ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6692/2010

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 477 din 2 iulie 2009, a admis contestația formulată de contestatorii G.F. și G.R.C. împotriva pârâtei Primăria orașului Odobești. A modificat, în parte, dispoziția și a atribuit reclamanților, în compensare, suprafața de 1.353 m.p. teren, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză M.M.. S-a respins, ca neîntemeiată, cererea de atribuire în compensare și a suprafeței de 340 m.p. arabil. S-au menținut dispozițiile cu privire la propunerea de despăgubiri pentru casa de locuit și cramă. Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele argumente: G.Ș., autorul părților, decedat, a deținut, în proprietate, suprafața de 1.200 m.p.

teren, o casă de locuit și cramă, situate în Odobești, jud. Vrancea. Imobilul a fost naționalizat în baza Decretului 92/1950, iar construcțiile au fost demolate. În prezent, terenul a fost atribuit în temeiul Legii 18/1991, are categoria de folosință vie extravilan, fiind lipsit de utilități și are, potrivit expertizei, o valoare de circulație de 12.000 RON. Prin expertiza tehnică efectuată în cauză au mai fost identificate două suprafețe de teren aflate la dispoziția Primăriei Odobești: una de 340 m.p., cu o valoare de 3.400 RON și una de 1.353 m.p., cu o valoare de 8.600 RON. Față de aceste împrejurări, având în vedere caracterul reparator al dispozițiilor Legii nr. 10/2001, Tribunalul a constatat că acțiunea este întemeiată, a admis-o și a modificat, în parte, dispoziția, în sensul atribuirii, către reclamanți, în compensare, a suprafeței de 1.353 m.p.

teren, situată în Odobești. În ce privește cererea reclamanților de a li se atribui în compensare și suprafața de 340 m.p., situată în Odobești, aceasta a fost respinsă, ca nefondată. Este adevărat că, între cele două terenuri, există o diferență de valoare, însă de remarcat este faptul că terenul atribuit în compensare reclamanților are categoria de folosință arabil intravilan, față de terenul fostă proprietatea autorului părților, care era extravilan. S-a menținut dispoziția atacată cu privire la propunerea de acordare de despăgubiri pentru casă de locuit și cramă. Curtea de Apel Galați - Secția civilă, prin decizia civilă nr. 34A din 2 februarie 2010, a admis apelul declarat de reclamanții G.F.

și G.R.C. împotriva sentinței civile sus-menționate. A schimbat, în parte, sentința civilă atacată, în sensul că a dispus atribuirea, în compensare, și a suprafeței de teren de 340 m.p., situată în Odobești. A respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Primăria orașului Odobești împotriva aceleiași hotărâri. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a avut în vedere următoarele considerente: În ceea ce privește apelul declarat de reclamanți, potrivit art. 1 alin. (2) Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea învestită cu soluționarea notificării cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Aceeași reglementare, pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă, este conținută de dispozițiile art. 26 Legea nr. 10/2001, care stabilesc, în principal, ca măsură reparatorie, compensarea cu alte bunuri și, dacă măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. În speța de față, raportat la situația juridică a terenului de 1.200 m.p., imposibil de restituit în natură, instanța de fond, în mod corect, a reținut, ca modalitate de reparație, compensarea cu alte bunuri, respectiv alt teren. Atribuirea în compensare a unui alt imobil trebuie să constituie o despăgubire justă și integrală, care să reprezinte echivalentul valoric al dreptului de proprietate al reclamanților.

Astfel, conform raportului de expertiză întocmit la instanța de fond, terenul în suprafață de 1.200 m.p. ce nu poate fi restituit în natură a fost evaluat la 12.000 RON, ceea ce presupune că reclamanții sunt îndreptățiți să primească o suprafață de teren de aceeași valoare. Instanța de fond, în mod greșit, a dispus atribuirea în compensare numai a suprafeței de 1.353 m.p., în condițiile în care valoarea acestuia este de 8.600 RON. De asemenea, a reținut, greșit, că cele două terenuri propuse a fi atribuite în compensare sunt terenuri intravilane, când, de fapt, sunt situate în extravilanul orașului Odobești, conform raportului de expertiză.

În ceea ce privește cel de al doilea motiv de apel invocat de reclamanți, privind menționarea, în dispozitivul sentinței, a cuantumului despăgubirilor bănești în sumă de 42.282 RON, a reținut că este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin dispoziția din 11 iulie 2008, s-a recunoscut dreptul reclamanților la acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate care au existat pe terenul în suprafață de 1.200 m.p. În mod corect nu s-a menționat cuantumul despăgubirilor, întrucât acordarea acestora se va realiza conform procedurii administrative prevăzute în Titlul VII al Legii 247/2005 și în Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005. Apelul declarat de pârâta Primăria orașului Odobești este nefondat, pentru următoarele considerente: Așa cum s-a reținut mai sus, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 1 Legea nr. 10/2001, reclamanții fiind îndreptățiți la măsuri reparatorii.

Recunoașterea dreptului de proprietate este în concordanță și cu dispozițiile art. 1 Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevăd că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Astfel, reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea bunului în compensare cu un alt bun de o valoare egală cu a celui ce a fost preluat de stat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria orașului Odobești, criticând-o pentru următoarele motive: 1. În mod greșit, instanța de judecată a apreciat ca reclamanții intimați sunt îndreptățiți pentru a primi în compensare suprafața de 1.353 m.p. teren extravilan Odobești, schița nr. 2 din raportul de expertiza tehnică, cât și suprafața de 340 m.p.

teren, situată în Odobești, schița nr. 2 din raportul de expertiză specialitatea topometrie-M.M.. Așa cum rezultă din actele de proprietate ale reclamanților, autorul acestora a deținut, în proprietate, doar 1.200 m.p. teren, și nu o suprafață mai mare, astfel cum, în mod eronat, a dispus instanța de apel. Acest lucru rezultă din actele aferente notificării, respectiv „declarația individuală” din 1950, unde la punctul „C” lit b) curți-grădini este indicată suprafața de 173 m.p. și, respectiv 1.033 m.p., deci, în total teren aferent imobilelor ce au aparținut autorului reclamanților doar 1.200 m.p. De asemenea, suprafața de 1.200 m.p. teren este cea la care sunt îndreptățiți reclamanții-intimați, așa cum și legiuitorul a statuat potrivit art. 17 H.G.

nr. 250/2007, textul de lege nespecificând decât că „(...)permite entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite, prin compensare în echivalent, orice bunuri și servicii disponibile(...)”, neinserând sintagma „de aceeași valoare”. Chiar și dacă s-ar admite că terenul fostei proprietăți a autorului reclamanților era situat în intravilan (deși, din actele depuse de aceștia nu reiese acest lucru), iar cel atribuit în compensare este situat în extravilanul localității, nu se poate acorda o suprafață mai mare decât 1.200 m.p. întrucât compensarea cu alte bunuri sau servicii se face în echivalent potrivit art. 11 alin. (8) și art. 17 H.G. nr. 250/2007. În plus, din concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză rezultă că terenurile sunt în extravilanul orașului Odobești, fiind echivalente.

2. Recurenta mai susține că reclamanții nu pot solicita și alte suprafețe de teren în compensare decât suprafața de 1.200 m.p., în caz contrar, fiind incidentă ipoteza de plus petita, lucru cenzurat de lege. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.. Deși legal citați cu mențiunea depunerii întâmpinării, intimații reclamanți nu au depus acest act procedural în dosar. Analizând decizia civilă atacată, în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 și 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: 1. Critica privind atribuirea în compensare a unei suprafețe mai mari de teren decât cea la care erau îndreptățiți reclamanții, față de suprafața de teren deținută de autorul lor, printr-o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor legale în materie, este neîntemeiată.

Astfel, potrivit raportului de expertiză întocmit în dosarul de fond, Curtea a reținut, în fapt, că ambele terenuri atribuite în compensare sunt situate în extravilan și au valoarea de 8.600 RON (cel de 1.353 m.p.) și, respectiv 3.400 RON (cel în suprafață de 340 m.p.). Valoarea terenurilor menționate mai sus nu a fost contestată de recurentă în niciuna dintre fazele procesuale, iar situarea terenurilor, în extravilan sau în intravilan, nu mai poate fi supusă dezbaterii în recurs deoarece tinde la schimbarea situației de fapt reținută de instanța de apel pe acest aspect, în raport de probele administrate. Or, față de actuala structură a recursului, reevaluarea situației de fapt nu mai este posibilă ca urmare a abrogării motivului de casare ce permitea aceasta, art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., abrogat prin art. I pct. 112 O.U.G. nr. 138/2000. Pe de altă parte, nu are relevanță natura terenurilor, ci valoarea lor, care, însumată trebuie să echivaleze cu terenul deținut în proprietate, de autorul reclamanților, imposibil de restituit în natură. Contrar susținerilor recurentei, bunurile atribuite în compensare pentru imobile preluate abuziv de la fostul proprietar și care nu pot fi restituite în natură, ca formă de reparație în echivalent, trebuie să egaleze, din punct de vedere valoric, bunurile preluate, neinteresând ca dimensiunile suprafețelor de teren să fie aceleași. Chiar dacă, criteriul egalității valorice nu este prevăzut în mod expres în Legea nr. 10/2001 sau în Normele metodologice de aplicare unitară a acesteia, rezultă, fără dubiu, că dispozițiile legale în materie au în vedere un asemenea criteriu.

În general, imobilele au caracteristici diferite, atât de natură tehnică, cât și în raport de elemente exterioare acestora (cum ar fi locul situării, destinația, categoria de folosință, și alte elemente), care determină valori diferite ale bunurilor respective. Ca atare, compensarea unui anumit bun preluat de stat și imposibil de restituit în natură cu un alt bun disponibil unității deținătoare nu poate viza decât egalitatea lor valorică, absolută sau aproximativă, neexistând un alt criteriu obiectiv care să asigure o echivalență între ele. Acest aspect rezultă și mai clar în ipoteza în care compensarea are loc cu serviciile oferite de unitatea deținătoare, caz în care nu se poate proceda la o echivalență între acestea și imobilul preluat decât din perspectivă valorică.

Prin urmare, nu se poate considera că, procedând la acordarea, în compensare, a două terenuri echivalente valoric cu imobilul preluat de stat de la autorul reclamanților, dar inegale în ceea ce privește dimensiunile suprafețelor acestor bunuri, Curtea ar fi procedat la încălcarea art. 1.7 Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, sau a art. 11 alin. (8) Legea nr. 10/2001. De altfel, ultimul dintre textele de lege enunțate nici nu este incidentă în speță deoarece se referă la măsurile reparatorii prin echivalent în cazul imobilelor expropriate, ceea ce nu este cazul în litigiul de față, imobilul autorului reclamanților pentru care s-au acordat terenurile în compensare nefiind expropriat, ci naționalizat conform Decretului nr. 92/1950.

2. Nu se poate reține nici incidența ipotezei de plus petita din motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.. Această ipoteză presupune ca, în absența unei solicitări de majorare a pretențiilor din partea reclamanților, instanța ar fi acordat mai mult decât ar fi constituit obiectul cererii deduse judecății. În speță, nu se regăsește această situație deoarece instanța s-a pronunțat în limitele cererii de chemare în judecată și în raport de situația juridică actuală a terenului pretins, care, nemaiputând fi restituit în natură a fost restituit în echivalent, prin compensare cu două imobile disponibile, echivalente valoric cu imobilul preluat. Nu au fost depășite limitele de învestire, care au vizat restituirea în natură a unui teren de 1.200 m.p., ce a aparținut autorului reclamanților, iar instanța s-a pronunțat în legătură cu acest teren, dispunând măsuri reparatorii prin echivalent sub forma compensării, pentru imobilul preluat.

Acordarea în compensare a două terenuri ale căror suprafețe totalizează mai mult decât cel solicitat prin acțiune și imposibil de restituit în natură nu este urmare a încălcării limitelor cererii de chemare în judecată, ci a respectării echivalentului valoric între suprafețele acordate în compensare și cea preluată de stat, ceea ce nu se circumscrie cazului de plus petita prevăzut în art. 304 pct. 6 C. proc. civ.. Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu respectarea dispozițiilor legale în materie și în limitele de învestire determinate de cererea de chemare în judecată, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 9 și 6 C. proc. civ..

Motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 din același cod nu a fost avut în vedere de prezenta instanță deoarece niciuna dintre critici nu se subsumează cerințelor acestui text de lege, recurenta neinvocând interpretarea vreunui act juridic dedus judecății, în sens de convenție sau de act juridic unilateral, cu consecința schimbării naturii sau înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În concluzie, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Primăria Orașului Odobești, prin Primar, împotriva deciziei civile nr. 34/A din 2 februarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 decembrie 2010.