ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3004/2007

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1564 din 23 aprilie 2002, Judecătoria Buftea a respins ca prematur formulată cererea de ieșire din indiviziune, formulată de reclamantul P.G.C., în contradictoriu cu pârâții P.F., P.V. și E.E.. Prin decizia civilă nr. 2433A din 11 decembrie 2002, Tribunalul București a admis apelurile declarate de reclamanți și pârâții P.F. și E.E., a anulat sentința atacată, a respins excepția prematurității cererii de chemare în judecată și a menținut cauza pentru evocarea fondului. Evocând fondul, la data de 7 iunie 2004, Tribunalul București, prin decizia civilă nr. 384A, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins cererea de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 798 din 20 mai 2005, Curtea de Apel București a respins ca inadmisibil recursul declarat de P.V. și a admis recursurile declarate de reclamantul P.G.C. și pârâții P.F. și E.E. A casat decizia tribunalului și a trimis cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe. Curtea de apel a reținut că, din moment ce a pronunțat o încheiere de admitere în principiu la data de 1 martie 2004, în mod greșit, tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă. La rejudecare, prin încheierea din 19 octombrie 2005, Tribunalul București, conform art. 2 din Legea nr. 219/2005, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare Judecătoriei Buftea.

Judecătoria Buftea, prin sentința civilă nr. 202 din 16 ianuarie 2006, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea tribunalului București, având în vedere faptul că, prin decizia civilă nr. 265/2005, Curtea de Apel a stabilit instanța competentă. A mai reținut judecătoria, că s-ar crea părților o nouă cale de atac, în condițiile în care părțile au uzat deja de calea de atac a apelului, iar instanța superioară a evocat fondul cauzei. Constatând conflictul negativ de competență, judecătoria a înaintat dosarul la Curtea de Apel București. Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 15 din 10 martie 2006, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Curtea de apel a reținut că apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1564/2002 a Judecătoriei Buftea nu a fost epuizat, deoarece, potrivit vechii reglementări, calea de atac a apelului cuprindea două etape, anularea și evocarea fondului. Tribunalul s-a pronunțat doar pe anulare, nu și pe evocarea fondului, motiv pentru care este ținut de finalizarea căii de atac. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul P.V.. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este nelegală, pentru că a încălcat dispozițiile art. 725 pct. 2 C. proc. civ. și a aplicat greșit dispozițiile art. 725 pct. 3 din cod. Prin decizia civilă nr. 798/2005, instanța de recurs a admis recursul și casând hotărârea recurată a trimis cauza spre rejudecare.

Hotărârea recurată privează părțile de calea de atac asupra fondului cauzei, care nu a fost niciodată soluționat de instanța de fond. Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în forma în vigoare la data pronunțării deciziei civile nr. 798 din 20 mai 2005 de către Curtea de Apel București, prevedea că, în cazul în care prima instanță a respins sau a anulat cererea fără a intra în cercetarea fondului și instanța de apel, găsind apelul întemeiat, a anulat hotărârea apelată, va evoca fondul și va judeca procesul, pronunțând o hotărâre definitivă.

Prin urmare, procedura de judecată a apelului, finalizată printr-o hotărâre definitivă se termina în momentul în care instanța de apel a dat o hotărâre după evocarea fondului, iar, în acest stadiu procesual, pricina se judeca de instanța competentă să judece apelul. Prin decizia de casare, cauza a fost trimisă tribunalului ca instanță de apel, pentru evocarea fondului după anularea sentinței apelate și nu pentru a soluționa pricina în primă instanță. De altfel, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II alin. (1) din Legea nr. 219/2005 se referă la procesele în curs de judecată în primă instanță, ceea ce nu este similar cu evocarea fondului după anularea sentinței apelate. Prin sentința pronunțată în urma judecării conflictului negativ de competență, curtea de apel nu a încălcat dispozițiile art. 725 alin. (2) și (3) C. proc.

civ. Astfel, art. 275 alin. (2) din cod se referă la procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanței legal investite și la faptul că, în caz de casare cu trimitere spre rejudecare, dispozițiile legii noi sunt pe deplin aplicabile. Or, în cauză nu este vorba despre o casare cu trimitere ci despre evocarea fondului, după anularea sentinței apelate. Casarea cu trimitere la care se referă recurentul nu a fost dispusă de instanța de apel, ci de instanța de recurs, care a constatat că tribunalul a respins în mod greșit cererea ca inadmisibilă, deși a pronunțat o încheiere de admitere în principiu și trebuia să continue judecata. Nu au fost încălcate nici dispozițiile art. 725 alin. (3) C. proc.

civ., deoarece instanța care a soluționat conflictul negativ de competență nu a negat dreptul la calea de atac a apelului împotriva sentinței pronunțate de judecătorie, ci a arătat că procedura de judecată a apelului nu a fost finalizată, pentru că judecata după evocarea fondului nu a avut încă loc. Față de cele arătate, se constată că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul P.I.V. împotriva sentinței civile nr. 15 din 10 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2007.