ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6692/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6692/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra

recursului civil de față, constată următoarele:

Tribunalul Vrancea, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 477 din 2 iulie 2009, a admis contestația

formulată de contestatorii G.F. și G.R.C. împotriva pârâtei Primăria orașului

Odobești.

A modificat, în

parte, dispoziția și a atribuit reclamanților, în compensare, suprafața de 1.353

m.p. teren, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză M.M..

S-a respins, ca neîntemeiată,

cererea de atribuire în compensare și a suprafeței de 340 m.p. arabil.

S-au menținut dispozițiile

cu privire la propunerea de despăgubiri pentru casa de locuit și cramă.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele argumente:

G.Ș., autorul părților,

decedat, a deținut, în proprietate, suprafața de 1.200 m.p. teren, o casă de locuit

și cramă, situate în Odobești, jud. Vrancea.

Imobilul a fost naționalizat

în baza Decretului 92/1950, iar construcțiile au fost demolate.

În prezent, terenul a

fost atribuit în temeiul Legii 18/1991, are categoria de folosință vie extravilan,

fiind lipsit de utilități și are, potrivit expertizei, o valoare de circulație de

12.000 RON.

Prin expertiza tehnică

efectuată în cauză au mai fost identificate două suprafețe de teren aflate la dispoziția

Primăriei Odobești: una de 340 m.p., cu o valoare de 3.400 RON și una de 1.353 m.p.,

cu o valoare de 8.600 RON.

Față de aceste împrejurări,

având în vedere caracterul reparator al dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Tribunalul

a constatat că acțiunea este întemeiată, a admis-o și a modificat, în parte, dispoziția,

în sensul atribuirii, către reclamanți, în compensare, a suprafeței de 1.353 m.p.

teren, situată în Odobești.

În ce privește cererea

reclamanților de a li se atribui în compensare și suprafața de 340 m.p., situată

în Odobești, aceasta a fost respinsă, ca nefondată. Este adevărat că, între cele

două terenuri, există o diferență de valoare, însă de remarcat este faptul că terenul

atribuit în compensare reclamanților are categoria de folosință arabil intravilan,

față de terenul fostă proprietatea autorului părților, care era extravilan.

S-a menținut dispoziția

atacată cu privire la propunerea de acordare de despăgubiri pentru casă de locuit

și cramă.

Curtea de Apel Galați

- Secția civilă, prin decizia civilă nr. 34A din 2 februarie 2010, a admis apelul

declarat de reclamanții G.F. și G.R.C. împotriva sentinței civile sus-menționate.

A schimbat, în parte,

sentința civilă atacată, în sensul că a dispus atribuirea, în compensare, și a suprafeței

de teren de 340 m.p., situată în Odobești.

A respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâta Primăria orașului Odobești împotriva aceleiași hotărâri.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente:

În ceea ce privește apelul

declarat de reclamanți, potrivit art. 1 alin. (2) Legea nr. 10/2001, în cazurile

în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii

prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite

de către entitatea învestită cu soluționarea notificării cu acordul persoanei îndreptățite

sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii

și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Aceeași reglementare,

pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă, este conținută de

dispozițiile art. 26 Legea nr. 10/2001, care stabilesc, în principal, ca măsură

reparatorie, compensarea cu alte bunuri și, dacă măsura compensării nu este posibilă

sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, acordarea de despăgubiri

în condițiile legii speciale.

În speța de față, raportat

la situația juridică a terenului de 1.200 m.p., imposibil de restituit în natură,

instanța de fond, în mod corect, a reținut, ca modalitate de reparație, compensarea

cu alte bunuri, respectiv alt teren.

Atribuirea în compensare

a unui alt imobil trebuie să constituie o despăgubire justă și integrală, care să

reprezinte echivalentul valoric al dreptului de proprietate al reclamanților.

Astfel, conform raportului

de expertiză întocmit la instanța de fond, terenul în suprafață de 1.200 m.p. ce

nu poate fi restituit în natură a fost evaluat la 12.000 RON, ceea ce presupune

că reclamanții sunt îndreptățiți să primească o suprafață de teren de aceeași valoare.

Instanța de fond, în mod

greșit, a dispus atribuirea în compensare numai a suprafeței de 1.353 m.p., în condițiile

în care valoarea acestuia este de 8.600 RON.

De asemenea, a reținut,

greșit, că cele două terenuri propuse a fi atribuite în compensare sunt terenuri

intravilane, când, de fapt, sunt situate în extravilanul orașului Odobești, conform

raportului de expertiză.

În ceea ce privește cel

de al doilea motiv de apel invocat de reclamanți, privind menționarea, în dispozitivul

sentinței, a cuantumului despăgubirilor bănești în sumă de 42.282 RON, a reținut

că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin dispoziția din

11 iulie 2008, s-a recunoscut dreptul reclamanților la acordarea de despăgubiri

pentru construcțiile demolate care au existat pe terenul în suprafață de 1.200 m.p.

În mod corect nu s-a menționat

cuantumul despăgubirilor, întrucât acordarea acestora se va realiza conform procedurii

administrative prevăzute în Titlul VII al Legii 247/2005 și în Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005.

Apelul declarat de pârâta

Primăria orașului Odobești este nefondat, pentru următoarele considerente:

Așa cum s-a reținut mai

sus, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 1 Legea nr. 10/2001, reclamanții

fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii.

Recunoașterea dreptului

de proprietate este în concordanță și cu dispozițiile art. 1 Protocolul nr. 1 la

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd că orice persoană fizică sau

juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Astfel, reclamanții sunt

îndreptățiți la restituirea bunului în compensare cu un alt bun de o valoare egală

cu a celui ce a fost preluat de stat.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs Primăria orașului Odobești, criticând-o pentru următoarele motive:

de judecată a apreciat ca reclamanții intimați sunt îndreptățiți pentru a primi

în compensare suprafața de 1.353 m.p. teren extravilan Odobești, schița nr. 2 din

raportul de expertiza tehnică, cât și suprafața de 340 m.p. teren, situată în Odobești,

schița nr. 2 din raportul de expertiză specialitatea topometrie-M.M..

Așa cum rezultă din actele

de proprietate ale reclamanților, autorul acestora a deținut, în proprietate, doar

1.200 m.p. teren, și nu o suprafață mai mare, astfel cum, în mod eronat, a dispus

instanța de apel. Acest lucru rezultă din actele aferente notificării, respectiv

„declarația individuală” din 1950, unde la punctul „C” lit b) curți-grădini este

indicată suprafața de 173 m.p. și, respectiv 1.033 m.p., deci, în total teren aferent

imobilelor ce au aparținut autorului reclamanților doar 1.200 m.p.

De asemenea, suprafața

de 1.200 m.p. teren este cea la care sunt îndreptățiți reclamanții-intimați, așa

cum și legiuitorul a statuat potrivit art. 17 H.G. nr. 250/2007, textul de lege

nespecificând decât că „(...)permite entității obligate la restituire să ofere persoanei

îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri și servicii disponibile(...)”,

neinserând sintagma „de aceeași valoare”.

Chiar și dacă s-ar admite

că terenul fostei proprietăți a autorului reclamanților era situat în intravilan

(deși, din actele depuse de aceștia nu reiese acest lucru), iar cel atribuit în

compensare este situat în extravilanul localității, nu se poate acorda o suprafață

mai mare decât 1.200 m.p. întrucât compensarea cu alte bunuri sau servicii se face

în echivalent potrivit art. 11 alin. (8) și art. 17 H.G. nr. 250/2007.

În plus, din concluziile

expertizei tehnice efectuate în cauză rezultă că terenurile sunt în extravilanul

orașului Odobești, fiind echivalente.

că reclamanții nu pot solicita și alte suprafețe de teren în compensare decât suprafața

de 1.200 m.p., în caz contrar, fiind incidentă ipoteza de plus petita, lucru cenzurat

de lege.

În drept, cererea de recurs

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ..

Deși legal citați cu mențiunea

depunerii întâmpinării, intimații reclamanți nu au depus acest act procedural în

dosar.

Analizând decizia civilă

atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 și

6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

în compensare a unei suprafețe mai mari de teren decât cea la care erau îndreptățiți

reclamanții, față de suprafața de teren deținută de autorul lor, printr-o greșită

interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, este neîntemeiată.

Astfel, potrivit raportului

de expertiză întocmit în dosarul de fond, Curtea a reținut, în fapt, că ambele terenuri

atribuite în compensare sunt situate în extravilan și au valoarea de 8.600 RON (cel

de 1.353 m.p.) și, respectiv 3.400 RON (cel în suprafață de 340 m.p.).

Valoarea terenurilor menționate

mai sus nu a fost contestată de recurentă în niciuna dintre fazele procesuale, iar

situarea terenurilor, în extravilan sau în intravilan, nu mai poate fi supusă dezbaterii

în recurs deoarece tinde la schimbarea situației de fapt reținută de instanța de

apel pe acest aspect, în raport de probele administrate.

Or, față de actuala structură

a recursului, reevaluarea situației de fapt nu mai este posibilă ca urmare a abrogării

motivului de casare ce permitea aceasta, art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat

prin art. I pct. 112 O.U.G. nr. 138/2000.

Pe de altă parte, nu are

relevanță natura terenurilor, ci valoarea lor, care, însumată trebuie să echivaleze

cu terenul deținut în proprietate, de autorul reclamanților, imposibil de restituit

în natură.

Contrar susținerilor recurentei,

bunurile atribuite în compensare pentru imobile preluate abuziv de la fostul proprietar

și care nu pot fi restituite în natură, ca formă de reparație în echivalent, trebuie

să egaleze, din punct de vedere valoric, bunurile preluate, neinteresând ca dimensiunile

suprafețelor de teren să fie aceleași.

Chiar dacă, criteriul

egalității valorice nu este prevăzut în mod expres în Legea nr. 10/2001 sau în Normele

metodologice de aplicare unitară a acesteia, rezultă, fără dubiu, că dispozițiile

legale în materie au în vedere un asemenea criteriu.

În general, imobilele

au caracteristici diferite, atât de natură tehnică, cât și în raport de elemente

exterioare acestora (cum ar fi locul situării, destinația, categoria de folosință,

și alte elemente), care determină valori diferite ale bunurilor respective.

Ca atare, compensarea

unui anumit bun preluat de stat și imposibil de restituit în natură cu un alt bun

disponibil unității deținătoare nu poate viza decât egalitatea lor valorică, absolută

sau aproximativă, neexistând un alt criteriu obiectiv care să asigure o echivalență

între ele.

Acest aspect rezultă și

mai clar în ipoteza în care compensarea are loc cu serviciile oferite de unitatea

deținătoare, caz în care nu se poate proceda la o echivalență între acestea și imobilul

preluat decât din perspectivă valorică.

Prin urmare, nu se poate

considera că, procedând la acordarea, în compensare, a două terenuri echivalente

valoric cu imobilul preluat de stat de la autorul reclamanților, dar inegale în

ceea ce privește dimensiunile suprafețelor acestor bunuri, Curtea ar fi procedat

la încălcarea art. 1.7 Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, sau a art. 11 alin. (8) Legea nr. 10/2001.

De altfel, ultimul dintre

textele de lege enunțate nici nu este incidentă în speță deoarece se referă la măsurile

reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, ceea ce nu este cazul

în litigiul de față, imobilul autorului reclamanților pentru care s-au acordat terenurile

în compensare nefiind expropriat, ci naționalizat conform Decretului nr. 92/1950.

nici incidența ipotezei de plus petita din motivul de modificare prevăzut de

art. 304 pct. 6 C. proc. civ..

Această ipoteză presupune

ca, în absența unei solicitări de majorare a pretențiilor din partea reclamanților,

instanța ar fi acordat mai mult decât ar fi constituit obiectul cererii deduse judecății.

În speță, nu se regăsește

această situație deoarece instanța s-a pronunțat în limitele cererii de chemare

în judecată și în raport de situația juridică actuală a terenului pretins, care,

nemaiputând fi restituit în natură a fost restituit în echivalent, prin compensare

cu două imobile disponibile, echivalente valoric cu imobilul preluat.

Nu au fost depășite limitele

de învestire, care au vizat restituirea în natură a unui teren de 1.200 m.p., ce

a aparținut autorului reclamanților, iar instanța s-a pronunțat în legătură cu acest

teren, dispunând măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării, pentru

imobilul preluat.

Acordarea în compensare

a două terenuri ale căror suprafețe totalizează mai mult decât cel solicitat prin

acțiune și imposibil de restituit în natură nu este urmare a încălcării limitelor

cererii de chemare în judecată, ci a respectării echivalentului valoric între suprafețele

acordate în compensare și cea preluată de stat, ceea ce nu se circumscrie cazului

de plus petita prevăzut în art. 304 pct. 6 C. proc. civ..

Având în vedere aceste

considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu

respectarea dispozițiilor legale în materie și în limitele de învestire determinate

de cererea de chemare în judecată, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 și

6 C. proc. civ..

Motivul de recurs reglementat

de art. 304 pct. 8 din același cod nu a fost avut în vedere de prezenta instanță

deoarece niciuna dintre critici nu se subsumează cerințelor acestui text de lege,

recurenta neinvocând interpretarea vreunui act juridic dedus judecății, în sens

de convenție sau de act juridic unilateral, cu consecința schimbării naturii sau

înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

În concluzie, în baza

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta Primăria Orașului Odobești, prin Primar, împotriva deciziei

civile nr. 34/A din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 decembrie 2010.