- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 8 aprilie 2009
Decizia nr. 2099/2009 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 747/2008 a Curții de Apel Cluj
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 13 iunie 2008, reclamantul T.M. a chemat în judecată Comisia pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă solicitând obligarea acesteia să-i recunoască, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, această calitate. În motivarea cererii reclamantul a arătat că în perioada 6 martie 1945 – 14 decembrie 1989, familia sa a fost supusă din motive politice unor măsuri administrative abuzive, cum a fost strămutarea forțată a bunicilor săi, pe linie maternă, L.I. și L.C.M., cu care locuia împreună, din localitatea Alba Iulia la Aiud. Datorită acestei măsuri, s-a aflat în imposibilitate să-și continue cursurile la Școala Generală din Alba Iulia unde era elev în clasa a III-a, iar bunicii săi au pierdut toate bunurile și proprietățile pe care au fost siliți să le abandoneze.
Prin sentința civilă nr. 747 din 28 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj a respins acțiunea reținând că bunicilor reclamantului li s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, având în vedere fixarea domiciliului obligatoriu în altă localitate. Cum însă reclamantul, minor la acea dată, și pentru care nu s-a făcut dovada încredințării spre creștere și educare bunicilor, se afla în grija mamei față de care nu a rezultat că s-au luat măsuri de natura celor prevăzute de art. 3 din O.U.G. nr. 214/1999, cei doi locuind după strămutarea bunicilor în orașul Cluj. S-a apreciat, fără a se nega suferința cauzată, că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerințelor prevăzute de actul normativ menționat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul T.M., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În opinia recurentului, instanța fondului nu a dat o interpretare corectă textelor legale incidente și nu a reținut că alături de bunicii săi a fost și el strămutat în ală localitate și că numai din motive de sănătate, date fiind condițiile precare în care urmau să locuiască, s-a mutat la Cluj la o mătușă a sa. Recursul nu este fondat. În conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999 astfel cum au fost modificate și completate de Legea nr. 173/2006, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă, persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din aceleași motive unor măsuri administrative abuzive.
Printre acestea din urmă, art. 3 din actul normativ menționat se referă la stabilirea domiciliului obligatoriu lit. c) sau strămutarea în altă localitate lit. d). Solicitând recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă, reclamantul a invocat faptul strămutării bunicilor săi materni, L.I. și C.M., cu care locuia împreună, din localitatea Alba Iulia în Aiud. Faptul că acestora le-a fost recunoscută această calitate, precum și faptul că reclamantul s-a născut și a crescut până la vârsta de 9 ani în casa bunicilor săi, nu înseamnă că măsura administrativă luată împotriva acestora l-a privit atât pe el cât și pe mama sa. Aceasta întrucât, din înscrisurile oficiale emise la momentul respectiv, a rezultat că au fost strămutați numai L.I.
și C.M., fără a mai fi nominalizat un alt membru al familiei; că în fapt minorul T.M. nu se afla încredințat spre creștere și educare bunicilor, tutorele său legal fiind în continuare mama sa, cu care de altfel după momentul strămutării s-a mutat la Cluj, fără ca să fi existat stabilit vreun domiciliu forțat. Astfel fiind, în lipsa unor documente oficiale care să ateste că reclamantului și mamei sale li s-au aplicat vreuna din măsurile prevăzute de art. 13 din O.U.G. nr. 214/1999, legal și temeinic instanța fondului a menținut decizia Comisiei pentru Constatarea Calității de Luptător în Rezistența Anticomunistă emisă la 6 martie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de T.M. împotriva sentinței civile nr. 747 din 28 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2009.