ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6742/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV a civilă, la data de 05 noiembrie 2007, sub nr. 38469/3/2007, reclamanții B.D.F. (B.D.B.), B.A.

(B.P.A.I.), A.C., M.Y.B., cu domiciliul ales la mandatar D.T.V., domiciliată in București, sector 6, au chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului București, prin Primar General, Primarul General al Municipiului București, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora ca prin decizie motivată să se pronunțe asupra notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001; restituirea în natură a terenului în suprafață de 3.715 mp, situat în București, pe care se află astăzi blocul nr. 30, iar în situația imposibilității, sa fie obligați la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu terenul în suprafață echivalentă, pe care îl vom identifica până la primul termen de înfățișare, obligarea acestora la plata de daune cominatorii, în cuantum de 1.500 RON pe zi de întârziere.

În motivarea în fapt a cererii arată următoarele: au formulat notificare în baza legii 10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a imobilelor aparținând fostei Fabrici Assan, notificare nesoluționată. S-a mai arătat că moștenitorii foștilor acționari ai Fabricii Assan, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii și totodată membrii ai aceleiași familii. Preluarea Fabricii Assan s-a făcut abuziv ca efect al Legii nr. 119/1948. Terenul în cauză este afectat de elemente de sistematizare (bloc) context în care unitatea deținătoare are obligația să stabilească măsuri reparatorii prin echivalent, constând în primul rând în compensare cu alte terenuri, numai astfel putându-se realiza scopul legii și anume de reparare a pagubelor suferite prin preluarea abuzivă a terenului.

în drept: art. 1 și 25 Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 787 din 22 mai 2009, Tribunalul, a respins acțiunea formulată de reclamanți, reținând, în esență, că prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură sau plata de despăgubiri privind imobilul teren în suprafață de 54.147mp, situat în București, sector 2, teren care a aparținut S.A.R. Fabricile „Assan". Prin sentința civilă nr. 1403 din 02 noiembrie 2007, tribunalul, a admis, acțiunea în ceea ce privește primul capăt de cerere și a obligat pârâtul să soluționeze notificarea prin decizie/dispoziție motivată notificarea din 23 martie 2001 și a dispus disjungerea capătului de cerere nr. 2, privind restituirea în natură, prin echivalent cu un alt teren de aceeași natură, fiind format prezentul dosar civil.

Deși a fost învestită cu formulă executorie și pusă în executare silită această hotărâre, notificările nu au nici acum soluționate. Prin Decizia nr. XX pronunțată la data de 19 martie 2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a statuat că instanțele sunt competente să soluționeze notificarea pe fond în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare de a soluționa notificarea. Procedând la analizarea cererii de restituire pe fond, tribunalul a reținut că imobilul teren a cărui restituire s-a solicitat prin notificări face parte din categoria imobilelor trecute abuziv în proprietatea statului, conform art. I alin. (1) din lege, iar reclamanții au calitatea de persoană îndreptățită la restituire, având calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari, conform art. 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001.

Din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară efectuat la solicitarea reclamanților, rezultă că a fost identificat terenul care a aparținut fostelor Fabrici Assan ca având o suprafață de 51.027mp, din care 21.138 mp este ocupat de societatea SC S. SA, o suprafață de 26.625 mp este ocupat de societatea SC G. SA, iar restul de 3.183 mp este ocupat de blocurile nr. 30,31 și 35 și spații verzi și rețea stradală. Potrivit art. 1 alin. (1) Legea nr. 10/2001, republicată, principiul care guvernează restituirea imobilelor naționalizate abuziv, coroborat cu art. 7 alin. (1) care prevede că „De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură", este acela al restituirii în natură. Potrivit alin. (2) al aceluiași articol „(2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". Tribunalul a reținut că terenul nu poate fi restituit în natură, iar reclamanții nu au formulat în subsidiar decât o cerere de restituire prin echivalent numai prin atribuirea tot în natură a unui teren echivalent, teren pe care însă nu l-au identificat și nici nu l-au indicat.

Tribunalul a constatat că reclamanții erau îndreptățiți să primească despăgubiri de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pentru terenul atribuit celor două societăți comerciale în procesul de privatizare, respectiv societatea SC G. SA (21.138 mp) și SC G. SA (26.625 mp), potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) "Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate". Potrivit art. 10 alin. (2) Legea nr. 10/2001, republicată „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.", care se stabilește potrivit alin. (10) al acestui articol: „(10) în situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (6),

măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv". Tribunalul a reținut și dispozițiile art. 18 lit. a) invocate de către reclamanți, privind dreptul la restituire în natură: „Art.

18 - Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în următoarele cazuri: a) persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite asociate erau membri ai aceleiași familii". Tribunalul a constatat că reclamanții sunt membrii aceleiași familii, potrivit procesului-verbal din 20 septembrie 1940 al Comisiei pentru înființarea cărților funciare, în care se face mențiunea că „toți moștenitorii lui B.G.A. au adus întreaga parte din succesiune ca aport la Societatea anonimă Fabrica Assan, după cum rezultă din actul de societate publicat în M.Of.

nr. 127/12.06.1930, coroborat cu actele de stare civilă și certificatele de moștenitor reținute mai sus. Pentru suprafața de teren de 3.183 mp, ocupat de blocurile nr. 30,31 și 35 și spații verzi și rețea stradală, restituirea se tăcea prin echivalent potrivit art. 21 alin. (4) „în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului județean". Constatând imposibilitatea restituirii în natură și lipsa unei cereri subsidiare de restituire în echivalent în fața instanței, tribunalul, cu respectarea principiului disponibilității părților care guvernează procesul civil, văzând și dispozițiile art. 129 alin. ultim din C. proc.

civ., urmează a respinge ca neîntemeiată această cerere, reclamanții urmând să finalizeze procedura administrativă privind restituirea prin echivalent și să își valorifice drepturile ulterior potrivit art. 26 alin. (1) Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile din Titlul VII - Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea nr. 247/2005. Împotriva menționatei sentințe a declarat apel, în termen legal, apelanții-reclamanți S.H.M.A., B.A.M.F., B.D. (B.D.B.), B.A. (B.P.A.I.), A.C. și M.Y.B.. Prin decizia civilă a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că afirmația apelanților potrivit cu care prin concluziile orale ar fi cerut acordarea de despăgubiri și în alte forme decât prin compensare, este nefondată deoarece din încheierea din 15 mai 2009 când s-au pus concluzii pe fond nu rezultă cele susținute. În ce privește cel de-al doilea motiv și acesta este nefondat deoarece în cererea de chemare în judecată, la pct. 2 este arătat expres obiectul, cităm „să fie obligați la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensarea cu terenul în suprafață echivalentă, pe care îl vom identifica până la primul termen de înfățișare", Și cel de-al treilea motiv de apel este nefondat deoarece instanța a reținut că apelanții sunt persoane îndreptățite, dar nu se poate dispune restituirea în natură a terenului și nici compensarea cu alt teren și deci aceștia pot beneficia prin procedură administrativă de alte forme de despăgubire.

În fine, susținerea că s-ar înlătura autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1403 /2007 este de asemenea nefondată , atâta timp cât obiectul cu privire la care se pronunță instanța este diferit. Împotriva menționatei decizii au declarat recurs, în termen legal, apelanții-reclamanți S.H.M.A., B.A.M.F., B.D. (B.D.B.), B.A. (B.P.A.I.), A.C., M.Y.B. pentru motive de nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. În dezvoltarea acestora s-a arătat că la data promovării acțiunii prin care au solicitat obligarea entității juridice notificate să răspundă cererii lor, nu au cunoscut împrejurarea potrivit cu care, terenul solicitat a fi restituit în natură este ocupat de un bloc de locuințe, situație în care cererea de restituire în natură nu putea fi soluționată favorabil.

Au solicitat în această situație, în care primul capăt de cerere a fost disjuns, iar hotărârea privitoare la obligarea Primăriei de a le răspunde la notificare a rămas irevocabilă, ca unitatea sesizată să le acorde în echivalent un alt teren de aceeași suprafață. De asemenea, au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, ceea ce nu însemnă că ar fi renunțat la despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale, respectiv acțiuni la Fondul Proprietatea. Respingerea acestei cereri atât de prima instanță, cât și de către aceea de apel, reprezintă fără îndoială, un refuz de acordare a unei satisfacții echitabile, în condițiile în care s-a reținut irevocabil că terenul în litigiu a fost preluat abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

Este evident că, dacă recurenții cunoșteau situația juridică a terenului, nu mai solicitau restituirea acestuia în natură, însă Primăria Municipiului București a refuzat mai bine de 6 ani să le răspundă la notificarea formulată. Instanța de judecată avea posibilitatea să constate că măsurile reparatorii prin echivalent se pot acorda alternativ, dacă restituirea în natură nu este posibilă. Ambele instanțe au acordat o primă de încurajare poziției abuzive a unității notificate, lipsindu-i pe recurenți de posibilitatea de a beneficia de prevederile legii reparatorii nr. 10/2001. Recurenții consideră că nu mai au posibilitatea primirii de despăgubiri de vreme ce acțiunea le-a fost respinsă. Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței Tribunalului București, admiterea cererii și obligarea Primarului General să emită dispoziție privind propunerea de acordare de despăgubiri.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Instanțele de fond au făcut o greșită aplicare a principiului disponibilității, respingând acțiunea, după ce au recunoscut calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubiri conform Legii nr. 10/2001 și au identificat imobilul revendicat, numai în considerarea faptului că terenul nu se poate restitui în natură, iar reclamanții nu au solicitat decât restituirea în natură sau acordarea de teren în compensare. Prin notificarea din 23 martie 2001 au fost solicitate "măsuri reparatorii" pentru terenul în suprafață de 6.000 mp situat în București, pronunța pe fondul cauzei, fond pe care îl antamase chiar în motivare, pe baza probelor administrate.

Astfel fiind, Înalta Curte consideră că, fiind identificat imobilul pe calea unei expertize extrajudiciare, pe care Primarul municipiului București nu a contestat-o, fiind identificate persoanele îndreptățite în accepțiunea art. 3 al Legii nr. 10/2001 - prin verificarea calității procesuale active, aspect de asemenea necontestat de către intimat, se impune, în temeiul art. 10 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, recunoașterea dreptului reclamanților la despăgubiri, care se vor acorda în condițiile Titlului VII Legea nr. 247/2005 pentru terenul în suprafață de 3.715 mp, situat în București, sector 2 (acest teren fiind identificat prin raportul de expertiză ca fiind ocupat de blocurile nr. 30 și 31, identificate cu nr. poștale), spații verzi și rețea stradală) . Deși în raportul de expertiză a fost identificată numai suprafața de 3.183 mp, ca aflându-se sub blocurile de locuințe din sector 2, reclamanții sunt îndreptățiți la obținerea de despăgubiri pentru întreaga suprafață menționată în cererea de chemare în judecată, de 3.715 mp, deoarece au făcut dovada existenței dreptului lor de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 54.179 mp, mult mai mari decât cea identificată în prezent în raportul de expertiză, respectiv 51.027 mp.

Urmează ca, în cazul obținerii de despăgubiri și pentru restul de 50.464 mp teren, să se aibă în vedere faptul că în prezenta acțiune s-au acordat despăgubiri pentru o suprafață de teren mai mare decât cea identificată în fapt, în considerare dovedirii unei întinderi mai mari a dreptului de proprietate, conform actelor de proprietate aparținând fostei Fabrici Assan. Astfel fiind, devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care urmează a fi admis recursul, modificată în tot decizia recurată în sensul că va fi admis apelul reclamanților, schimbată în tot sentința nr. 787 din 22 mai 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă. Va fi obligat Primarul Municipiului București să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri în condițiile Tidului VII Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamanților pentru terenul în suprafață de 3.715 mp, situat în București, sector 2.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

la vechea adresă din sector 2 București. Prin urmare, investirea prin notificare nu a vizat o anumită modalitate de despăgubire, iar împrejurarea că cererea de obligare a primarului de a se pronunța asupra notificării a fost disjunsă și soluționată irevocabil în sensul admiterii acțiunii, nu îndreptățea instanța - investită cu cererea de restituire în natură sau prin acordare de teren în echivalent - să respingă acțiunea numai în scopul respectării principiului disponibilității. Aceasta deoarece acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent reprezintă o consecință a imposibilității restituirii imobilului în natură care conferă persoanei îndreptățite dreptul la o reparație pentru bunul preluat abuziv.

Chiar în cazul în care reclamanții nu ar fi precizat expres în notificare că solicită în subsidiar și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, nu îi poate priva de dreptul consfințit de legea specială de a beneficia de această măsură. În speță însă reclamanții au solicitat în mod generic „măsuri reparatorii", ceea ce acoperă toată gama de modalități de despăgubire pe care legea o prevede. Reținerea instanței de a merge mai departe și a se pronunța pe fondul cauzei - după ce prima instanță, printr-o motivare amplă, a antamat temeinicia și legalitatea pretențiilor formulate, verificând calitatea procesuală activă și identificând imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii, astfel cum a consemnat și instanța de apel, numai pentru a nu încălca principiul disponibilității - îi privează pe reclamanți de dreptul consfințit de legea specială de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, drept prevăzut de art. 10 alin. (2) al Legii nr. 10/2001.

O astfel de soluție încalcă și dreptul reclamanților la un proces echitabil, deoarece, deși prin sentința civilă nr. 1403/2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă Primarul municipiului București a fost obligat să răspundă notificării, acesta refuză să soluționeze notificarea și în prezent. Acest refuz a fost sancționat deja prin decizia pronunțată în recurs în interesul Legii nr. XX/2007, prin care s-a concluzionat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, motiv pentru care instanța avea chiar obligația de a se D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții S.H.M.A., B.A.M.F., B.D., B.A., A.C.

și M.Y.B. împotriva deciziei civile nr. 41A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Modifică în tot decizia recurată în sensul că admite apelul reclamanților. Schimbă în tot sentința nr. 787 din 22 mai 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în sensul că obligă pe Primarul Municipiului București să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri în condițiile Titlului VII Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamanților pentru terenul în suprafață de 3.715 mp, situat în București, sector 2. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2010.