ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2312/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

6519 din 4 septembrie 2001 reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâții

S.T.S. și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea primului pârât la

restituirea în natură a terenului în suprafață de 26.000 mp, situat în

București, sau, în subsidiar, obligarea pârâților la plata de despăgubiri

corespunzătoare contravalorii terenului.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că autorii săi, M.A. și A.M. au fost deposedați fără titlu de terenul,

proprietatea lor, în suprafață totală de 16 ha și 418 mp și că terenul în

litigiu (parte din suprafața totală menționată) este deținut de primul pârât,

căruia i-a adresat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001.

În drept, acțiunea a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 480-481 C. civ. și de art. 7, art. 24 și art. 28 din Legea

nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 1143 din 8

iulie 2002, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de

chemare în judecată, ca neîntemeiată, reținând în esență că, așa cum rezultă

din probele administrate, nu s-a făcut dovada identității dintre terenul

menționat în actul de proprietate al autorilor reclamantei și terenul pentru

care se solicită despăgubirile sau restituirea în natură.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel reclamanta C.M.

În motivarea apelului, reclamanta

C.M. a susținut că suprafața de 26.000 mp a fost identificată prin expertiza

topometrică întocmită în cadrul unui litigiu anterior, inițiat de tatăl său în

temeiul Legii nr. 18/1991, ca fiind deținută de intimatul-pârât S.T.S. și că

acesta nu a contestat în răspunsul la notificare detenția terenului.

S-a mai reținut în motivarea

apelului că raportul de expertiză topometrică întocmit în cauză, deși cuprinde

mențiuni contradictorii referitoare la suprafața efectiv ocupată de pârât,

relevă faptul că acesta deține 11.240 mp din totalul terenului ce a aparținut

bunicului reclamantei, iar față de identificarea prin expertiză a unei

suprafețe ce se afla în posesia S.T.S., soluția de respingere integrală a

cererii de chemare în judecată este nejustificată.

Prin decizia civilă nr. 262 din 30

mai 2003, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca

nefondat, apelul declarat de reclamanta C.M. împotriva sentinței civile nr.

1143 din 8 iulie 2002 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut, în esență, că împrejurarea că oferta de donație

făcută statului de către autorul său nu a îmbrăcat forma autentică prescrisă de

dispozițiile art. 813 C. civ. nu poate fi sancționată prin constatarea

nulității absolute, pe cale de excepție, în cadrul procedurii prevăzute de

legea specială, în condițiile în care, neexistând o hotărâre judecătorească

irevocabilă care să fi dispus anularea sau să fi constatat nulitatea actului de

donație, imobilul donat nu se încadrează în categoria celor „preluate în mod

abuziv” și nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei civile nr. 262

din 30 mai 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

a formulat recurs reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și susținând, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile

art. 813-814 C. civ., texte care prevăd condițiile de valabilitate pentru transmiterea

dreptului de proprietate prin acte cu titlu gratuit.

A mai susținut reclamanta, în

motivarea recursului său, că, atât instanța de fond, cât și cea de apel aveau

obligația să purceadă la compararea titlurilor (chiar în cadrul unei

contestații formulate în baza Legii nr. 10/2001), situație în care ar fi

trebuit să constate că primul pârât nu are titlu valabil asupra bunului aflat

în litigiu, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de valabilitate cerute de

art. 813-814 C. civ. și, ca o consecință, în temeiul art. 2 lit. b) din Legea

nr. 10/2001, să admită cererea formulată de reclamantă.

Recursul este fondat în limitele și

pentru considerentele ce succed.

La data de 29 ianuarie 1951, M.A.,

bunicul reclamantei, a donat Ministerului Agriculturii un teren în suprafață de

16 ha, situat în Raionul Gheorghe Gheorghiu-Dej, orașul Militari, înscris în

rolul Perc.21 Militari sub nr.335, suburbia Libertății.

Având în vedere lipsa

posibilităților de a munci acest teren, datorită vârstei înaintate (fila 85

dosar fond), Comitetul Executiv al Sfatului Popular a aprobat la data de 25 mai

1951, preluarea pe seama Statului a imobilului donat (înscris fila 86 dosar

fond).

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtului S.T.S. la

restituirea terenului în suprafață de 26.000 mp, ce a aparținut bunicilor săi,

M.A. și A.M. sau, în subsidiar, obligarea pârâților la plata de despăgubiri

corespunzătoare contravalorii terenului.

Reclamanta a arătat în cuprinsul

cererii introductive de instanță că „nu există nici un act de trecere în

patrimoniul statului a terenului ce a aparținut bunicilor”, aceștia fiind

„alungați de pe teren, fără nici un act legal (...), nepermițându-li-se să

culeagă fructele livezii plantate”.

Instanța de apel, respingând apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de tribunal, a reținut că

imobilul donat nu se încadrează în categoria celor „preluate în mod abuziv” și

nu face obiectul Legii nr. 10/2001, fără să analizeze dacă actul de donație a

fost încheiat conform dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, respectiv

conform dispozițiilor Codului civil.

Instanța de apel, ignorând, practic,

dispozițiile art. 813-814 C. civ., nu a analizat de fapt dacă sunt întrunite

formele impuse de lege (în vigoare la acea dată) pentru valabilitatea donației,

pentru a se vedea dacă se poate vorbi de existența unui atare act.

Examinarea validității donației se

impunea a fi făcută de instanța de apel, pentru a stabili dacă, în cauză, sunt

incidente sau nu dispozițiile art. 2 alin. (1) pct. c din Legea nr. 10/2001.

Astfel fiind, se consideră a fi

fondată critica formulată de recurentă potrivit căreia, în lipsa analizării de

către instanță a elementelor de valabilitate a donației, soluția de respingere

a cererii este pronunțată cu încălcarea gravă a legii.

Neexaminarea de către instanța de

apel a legalității și temeiniciei actului de donație, în raport de dispozițiile

legale în vigoare la data încheierii donației, respectiv în raport de

dispozițiile Codului civil, impune reluarea judecății pentru soluționarea

pricinii în acest cadru juridic.

În rejudecare, se va examina dacă

sunt întrunite în cauză cerințele art. 813 C. civ., potrivit căruia toate

donațiile se fac prin act autentic, se va analiza natura juridică a deciziei de

acceptare a donației sau mai exact asimilarea ei cu un act autentic, în raport

de prevederile art. 1171 C. civ., instanța urmând a stabili în ce măsură sunt

incidente, în speță, dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

10/2001, așa cum au fost modificate și completate prin O.U.G. nr. 209 din 22

decembrie 2005.

Pentru aceste considerente, se va

admite recursul declarat de reclamantă și se va trimite cauza spre rejudecarea

apelului, Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

C.M. împotriva deciziei civile nr. 262 din 30 mai 2003 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza spre rejudecarea apelului

declarat de reclamantă, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2006.