ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6742/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6742/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

a IV a civilă, la data de 05 noiembrie 2007, sub nr. 38469/3/2007, reclamanții B.D.F.

(B.D.B.), B.A. (B.P.A.I.), A.C., M.Y.B., cu domiciliul ales la mandatar D.T.V.,

domiciliată in București, sector 6, au chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului

București, prin Primar General, Primarul General al Municipiului București, solicitând

instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora ca prin

decizie motivată să se pronunțe asupra notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001;

restituirea în natură a terenului în suprafață de 3.715 mp, situat în București,

pe care se află astăzi blocul nr. 30, iar în situația imposibilității, sa fie obligați

la acordarea de măsuri

reparatorii

prin echivalent constând în compensare cu terenul în suprafață echivalentă, pe care

îl vom identifica până la primul termen de înfățișare, obligarea acestora la plata

de daune cominatorii, în cuantum de 1.500 RON pe zi de întârziere.

În

motivarea în fapt a cererii arată următoarele: au formulat

notificare în baza legii 10/2001 prin care au solicitat restituirea în natură a

imobilelor aparținând fostei Fabrici Assan, notificare nesoluționată.

S-a mai arătat că moștenitorii foștilor

acționari ai Fabricii Assan, sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii și totodată

membrii ai aceleiași familii.

Preluarea Fabricii Assan s-a făcut abuziv

ca efect al Legii nr. 119/1948.

Terenul în cauză este afectat de elemente

de sistematizare (bloc) context în care unitatea deținătoare are obligația să stabilească

măsuri reparatorii prin echivalent, constând în primul rând în compensare cu alte

terenuri, numai astfel putându-se realiza scopul legii și anume de reparare a pagubelor

suferite prin preluarea abuzivă a terenului. în drept: art. 1 și 25 Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 787 din 22 mai

2009, Tribunalul, a respins acțiunea formulată de reclamanți, reținând, în esență,

că prin notificările formulate în baza Legii nr. 10/2001, reclamanții au solicitat

restituirea în natură sau plata de despăgubiri privind imobilul teren în suprafață

de 54.147mp, situat în București, sector 2, teren care a aparținut S.A.R. Fabricile

„Assan".

Prin sentința civilă nr. 1403 din 02

noiembrie 2007, tribunalul, a admis, acțiunea în ceea ce privește primul capăt de

cerere și a obligat pârâtul să soluționeze notificarea prin decizie/dispoziție motivată

notificarea din 23 martie 2001 și a dispus disjungerea capătului de cerere nr. 2,

privind restituirea în natură, prin echivalent cu un alt teren de aceeași natură,

fiind format prezentul dosar civil.

Deși a fost învestită cu formulă executorie

și pusă în executare silită această hotărâre, notificările nu au nici acum soluționate.

Prin Decizia nr. XX pronunțată la data de 19 martie 2007 de către Înalta Curte de

Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a statuat că instanțele sunt

competente să soluționeze notificarea pe fond în cazul refuzului nejustificat al

unității deținătoare de a soluționa notificarea.

Procedând la analizarea cererii de restituire

pe fond, tribunalul a reținut că imobilul teren a cărui restituire s-a solicitat

prin notificări face parte din categoria imobilelor trecute abuziv în proprietatea

statului, conform art. I alin. (1) din lege, iar reclamanții au calitatea de persoană

îndreptățită la restituire, având calitatea de moștenitori ai foștilor proprietari,

conform art. 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001.

Din raportul de expertiză tehnică extrajudiciară

efectuat la solicitarea reclamanților, rezultă că a fost identificat terenul care

a aparținut fostelor Fabrici Assan ca având o suprafață de 51.027mp, din care 21.138

mp este ocupat de societatea SC S. SA, o suprafață de 26.625 mp este ocupat de societatea

SC G. SA, iar restul de 3.183 mp este ocupat de blocurile nr. 30,31 și 35 și spații

verzi și rețea stradală.

Potrivit art. 1 alin. (1) Legea nr. 10/2001,

republicată, principiul care guvernează restituirea imobilelor naționalizate abuziv,

coroborat cu art. 7 alin. (1) care prevede că „De regulă, imobilele preluate în

mod abuziv se restituie în natură", este acela al restituirii în natură.

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol

„(2) În cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri

reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea

învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei

îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind

regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv".

Tribunalul a reținut că terenul nu poate

fi restituit în natură, iar reclamanții nu au formulat în subsidiar decât o cerere

de restituire prin echivalent numai prin atribuirea tot în natură a unui teren echivalent,

teren pe care însă nu l-au identificat și nici nu l-au indicat.

Tribunalul a constatat că reclamanții erau

îndreptățiți să primească despăgubiri de la Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului pentru terenul atribuit celor două societăți comerciale în procesul de

privatizare, respectiv societatea SC G. SA (21.138 mp) și SC G. SA (26.625 mp),

potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) "Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul

unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21

alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate".

Potrivit art. 10 alin. (2) Legea nr. 10/2001,

republicată „în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate

în mod abuziv s-au edificat noi construcții, autorizate, persoana îndreptățită va

obține restituirea în natură a părții de teren rămase liberă, iar pentru suprafața

ocupată de construcții noi, cea afectată servitutilor legale și altor amenajări

de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent.", care se stabilește potrivit alin. (10) al acestui

articol: „(10) în situațiile prevăzute la alin. (1), (2) și (6), măsurile reparatorii

prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea

notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv".

Tribunalul a reținut și dispozițiile

art. 18 lit. a) invocate de către reclamanți, privind dreptul la restituire în natură:

„Art. 18 - Măsurile reparatorii se stabilesc numai în echivalent și în următoarele

cazuri: a) persoana îndreptățită era asociat la persoana juridică proprietară a

imobilelor și a activelor la data preluării acestora în mod abuziv, cu excepția

cazului în care persoana îndreptățită era unic asociat sau persoanele îndreptățite

asociate erau membri ai aceleiași familii".

Tribunalul a constatat că reclamanții sunt

membrii aceleiași familii, potrivit procesului-verbal din 20 septembrie 1940 al

Comisiei pentru înființarea cărților funciare, în care se face mențiunea că „toți

moștenitorii lui B.G.A. au adus întreaga parte din succesiune ca aport la Societatea

anonimă Fabrica Assan, după cum rezultă din actul de societate publicat în M.Of.

nr. 127/12.06.1930, coroborat cu actele de stare civilă și certificatele de moștenitor

reținute mai sus.

Pentru suprafața de teren de 3.183 mp,

ocupat de blocurile nr. 30,31 și 35 și spații verzi și rețea stradală, restituirea

se tăcea prin echivalent potrivit art. 21 alin. (4) „în cazul imobilelor deținute

de unitățile administrativ-teritoriale restituirea în natură sau prin echivalent

către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv

a primarului general al municipiului București, ori, după caz, a președintelui consiliului

județean".

Constatând imposibilitatea restituirii

în natură și lipsa unei cereri subsidiare de restituire în echivalent în fața instanței,

tribunalul, cu respectarea principiului disponibilității părților care guvernează

procesul civil, văzând și dispozițiile art. 129 alin. ultim din C. proc. civ., urmează

a respinge ca neîntemeiată această cerere, reclamanții urmând să finalizeze procedura

administrativă privind restituirea prin echivalent și să își valorifice drepturile

ulterior potrivit art. 26 alin. (1) Legea nr. 10/2001, coroborat cu dispozițiile

din Titlul VII -

Regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, din Legea

nr. 247/2005.

Împotriva menționatei sentințe a declarat

apel, în termen legal, apelanții-reclamanți S.H.M.A., B.A.M.F., B.D. (B.D.B.), B.A.

(B.P.A.I.), A.C. și M.Y.B..

Prin decizia civilă a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, a fost respins, ca nefondat apelul declarat de reclamanți.

În motivarea acestei soluții, instanța

de apel a reținut că afirmația apelanților potrivit cu care prin concluziile orale

ar fi cerut acordarea de despăgubiri și în alte forme decât prin compensare, este

nefondată deoarece din încheierea din 15 mai 2009 când s-au pus concluzii pe fond

nu rezultă cele susținute.

În ce privește cel de-al doilea motiv și

acesta este nefondat deoarece în cererea de chemare în judecată, la pct. 2 este

arătat expres obiectul, cităm „să fie obligați la acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent constând în compensarea cu terenul în suprafață echivalentă, pe

care îl vom identifica până la primul termen de înfățișare",

Și cel de-al treilea motiv de apel este

nefondat deoarece instanța a reținut că apelanții sunt persoane îndreptățite, dar

nu se poate dispune restituirea în natură a terenului și nici compensarea cu alt

teren și deci aceștia pot beneficia prin procedură administrativă de alte forme

de despăgubire.

În fine, susținerea că s-ar înlătura autoritatea

de lucru judecat a sentinței civile nr. 1403 /2007 este de asemenea nefondată ,

atâta timp cât obiectul cu privire la care se pronunță instanța este diferit.

Împotriva menționatei decizii au declarat

recurs, în termen legal, apelanții-reclamanți S.H.M.A., B.A.M.F., B.D. (B.D.B.),

B.A. (B.P.A.I.), A.C., M.Y.B. pentru motive de nelegalitate în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ..

În dezvoltarea acestora s-a arătat că la

data promovării acțiunii prin care au solicitat obligarea entității juridice notificate

să răspundă cererii lor, nu au cunoscut împrejurarea potrivit cu care, terenul solicitat

a fi restituit în natură este ocupat de un bloc de locuințe, situație în care cererea

de restituire în natură nu putea fi soluționată favorabil.

Au solicitat în această situație, în care

primul capăt de cerere a fost disjuns, iar hotărârea privitoare la obligarea Primăriei

de a le răspunde la notificare a rămas irevocabilă, ca unitatea sesizată să le acorde

în echivalent un alt teren de aceeași suprafață.

De asemenea, au solicitat acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, ceea ce nu însemnă că ar fi renunțat la despăgubiri

acordate în condițiile prevederilor speciale, respectiv acțiuni la Fondul Proprietatea.

Respingerea acestei cereri atât de prima

instanță, cât și de către aceea de apel, reprezintă fără îndoială, un refuz de acordare

a unei satisfacții echitabile, în condițiile în care s-a reținut irevocabil că terenul

în litigiu a fost preluat abuziv în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

Este evident că, dacă recurenții cunoșteau

situația juridică a terenului, nu mai solicitau restituirea acestuia în natură,

însă Primăria Municipiului București a refuzat mai bine de 6 ani să le răspundă

la notificarea formulată.

Instanța de judecată avea posibilitatea

să constate că măsurile reparatorii prin echivalent se pot acorda alternativ, dacă

restituirea în natură nu este posibilă.

Ambele instanțe au acordat o primă de încurajare

poziției abuzive a unității notificate, lipsindu-i pe recurenți de posibilitatea

de a beneficia de prevederile legii reparatorii nr. 10/2001.

Recurenții consideră că nu mai au posibilitatea

primirii de despăgubiri de vreme ce acțiunea le-a fost respinsă. Solicită admiterea

recursului, casarea deciziei atacate, iar pe fond admiterea apelului, modificarea

în tot a sentinței Tribunalului București, admiterea cererii și obligarea Primarului

General să emită dispoziție privind propunerea de acordare de despăgubiri.

Analizând recursul formulat, în raport

de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat pentru următoarele

considerente:

Instanțele de fond au făcut o greșită aplicare

a principiului disponibilității, respingând acțiunea, după ce au recunoscut calitatea

reclamanților de persoane îndreptățite la despăgubiri conform Legii nr. 10/2001

și au identificat imobilul revendicat, numai în considerarea faptului că terenul

nu se poate restitui în natură, iar reclamanții nu au solicitat decât restituirea

în natură sau acordarea de teren în compensare.

Prin notificarea din 23 martie 2001 au

fost solicitate "măsuri reparatorii" pentru terenul în suprafață de 6.000

mp situat în București, pronunța pe fondul cauzei, fond pe care îl antamase chiar

în motivare, pe baza probelor administrate.

Astfel fiind, Înalta Curte consideră că,

fiind identificat imobilul pe calea unei expertize extrajudiciare, pe care Primarul

municipiului București nu a contestat-o, fiind identificate persoanele îndreptățite

în accepțiunea art. 3 al Legii nr. 10/2001 - prin verificarea calității procesuale

active, aspect de asemenea necontestat de către intimat, se impune, în temeiul

art. 10 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, recunoașterea dreptului reclamanților la

despăgubiri, care se vor acorda în condițiile Titlului VII Legea nr. 247/2005 pentru

terenul în suprafață de 3.715 mp, situat în București, sector 2 (acest teren fiind

identificat prin raportul de expertiză ca fiind ocupat de blocurile nr. 30 și 31,

identificate cu nr. poștale), spații verzi și rețea stradală) .

Deși în raportul de expertiză a fost identificată

numai suprafața de 3.183 mp, ca aflându-se sub blocurile de locuințe din sector

2, reclamanții sunt îndreptățiți la obținerea de despăgubiri pentru întreaga suprafață

menționată în cererea de chemare în judecată, de 3.715 mp, deoarece au făcut dovada

existenței dreptului lor de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 54.179

mp, mult mai mari decât cea identificată în prezent în raportul de expertiză, respectiv

51.027 mp. Urmează ca, în cazul obținerii de despăgubiri și pentru restul de 50.464

mp teren, să se aibă în vedere faptul că în prezenta acțiune s-au acordat despăgubiri

pentru o suprafață de teren mai mare decât cea identificată în fapt, în considerare

dovedirii unei întinderi mai mari a dreptului de proprietate, conform actelor de

proprietate aparținând fostei Fabrici Assan.

Astfel fiind, devine incident motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care urmează a fi

admis recursul, modificată în tot decizia recurată în sensul că va fi admis apelul

reclamanților, schimbată în tot sentința nr. 787 din 22 mai 2009 a Tribunalului

București, secția a IV-a civilă. Va fi obligat Primarul Municipiului București să

emită dispoziție cu propunere de despăgubiri în condițiile Tidului VII Legea

nr. 247/2005 în favoarea reclamanților pentru terenul în suprafață de 3.715 mp,

situat în București, sector 2.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

la vechea adresă din sector 2 București.

Prin urmare, investirea prin notificare nu a vizat o anumită modalitate de despăgubire,

iar împrejurarea că cererea de obligare a primarului de a se pronunța asupra notificării

a fost disjunsă și soluționată irevocabil în sensul admiterii acțiunii, nu îndreptățea

instanța - investită cu cererea de restituire în natură sau prin acordare de teren

în echivalent - să respingă acțiunea numai în scopul respectării principiului disponibilității.

Aceasta deoarece acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent reprezintă o consecință a imposibilității restituirii imobilului

în natură care conferă persoanei îndreptățite dreptul la o reparație pentru bunul

preluat abuziv. Chiar în cazul în care reclamanții nu ar fi precizat expres în notificare

că solicită în subsidiar și acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, nu îi

poate priva de dreptul consfințit de legea specială de a beneficia de această măsură.

În

speță însă reclamanții au solicitat în mod generic „măsuri

reparatorii", ceea ce acoperă toată gama de modalități de despăgubire pe care

legea o prevede.

Reținerea instanței de a merge mai departe

și a se pronunța pe fondul cauzei - după ce prima instanță, printr-o motivare amplă,

a antamat temeinicia și legalitatea pretențiilor formulate, verificând calitatea

procesuală activă și identificând imobilul pentru care se solicită măsuri reparatorii,

astfel cum a consemnat și instanța de apel, numai pentru a nu încălca principiul

disponibilității - îi privează pe reclamanți de dreptul consfințit de legea specială

de a beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, drept prevăzut de art. 10

alin. (2) al Legii nr. 10/2001.

O astfel de soluție încalcă și dreptul

reclamanților la un proces echitabil, deoarece, deși prin sentința civilă nr. 1403/2007

a Tribunalului București, secția a IV-a civilă Primarul municipiului București a

fost obligat să răspundă notificării, acesta refuză să soluționeze notificarea și

în prezent.

Acest refuz a fost sancționat deja prin

decizia pronunțată în recurs în interesul Legii nr. XX/2007, prin care s-a concluzionat

că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația

formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a

solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde

la notificarea părții interesate, motiv pentru care instanța avea chiar obligația

de a se

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții

S.H.M.A., B.A.M.F., B.D., B.A., A.C. și M.Y.B. împotriva deciziei civile nr. 41A

din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică în tot decizia recurată în sensul

că admite apelul reclamanților.

Schimbă în tot sentința nr. 787 din 22

mai 2009 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în sensul că obligă pe

Primarul Municipiului București să emită dispoziție cu propunere de despăgubiri

în condițiile Titlului VII Legea nr. 247/2005 în favoarea reclamanților pentru terenul

în suprafață de 3.715 mp, situat în București, sector 2.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10

decembrie 2010.