a fixat un domiciliu obligatoriu.
Chiar dacă din adresa menționată nu
rezultă că împreună cu părinții săi ar fi fost strămutat și reclamantul, dovada
eliberată de Inspectoratul de Poliție Prahova, conform căreia acesta avea
buletin de identitate eliberat de Poliția Râmnicu Sărat, la 28 februarie 1952,
coroborată cu dispozițiile martorilor G.I. și V.I., care confirmă plecarea
întregii familii în ziua de 2 martie 1949, din localitatea Rahmanu, reprezintă
dovada certă a îndeplinirii cerințelor O.U.G. nr. 214/1999, art. 3 lit. d),
situație în care se impune admiterea cererii reclamantului-recurent.
Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de H.C.
împotriva sentinței civile nr. 105 din 25 iulie 2005 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
Modifică sentința atacată, în sensul
că admite acțiunea.
Anulează decizia din 14 aprilie 2005,
emisă de Comisia pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă,
în dosarul nr. 450/2002, al acesteia și obligă pârâta să emită o nouă decizie
prin care să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.U.G. nr. 214/1999.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 19 aprilie 2006.