- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 13 iulie 2006
- Stat pârât
- SVN
- Articole
- Articolul 6, Articolul 13
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Încălcare — Articolul 13
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Zupanc împotriva Sloveniei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A TREIA CAUZA ZUPANC c. SLOVENIA (solicitarea nr. 1411/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 iulie 2006 DEFINIF 13/10/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Zupanc c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii J. Hedigan, președinte, B.M.
Zupančič, L. Caflisch, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, judecători, și domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 iunie 2006, înmânarea hotărârii pe care o reprezintă, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 1411/02) îndreptată împotriva Republicii Slovenia și al cărei resortisant al acestui stat, doamna Urska Zupanc, a sesizat Curtea la 1 decembrie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor la Statul membru este reprezentat de agentul său, dl L. Bembič, procuror general al statului. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta a susținut că procedura internă la care a fost parte a avut o durată excesivă și, în esență, a denunțat lipsa unei căi de atac interne efective care i-a permis să se plângă de durata excesivă a acestei proceduri (art. 13 din Convenție).
La 11 iunie 2004, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe durata procedurii și pe lipsa unei căi de atac în această privință. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cererii. (6) Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 aprilie 1994, reclamanta a fost rănită în urma unui accident rutier. La 22 aprilie 1997, reclamanta, prin intermediul avocaților săi, a intentat o acțiune în despăgubire s … La 16 martie și 30 septembrie 1998, precum și la 22 ianuarie 1999, reclamanta a solicitat instanței să țină o audiere. 10. La 14 mai 1999, tribunalul a ținut o audiere.
11. La 6 ianuarie 2000, reclamanta a solicitat instanței să țină o audiere. 12. La 30 mai și 19 septembrie 2000, tribunalul a ținut audieri și a decis să numească un expert în codul rutier. 13. La 20 noiembrie 2000, reclamanta a solicitat instanței să îl numească pe expert. 14. La 23 noiembrie 2000, a fost numit un expert în codul rutier. 15. La 6 noiembrie 2001, la 6 noiembrie 2001, expertul a solicitat avizul său. 16. La 3 iunie 2002, a avut loc o audiere. Tribunalul a decis să numească un alt expert medical. Acesta din urmă și-a prezentat avizul la 31 martie 2003. 17. În cursul procedurii, reclamanta a depus mai mult de 10 memorii. 18. La 23 septembrie 2003, după o ședință, a fost pronunțată o hotărâre, dându-i recurentei un câștig parțial de cauză.
Această hotărâre i-a fost notificată la 15 octombrie 2003. 19. La 22 octombrie 2003, reclamanta a răspuns la apel. 20. La 25 mai 2004, instanța superioară a pronunțat o decizie. 21. Această decizie a fost notificată reclamantei la 24 iunie 2004. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 23. În esență, recurenta invocă lipsa de personal a căilor de atac disponibile în Slovenia pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri judiciare. La art. 13 din convenție dispune Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care își desfășoară activitatea în exercitarea funcțiilor oficiale.
Cu privire la admisibilitatea 24. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne. 25. Recurenta combate această teză, susținând că recursurile disponibile nu erau eficiente. 26. Curtea arată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), n 4232/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia, 23032/02, 6 octombrie 2005).În aceste cauze, Curtea a respins excepția de neobosire a căilor de acțiune interne formulate de guvern, întrucât a considerat că acțiunile de care reclamanta putea să se prevaleze nu erau efective. Curtea reamintește că a constatat în hotărârea sa Lukenda c. Slovenia încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil este o problemă sistemică care rezultă dintr-o legislație inadecvată și din lipsa de eficiență în administrarea justiției.
27. În ceea ce privește această specie, Curtea consideră că Õ n a furnizat niciun argument convingător care ar putea duce la stabilirea unei distincții între cauza pendinte și cauzele anterioare și, prin urmare, în afara jurisprudenței sale constante. 28. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Perioada care trebuie luată în considerare a început la 22 aprilie 1997, ziua în care recurenta a inițiat o procedură în fața Tribunalului Districtual Celje și s-a încheiat la 24 iunie 2004, data la care hotărârea instanței superioare a fost notificată recurentei și, prin urmare, a durat mai mult de șapte ani și două luni pentru două grade de jurisdicție.
30. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în cazul în care se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și dreptul la litigiul în cazul în care se soluționează litigiul (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII).
31. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu, în special în fața instanței de primă instanță, este excesivă și nu răspunde la cerința privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția 32. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1) litera (d) să se audieze cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, punctul 156, CEDO 2000-XI.
Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea Lukenda, hotărârea citată anterior) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. 33. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Legea națională a unei căi de atac care i-a permis recurentei să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza ascultată într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 34. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.
Guvernul contestă aceste pretenții. 37. Curtea consideră că reclamanta a suferit o anumită eroare morală. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 4 800 EUR în acest scop. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 38. Recurenta solicită, de asemenea, 1 186 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 39. Guvernul consideră că aceste pretenții sunt exagerate. 40. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. Curtea arată, de asemenea, că avocații reclamantei, care l-au reprezentat, de asemenea, pe domnul Lukenda în cauza Lukenda Mai sus menționat, au prezentat aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență identice cu cele din studiu.
Prin urmare, în speță, ținând cont de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața ei și acordul acordat recurentei. Interese moratoriu 41. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN L Statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 800 EUR (patru mii opt sute de euro) pentru daune morale și 1 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 13 iulie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE ZUPANC c. SLOVÉNIE (Requête n o 1411/02) ARRÊT STRASBOURG 13 juillet 2006 DÉFINITIF 13/10/2006 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Zupanc c. Slovénie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J. Hedigan, président, B.M. Zupančič, L. Caflisch, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, M me I. Ziemele, juges, et de M. V. Berger , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 juin 2006, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 1411/02) dirigée contre la République de Slovénie et dont une ressortissante de cet Etat, Mme Urska Zupanc (« la requérante »), a saisi la Cour le 1 er décembre 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
La requérante est représentée par des avocats du cabinet Verstovšek. Le gouvernement slovène (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. L. Bembič, procureur général de l’Etat.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante alléguait que la procédure interne à laquelle elle était partie avait connu une durée excessive. Elle dénonçait aussi en substance l’absence de recours interne effective qui lui eût permis de se plaindre de la durée déraisonnable de cette procédure (article 13 de la Convention).
Le 11 juin 2004, la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés de la durée de la procédure et de l’absence de recours à cet égard. Se prévalant de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de la requête. EN FAIT
La requérante est née en 1976 et réside à Celje.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 23 avril 1994, la requérante fut blessée lors d’un accident de la route.
Le 22 avril 1997, la requérante, par l’intermédiaire de ses avocats, intenta une action en dommages-intérêts s’élevant à 519 206 tolars (SIT) contre une compagnie d’assurances devant le tribunal de district ( Okrožno sodišče ) de Celje et demanda à être exemptée du payement des frais de procédure.
Les 16 mars et 30 septembre 1998 ainsi que le 22 janvier 1999, la requérante demanda au tribunal de tenir une audience.
Le 14 mai 1999, le tribunal tint une audience.
Le 6 janvier 2000, la requérante demanda au tribunal de tenir une audience.
Les 30 mai et 19 septembre 2000, le tribunal tint des audiences. Il décida de nommer un expert en code de la route.
Le 20 novembre 2000, la requérante demanda au tribunal de nommer l’expert.
Le 23 novembre 2000, un expert en code de la route fut nommé.
Le 6 novembre 2001, l’expert soumit son avis.
Le 3 juin 2002, une audience fut tenue. Le tribunal décida de nommer un autre expert médical. Ce dernier soumit son avis le 31 mars 2003.
Au cours de la procédure, la requérante soumit plus de 10 mémoires.
Le 23 septembre 2003, après une audience, un jugement fut rendu, donnant partiellement gain de cause à la requérante. Ce jugement lui fut notifié le 15 octobre 2003.
Le 22 octobre 2003, la requérante interjeta appel.
Le 25 mai 2004, le tribunal supérieur rendit une décision.
Cette décision fut notifiée à la requérante le 24 juin 2004. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION
22. La requérante se plaint de la durée excessive de la procédure. Elle invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Tout personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
La requérante dénonce invoquent en substance le caractère ineffectif des recours disponible en Slovénie pour se plaindre de la durée excessive d’une procédure judiciaire. L’article 13 de la Convention dispose : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles. » A. Sur la recevabilité
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes.
La requérante combat cette thèse, arguant que les recours disponibles manquaient d’effectivité.
La Cour relève que la présente requête est similaire aux affaires Belinger et Lukenda ( Belinger c. Slovénie (déc.), n o 42320/98, 2 octobre 2001, et Lukenda c. Slovénie , n o 23032/02, 6 octobre 2005). Dans ces affaires, la Cour a rejeté l’exception de non-épuisement des voies de recours internes formulée par le Gouvernement car elle a juge que les recours dont la requérante pouvait se prévaloir n’étaient pas effectifs. La Cour rappelle qu’elle a constaté dans son arrêt Lukenda c. Slovénie que la violation du droit à un jugement dans un délai raisonnable est un problème systémique qui résulte d’une législation inadéquate et d’un manque d’efficacité dans l’administration de la justice.
En ce qui concerne la présente espèce, la Cour estime que le Gouvernement n’a fourni aucun argument convaincant susceptible de l’amener à établir une distinction entre l’affaire à l’étude et les affaires antérieures et donc à s’écarter de sa jurisprudence constante.
La Cour constate par ailleurs que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Dès lors, il y a lieu de la déclarer recevable. B. Sur le fond 1. Article 6 § 1 de la Convention
La période à considérer a débuté le 22 avril 1997, jour où la requérante a engagé une procédure devant le tribunal de district de Celje, et a pris fin le 24 juin 2004, date à laquelle la décision du tribunal supérieur a été notifié à la requérante. Elle a donc duré plus de sept ans et deux mois pour deux degrés de juridiction.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères suivants : la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour l’intéressé (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse, en particulier devant le tribunal de première instance, est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. 2. Article 13 de la Convention
La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir Kudła c. Pologne [GC], n o 30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). Elle relève que les exceptions et arguments soulevés par le Gouvernement ont déjà été rejetés précédemment (voir Lukenda , arrêt précité) et ne voit pas de raison de parvenir a une conclusion différente dans le cas présent.
Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 13 a raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eut permis à la requérante d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
34. Aux termes de l ’ article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
La requérante réclame 8 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
La Cour estime que la requérante a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 4 800 EUR à ce titre. B. Frais et dépens
La requérante demande également 1 186 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
Le Gouvernement considère que ces prétentions sont exagérées.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. La Cour relève aussi que les avocats de la requérante, qui ont également représenté M. Lukenda dans l’affaire Lukenda précitée, ont soumis près de 400 requêtes qui, hormis les faits, sont pour l’essentiel identiques à celle à l’étude. Dès lors, en l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1 000 EUR pour la procédure devant elle et l’accorde à la requérante. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention ; 4. Dit a) que l ’ Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 4 800 EUR (quatre mille huit cents euros) pour dommage moral et 1 000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 5. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 juillet 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Vincent Berger John Hedigan Greffier Président