ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2190/2007

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 349 din 25 noiembrie 2003, a

respins cererea formulată de reclamanții B.D.I. și A.D.V., în contradictoriu cu

C.N.L. Oltenia Tg. Jiu.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că pârâta, prin dispoziția nr. 223, a respins notificarea

formulată de reclamanți, prin care au cerut să li se acorde măsuri reparatorii

pentru imobilul preluat de stat în baza Decretului nr. 129/1985, cu motivarea

că nu este unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001.

Dispoziția emisă de pârâtă este

legală, deoarece imobilul a aparținut autoarei reclamanților și a fost înscris

în anexa la decretul de expropriere, însă nu a fost preluat efectiv, în vederea

demolării, de către pârâtă.

Or, conform art. 4 din Decretul nr.

467/1979, imobilele expropriate trec în proprietatea statului la data preluării

efective a acestora, în vederea demolării. Deoarece imobilul nu a fost preluat,

iar reclamanții au continuat să-l folosească, nu sunt incidente dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 702 din 2 aprilie 2004, a admis apelul declarat de reclamanți

împotriva acestei sentințe, a anulat sentința apelată și a reținut cauza pentru

rejudecare.

Instanța de apel a reținut că

imobilul a fost preluat prin expropriere, în baza Decretului nr. 129/1985, act

normativ care, în art. 1, cuprindea dispoziția că imobilele expropriate sunt

date în administrarea directă a Întreprinderii Miniere Roșia Feșteana (suburbie

a pârâtei). Se impune suplimentarea probelor, pentru că trebuie să se

stabilească în ce condiții a rămas reclamanta A.V. să locuiască în imobil, dacă

este posibilă restituirea în natură a imobilului și care este valoarea bunului.

Instanța de apel a mai reținut că

susținerea pârâtei că reclamanții nu au pierdut dreptul de proprietate, pentru

că au posesia imobilului, nu este întemeiată. Transferul dreptului de

proprietate s-a produs la data intrării în vigoare a Decretului nr. 129 din 3

iulie 1985 și nu are relevanță cine este actualul deținător.

Prin decizia civilă nr. 3631 din 29

octombrie 2004, Curtea de Apel Craiova, soluționând pricina în fond, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâta C.N.L.O.

Tg. Jiu, a anulat dispoziția nr. 1661/223/2003 emisă de pârâtă și a stabilit

dreptul reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, corespunzător

valorii de expertiză, la suma de 75.465.000 lei, doar pentru construcțiile

expropriate.

Pârâta a fost obligată să plătească

reclamanților suma de 8.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că

imobilele care fac obiectul procesului au aparținut autoarei reclamanților și

au fost expropriate în vederea extinderii unor exploatări miniere.

Construcțiile nu au fost demolate, însă autoarea reclamanților, care a pierdut

dreptul de proprietate, nu s-a mai preocupat să le întrețină, fapt ce a dus la

degradarea lor. Deși pârâta susține că demolarea construcțiilor nu se va mai

produce, bunul nu a fost restituit reclamanților.

De aceea, aceștia sunt îndreptățiți

să primească măsuri reparatorii în echivalent pentru diferența de valoare a

construcțiilor, nu și pentru „terenul care a rămas” și sunt aplicabile

prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții care, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arată

că instanța de apel, făcând o greșită interpretare și aplicare a art. 1, art.

7, art. 9, art. 11, art. 12 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, în mod eronat nu

a dispus restituirea în natură a suprafeței de 0,38 ha teren și nu a stabilit

dreptul la despăgubiri bănești în sumă de 75.465.000 lei.

În privința terenului, se susține

că, deși, potrivit art. 7 din Legea nr. 10/2001 și art. 11 alin. (2) din lege,

trebuia restituit în natură, nu s-a dispus restituirea, iar în privința

construcțiilor, se susține că trebuiau acordate despăgubiri bănești și nu o

altă formă de despăgubiri în echivalent.

Susțin recurenții, că art. 1 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 enumeră măsurile reparatorii în echivalent ce pot fi

acordate, iar despăgubirile bănești sunt indicate printre aceste măsuri. De

asemenea, art. 24 alin. (2) din lege prevede că în cazul imobilelor cu

destinația de locuințe, dacă restituirea în natură nu este posibilă, oferta de

restituire prin echivalent se poate face și sub forma despăgubirilor bănești,

cu acordul persoanei îndreptățite.

Or, pentru construcțiile expropriate

au fost cerute despăgubiri bănești, iar expertul a stabilit că ele nu mai

există fizic, fiind, fie demolate, fie au un grad de uzură de 95%.

Recurenții invocă și prevederile

art. 7 alin. (2) și art. 9 alin. (1) din lege și susțin că au dreptul la măsuri

reparatorii sub forma despăgubirilor bănești.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se constată că este fondat, pentru următoarele considerente.

Prin notificare și prin acțiunea

înregistrată la tribunal, la data de 21 mai 2003, reclamanții au cerut să li se

acorde măsuri reparatorii pentru imobilele expropriate de la autoarea lor (casă

de locuit, anexe gospodărești, împrejmuiri și terenul aferent), iar curtea de

apel, reținând că imobilul a fost preluat de la autoarea reclamanților prin

expropriere, fiind înscris în anexa la Decretul nr. 129/1985 și că transferul

dreptului de proprietate s-a produs la momentul intrării în vigoare a

decretului de expropriere, a stabilit dreptul reclamanților la măsuri

reparatorii, prin echivalent, numai pentru construcții.

Susținerea recurenților că măsurile

reparatorii pentru construcții trebuiau acordate sub forma despăgubirilor

bănești nu este întemeiată, deoarece imobilul fiind expropriat, dreptul

acestora se stabilește în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001

și nu de cele ale art. 24 din lege.

Conform art. 11 alin. (8) din Legea

nr. 10/2001, în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, pentru imobilele

care la data preluării aveau destinația de locuință, restituirea prin

echivalent se putea face numai prin acordarea de titluri de valoare nominală

folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acordarea de acțiuni la

societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital.

Legea nr. 10/2001, republicată,

prevede că măsurile reparatorii vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii

oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit prezentei legi cu

soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri

acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Prin urmare, pentru construcțiile

demolate recurenții nu erau îndreptățiți la măsuri reparatorii sub forma

despăgubirilor bănești.

Este însă întemeiată critica

formulată de recurenți, privitoare la terenul aferent construcțiilor, deoarece

prin decizia atacată nu au fost stabilite măsurile reparatorii pentru teren,

deși, față de prevederea art. 1 din Decretul nr. 129 din 3 iulie 1985 că

imobilele „se expropriază, se trec în proprietatea statului și se dau în administrarea

Întreprinderii miniere Roșia Festeana”, curtea de apel a reținut că a operat

transferul dreptului de proprietate asupra imobilului.

Decizia atacată, care nu cuprinde

motivele pentru care nu au fost stabilite măsuri reparatorii pentru terenul pe

care nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, este dată

cu nesocotirea prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și nu s-a

stabilit deplin situația de fapt la care să poată fi aplicate prevederile

acestui text.

Potrivit art. 11 alin. (2) din lege,

în cazul în care construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total

și nu s-au executat lucrările pentru care s-a dispus exproprierea, terenul

liber se restituie în natură.

În prezenta cauză, în privința

terenului aferent construcțiilor pentru care s-au stabilit măsuri reparatorii,

nu s-au administrat probe privind suprafața avută în proprietate de autoarea

recurenților reclamanți și preluată de stat prin expropriere.

Atât tribunalul, cât și curtea de

apel au reținut că imobilul proprietatea autoarei reclamanților este înscris în

anexa la decretul de expropriere. La dosar (filele 30-32 din dosarul

tribunalului) a fost depus Decretul nr. 129 din 3 iulie 1985, în xerocopie, un

tabel care cuprinde suprafețele de teren scoase din producție, situate în

comunele Urdari, Bîlteni și Plopșoru, precum și un tabel cu 36 persoane de la

care au fost preluate imobile prin expropriere, însă în acest tabel nu este

înscrisă numita B.E., autoarea recurenților-reclamanți.

La dosar nu au fost depuse nici

înscrisuri privitoare la terenul pe care este amplasată construcția pentru care

s-au stabilit măsurile reparatorii prin decizia recurată. În raportul comisiei

tehnice pentru identificarea imobilelor expropriate prin Decretul nr. 129/1985

este înscrisă B.E., fără să se arate însă ce suprafață de teren a fost preluată

de la aceasta, iar expertul S.G. a evaluat suprafața de 3.800 mp teren,

(indicată de recurenții-reclamanți), fără să indice vreun înscris care să

ateste existența în proprietatea autoarei recurenților a suprafeței de teren

menționată în notificare.

Deoarece dreptul la măsuri

reparatorii există numai pentru imobilele deținute de autoarea recurenților la

data preluării abuzive, în cauză, pentru constatarea existenței dreptului cu

privire la teren se impune administrarea probei cu înscrisuri (acte translative

de proprietate, anexa completă la decretul de expropriere etc.) pentru a se

stabili suprafața de teren aferentă construcției, avută în proprietate de B.E.

(autoarea recurenților) și preluată odată cu construcția.

Pentru considerentele expuse,

conform art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamanți,

va fi casată în parte hotărârea atacată și se va trimite cauza aceleiași curți

de apel, pentru rejudecarea cererii privind acordarea de măsuri reparatorii

pentru terenul aferent construcțiilor.

Restul dispozițiilor deciziei se vor

menține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul

declarat de reclamanții B.D.I. și A.V. împotriva deciziei civile nr. 3631 din

29 octombrie 2004 a Curții de Apel Craiova, pe care o casează în parte.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea cererii privind

acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul aferent construcțiilor.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2007.