ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3217/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3217/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția

civilă, la 15 februarie 2001, reclamanta SC T.C. SA a chemat în judecată pe

pârâta R.A.D.P. Cluj pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să

constate că trecerea din patrimoniul reclamantei în patrimoniul pârâtei a

corpului „casă din piatră acoperită cu țigle u patru localuri pentru ateliere”,

înscris în C.F. Cluj A+1 nr. topo 1249, s-a realizat în baza unui titlu

nevalabil; să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul reînscrierii

acestui corp în favoarea reclamantei ca urmare a radierii parțiale a dreptului

de proprietate de sub B 13-14 din aceeași C.F.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a

arătat că imobilul situat în Cluj, se compune din 3 corpuri de clădire, fiind

preluat în patrimoniul statului prin naționalizare. Două clădiri aflate în

administrarea I.C.R.A.L. Cluj-Napoca au făcut obiectul deciziei de transfer nr.

300 din 12 septembrie 1986. Cea de-a treia clădire a rămas în patrimoniul T.A.G.C.M.

Cluj, a cărui succesoare în drepturi este reclamanta.

La termenul din 3 mai 2001 reclamanta a completat acțiunea

solicitând modificarea deciziei nr. 300 din 12 septembrie 1986 emisă de

Consiliul Popular al județului Cluj, Comitetul Executiv, în sensul reducerii

suprafeței de teren atribuită pârâtei prin acest titlu, de la 1073 mp până la

suprafața ce reprezintă cota-parte aferentă corpurilor I și II din imobilul

înscris în C.F. Cluj; obligarea pârâtei să-i recunoască reclamantei dreptul de

proprietate asupra imobilului corp III; să se dispună evacuarea pârâtei din

imobil; sistarea stării de indiviziune prin crearea a două loturi, din care

unul aflat în proprietatea pârâtei compus din corpurile I și II de clădire, iar

cel de-al doilea în proprietatea reclamantei; întabularea în cartea funciară a

situației nou create.

În motivarea acestei cereri s-a arătat că imobilul

revendicat s-a aflat în administrarea faptică a reclamantei încă din anul 1997,

fiind dat în administrarea acesteia prin decizia nr. 1057/1959 a Sfatului

Popular Cluj. Reclamanta a inițiat procedura prevăzută de art. 20 din Legea nr.

15/1990, ocazie cu care a constatat faptul că R.A.D.P. își întabulase dreptul

de administrare și ulterior, de proprietate.

La termenul din 1 noiembrie 2001 a intervenit în interes

propriu, N.V.G.B. care a solicitat obligarea părților să-i recunoască dreptul

de proprietate asupra imobilului.

Intervenientul a arătat că imobilul situat în fosta str. P. nr.

2-4, actuală A. 28-30, a fost proprietatea tatălui său și a fost naționalizat

în temeiul Decretului nr. 92/1950. Intervenientul a notificat R.A.D.P. , până

la soluționarea notificării impunându-se suspendarea judecății.

Intervenția principală a fost admisă în principiu la 15 noiembrie

2001, la aceeași dată dispunându-se suspendarea conform art. 244 pct. 1 C.

proc. civ.

Încheierea de la acest termen a fost casată prin decizia

civilă nr. 515 din 8 martie 2002 a Curții de Apel Cluj care a dispus

continuarea judecății la secția comercială și de contencios administrativ a

Tribunalului Cluj. Decizia civilă nr. 515/2002 a fost anulată prin decizia 928

din 11 iunie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios

administrativ, ca efect al admiterii unei contestații în anulare, recursul

împotriva încheierii a fost rejudecat și cauza a fost trimisă pentru

continuarea judecății la același tribunal.

După casare, la 23 septembrie 2002 reclamanta și-a completat

din nou acțiunea în sensul că a solicitat constatarea nulității absolute a

Hotărârii Consiliului de Administrație al R.A.D.P. Cluj-Napoca nr. 29 din 11

martie 2002 privitoare la restituirea corpului C și a terenului aferent din

imobilul situat în Cluj-Napoca nr. topo 1249. Această solicitare a fost

motivată prin aceea că pârâta nu putea să restituie acest corp de clădire, pe

care nu l-a avut în proprietate.

Prin sentința civilă nr. 4468/C din 17 octombrie 2003,

Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a respins

atât cererea principală cât și cererea de intervenție în interes propriu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit

raportului de expertiză efectuat în cauză imobilul este situat în Cluj-Napoca, fiind

înscris în C.F. Cluj-Napoca, sub A+1, nr. topo 1249, în suprafață de 1073 mp.

Imobilul a trecut în proprietatea statului și în folosința

Sfatului Popular al orașului Cluj, ca urmare a naționalizării prin Decretul nr.

92/1950.

În temeiul art. 5 din Legea nr. 15/1990, dreptul de

proprietate asupra imobilului a fost întabulat în favoarea pârâtei R.A.D.P. Cluj-Napoca,

care este în vigoare și în prezent. Prin urmare, proprietar tabular al

imobilului în litigiu este pârâta R.A.D.P. Cluj-Napoca.

Prin sentința civilă nr. 2166/1996 pronunțată de Judecătoria

Cluj-Napoca, s-a admis acțiunea formulată de R.A.D.P. Cluj-Napoca în

contradictoriu cu SC T. SA Cluj-Napoca și s-a dispus evacuarea acesteia din

urmă din spațiul situat în Cluj-Napoca. Această hotărâre, care a fost pusă în

executare silită, nu atrage în prezenta cauză autoritatea lucrului judecat

deoarece în procesul anterior nu s-a discutat dreptul de proprietate.

Reclamanta nu a făcut dovada vreunui act administrativ prin

care să i se fi recunoscut sau transferat dreptul de administrare asupra

vreunei părți din imobilul în litigiu. Reclamanta nu a recurs la procedurile

prevăzute de legile speciale, Legea nr. 15/1990 și H.G. nr. 834/1991, pentru a

se stabili cu certitudine la data înființării acesteia prin reorganizarea

fostelor unități socialiste, dacă a deținut cu titlu de drept de administrare

imobilul revendicat.

Nedovedindu-și dreptul de proprietate asupra părții din

imobil, nu se poate stabili că între reclamantă și pârâta R.A.D.P. Cluj-Napoca

este o coproprietate care să poată înceta prin partaj.

Hotărârea consiliului de administrație al unei societăți

comerciale este supusă mai întâi controlului Adunării Generale a Acționarilor

acelei societăți, iar în urma adoptării unei hotărâri potrivnice persoana

îndreptățită se poate adresa tribunalului conform art. 131 din Legea nr. 31/1990.

În raport de obiectul acțiunii, cererea de intervenție nu

vizează pretențiile deduse judecății.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a

fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 424 din 24 februarie 2004 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă.

În considerentele deciziei sale instanța de apel a arătat că

tribunalul a pronunțat o soluție legală și temeinică întrucât reclamanta nu a

făcut dovada, cu vreun act administrativ, că la data intrării în vigoare a

Legii nr. 15/1990 avea în administrare partea de imobil din litigiu.

Dimpotrivă, prin decizia nr. 300/1986 a fostului Consiliu Popular al Județului

Cluj, s-a decis transmiterea imobilului din administrarea I.C.R.A.L. Cluj-Napoca

la Administrația Parcurilor și Străzilor Cluj, în prezent R.A.D.P. Cluj-Napoca.

Pârâta a devenit proprietara imobilelor prin aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 15/1990, act normativ la care reclamanta nu a recurs.

Decizia instanței de apel a fost recurată de către

reclamantă critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7-10 C.

proc. civ., vizând următoarele aspecte:

Consiliului Popular al Județului Cluj, care a transferat numai două corpuri de

clădire în administrarea R.A.D.P. Cluj. La intrarea în vigoare a Legii nr.

15/1990, corpul III de clădire nu se afla în administrarea R.A.D.P. Cluj.

Înscrierea nelegală a acestui corp în C.F. în administrarea R.A.D.P. nu este de

natură să acopere inexistența titlului.

Reclamanta a urmat procedurile impuse de Legea nr. 15/1990

însă finalizarea actelor prin emiterea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate pe teren nu s-a putut îndeplini, C.F. fiind cea care a pus

această piedică. Acesta este motivul pentru care s-a demarat prezentul proces,

fiind logic faptul că nu se putea finaliza procedura H.G. 834/1991 fără a

desființa întabularea nelegală în C.F. a pârâtei R.A.D.P.

Dreptul de proprietate al recurentei s-a născut în temeiul

Legii nr. 15/1990, imobilul în litigiu făcând parte din patrimoniul său la data

intrării în vigoare a acestei legi, art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;

expertiza contabilă, care era determinantă pentru a demonstra că la data

înființării societății recurente activul respectiv se afla în patrimoniul său, art.

304 pct. 10 C. proc. civ.;

judecății, art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Reclamanta nu a solicitat să se stabilească nevalabilitatea

transferului dreptului de proprietate al corpului de clădire în sensul atacării

actului de transfer, ci în sensul constatării că aceste acte nu se referă la

actul de transfer.

Numai cu privire la teren a fost atacat actul administrativ,

întrucât acest act se referă la transferul întregului teren, pe care se află și

corpul C.

Cererea având ca obiect modificarea deciziei nr. 300 din 12

septembrie 1986 nu poate fi judecată pe calea contenciosului administrativ,

Legea nr. 29/1990 neaplicându-se actelor administrative emise anterior intrării

sale în vigoare.

Această cerere trebuie judecată potrivit dreptului comun;

de natura cauzei, care conduce la concluzia că instanța nu a înțeles obiectul

dosarului, art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Prin întâmpinările depuse, R.A.D.P. Cluj-Napoca și Consiliul

Județean Cluj au solicitat respingerea recursului.

În dovedirea recursului, în condițiile art. 305 C. proc.

civ., recurenta a depus un raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit

de V.G. la 11 aprilie 2004.

Analizând decizia instanței de apel, în limitele criticilor

formulate prin motivele de recurs și în raport de probele administrate în toate

etapele procesuale, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele

considerente:

Consiliului Popular al Județului Cluj s-au transferat către Administrația

Parcurilor și Străzilor Cluj-Napoca numai două corpuri din imobilul situat în

str. P., corpul ce formează obiectul litigiului neavând aceeași soartă.

Omite însă, că prin decizia enunțată s-a transmis și

imobilul din str. A. 22-24, compus din 4 corpuri de clădire.

Răspunzând obiectivului de a identifica imobilul revendicat

de către reclamantă, ing. B.G. a arătat, în raportul de expertiză depus în

primă instanță, că imobilul-corp C este situat în Cluj-Napoca, fiind înscris în

C.F. Cluj, nr. topo 1249. Că este așa rezultă chiar din cele consemnate în

practicaua deciziei recurate, apelanta solicitând efectuarea unei expertize

care să stabilească la care societate „a rămas cioplitoria de pe str. A.”.

Drept urmare, la intrarea în vigoare a Legii nr. 15/1990

corpul „C” se afla în patrimoniul intimatei, și în mod corect a fost recunoscut

în favoarea acesteia dreptul de proprietate.

Așadar, critica în sensul că instanța de apel „nu a citit”

Decizia nr. 300/1986, cu consecința recunoașterii în favoarea intimatei a

dreptului de proprietate asupra unui imobil care nu a ieșit din patrimoniul

recurentei, nu este întemeiată și nu este fondat motivul de recurs întemeiat pe

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;

la data pronunțării deciziei atacate, modificarea hotărârii se poate cere

atunci când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra

unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

O cerință esențială pentru admisibilitatea recursului în

temeiul textului enunțat, este ca proba asupra căreia instanța nu s-a pronunțat

să fi fost administrată.

Or, la termenul din 24 februarie 2004, instanța a respins

administrarea probei cu expertiza contabilă.

Prin urmare, nu este întemeiat nici motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.;

proprietate asupra corpului „C” din imobilul în litigiu se află în patrimoniul R.A.D.P.

Cluj-Napoca, instanța nu a schimbat nici natura și nici înțelesul lămurit și

vădit neîndoielnic al unui act dedus judecății.

Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nu calificarea greșită

a unei cereri cu care a fost învestită instanța, ci aprecierea și interpretarea

denaturată a unui act juridic, privit ca manifestare de voință făcută cu scopul

de a produce efecte juridice.

În respectarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C.

civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante, judecătorul sesizat cu un diferend în legătură cu un act juridic ale

cărui clauze sunt clare și precise, iar în cauză nu s-a invocat contrariul în

privința Deciziei nr. 300/1986, este dator să aplice acel act, în litera și

spiritul lui, fără să-i poată da un alt înțeles.

Pe de altă parte, instanțele de fond s-au pronunțat asupra

deciziei menționate pe calea dreptului comun, acțiunea nefiind respinsă ca

inadmisibilă pe motiv că nu s-ar fi urmat procedura specială prevăzută de Legea

nr. 29/1990.

Mai mult, instanța de apel chiar a reținut că actului nu-i

sunt aplicabile prevederile Legii nr. 29/1990, față de art. 19, ori cele ale

Legii nr. 1/1967, abrogată. Motivând că reclamanta nu a probat cu nimic

nelegalitatea măsurii Consiliului Popular Județean Cluj din anul 1986, instanța

de apel a făcut o analiză ca instanță de drept comun, și nu ca instanță

specială de contencios administrativ.

Așadar, aspectele menționate nu au putut fi interpretate de

instanța de recurs, în condițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., drept o

critică ce a vizat în realitate încălcarea sau aplicarea greșită a legii

materiale, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față de cele ce preced, nici motivul de recurs întemeiat pe

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu este fondat;

respectarea cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Recurenta și-a justificat această critică pornind de la

respingerea cererii de administrare a probei cu expertiza contabilă. Însă, prin

această măsură instanța de apel nu a reținut în considerente aspecte care să nu

aibă legătură cu soluția pe care a pronunțat-o.

Prin urmare, nu a putut fi primit nici motivul de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința

păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC T.C.

SA împotriva deciziei civile nr. 424 din 24 februarie 2004 a Curții de Apel

Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2006.