Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2006
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9048/2006

HOTĂRÂRE
09.11.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9048/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 iunie 2005, reclamantul M.T.P. a chemat în judecată, pe pârâții Primarul Municipiului Arad, P.V. și P.T., solicitând anularea parțială a dispoziției nr. 340/2005, emisă de Primarul Municipiului Arad și emiterea unei noi dispoziții pentru restituirea în echivalent a apartamentului nr. 23. Prin sentința civilă nr. 1114 din 4 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Arad, secția civilă, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul P.M.T. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, că prin dispoziția nr. 340 din 10 martie 2003 emisă de pârâtul Primarul Municipiului Arad, s-a dispus restituirea în natură a apartamentelor cu nr. 20, 23, 25, 29 și 30 din imobilul situat în Arad, împreună cu terenul aferent, precum și apartamentele cu nr. 2, 3 și 8 din Arad, P.V.

și T. Reclamantul P.M.T., are calitatea de chiriaș al apartamentului nr. 23, situat în Arad, și ca atare nu are calitate procesuală pentru a solicita anularea dispoziției nr. 340 din 10 martie 2005, emisă de pârâtul Primarul Municipiul Arad. Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel reclamantul P.M.T., care a invocat dispozițiile art. 26 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001, în sensul că are calitatea de persoană îndreptățită să exercite acțiuni în numele său pentru desființarea actelor administrative care îl prejudiciază. Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 45 din 6 februarie 2006, a respins apelul declarat de reclamantul P.M.T., ca nefondat, cu motivarea că în raport de prevederile art. 3, art. 24 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, nu are calitate procesuală activă pentru a ataca în instanță dispoziția primarului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, reclamantul P.M.T., reiterând faptul că are calitate de chiriaș al apartamentului în litigiu și poate exercita acțiune în justiție pentru anularea dispoziției. Recursul nu este întemeiat. Reclamantul P.M.T. este terț față de raportul juridic determinat prin emiterea dispoziției nr. 340 din 10 martie 2003 emisă de intimatul-pârât Primarul Municipiului Arad, prin care s-a dispus restituirea mai multor apartamente, printre care și cel cu nr. 23 situat în Arad, în favoarea intimaților P.V. și T. Prin Legea nr. 10/2001, s-au instituit măsuri reparatorii pentru foștii proprietari ai imobilelor preluate abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 și ca atare numai aceștia pot beneficia de reglementările cuprinse în lege.

Conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 (în forma aplicabilă până la 02 septembrie 2005) în prezent art.26 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia emisă de unitatea deținătoare, în termen de 30 de zile de la data comunicării, competența revenind secției civile a tribunalului în a cărei circumscripție teritorială se află sediul respectivei unități. Prin urmare, legea stabilește părțile, respectiv „persoana îndreptățită” la restituire și „persoana juridică deținătoare a imobilului” și procedura în care se desfășoară. Cele două părți au calitate procesuală activă (persoana îndreptățită) și pasivă (unitatea deținătoare). Din prevederile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, nu rezultă că terțul are dreptul la acțiune în anularea dispoziției de restituire în natură sau prin echivalent al imobilului.

Reclamantul poate solicita constatarea nulității absolute a dispoziției de restituire în natură a imobilului, dar nu pe calea Legii nr. 10/2001, ci pe calea dreptului comun. În consecință, recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de P.M.T. împotriva deciziei nr. 45 din 06 februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-04-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3247/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Arad la 29 iunie 2005, reclamantul M.I., în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Arad, P.V. și P.
ÎCCJ 2010-05-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2787/2010
declinării competenței, pe rolul tribunalului la data de 22 octombrie 2008 pârâtul Municipiul Arad reprezentat prin primar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată iar pe cale de excepție a
ÎCCJ 2006-03-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3169/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 20 septembrie 2004, reclamanții M.G. și M.M.O. au solicitat, în contradictoriu cu
ÎCCJ 2007-10-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6422/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. 4418 din 23 mai 2006, S.A. și M.I. au contestat în contradictoriu cu primarul municipiului Arad, Prim
ÎCCJ 2007-06-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4743/2007
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc.civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Arad, reclamantul S.I. a chemat în judecată pârâții SC M. SRL și SC N. SRL, municipiul Arad reprezentat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă