ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3862/2006

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea civilă nr. 13 din 30 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a luat act, potrivit art. 246 C. proc. civ., de renunțarea reclamantului P.V., la judecata acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Alba și Școala de Arte Alba Iulia. Recursul declarat de reclamant împotriva acestei încheieri a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 4.979 din 18 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că instanța de fond a aplicat corect prevederile art. 246 C. proc.

civ., în raport cu declarația expresă a reclamantului că renunță la judecata acțiunii, astfel cum s-a consemnat în practicaua încheierii și cum rezultă din declarația semnată personal de acesta. Împotriva deciziei pronunțată de instanța de recurs, la data de 10 aprilie 2006, P.V. a formulat contestație în anulare în temeiul dispozițiilor art. 317-321 C. proc. civ., arătând că nu a semnat înscrisul privind renunțarea la judecată, iar declarația consemnată în acest sens este rezultatul dolului exercitat asupra sa de către avocat, care a profitat de starea precară a sănătății sale. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare, ca nefondată, pentru următoarele considerente: Motivele pentru care contestatorul P.V.

a solicitat retractarea deciziei nr. 4.979 din 18 octombrie 2005, nu se încadrează în ipotezele juridice reglementate în art. 317-318 C. proc. civ., pentru calea extraordinară de atac exercitată, întrucât nu s-a invocat încălcarea normelor legale privind procedura de citare a părții sau a celor privind competența materială a instanței și nici existența unei erori materiale săvârșite de instanța de recurs, care să fi fost determinantă în pronunțarea soluției contestate. Motivele invocate de contestator se referă la vicierea consimțământului său, la actul unilateral de renunțare la judecată și nu pot fi examinate pe calea contestației în anulare. În consecință, nevalabilitatea actului juridic de renunțare la judecată nu poate justifica retractarea hotărârii instanței de recurs, în condițiile în care nu a fost invocat și dovedit unul din cazurile prevăzute expres în art. 317-318 C. proc.

civ., pentru admiterea contestației în anulare. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de P.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de P.V. împotriva deciziei nr. 4.979 din 18 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2006.