AFFAIRE OBROVNIK c. SLOVENIE

AFFAIRE OBROVNIK c. SLOVENIE (CtEDO, 2006)

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA OBROVNIK c. SLOVENIA (solicitarea nr. 76438/01) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 iulie 2006 DEFINIF 13/10/2006 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Obrovnik c. Slovenia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii. J. Hedigan, președinte, B.M. Zupančič, L. Caflisch, V. Zagrebelsky, E. Myjer, David Thór Björgvinsson, I. Ziemele, judecători, și a domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 22 iunie 2006, Rend la hotărârea care a fost adoptată la această dată, adoptată la originea cauzei se găsește o cerere (n 76438/01) îndreptat împotriva Republicii Slovenia și al cărui resortisant al acestui stat, Andrej Oprovnik ( Statul membru este reprezentat de agentul său, dl L. Bembič, procuror general al statului. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul susținea că procedura internă la care este parte a avut o durată excesivă și că, în esență, denunța lipsa unei căi de atac interne efective care i-a permis să se plângă de durata excesivă a procedurii (art. 13 din convenție). La 16 septembrie 2003, Curtea a decis să comunice guvernului obiecțiunile întemeiate pe durata procedurii și pe lipsa unei căi de atac în această privință. În temeiul articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cererii. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 17 aprilie 1997, reclamantul, prin intermediul avocaților săi, a intentat o acțiune în despăgubire în valoare de 751 912 tolari (SIT) împotriva unei societăți de asigurări în fața instanței judecătorești din Ecuador (Okrožno sodišče) Žalec și a solicitat instanței să fie scutit de plata cheltuielilor de procedură. La 11 decembrie 1997, tribunalul din Žalec a declarat incompetent. La data de 25 martie, 4 iunie și 9 noiembrie 1998, 24 martie și 28 septembrie 1999 și 3 aprilie 2000, reclamantul a solicitat instanței să desfășoare o ședință. 10. La 6 iulie 2000, instanța a respins cererea reclamantului de a fi scutit de la plata cheltuielilor de procedură. La 26 iulie 2000, reclamantul a solicitat instanței superioare (Višje sodišče 11. La 23 mai 2001, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. 12. La 8 august 2000, instanța din Québec a solicitat reclamantului să completeze apelul său. 13. La 5 septembrie 2001, instanța superioară a respins recursul. La 6 noiembrie 2001, reclamantul a plătit cheltuielile de procedură. 14. La 8 martie și 23 aprilie 2002, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. 15. La 10 mai 2002, reclamantul sesizează Ministerul Justiției care solicită un tratament accelerat al cazului său. La 22 mai 2002, Ministerul a transmis cererea instanței judecătorești din Ecuador. 16. La 12 septembrie 2002, instanța a ținut o audiere. 17. La 17 decembrie 2002, a fost numit un expert medical. În urma solicitării reclamantului, instanța a solicitat expertului să completeze raportul său. 18. La 15 septembrie 2003, reclamantul a solicitat instanței să țină o audiere. 19. O audiere a fost stabilită la 13 ianuarie 2004, dar apoi a fost amânată. La art. 6 alineatul (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 22. În esență, reclamantul denunță lipsa de personal a căilor de atac disponibile în Slovenia pentru a se plânge de durata excesivă a unei proceduri judiciare. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. Cu privire la admisibilitatea 23. Guvernul exclude neobosirea căilor de atac interne. 24. Recurentul combate această teză, susținând că căile de atac disponibile nu erau eficiente. 25. Curtea arată că prezenta cerere este similară cu cauzele Belinger Lukenda Belinger c. Slovenia (dec.), n 4232/98, 2 octombrie 2001 și Lukenda c. Slovenia, 23032/02, 6 octombrie 2005).În aceste cauze, Curtea a respins excepția de neobosire a căilor de acțiune interne formulate de guvern deoarece a considerat că acțiunile de care reclamantul putea să se prevaleze nu erau efective. Curtea reamintește că aceasta a constatat în hotărârea sa Lukenda c. Slovenia încălcarea dreptului la judecată într-un termen rezonabil este o problemă sistemică care rezultă dintr-o legislație necorespunzătoare și dintr-o lipsă de eficiență în administrarea justiției. 26. În ceea ce privește această specie, Curtea consideră că Õ n a furnizat niciun argument convingător care ar putea duce la stabilirea unei distincții între cauza pendinte și cauzele anterioare și, prin urmare, în afara jurisprudenței sale constante. 27. Curtea constată, de asemenea, că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv d Perioada care trebuie luată în considerare a început la 17 aprilie 1997, ziua în care reclamantul a inițiat o procedură în fața tribunalului din Žalec și este încă în curs de desfășurare și, prin urmare, a durat mai mult de nouă ani pentru un grad de jurisdicție. 29. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în Žalec este apreciat în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere următoarele criterii: : complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și dreptul la litigiul pentru persoana în cauză (a se vedea, printre altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43 CEDH 2000-VII). 30. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenția 31. Curtea amintește că art. 13 garantează o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale care să permită să se plângă de o necunoaștere a obligației, impusă prin art. 6 alineatul (1) litera (d) să se audieze cauzele într-un termen rezonabil (a se vedea Kudła c. Polonia [GC], n 30210/96, punctul 156, CEDO 2000-XI. Aceasta arată că excepțiile și argumentele invocate de guvern au fost deja respinse (a se vedea Lukenda, hotărârea citată anterior) și nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în cazul de față. 32. Prin urmare, Curtea consideră că, în speță, a avut loc o încălcare a articolului 13 din Legea națională a unei căi de atac care i-ar fi permis reclamantului să obțină sancțiunea dreptului său de a-și vedea cauza auzită într-un termen rezonabil, în sensul articolului 6 alineatul (1). II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 33. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Pagube 34. Reclamantul solicită 10 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral. 35. Guvernul contestă aceste pretenții. 36. Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Statuind în echitate, aceasta îi acordă 9 600 EUR în acest scop. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 37. Reclamantul solicită, de asemenea, 1 174 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 38. Guvernul consideră că aceste pretenții sunt excesive. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află la baza realității lor, a necesității lor și a caracterului rezonabil al ratei lor. Curtea arată, de asemenea, că avocații reclamantului, care l-au reprezentat și pe domnul Lukenda în cauza Lukenda Mai sus menționat, au prezentat aproape 400 de cereri care, în afară de fapte, sunt în esență identice cu cele din studiu. Prin urmare, în speță, ținând cont de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 000 EUR pentru procedura în fața ei și acordul acordat reclamantului. Interese moratoriu 40. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURTEA , LA . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 9 600 EUR (9 mii șase sute de euro) pentru daune morale și 1 000 EUR (mii de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 13 iulie 2006 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Vincent Berger John Hedigan Modululer Președinte

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE

OBROVNIK c. SLOVÉNIE

(Requête n

o

76438/01)

ARRÊT

STRASBOURG

13 juillet 2006

DÉFINITIF

13/10/2006

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article

44 §

2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Obrovnik c. Slovénie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

J. Hedigan,

président,

B.M. Zupančič,

L. Caflisch,

V. Zagrebelsky,

E. Myjer,

David Thór Björgvinsson,

M

me

I. Ziemele,

juges,

et de M.

V. Berger

,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 juin 2006,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

76438/01) dirigée contre la République de Slovénie et dont un ressortissant de cet Etat, M.

Andrej Obrovnik («

le requérant

»), a saisi la Cour le 23 octobre 2001 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

Le requérant est représenté par des avocats du cabinet Verstovšek. Le gouvernement slovène («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. L. Bembič, procureur général de l’Etat.

3.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant alléguait que la procédure interne à laquelle il est partie avait connu une durée excessive. Il dénonçait aussi en substance l’absence de recours interne effective qui lui eût permis de se plaindre de la durée déraisonnable de cette procédure (article 13 de la Convention).

4.

Le 16 septembre 2003, la Cour a décidé de communiquer au Gouvernement les griefs tirés de la durée de la procédure et de l’absence de recours à cet égard. Se prévalant de l’article 29 § 3, elle a décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le bien-fondé de la requête.

EN FAIT

5.

Le requérant,

Andrej Obrovnik, est un ressortissant slovène, né en 1974 et résidant à Velenje.

6.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

7.

Le 17 avril 1997, le requérant, par l’intermédiaire de ses avocats, intenta une action en dommages-intérêts s’élevant à 751

912 tolars (SIT) contre une compagnie d’assurances devant le tribunal d’arrondissement (

Okrožno sodišče

) de Žalec et demanda au tribunal d’être exempté du paiement des frais de procédure.

8.

Le 11 décembre 1997, le tribunal d’arrondissement de Žalec se déclara incompétent. L’affaire fut transférée au tribunal d’arrondissement à Ljubljana.

9.

Les 25 mars, 4 juin et 9 novembre 1998, 24 mars et 28

septembre

1999, et 3 avril 2000, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.

10.

Le 6 juillet 2000, le tribunal rejeta la demande du requérant tendant à être exempté des frais de procédure. Le 26 juillet 2000, le requérant interjeta appel devant le tribunal supérieur (

Višje sodišče

).

11.

Le 23 mai 2001, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.

12.

Le 8 août 2000, le tribunal d’arrondissement

demanda au requérant de compléter son appel.

13.

Le 5 septembre 2001, le tribunal supérieur rejeta l’appel. Le 6

novembre 2001, le requérant paya les frais de procédure.

14.

Les 8 mars et 23 avril 2002, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.

15.

Le 10 mai 2002, le requérant saisit le ministère de la Justice demandant un traitement accéléré de son affaire. Le 22 mai 2002, le ministère transmit la demande au tribunal d’arrondissement.

16.

Le 12 septembre 2002, le tribunal tint une audience.

17.

Le 17 décembre 2002, un expert médical fut nommé. Le 27

mars

2002, il prépara son opinion. Suite à la demande du requérant, le tribunal demanda à l’expert de compléter son rapport.

18.

Le 15 septembre 2003, le requérant demanda au tribunal de tenir une audience.

19.

Une audience fut fixée au 13 janvier 2004, mais fut ensuite ajournée.

20.

L’affaire est toujours pendante.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DES ARTICLES 6 § 1 ET 13 DE LA CONVENTION

21.

Le requérant se plaint de la durée excessive de la procédure. Il invoque l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Tout personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

22.

Le requérant dénonce en substance le caractère ineffectif des recours disponible en Slovénie pour se plaindre de la durée excessive d’une procédure judiciaire. L’article 13 de la Convention dispose

:

«

Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

»

A.

Sur la recevabilité

23.

Le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes.

24.

Le requérant combat cette thèse, arguant que les recours disponibles manquaient d’effectivité.

25.

La Cour relève que la présente requête est similaire aux affaires

Belinger

et

Lukenda

(

Belinger c. Slovénie

(déc.), n

o

42320/98, 2

octobre

2001, et

Lukenda c. Slovénie

, n

o

23032/02, 6 octobre 2005). Dans ces affaires, la Cour a rejeté l’exception de non-épuisement des voies de recours internes formulée par le Gouvernement car elle a jugé que les recours dont le requérant pouvait se prévaloir n’étaient pas effectifs. La Cour rappelle qu’elle a constaté dans son arrêt

Lukenda c. Slovénie

que la violation du droit à un jugement dans un délai raisonnable est un problème systémique qui résulte d’une législation inadéquate et d’un manque d’efficacité dans l’administration de la justice.

26.

En ce qui concerne la présente espèce, la Cour estime que le Gouvernement n’a fourni aucun argument convaincant susceptible de l’amener à établir une distinction entre l’affaire à l’étude et les affaires antérieures et donc à s’écarter de sa jurisprudence constante.

27.

La Cour constate par ailleurs que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. Elle relève en outre qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Dès lors, il y a lieu de la déclarer recevable.

B.

Sur le fond

1.

Article 6 § 1 de la Convention

28.

La période à considérer a débuté le 17 avril 1997, jour où le requérant a engagé une procédure devant le tribunal d’arrondissement de Žalec, et est toujours pendante. Elle a donc duré plus de neuf ans pour un degré de juridiction.

29.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères suivants

: la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour l’intéressé (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], n

o

30979/96, §

43, CEDH 2000-VII).

30.

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

2.

Article 13 de la Convention

31.

La Cour rappelle que l’article 13 garantit un recours effectif devant une instance nationale permettant de se plaindre d’une méconnaissance de l’obligation, imposée par l’article 6 § 1, d’entendre les causes dans un délai raisonnable (voir

Kudła c. Pologne

[GC], n

o

30210/96, § 156, CEDH 2000-XI). Elle relève que les exceptions et arguments soulevés par le Gouvernement ont déjà été rejetés précédemment (voir

Lukenda

, arrêt précité) et ne voit pas de raison de parvenir a une conclusion différente dans le cas présent.

32.

Dès lors, la Cour estime qu’en l’espèce il y a eu violation de l’article 13 a raison de l’absence en droit interne d’un recours qui eut permis au requérant d’obtenir la sanction de son droit à voir sa cause entendue dans un délai raisonnable, au sens de l’article 6 § 1.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

33.

Aux termes de l

’

article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

34.

Le requérant réclame 10

000 euros (EUR) au titre du préjudice moral.

35.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

36.

La Cour estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 9

600 EUR à ce titre.

B.

Frais et dépens

37.

Le requérant demande également 1

174 EUR pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

38.

Le Gouvernement considère que ces prétentions sont exagérées.

39.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux. La Cour relève aussi que les avocats du requérant, qui ont également représenté M. Lukenda dans l’affaire

Lukenda

précitée, ont soumis près de 400 requêtes qui, hormis les faits, sont pour l’essentiel identiques à celle à l’étude. Dès lors, en l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1

000

EUR pour la procédure devant elle et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

40.

La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR , À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention

;

4.

Dit

a)

que l

’

Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, 9

600 EUR (neuf mille six cents euros) pour dommage moral et 1

000 EUR (mille euros) pour frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

5.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 juillet 2006 en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Vincent

Berger

John

Hedigan

Greffier

Président