ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3862/2006

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 13

din 30 aprilie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de

contencios administrativ, a luat act, potrivit art. 246 C. proc. civ., de renunțarea reclamantului P.V., la judecata acțiunii formulate în contradictoriu

cu pârâții Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean

Alba și Școala de Arte Alba Iulia.

Recursul declarat de

reclamant împotriva acestei încheieri a fost respins ca nefondat prin decizia nr.

4.979 din 18 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, cu motivarea că instanța de fond a aplicat

corect prevederile art. 246 C. proc. civ., în raport cu declarația expresă a

reclamantului că renunță la judecata acțiunii, astfel cum s-a consemnat în

practicaua încheierii și cum rezultă din declarația semnată personal de acesta.

Împotriva deciziei

pronunțată de instanța de recurs, la data de 10 aprilie 2006, P.V. a formulat

contestație în anulare în temeiul dispozițiilor art. 317-321 C. proc. civ., arătând că nu a semnat înscrisul privind renunțarea la judecată, iar declarația

consemnată în acest sens este rezultatul dolului exercitat asupra sa de către

avocat, care a profitat de starea precară a sănătății sale.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte va respinge prezenta contestație în anulare,

ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Motivele pentru care

contestatorul P.V. a solicitat retractarea deciziei nr. 4.979 din 18 octombrie

2005, nu se încadrează în ipotezele juridice reglementate în art. 317-318 C. proc. civ., pentru calea extraordinară de atac exercitată, întrucât nu s-a invocat încălcarea

normelor legale privind procedura de citare a părții sau a celor privind

competența materială a instanței și nici existența unei erori materiale

săvârșite de instanța de recurs, care să fi fost determinantă în pronunțarea

soluției contestate.

Motivele invocate de

contestator se referă la vicierea consimțământului său, la actul unilateral de

renunțare la judecată și nu pot fi examinate pe calea contestației în anulare.

În consecință,

nevalabilitatea actului juridic de renunțare la judecată nu poate justifica

retractarea hotărârii instanței de recurs, în condițiile în care nu a fost

invocat și dovedit unul din cazurile prevăzute expres în art. 317-318 C. proc. civ., pentru admiterea contestației în anulare.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare

formulată de P.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de P.V. împotriva deciziei nr. 4.979 din 18 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 noiembrie 2006.