SECȚIUNEA A TREIA CAUZA GUZEJ c. SLOVENIA (solicitarea nr. 14619/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 iulie 2006 DEFINIF 13/10/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Guzej c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii J. Hedigan, președinte, B.M. Zupančič, L. Caflisch, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, judecători, și domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 iunie 2006, înmânarea hotărârii pe care o reprezintă, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o cerere (n 14619/02) îndreptat împotriva Republicii Slovenia și al cărui resortisant al acestui stat, dl Alojz Guzej ( A fost reprezentat de agentul său, dl L. Bembič, procurorul general al statului. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susținea că procedura internă la care este parte a avut o durată excesivă și că, în esență, denunța lipsa unei căi de atac interne efective care i-a permis să se plângă de durata excesivă a procedurii (art. 13 din convenție). La 11 iunie 2004, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe durata procedurii și pe lipsa unei căi de atac în această privință. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cererii. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 decembrie 1993, reclamantul, un factor de profesie, a fost rănit în timpul turneului său. El a alunecat pe o scară înzăpezită. La 27 decembrie 1996, reclamantul, prin intermediul avocaților săi, a intentat o acțiune în despăgubire în valoare de 6 713 500 tolars (SIT) împotriva unei companii de asigurări și a doi particulari, G.J. și G.S., în fața Tribunalului de District (Okrožno sodišče) din Celje și a solicitat scutirea de la plata cheltuielilor de procedură. A solicitat Tribunalului să numească un expert medical. La 20 noiembrie 1997, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. 10. La 20 ianuarie 1998, Tribunalul a ținut o audiere și a decis să numească un expert medical. 11. La 21 ianuarie 1998, acest expert a fost numit. La 27 iulie 1998, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. 13. La 20 octombrie 1998, reclamantul a mărit cuantumul despăgubirii solicitate. 14. La 22 octombrie 1998, tribunalul a decis să solicite expertului medical să-și completeze expertiza. La 29 octombrie 1998, a fost luată o decizie în acest sens. La 5 ianuarie 2001, instanța remanda expertului medical să completeze expertiza sa. 15. La 22 ianuarie 2001, reclamantul a solicitat Tribunalului să numească un alt expert medical, dat fiind că primul expert a fost rănit în urma unui accident rutier. 16. La 28 martie 2001, Tribunalul a numit un alt expert medical. 17. La 5 aprilie 2001, reclamantul a contestat această numire și a solicitat Tribunalului să numească un alt expert medical, ceea ce a făcut la 11 aprilie 2001 18. La 3 iulie 2001, avizul medical a fost prezentat. 19. La 10 septembrie 2001, reclamantul a solicitat instanței să adere prezenta procedură la o altă procedură. 20. La 19 septembrie, 2 octombrie, 5 noiembrie și 31 decembrie 2001, reclamantul își va reiniția cererea și a solicitat instanței să țină o audiere. 22. La 7 octombrie 2002, reclamantul a remandat instanței posibilitatea de a anexa prezenta procedură la o altă procedură. 23. La 17 octombrie și 3 decembrie 2002, au fost ținute audieri și procedurile au fost atașate. 24. La 17 ianuarie 2003, competența medicală a fost completată. 25. În cursul procedurii, reclamantul și-a depus memoriile. 26. La 23 octombrie 2003, după o audiere, s-a pronunțat o sentință care a dat o parțială câștig de cauză reclamantului. Hotărârea i-a fost notificată la 12 decembrie 2003 27. Reclamantul a luat o hotărâre și a solicitat corectarea sentinței. 28. La 23 decembrie 2003, hotărârea a fost corectată. 29. La 21 septembrie 2005, tribunalul superior a infirmat hotărârea și a trimis cauza în fața primului judecător. Această decizie a fost notificată reclamantului la 20 octombrie 2005. 30. La art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 32. În esență, reclamantul denunță lipsa de personal a căilor de atac disponibile în Slovenia pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri judiciare. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care își desfășoară activitatea în exercitarea funcțiilor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 33. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne. 34. Recurentul combate această teză, susținând că căile de atac disponibile nu erau eficiente. 35. Curtea arată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), n 4232/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia, 23032/02, 6 octombrie 2005).În aceste cauze, Curtea a respins excepția de neobosire a căilor de acțiune interne formulate de guvern deoarece a considerat că acțiunile de care reclamantul putea să se prevaleze nu erau efective. Curtea reamintește că aceasta a constatat în hotărârea sa Lukenda c. Slovenia încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil este o problemă sistemică care rezultă dintr-o legislație inadecvată și din lipsa de eficiență în administrarea justiției. 36. În ceea ce privește această specie, Curtea consideră că Õ n a furnizat niciun argument convingător care ar putea duce la stabilirea unei distincții între cauza pendinte și cauzele anterioare și, prin urmare, în afara jurisprudenței sale constante. 37. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Perioada care trebuie luată în considerare a început la 27 decembrie 1996, ziua în care reclamantul a inițiat o procedură în fața Tribunalului Districtual Celje și nu a încetat încă și, prin urmare, a durat mai mult de nouă ani și cinci luni pentru două grade de instanță și trei instanțe. 39. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în cazul în care se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și dreptul la litigiul în cazul în care se soluționează litigiul (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII). 40. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu, în special în fața instanței de primă instanță, este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția 41. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1) litera (d) să se audieze cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, punctul 156, CEDO 2000-XI. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea Lukenda, hotărârea citată anterior) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față 42. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Legea națională a unei căi de atac care i-ar fi permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 43. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 44. Reclamantul solicită 15 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. 45. Guvernul contestă aceste pretenții. 46. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuind în echitate, aceasta îi acordă 4 800 EUR în acest scop. Comisioane și cheltuieli de judecată 47. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 223 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 48. Guvernul consideră că aceste pretenții sunt exagerate. 49. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. Curtea arată, de asemenea, că avocații reclamantului, care l-au reprezentat și pe domnul Lukenda în cauza Lukenda Mai sus menționat, au prezentat aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență identice cu cele din studiu. Prin urmare, în speță, ținând cont de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața ei și acordul acordat reclamantului. Interese moratoriu 50. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 800 EUR (patru mii opt sute de euro) pentru daune morale și 1 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 13 iulie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte
TROISIÈME SECTION
GUZEJ c. SLOVÉNIE
(Requête n
o
14619/02)
ARRÊT
13 juillet 2006
13/10/2006
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article
44 §
2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Guzej c. Slovénie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
président,
B.M. Zupančič,
David Thór Björgvinsson,
M
me
juges,
et de M.
,
greffier de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 juin 2006,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
14619/02) dirigée contre la République de Slovénie et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Alojz Guzej («
le requérant
»), a saisi la Cour le 12 mars 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Le requérant est représenté par des avocats du cabinet Verstovšek. Le gouvernement slovène («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. L. Bembič, procureur général de l’Etat.
3.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant alléguait que la procédure interne à laquelle il est partie avait connu une durée excessive. Il dénonçait aussi en substance l’absence de recours interne effective qui lui eût permis de se plaindre de la durée déraisonnable de cette procédure (article 13 de la Convention).
4.
Le 11 juin 2004, la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés de la durée de la procédure et de l’absence de recours à cet égard. Se prévalant de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de la requête.
5.
Le requérant est né en 1981 et réside à Celje.
6.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
7.
Le 27 décembre 1993, le requérant, facteur de profession, fut blessé lors de sa tournée. Il glissa sur un escalier enneigé.
8.
Le 27 décembre 1996, le requérant, par l’intermédiaire de ses avocats, intenta une action en dommages-intérêts s’élevant au montant de 6
713
500
tolars (SIT) contre une compagnie d’assurances et deux particuliers, G.J. et G.S., devant le tribunal de district (
Okrožno sodišče
) de Celje et demanda à être exempté des frais de procédure. Il demanda au tribunal de nommer un expert médical.
9.
Le 20 novembre 1997, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
10.
Le 20 janvier 1998, le tribunal tint une audience et décida de nommer un expert médical.
11.
Le 21 janvier 1998, cet expert fut nommé. Il prépara son avis le 3
mars 1998.
12.
Le 27 juillet 1998, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.
13.
Le 20 octobre 1998, le requérant augmenta le montant de l’indemnisation réclamée.
14.
Le 22 octobre 1998, au cours d’une audience, le tribunal décida de demander à l’expert médical de compléter son expertise. Le 29
octobre
1998, une décision à ce propos fut prise. Le 5 janvier 2001, le tribunal redemanda à l’expert médical de compléter son expertise.
15.
Le 22 janvier 2001, le requérant demanda au tribunal de nommer un autre expert médical, étant donne que le premier expert avait été blessé lors d’un accident de la route.
16.
Le 28 mars 2001, le tribunal nomma un autre expert médical.
17.
Le 5 avril 2001, le requérant contesta cette nomination et demanda au tribunal de nommer un autre expert médical, ce qu’il fit le 11 avril 2001.
18.
Le 3 juillet 2001, l’avis médical fut soumis.
19.
Le 10 septembre 2001, le requérant demanda au tribunal de joindre la présente procédure à une autre procédure.
20.
Les 19 septembre, 2 octobre, 5 novembre et 31 décembre 2001, le requérant réitéra sa demande et demanda au tribunal également de tenir une audience.
21.
Le 21 février 2002, le requérant augmenta le montant de l’indemnisation réclamée.
22.
Le 7 octobre 2002, le requérant redemanda au tribunal de joindre la présente procédure à une autre procédure.
23.
Les 17 octobre et 3 décembre 2002, des audiences furent tenues et les procédures furent jointes.
24.
Le 17 janvier 2003, l’expertise médicale fut complétée.
25.
Au cours de la procédure, le requérant soumit ses mémoires.
26.
Le 23 octobre 2003, après une audience, un jugement fut rendu, donnant partiellement gain de cause au requérant. Le jugement lui fut notifié le 12 décembre 2003.
27.
Le requérant interjeta appel et demanda rectification du jugement.
28.
Le 23 décembre 2003, le jugement fut rectifié.
29.
Le 21 septembre 2005, le tribunal supérieur infirma le jugement et renvoya l’affaire devant le premier juge. Cette décision fut notifiée au requérant le 20 octobre 2005.
30.
L’affaire est toujours pendante.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION
31.
Le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Tout personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
32.
Le requérant dénonce en substance le caractère ineffectif des recours disponible en Slovénie pour se plaindre de la durée excessive d’une procédure judiciaire. L’article 13 de la Convention dispose
:
«
Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.
»
A.
Sur la recevabilité
33.
Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes.
34.
Le requérant combat cette thèse, arguant que les recours disponibles manquaient d’effectivité.
35.
La Cour relève que la présente requête est similaire aux affaires
Belinger
et
Lukenda
(
Belinger c. Slovénie
(déc.), n
o
42320/98, 2
octobre
2001, et
Lukenda c. Slovénie
, n
o
23032/02, 6 octobre 2005). Dans ces affaires, la Cour a rejeté l’exception de non-épuisement des voies de recours internes formulée par le Gouvernement car elle a jugé que les recours dont le requérant pouvait se prévaloir n’étaient pas effectifs. La Cour rappelle qu’elle a constaté dans son arrêt
Lukenda c. Slovénie
que la violation du droit à un jugement dans un délai raisonnable est un problème systémique qui résulte d’une législation inadéquate et d’un manque d’efficacité dans l’administration de la justice.
36.
En ce qui concerne la présente espèce, la Cour estime que le Gouvernement n’a fourni aucun argument convaincant susceptible de l’amener à établir une distinction entre l’affaire à l’étude et les affaires antérieures et donc à s’écarter de sa jurisprudence constante.
37.
La Cour constate par ailleurs que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Dès lors, il y a lieu de la déclarer recevable.
B.
Sur le fond
1.
Article 6 § 1 de la Convention
38.
La période à considérer a débuté le 27 décembre 1996, jour où le requérant a engagé une procédure devant le tribunal de district de Celje, et n’a pas encore pris fin. Elle a donc duré plus de neuf ans et cinq mois pour deux degrés de juridiction et trois instances.
39.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères suivants
: la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour l’intéressé (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
30979/96, §
40.
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse, en particulier devant le tribunal de première instance, est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
2.
Article 13 de la Convention
41.
La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir
Kudła c. Pologne
[GC], n
o
30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). Elle relève que les exceptions et arguments soulevés par le Gouvernement ont déjà été rejetés précédemment (voir
Lukenda
, arrêt précité) et ne voit pas de raison de parvenir a une conclusion différente dans le cas présent.
42.
Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 13 a raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eut permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
43.
Aux termes de l
’
article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
44.
Le requérant réclame 15
000 euros (EUR) au titre du préjudice moral.
45.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
46.
La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 4
800 EUR à ce titre.
B.
Frais et dépens
47.
Le requérant demande également 1
223 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
48.
Le Gouvernement considère que ces prétentions sont exagérées.
49.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. La Cour relève aussi que les avocats du requérant, qui ont également représenté M. Lukenda dans l’affaire
Lukenda
précitée, ont soumis près de 400 requêtes qui, hormis les faits, sont pour l’essentiel identiques à celle à l’étude. Dès lors, en l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1
000
EUR pour la procédure devant elle et l’accorde au requérant.
C.
Intérêts moratoires
50.
La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention
;
4.
Dit
a)
que l
’
Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article
44
§
2 de la Convention, 4
800 EUR (quatre mille huit cents euros) pour dommage moral et 1
000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
5.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 juillet 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Vincent
Berger
John
Hedigan
Greffier
Président